luni, 18 iulie 2016

Bucegi 7500 Hobby

Dupa Oradea am zis ca nu pot sa ratez 7500 macar de m-oi duce sa ajut lumea pe acolo, pe la Omu, sa dau o alergare mica, ceva - orice, dar nici la Elita nu m-as baga ca imi mai simteam inca picioarele un pic obosite. Atunci mi-a venit ideea ca as putea alerga la Hobby ca tot nu mai incercasem decat Elita. Mai apoi m-am gandit ca ar fi si mai bine sa fac o echipa de mixt - iarasi in premiera la 7500. Numai bine ca aveam un bun amic, fost coleg la Teamnet, care a inceput a alerga cu sotia pe la concursuri de cativa ani. Cum stiam ca nu ar face ei echipa impreuna - o intreb pe Diana daca vrea sa facem echipa la hobby mixt, zice si ea ca se gandea sa ma intrebe si atunci aia a fost. Stiam de Alexandra si Corina ca vor sa refaca echipa castigatoare de anul trecut la hobby, stiam ca si Dragos are o echipa de Ciucas X3 asa ca facem si noi o echipa marca Ciucas X3 doar ca-i punem si un D&D in coada - dupa formatul Dragonu & Marmota, merge si Dragonu si Diana. 

Ne uitam pe echipele inscrise la mixt, vedem ca pe zi ce trece mai apar echipe, la final de inscrieri sunt vreo cinci zeci si ceva, ne bucuram (eu unul) ca macar daca o fi sa luam un premiu nu o sa fim "cei mai tari din parcarea goala". Vedem nume de fete care alearga bine, totusi eu ma bucur ca nu e Gianina, Ingrid, Iuliana sau Paula (le-am pus la un loc ca lipsesc din acelasi motiv:) - fete pe care nu le pot "bate" nici eu, dara-mite Diana care e si o fire mai modesta si de multe ori pleaca din start cu ganduri cum ca ea nu are nici o sansa - si nici nu prea are timp si pe unde sa alerge, sa se poata antrena mai.. de munte asa... Desi sunt vreo 54 de echipe ne punem totusi in gand sa luam podium - fiind amandoi foarte ambitiosi (macar).

Cu o saptamana inainte de concurs, mergem la o alergare prin Bucegi - vroiam sa facem tot traseul sambata de dimineata, totusi, ne hotaram sa lasam masina in orasu' lu' Diham si sa dam doar Prepeleac - Bucsoiu - Omu (a doua urcare la Omu din concurs) si sa coboram pe valea Cerbului (prima coborare din concurs). Ne uitam desigur si pe timpii castigatorilor de anul trecut - mai ales ca ne sunt oameni dragi - fam.Itu, care anul asta au treburi mai importante de facut - formeaza o stafeta de triatlon (poate:) si eu imi pun in minte doar ca scoatem si noi sub 8 ore - locul nu mai conteaza. Ne simtim bine la alergare, nu fortam, dupa ce am intrat (doar eu) chiar inainte sa coboram la rau in Diham - in noroi pana aproape de genunchi, intru direct in apa sa-mi spal tenesii.

Vine si weekendul concursului, eu imi iau liber joi si vineri dorind sa merg vineri pe la Omu sa intampin macar la prima urcare echipele fruntase - si pe Marmota care vroia doar un antrenament pentru TDS. Ma trezesc asadar pe la 6 fara ceva, ma fac aplaudac la startul elitelor, mai dorm vreo 2 ore, mananc si ma duc apoi cu Doru-Andrei fuga la Omu. Robert cu Daniel (toata lumea paria pe ei) tocmai coborau in tabara de baza dupa bucla de ~30km si noi urcam fuga spre Omu - vroiam sa-i prindem cand vin la prima urcare. Ajungem la Omu, dupa vreo 15 min ajung si ei, le facem niste poze, vin si Cosmin cu Bogdan, si alti prieteni, apare si
Marmota (pe locul 6 parca) - dau o poza - doua si la Marmota - se porneste ditai ploaia - ceata, Marmota fuge spre valea Cerbului si fug si eu spre tabara de baza - ma si ratacesc un pic prin ceata pana nimeresc poteca. Mai jos nu mai ploua - ma tot vad cu lumea buna care urca spre Omu, ajung, ma tot uit pe timpii oferiti de Misha (zis si time-it.ro), vreau sa ma culc pe la 10 ca urma sa ma trezesc in zori dar sunt anuntati Robert cu Daniel - ies si eu la aplaudat ca faceau record de cursa cu 16:05... super timp! si ma culc - sau ma rog, vreau - imi iau castile pana la urma sa pot adormi ca tot veneau "grabitii" - ma bucur pentru ei dar ma adorm zgomotele mele de adormit copiii :)

Ma trezesc pe la 5, aveam de cu seara mai toate lucrurile grupate in masina, trebuia sa luam si frontale la noi (desi stiam ca ajungem ziua), si manusi, geaca de ploaie - desi stiam ca o sa fie frumos, dar echipamentul obligatoriu e important ca pe munte nu se stie niciodata - asa ca ne luam toate cele la noi. Diana vine cu Adi de prin Moroieni pe unde se cazasera (numa' ei stiu de ce asa departe:) pornim in cursa - e destul de dubios startul la hobby ca porneste direct cu prima urcare spre Omu - ajungem totusi pe locul 4 la prima urcare,
Diana se tot blagosloveste ca oare de ce urca ea asa prost la inceput si alte cele (pun aici si o poza faina de-a Irinei de la fisheye.ro) eu ii tot zic sa stea calma, sa ne facem cursa, sa ne simtim bine in compania bunului nostru prieten - Muntele (nu ala din Game of Thrones :) imi lasasem de vineri doua sandwitchuri cu peste sus dar nu prea imi vine sa ma duc sa mananc - iau cateva masline, o felie de mar si fugim ca eram 2-3 echipe de mixt sus si intram in "joc" - incepem sa taiem la vale serpentinele pe Valea Cerbului, o prindem pe Corina pe care o vad ca se cam teme sa coboare - la coborare conduc eu - ca am si trackul pe ceas si a ne rataci era ultimul lucru pe care ni-l dorim. O pierdem totusi pe Bianca cu Andrei din vedere - care urcase odata cu noi la Omu, dar ei nu mananca nimic acolo si nu-i mai vedem. Ii dam la vale cu drag si spor, ne mai vedem cu unii cu altii, stim ca avem doua echipe de mixt pe care i-am lasat in spate, Corina cu Florin si Maria cu Alexandru (Diana ii stia, eu nu) si mai stim ca e in fata Bianca cu Andrei - de Ioana & Chris aflam abia mai tarziu ca sunt in fata. Ii dam cat putem de tare sa marim distanta pana la Diham. Ajungem jos - incerc (si reusesc) sa nu mai intru pana la genunchi in noroi, mananc cateva masline, umplem bidoanele, iau si o bucata de piersica si una de mar si o luam la deal pe panta prostului spre Prepeleac.

Ne mai vedem pe urcare cu una - doua echipe de masculin, ajungem la Poiana Izvoarelor, luam apa ca stiam ca pana la Omu nu mai avem de unde lua si o vad pe Bianca singura - se ciondanise cu Andrei - nu ne bagam in cearta lor, Bianca lasa numarul acolo, abandoneaza dar zice ca vine cu noi, alergam un pic impreuna doar ca eu trec un pic si o mai imping pe Diana si Bianca ne-mai-avand nici de ce trage de ea daca abandonase ramane mai in spate. Putin mai incolo il gasim si pe Andrei - il intreb ce-au avut de s-au certat, nu mai are importanta, asa ca dam in fata - ajungem si la Prepeleac, ni se da abtibildu' fara lipici, ni se spune de altfel ca traseul s-a modificat si trebuie sa urcam la Omu prin Malaiesti si hornuri ca pe Bucsoiu e vant puternic. Andrei se duce totusi pe Bucsoiu - ca nu mai avea nici o miza, noi ne tinem traseul, stiam ca suntem pe locul 2 acum ca au abandonat ei - ma gandeam doar daca i-or fi trimis si pe cei de pe primul loc pe la Malaiesti ca nu stiam exact pe unde e mai scurt / usor dar ma linistesc cand vad ca la Malaiesti sunt si Silviu si Cornel si ne spun sa tinem banda albastra pana la hornuri. Mai facem plinul de apa la Malaiesti - daca tot am venit pe aici si-i dam tare la deal - pe aici incepe sa fie cam soare dar mai adie vantul macar. Ne spun niste voluntari care coborau ca o sa ne indrume cineva mai sus ca nu mai e pe hornu mare ci pe drumul de vara - ma bucur ca vad ca acel "indrumator" e Luci Clinciu si cu Andreea Dan - oameni dragi, stiam ca Andreea fusese la cursa lunga dar din 2-3 vorbe ne dam seama ca ceva nu a fost ok si ramasese si ea sa stea cu Luci la voluntariat - dragi imi sunt voluntarii!

Ajungem sus in creasta - vedem si o caprita - ma uit dupa Biolan dar imi dau seama ca asta-i din alta echipa :P facem stanga pe marcaj dupa spusele lui Luci si numai ce se vede si Omu - ma cam moleseste caldura - incep sa simt bine ca am cracii de fier - adica grei (ca sa zic asa) - deja ii cer scuze Dianei ca nu prea mai am forta - sus o vad si pe Nico, Cristina si alti cativa oameni dragi - dar sincer nu prea mai stiu pe cine am vazut - am ramas doar cu sentimentul ca am fost incurajati de oameni faini si dam  la vale spre ref.Batrana auzind ca suntem la vreo 15 min de echipa de pe locul 1 - inca mai speram sa-i prindem. De aici deja incepem sa intalnim echipe de la elita care erau pe ultima coborare dupa... ceva mai multi km ca noi si ii cam recunoastem de la distanta ca sunt de la elita ca ii ajungem si depasim destul de usor. Pe Diana o ambitioneaza treaba asta ca tot spera sa-i depasim si pe cei care erau pe 1 la noi si treaba asta ne apropie binisor de ei ca terminam la doar 6 minute de ei. Din pacate daca mai aveam eu forta sa trag mai tare pe final i-am fi prins ca Diana s-a activat bine cu gandul sa castigam cursa dar ne multumim si cu locul 2. Pe coborarea spre Poiana Gutanu ne intalnim si cu Dragos si Cristi, il gasim pozar si pe Octavian care ne face ceva poze faine (multumim), mai tot intalnim si depasim echipe de elita, urcarea spre ultimul checkpoint din Saua Strunga pare interminabila - imi aduc aminte si de rataceala cu Marmota din 2011 - cand era sa ne inecam ca tiganu la mal - cat pe ce sa ajungem la Moieciu in loc de Padina :D si asta dupa vreo 28 de ore de balaurit...

Seara la 10 se face premierea, Adi se duce cat suntem noi pe coclauri de o aduce si pe Marta (fetita lor simpatica), ne asteapta la finish si trecem toti 3 linia de finish (eu cu doua fete :) Mananc pepene cat cuprinde (a se citi - incape), mananc si ceva gyulas - ba cu transfer de carne la Marmota, ba vegetarian... Adi cu fetele se muta si ei la o pensiune din zona sa stea la premierea de la 10 - Fisheye-ul ne face iarasi poze frumoase, magnetei, atmosfera de poveste la Padina - sa tot fie asa... si cam atat.
De fapt pun aici si una din pozele faine marca Fisheye.ro cat si niste poze facute de Adi - atat cea de la finish cat si cea de pe podium.

miercuri, 29 iunie 2016

Ironman Oradea 2016

O sa incep cu multumirile. In primul rand multumesc Ciucas X3 pentru sustinere, multumesc Flory Buga pentru cursurile de înot si multumesc Marmota si Andrei pentru exemplu dat (ca de la ei mi-a venit ideea sa fac concursul asta). Multumesc de asemenea Adrianei, Cristinei si voluntarilor de pe traseu. Pe caldura asta, ar fi fost groaznic fără voi!

Mi-a plăcut tare mult dulcea suferință de anul trecut a lui Marmotă si Andrei si am zis ca trebuie sa fac si eu nebunia asta, dar nu stiam sa înot deloc. Ce ar fi de făcut deci? Sa învățăm sa înotam. Zis si facut. Am început să merg la Flory Buga. Eram foarte panicat când nu ajungeam cu picioarele jos, știam asadar ca am de muncă. Mi-am găsit si o bicicletă bună cu ajutorul celor de la Spokes, multumesc mult Catalina si Sorin! Am inceput sa spun la toata lumea ca merg la anu' la Ironman sa nu mai fie cale de dat inapoi, m-am inscris pt.Oradea din prima zi de inscrieri (prin septembrie sau ceva de genul) si m-am inscris inca de prin septembrie la primele triatloane care mi-au iesit in cale (Tulcea si Mamaia) fara sa stiu inca sa inot - e o tehnica buna asta sa arzi toate corabiile sa nu mai ai nici cel mai amarat gand sa dai inapoi.

Îmi luasem neopren si ma simțeam foarte bine in el, am fost de cateva ori prin Buftea si inotam cam 3 km fara oprire dar numai cu neopren (3 km acum, in iunie 2016:) Stiam cumva ca in caz de apa de peste 24 de grade (temperatura la care nu mai e permis neoprenul) o sa ma descurc eu acolo ca doar nu oi abandona…

Am mers cu Marmota si Monica spre Oradea (cu SOT-ul Monicai :) - asa e numarul masinii ei); Adriana si Cristina au venit cu trenul ca nu puteau sa-si ia liber de joi si Alexandra si Dragos (cu strumful Vladut) au venit cu avionul. Ne-am luat cazare in Baile Felix si a fost fain acolo. Emotii aveam si nu prea… adica simteam eu niscaiva oratanii prin stomac dar le controlam bine si nu mi-a fost nici un pic teama ca nu-l termin pe domnul mutant (XMAN – varianta RO de Ironman).

Vineri am fost de am luat kiturile, am dat o tura de bicicleta pe traseul care m-a ingrijorat un pic (având vreo 2 km de santier) dar invatasem sa fac o pana, aveam tot ce-mi trebuia la mine deci nu mai aveam cum să mi-o iau ca la "Fără asfalt". Traseul nu se arata deloc prietenos pe prima bucată – de intrare / iesire din cele 7 ture, ma gandeam ca un singur Ironman avem si noi in tara si saracul Istvan zici ca a fost sabotat de autoritati in loc sa fie ajutat sa organizeze acest eveniment unic in tara… dar nah, asta e. Am dat apoi si o tura de lac in ciorba cu namol - daca aveai "greturi" sigur ai fi dat la rate dupa introducerea mufalaului in apa. Am inotat in Buftea de cateva ori – nu e deloc un lac curat nici ala dar asta era de vreo 5 ori mai jegos (din cauza ploilor din ultima vreme). Apa era pe alocuri rece (in partea de jos) iar sus simteai ca esti intr-o ciorba… Am inotat totusi o tura de lac si am vazut ca merge, nu m-am panicat fara neopren si eram convins ca o sa fie bine si sambata. Ma tot gandeam insa ca nu am facut nici un HALF si m-am bagat direct la FULL DISTANCE, dar nah, eu asa am inceput si cu alergarea - direct cu un maraton montan (MPC-ul) asa ca nu e ceva asa anormal la mine... :)
A venit si ziua concursului, mi-am pus ceasul la 4:44 sa apuc sa mananc cate ceva dimineata, bicicletele le lasasem de cu seara in tranzitie, am luat dimineata la noi doar "uneltele" pentru inot, bicicleta si alergare. Mi-am aranjat toate cele langa doamna fantoma, au ajuns si Ady cu Cristina (le mai multumesc odata – a fost minunat sa le avem la sustinere !), Marmota a venit cum zicea, cu un crocodil mare si verde sa mai ia din emotiile concurentilor, crainicul concursului a tot glumit pe tema lui, toate bune si frumoase.
M-am tot gandit cum sa fac sa nu uit vreo tura de inot si bicicleta. Am luat pana la urma ideea unui alt participant de anul trecut de a dedica fiecare tura cuiva. Am folosit in mare parte familia pentru asta – cu cativa algoritmi mentali incat sa nu am nici un dubiu pe ce tura sunt – ma gandeam pe parcursul turei la diverse chestii legate de persoana respectiva si in felul asta nu aveam nici o sansa sa ma incurc.

S-a dat asadar startul la "blender" in ciorba, nu m-am mai pus in lateral ca alte dati dar nu m-am dus nici in primul rand. Mai mi-am luat coate si alte cele dar nimic grav, abia pe la jumatatea turei am luat niste apa pe nas care s-a dus parca pana in adancul sufletului, m-am panicat un pic dar am reusit sa scot mocirla din "suflet" si am dat mai departe. Cand treceam pe sub zona care-ti citea cipul il vedeam pe Fane cum face poze – vorbiseram si i-am zis ca nu stau asa de bine la capitolul inot – in special fara neopren – mi-a placut de el ca a strigat la mine dupa ce am trecut ultima oara – "hai Dragoane ca ai scapat". Dar pana sa scap, speram ca sa scot un pic sub 2 ore si nu prea aveam de gand sa ma opresc din inotat sa ma uit la ceas dar stiam ca la fix 2 ore se da startul la HALF. Cand ma apropiam de zona din care s-a dat startul, pe ultima tura, am vazut ca e aglomerat pe acolo de casti verzi si mi-am dat seama ca urmeaza startul lor. Am zis ca asta e, doar ca am luat tura un pic mai ocolit ca stiam ca primii o sa fie tare grabiti si o sa treaca peste mine daca le stau in cale si bine am facut… am scapat de treaba asta si doar m-am mai inghiontit cu cativa mai slabi de la HALF si am scapat cu bine de cei 3.8 km care mie pe ceas mi-au dat in jur de 4.2 km – in 2:13 (cu tot cu tranzitie). Am vazut apoi ca am facut 16-17 min pe tura de 380 m cu exceptia celei de-a doua ture cand am facut 15 min. Am iesit din apa cu Ciprian cu care mai inotam la bazinul Lia Manoliu. Ciprian zicea – vezi ce o sa ne certe Flory la ce inot am facut. Insa eu eram fericit – ca la cum eram cu un an in urma cand am mers la ea, nici 200 m dc ma puneai sa inot legat nu as fi avut nici o sansa, asa ca pentru astia ~4 km de inot fara oprire, ii sunt foarte recunoscator !

Am salutat fetele (Ady si Cristina) care s-au bucurat ca am iesit cu bine din apa, am intrat repede in tranzitie si in vreo 5 minute am incalecat fantoma si am luat-o prin "Sahara" la galop. Eram cam ametit… pana sa intru in traseu, am baut apa si cand sa pun sticla la loc m-a luat un pic ameteala si am intrat in primul sant (avand si clipsurile de la SPD-uri) dar spre norocul meu nici nu am simtit cazatura – si nici bicicleta se pare ca nu a simtit-o :) Era un voluntar pe bicicleta pe langa mine, s-a panicat un pic dar nici nu a apucat sa vina langa mine ca eu eram deja pe val, i-am zis ca e totul ok, am sarit la loc pe "cal" si am dat mai departe. Am trecut si de zona cu probleme, Istvan a periat-o bine si nu mai arata asa jalnic ca in ziua precedenta, a fost totul ok, am intrat si in traseu si am reinceput sa ma gandesc la persoanele "responsabile" cu turele mele :)
Au trecut pe langa mine si Adriana, Cristina si fratele sau tatal Monicai, m-au salutat, bine ca nu m-au vazut ca am luat tranta sa se sperie :) si le-am gasit apoi in Cetariu, unde era locul cu suporteri. Mi-am propus sa nu ma opresc deloc pe bicicleta sa nu mi se puna crampe si am luat mereu apa din mers, am luat o singura data izotonic din Cetariu si de fiecare data cate un pahar de apa sau izotonic in capatul turei - spre iesirea din traseu, unde mai era un punct de hidratare. Pentru mancare nu m-am oprit deloc, am mancat numai ce aveam in borseta, cateva batoane de la Nutrend si cateva M&M. Nu mi-a fost foame nici un moment. Fetele mi-au dat de 2 ori cate o doza de cola si o data un energizant HELL ca eu vroiam sa prind aripi cu Redbull dar cum in Cetariu era ca-n iad de cald :) nu se gasea acolo decat HELL asa ca m-am multumit cu ala. Ma vedeam mereu cu Monica spre finalul turei (partea unde se citea cip-ul – in Cauaceu - parca asa-i zicea) – a avut cam 2 km in fata vreo 4 ture de bike – ea venea din colo, eu ma duceam spre capat. Marmota era cu vreo jumatate de tura in fata ei – am tras tare la un moment dat ca Marmota se mai tot oprea sa puna gheata pe ici-colo si eu ne-oprindu-ma deloc, l-am ajuns la un moment dat si avea fix o tura in fata mea (cu inotul meu de pitpalac de balta :). M-am dus la un moment dat in fata lui dar m-a cam molesit caldura si am inceput sa gandesc ca mai bine o las mai usurel un pic decat sa ma tai de tot pana la maraton. Am ajuns-o totusi pe Monica pe la tura 5 (cred) – ea a facut pauze la fiecare tura sa manance, sa bea, eu imi luam doar apa din mers si cate un dus cu apa si gheata de la Adriana si Cristina – abia asteptam la un moment dat sa ajung la ele sa ma racoresc ca a fost tare cald pe traseul de bicla. Erau zone unde cred ca era ca la Kona de cald…

