Pentru ca aud din ce in ce mai des persoane care se plang de situatia de la locul de munca, in special de colegi / sefi, m-am gandit sa scriu un pic pe aceasta tema. Va chinuiti sa le faceti pe toate perfect, puneti suflet in ceea ce faceti, si cand va e lumea mai draga... poc... vine un coleg, sef sau stiu eu ce superior si va face cu ou si cu otet, de parca nu ati facut nimic pentru firma! Cunosc senzatia... ei bine fratilor, nimic nu e intamplator! Tindem foarte mult sa ne atasam de tot ceea ce facem, si asta e un lucru foarte rau! Va dau un alt exemplu pentru a putea sa "digerati" mai usor subiectul. Puteti observa ca marea majoritate a oamenilor "bogati", din punct de vedere material, evident, este atat de inchisa in cusca facuta cu propriile "fonduri", incat ce fac ei? Stau mereu si isi cheltuie banii in stanga si-n dreapta fara sa se mai gandeasca si la ce o fi oare in spatele acestei lumi materiale. Cel "sarac", insa, ce face? El nu are nimic... singura "lume" pe care o poate cuprinde si el este cea spirituala. Doar acolo se poate exprima. In sufletul lui incepe sa gaseasca raspunsuri la probleme pe care "ceilalti" nici nu si le imagineaza, pentru ca atunci cand nu avem probleme tindem sa ne asezam comod in "fotoliul vietii". Cam la fel se intampla si la capitolul munca. Atunci cand totul merge struna ce facem? Muncim de ne ies ochii din cap, venim acasa morti de oboseala, mancam din agoniseala muncita din greu, ne asezam la televizor / calculator, citim o carte (in cele mai fericite cazuri) si s-a dus ziua. Si timpul alocat sufletelor noastre? Cand il mai rezervam? Sau poate credeti ca viata inseamna bani, mancare, haine, masina, casa, copii si ... moarte, Rai sau Iad... In cazul in care credeti asa ceva, nu vreau sa comentez... E dreptul fiecaruia sa stea unde vrea... inclusiv intr-o colivie. Daca eu vreau sa ma duc intr-o cusca acum, ar fi fericiti cei de la Zoo sa aiba un exponat in persoana mea, cred... le-ar aduce bani. S-ar aduna lumea la mine ca la urs. Acum sa revenim. Trebuie sa intelegem ca persoana / persoanele care se iau de "viata" noastra la munca incearca sa ne ajute. Ne transmit un mesaj! Fiti deschisi catre mesajele primite din exterior! O sa spuneti: pai ce vrea sa imi transmita? Ca eu ma chinui sa fac totul bine! Va spun eu ce: Este un semnal de alarma ca uitati sa mai respirati de cat suflet puneti in munca! Faceti-va treaba cu placere, pentru ca e mijlocul de supravietuire, dar atat. Pastrati-va o parte din zi si pentru a va bucura de natura, de viata, de cei dragi! Pentru multi este si o "proba" de mandrie (vezi in posturile precedente). Asadar, cand aveti impresia ca toata lumea are ceva cu voi si toate merg pe dos, e un mare semnal de alarma! Nu mai dati vina in stanga si-n dreapta pentru ca singura vina e a voastra! Cautati sa gasiti ce anume e gresit in modul vostru de a gandi / actiona. Bineinteles ca daca o sa judecati treburile dupa tiparele sociale impuse, nu veti gasi nici o eroare in comportamentul vostru, dar daca incercati sa va gasiti linistea interioara ;) si va ascultati sufletul, o sa-l vedeti cum urla din spatele gratiilor!!! O lectie odata invatata, "examenul" este trecut si nu mai trebuie sa repetati experientele neplacute. Doar ca trebuie sa promoveze sufletul, nu aparentele! Stiu ca pare greu sa va imaginati situatia asta: Munciti ca un nebun, si vine un sef si va face praf in fata tuturor ca nu stiu ce prostioara ati facut...Ei cum sa nu-l urati pe acel sef, ati spune... Dar atunci cand va uitati la o piesa de teatru si stiti ca eroul principal in urma suferintelor devine un alt om, decat acel sclav al tiparelor, atunci priviti relaxat povestea, daca ati citit subiectul piesei inainte. Am sa citez si un mare intelept, pe Osho: "Vezi o roca pe drum. Atata timp cat nu o intelegi, pentru tine aceasta va ramane o bariera. In clipa in care ai inteles-o, va deveni o scara. Insa pana atunci vei striga: Cum pot merge mai departe? Nu pot, deoarece am o roca imensa in fata! Dar cand ai inteles te poti catara pe ea si apoi iti vei continua calatoria. Chiar ii vei multumi: Binecuvantata fie prezenta ta, pentru ca doar cand am urcat pe tine am ajuns pe un plan superior. Acum pot merge mai departe. Tu erai un instrument ajutator si eu credeam ca esti un obstacol! ... Nu lupta cu bariera, cu roca, deoarece atunci vei cadea si iti vei sparge capul. Cand lupti, ea iti va bloca calea, deoareca ca sa lupti trebuie sa te opresti din mers.". Sper ca ati inteles aluzia! Poate am elaborat prea mult subiectul, dar ideea princpala este sa intelegeti ca nimeni nu e vinovat de suferintele voastre, fiecare om e bun in felul lui, tot ce ni se intampla ni se intampla cu un scop; cautati-l in adancul sufletului inainte sa emiteti judecati / sentinte pentru cel care v-a "ranit"! Si traiti clipa, traiti viata ca altfel ajungeti la batranete si va ganditi... ce oi fi facut eu viata asta? Am muncit ca un berbec!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu