Mandria

Hehe... mandrie, mandrie... cate ai distrus tu... pe cati i-ai culcat la pamant... De ce oare suntem mandri? Daca cineva ne spune adevarul in fata, de cele mai multe ori ne suparam... de ce? Ca sa demonstam celorlalti ca nu e asa, sau poate ca nu putem recunoaste in fata "multimii" un defect/greseala care ne apartine... Dar pana la urma, greseala e omeneasca... Insa noi ne straduim sa fim "perfecti" si din contra.... cand gandim asa ne ies toate pe dos! Mare defect mai e si mandria asta... De cate ori nu ne-am certat / suparat cu o persoana draga doar pentru ca nu am fost in stare sa recunoastem o simpla greseala? Ce reprezinta de fapt mandria asta? E un puternic atasament fata de imaginea pe care dorim sa o aiba ceilalti despre noi... Trebuie insa sa intelegem ca nu conteaza deloc ceea ce cred ceilalti despre noi. Trebuie doar sa-i respectam si sa-i iubim (vezi articolul precedent). Nu exista dreptate intr-o cearta. Exista doar dreptatea mea si dreptatea interlocutorului meu... (in cele mai multe cazuri). Bineinteles, exista si cazurile in care una dintre persoane face ceva din rea-vointa si este constienta ca dreptatea nu e de partea ei (ma refer la persoana nu la genul feminin), dar o dam in alte polemici. Asadar, cum spuneam, dreptatea e ceva foarte relativ... atunci cand intervine iertarea (pe de o parte), sau pur si simplu lipsa mandriei (de cealalta parte), lucrurile se rezolva usor intotdeauna. Avem de fiecare data de ales... lasam de la noi si rezolvam situatiile usor (fara a mai avea conceptii ca am fi calcati in picioare), sau incepem un "razboi" pentru un simplu gest/comportament gresit fata de noi. Era o vorba... "capul plecat, sabia nu-l taie"... cat de adevarata este... Multi au murit din mandrie... pentru ca nu au suportat sa fie "calcati pe coada". Si au luat-o de la capat... Eu vad viata ca pe un joc... unde nu ai posibilitatea sa salvezi, bineinteles... Ai pierdut, o iei de la capat... pierzi toata "agoniseala" (si nu ma refer la partea materiala in nici un caz, ci doar ca ai plecat cu lectia neinvatata). Daca am sti asta am mai sari asa usor in bataile focului? Suntem oricum "dotati" cu tot felul de mecanisme de auto-aparare in ceea ce priveste pierderea vietii la propriu, insa ma refer in special la pierderea ei pe motiv de mandrie, teribilism sau alte lucruri absurde. Ca sa inchei, trebuie sa gandim la rece atunci cand simtim ca mandria ne da pe afara (sub forma de coarne), si sa o lasam mai moale... viata e frumoasa oricum ar fi ea. Va enerveaza un prieten / membru al familiei? Meditati un pic la clipa prezenta... cat de bine este ca exista...si ai cu cine sa te certi. Ajungem sa regretam oamenii abia dupa ce ei dispar... Fiecare gura de aer tras in piept e minunata atunci cand esti constient de momentul prezent! Lasa mandria, lasa trecutul, iarta mai usor, si traieste in prezent... e atat de frumos cand incepi sa-l simti...