Am mai mers cu Catalin Toda – prieten ultramaratonist, era si el cu o tura in fata – cand ma mai vedeam cu Marmota, cand cu Monica, am dat si de Dragos pe traseu – el era mult mai odihnit, nu m-am putut tine dupa el, am vazut-o si pe Alexandra prin Cetariu, cand cu alti prieteni – cunoscuti – deja stiam toate gropile care – unde erau, toate zonele unde era mai cald, ma simteam ca acasa pe acolo :D

Mai aveam 2 ture, i-am salutat pe Catalin si pe Marmota, le-am urat bafta la alergare, si am intrat si eu apoi pe ultima tura. Cu o zi inainte a vazut Marmota ca era ceva "subred prin Danemarca" la una din pedalele mele si mi-a strans cat a putut un surub pe acolo (fara cheie). Ei, la ultima tura, tot tragand pe urcari sa mai depasesc pe cate cineva, sa mai recuperez din timpul pierdut la balta, mi se desface pedala care nici nu stiu daca ramane pe pantof sau cade pe undeva. Asa ca ma gandesc eu si vad ca pot pedala in continuare dar imi cam aluneca stangul pe urcari insa nu am de gand sa ma opresc sa ma ia crampele – asa ca incep si trag tare cu dreptul pe urcari – si trag si inping. Imi fac ceva griji sa nu fortez prea tare pt. alergare insa mult a fost, putin a ramas. Dupa ce ies din traseu, trec de "santierul" cu probleme, ma bucur ca macar rotile sunt bine, trag destul de tare pe urcarea din Ciresu dar stiu ca e ultima si cand ajung sus, dau peste o cireada de vaci care… vorba aia – stau ca vacile in mijlocul strazii – Erau si ultimii voluntari de pe traseul de bike acolo, ma gandesc eu ca ar fi bine sa nu ma opresc nici acum si reusesc sa ma strecor printre doua dintre vaci. Rasuflu usurat, ajung si la Hanul Pescarilor, stiam ca mai sunt doar 3 km de acolo si speram doar sa nu mai fie urcari ca auzisem ca s-a schimbat un pic fata de anul trecut cand am fost suporter ca s-a scos calea ferata din traseu. Nu au mai fost urcari, ajung la parc, imi spune un voluntar sa ma dau jos – nici nu stia el ce ma bucuram eu sa aud asta. Ajung de "parchez" fantoma dar nu-mi gasesc bagajele la locul lor. Strig pe acolo la Istvan dar pana la urma gasesc geanta de la neopren in care mi-am pus "boarfele" - deja ma gandeam ca alerg in sosete – si chiar as fi alergat si asa numai sa termin cursa… Eu am pus abtibildele cu numarul pe niste pungi pe care le-am pus in geanta de neopren si am lasat gura pungii afara sa se vada numarul pe ea dar cand au fost mutate, cineva a bagat pungile de tot in geanta si inchizand fermoarul nu se mai vedeau numerele si a fost lasata geanta pe acolo – bine ca m-am invartit in sosete si am gasit-o. Nici nu stiam exact cat am scos la bicicleta dar am vazut acum ca am avut 7:40 – ceea ce a fost multumitor (pt.mine) mai ales tinand cont ca am ramas intr-o pedala pe final :)
Pornesc in alergare vesel ca am ajuns "acasa" in ale triatlonului (adica la proba preferata). Vroiam sa scot ~3:30 si stiam ca trebuie sa tin un pace de 5 la mie dar dupa cativa km imi dau seama ca nu am cum sa fac asta fara griji – aleg varianta "a doua" adica sa fiu sigur ca-l termin – fiind primul Ironman, fara sa fortez incat sa ajung acolo unde sa clachez – mai ales tinand cont ca a fost o cursa atat de “fierbinte”. Am alergat cand cu Marmota, cand cu Catalin Toda, cand cu Vasile (prietenul din Pathos care alerga sa stranga bani pentru plantarea unor copaci), pe Monica o vedeam ca se cam chinuie la alergare dar eram sigur ca o sa termine in timp util. Adriana si Cristina iarasi m-au ajutat foarte mult cu cate o sticla de apa rece turnata pe mine, au fost foarte multi voluntari minunati care mai aruncau cu apa, mai ne dadeau apa la botu’ calului si tot asa. Am tot mancat rosii cu sare, beam cola, si la un moment dat stomacul meu s-a cam suparat – a inceput sa ma doara. Am facut cativa pasi in mers dupa ce mancam – cat mestecam si beam apa – Marmota se mai tot oprea pe patul de gheata, eu am decis ca la bicicleta, sa nu ma opresc deloc. Am luat doar un gel inainte de inot, dis-de-dimineata, restul nu mai stiam pe unde le-am lasat si nici nu mai aveam chef sa caut sa gasesc vreunul – am zis sa devin IronMan nu IronGel adica sa devin pe puterile proprii de fier. La urmatoarele curse insa o sa dau o atentie sporita alimentatiei. Dupa 4:36 termin si eu maratonul – cu mult peste 3:30 la care visam dar eram multumit. Uit sa opresc si ceasul vreo jumatate de ora cat ma plimb pe acolo, termina si Monica in timp util (sub 16 ore adica), Marmota face si el o cursa ok, dar nu asa cum si-a dorit ca a aflat doar de vreo 3 saptamani ca va participa la Oradea si l-a lovit rau si caldura. Insa a fost bine.

Din 85 de oameni cati au luat startul, am iesit pe locul 74 din apa, pe locul 59 la bicicleta si pe locul 26 la alergare. Cu timpul meu de 14:30 am iesit pe 50 la general si pe 15 la categoria de varsta (31-40).

Am fost duminică la premiere si am intrat oficial in familia de IRONMAN a României, se tine o evidență a românilor care au terminat un ironman (in țară sau afară) pentru ca nu sunt asa multi... anul trecut erau doar 168 de romani care au terminat un Ironman. Anul asta a mai crescut un pic "familia" - o sa aparem si noi aici: membrii-familiei-ironman. Mai jos o poza cu noii membri (lipsesc cativa care au fugit repede acasa dupa cursa).



La tombola, Marmota castiga o participare gratuita la Slovakman - la anul mergem in Slovacia deci :D castiga si o inscriere la Transfier, aflam ca se face Oradea la anul de plat - deci foarte probabil vom reveni si aici, urmatoarea zi mergem la obisnuitele bai de la Felix si cam atat. 
PS: E molipsitor rau sportul asta - deja Cristina, din suporter, la anul vrea si ea la un HALF :)

joi, 19 mai 2016

Semimaraton Petrom Bucuresti

Am chef de scris, am idei, picioarele parca sunt din ce în ce mai cu pofta de alergare, de bicicleala, am chef de înot, parca îmi cresc aripi. In sfârșit se trezește încet - încet Dragonu' adormit din mine :)

Acestea fiind spuse aveam chef sa alerg la Semi-maratonul din București - nu sa-i întrec pe kenyeni ci doar sa-mi fac Personal Best pe Semi ca m-am uitat prin Strava și am văzut ca PB-ul meu pe semi e de anul trecut de la Baneasa Trail - 1.34 sau ceva de genul. Si mi-am zis... WTF, pana acum n-am dat nici un semi pe asfalt în concurs... pai hai sa aranjam treaba asta - dar sa dau banii pe înscriere pt. un semi de plat - neah, tricouri am destule, n-am de ce sa ma înscriu, alerg pe lângă. Si totusi ma gândesc ca ar fi mai bine sa plec din țarc cu toată lumea, sa apară timpul oficial acolo, si tot tacâmul. Asa ca ma gandesc eu ca in fiecare an sunt multi care se inscriu si nu mai pot veni. Postez pe un grup dacă știe cineva un kit care se va ridica dar nu va alerga nimeni pe numarul respectiv, si nu trec nici 5 minute si aflu ca ma va chema Dragoș duminica :)

Cand m-am dus sa-mi iau numarul si cipul am aflat ca Florin Totalca si Fane vor fi paceri la 1:30 si am zis ca-i numai bine, ca eu am PB pe semi 1:34 dar pe trail asa ca pot alerga la 1:30 si ultimii km dau si eu mai tare si trag la un 1:29. Vad eu cum m-oi simti si cat o sa scot.

Vine duminica, pe număr aveam zona E care era la dreaq în praznic si am mai văzut cazuri când alergam la ștafeta și nu lasau paznicii de acolo oamenii sa se bage in alt sector decât cel alocat. Ca vorba aia, zi la un paznic sa faca ceva si daca vede vreun zdrahon, sta mititel acolo, daca vede ca-s sportivi (si nu boxeri), sunt si ei tari in gura. Așa ca intru pe lângă cineva si ma duc direct in față sigur pe mine sa nu ma zărească vreun cerber.

Pe băieții cu baloane încă nu-i vad decât după ce se aglomerează pe acolo încât nu pot să ma intorc spre ei. Aflasem ca e și Robbie pacer la 1:30, il vad si pe Gabi Solomon, si imi propun sa alerg ritm oarecum lejer până ma ajung si apoi sa țin ritmul lor. Calculasem ca-mi trebuie cam 4:13 pt un semi la 1:29 si ma pun pe alergat. Mai lejer ca deobicei ca participasem la Petrom doar la ștafeta când porneam ghiulea si dădeam cât puteam pe 5 sau 10 km. Ma ajung băieții, ma claxonează, văd ca e și Radu Miles cu ei, și rămân in fața lor dar tot trageam cu coada ochiului sa nu ma îndepărtez.

Alergam de zor, ne mai salutam cu unu' cu altu' si putin inainte de tura de stadion simt eu ca-i dam cam tare, ma uit acum si vad ca am avut pace de 3:47, dar totul merge conform planului - nu ma simt deloc obosit. Radu o ia la galop, eu oricum am zis ca doar pe ultimii km, cand dau de Dâmbovița venind de pe Victoriei ma îndepărtez de paceri - dacă o sa mai pot.

Ajungem pe Victoriei, mai vad ceva stafete, ma mai salut cu foști colegi de prin Teamnet si pe coborâre deja simt ca pot începe sa dau mai tare, vad ca sunt pe la km 18 și încep sa forjez. Curg apele de pe mine mai ceva ca la Eco si am ajuns sa scot 1:28:42. Sunt încrezător ca voi face bine alergarea și la XMan si acum ca nu ma mai doare nici un genunchi, nimic, zic ca o sa încep sa cresc și pe alergarea montana - unde e sufletul meu.

Ma vad și cu Puricosu' care a scos 1:18 pe semi... hmm, bun asa... mai am pana acolo. Ma vad și cu ai mei colegi din Ciucaș X3 - am fost destui pe la cursa asta, la cea de 10km sau la ștafetă.
 Ieșim apoi la o hidratare și ne retragem cuminți pe la casele noastre. Si cam atât.


sâmbătă, 14 mai 2016

Eco 2016

Uite ca a venit din nou vremea Eco Maratonului - un concurs la care mereu voi reveni cu mare drag - organizatorii sunt oameni foarte faini, peisajele din Moieciu - nu mai zic, au ceva aparte... si vine cam toata suflarea alergatorilor pe aici asa ca mereu revezi toti prietenii - cam la fel ca la MPC. Eco deschide sezonul (pot spune asta desi nu e chiar prima cursa din an) si MPC il inchide - cel putin asa vad eu aceste doua concursuri tare dragi (mie).

Venim aici dupa o saptamana in care in Bucuresti (cel putin) a plouat in draci - facem chiar glume ca o sa-mi iau ochelarii de inot sa dau macar craul - ca tot sunt in fiecare saptamana la antrenamente de inot cu Flory. Abia asteptam Eco care e primul maraton din an pt.mine. Anul trecut am bagat crosul ca eram cam accidentat (aveam o ruptura la partea de jos a bicepsului femural mai exact) dar am scos totusi un PB pe prima bucla, 1:18. Anul asta mi-am propus foarte indraznet un 4:30 la maraton. Cel mai bine am scos 5:12 in 2015 asa ca era un salt destul de mare pana la 4:30 dar in mintea mea aveam un plan de backup sa scot macar sub 5 ore.

Ne-am cazat la Casa Cosmin - locul de unde luam branza cand trecem prin Moieciu de Sus. Ne-am cazat aici si cu mai multi colegi din echipa Ciucas X3 care se tot mareste pe zi ce trece, ne-au venit si noile tricouri de echipa in dimineata cursei, dimineata in care am pornit intr-o alergare usoara spre start. Am revazut multi prieteni faini, si de prin fosta firma - Teamnet, si de prin Pathos, colegii (vechi si noi) de Ciucas X3 si tot asa.

Ca sa scot 4:30 aveam in plan cam 1:20 pe prima bucla, si 3:05 dupa a doua bucla. Asadar m-am hotarat sa nu trag asa tare pe prima bucla - e doar de incalzire. Imi mai propusesem sa fiu ok dupa a doua bucla, sa nu fiu praf si sa ma simt bine pe a treia... daca se poate fara crampe ca am facut o cura de magneziu toata saptamana dinaintea concursului... cam multe vroiam, nu? :) S-a dat startul, eu am plecat in tricoul Ciucas si niste manecute, pantaloni scurti si sosete de compresie. Speram sa nu fie si pe aici vremea din Bucuresti din ultima vreme.

Pun aici cateva momente surprinse de echipa GoPro - cu o drona si cateva camere in timpul cursei


Momente Ecomarathon Moieciu 2016 from GoPro by xtremvideo.ro on Vimeo.

Ma simt bine, nu depasesc pace-ul de 4:30 pe cei 3 km pana la podulet, incerc nici sa nu dau prea tare dar nici sa prind coada la pod. Ma simt bine si pe prima urcare, vad multi cunoscuti pe traseu, salut in stanga si-n dreapta, am casile in urechi dar la un volum la care sa pot comunica cu cei din jur. Vreme foarte faina pe prima bucla, ma incalzesc rau cu manecutele pe ultima urcare si de aici urmeaza o parte care-mi place foarte mult, o zona inflorita, inverzita, alergabila si o vad pe Cristina care e voluntar si ne incurajaza de acolo - cum eram incalzit si ma cam deranjau manecutele nu stiu ce-mi vine si i le las ei (nu stiam c-o sa-mi para rau pe bucla 3:)
Termin prima bucla in 1:21, in timpii propusi - pentru 4:30-ul mult visat si plec, infulec cate ceva din post, ma vad si cu Paula care imi da niste salt-stick-uri anti-crampe (ii multumesc si pe calea asta), ma felicita ca nu am tras tare pe prima bucla, ma simteam foarte odihnit, abia ma incalzisem.
Plec voios pe bucla 2, o facusem cu cateva saptamani inainte la o alergare de grup, acum nu am mai alergat-o asa tare ca atunci dar eram in timpii propusi. Ma umplu de energie batand palma cu o clasa intreaga de-a domnului profesor care-si aduce copiii in acelasi loc an de an - felicit cu mare drag aceasta actiune - ne e de mare folos! Ajung la sosea, il salut pe Mihai O. pe care in fiecare an (cand alerg maratonul) il vad acolo si pornesc spre urcarea sustinuta spre Cheile Gradistei.
Ma simt bine pe urcare dar aproape de finalul buclei 2 incepe o ploaie marunta. Jumatate din sufletul meu se bucura de ploaie, jumatate nu - ca stiam ca mai e o bucla si noroi era destul pe traseu, dar nah - ploaia face parte din "peisaj" si aleg sa ma bucur de ea. Termin bucla a doua in 3:05, exact cum mi-am propus, il vad si pe Chis - ne incurajaza de zor - elvetianul cu care m-am imprietenit la o alergare prin Tineretului - ne intreceam fara sa ne cunoastem si am ramas prieteni - il ducem pe la concursuri cand vine prin tara. El a facut crosul in 1:10, e bun puricosu' - ca are si porecla acum :)
video

video

Pe bucla 3 ma toaca ploaia si pe prima urcare de vreo 2 km tot incerc sa alerg usor dar poteca e foarte marunta si plina de noroi. Ne face galerie Iuliana, ea facuse crosul. O salut si eu si incerc sa ma tin in doua (picioare:) - pana acum nu am luat nici o tranta si mi-am propus sa nu iau - ca stiam ca daca o voi face, crampele vor rade in hohote de mine (ma vor lua peste picior - cum se zice, doar ca si la propriu si la figurat). Trece Luci Clinciu pe langa mine, ne salutam si incerc sa topai si eu dupa el dar gambele mele zic NU, acum ne odihnim - ia de mergi usor sau te pun jos! si le-am ascultat, ce sa fac...

In poza de mai sus se vede ce plouat eram... ochelarii de inot mai imi trebuiau. Se vede de asemenea si stilul meu de alergare. Macar crampele m-au stresat doar pe bucata asta, ma asteptam sa ma ia peste picior si pe urcarea spre Gutanu dar acolo se pare ca au ales sa ma lase in pace. Acolo ne-a dat cu ninsoare. Ningea ca-n povesti - imi cam inghetasera mainile, ma gandeam cu jind la manecutele mele incalzitoare - ce bune mi-ar fi fost pe aici, mi-a ramas doar "procesoru" pe post de calorifer, asa ca am inceput sa-mi repet de zor in cap "mi-e cald, mi-e cald"
Se pare ca a functionat ca m-am simtit bine sus pe Gutanu. Ma gandeam la bietii voluntari ce greu le-o fi sa indure frigu - ploaia, ninsoarea... Am mai prins noi prin 2011 un Eco la fel - cu 3 anotimpuri dar venind in prezent mi-am dat seama ca ma simt bine, nu am avut crampe pe urcarea asta care-i spaima Eco-Maratonului asa ca incep sa alerg degraba sa incerc macar sa-mi ating cel de-al doilea obiectiv, sa scot sub 5 ore ca aici, sus aveam 4:20 si stiam ca nu am cum sa fac 10 min pana la finish. Asa ca-i dau cat pot de tare pe coborarea spre finish dar tinand cont si de faptul ca era destul noroi si nu-mi doresc sa cad. Ma uit acum si vad ca am avut pace de 5-6 pe ultima coborare, ceea ce-mi da sperante pt.un Eco pe uscat ca voi alerga bine pe acesti 5-6 km de coborare din Gutanu.

In final as vrea sa spun cateva cuvinte si despre faptul ca Eco e un concurs foarte bine organizat, tocmai pentru ca in organizare sunt numai oameni care au alergat si alearga si stiu foarte bine cu ce se mananca sportul asta. E o prostie sa afirmi ca trebuie sa pui echipament obligatoriu la cursa asta - care te plimba printre casele oamenilor, pensiuni si o multime de drumuri unde se poate ajunge cu masina. Tine de fiecare cum se imbraca si cand simte sa traga pe dreapta. Mi s-ar parea aiurea sa fiu obligat sa port rucsac cu stiu eu ce dupa mine daca eu stiu ca ma descurc si cu haine putine, doar cu apa din posturi si asa mai departe. Felicitari Eco pentru organizare si cum ati gestionat toate situatiile! (spun Eco pentru ca aici ma refer si la organizatori, si la voluntari, si la toti cei care ati fost implicati in acest concurs).

Dupa cursa m-am vazut/pozat cu fostii colegi din Teamnet, am stat seara la masa cu echipa noastra Ciucas X3, am murit de foame pana ni s-a adus mancarea dar ne-a salvat Dinu cu cascavalu' castigat la tombola, a doua zi am stat la bine-cunoscutul si mult-asteptatul mic dejun de la Centrul de Ecologie Montana am facut aici si cateva poze de echipa si asta a fost.


Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea mea (acum e ok pe sa, nu ca dupa povestea cu Belgradu' de acum cateva saptamani) - am scos un 4:52, sa zicem ok pentru vremea care a fost, am reusit sa nu-mi iau nici o tranta si nici nu m-am simtit asa epuizat dupa cursa. Asadar pentru cei 180 km de bicicleta de la XMen din Oradea am facut 2 x ~260 km pana la Belgrad, pentru maratonul de pe plat am bagat unul montan, mai lipseste sa fac >4km inot ca sa ma simt 100% pregatit pt. 25 iunie. Urmeaza sa merg la balta prin Buftea - Mogosoaia pe la final de mai si pana la concurs.

Sa ne revedem cu bine!

miercuri, 20 aprilie 2016

Belgrad

Am spus ca nu o sa descriu prea multe chestii pe blog decat atunci cand vreau sa transmit un mesaj sau sunt cumva marcat de vreo cursa sau experiența care ar putea sa-i influienteze si pe altii sa faca ceva ce am facut si as putea oferi si sfaturi, detalii, etc.

Am hotarat cu Marmotă si Andrei sa facem o tură frumoasă de bicicleta dar pe care in mod normal nu as face-o ca e... mult prea lunga. Insa asa cum am inceput alergarea cu MPC-ul si apoi alte curse mi s-au parut mai usoare, sau cum in 2011 cand abia facusem ochi in ale alergarii m-am bagat la 7500 tocmai ca sa mi se pară usor un maraton, tot asa, ca sa mi se para cat de cat acceptabila bicicleala de 180km de la Ironman, m-am înhămat la ~300km spre Belgrad, urmatoarea zi Semimaraton in Belgrad, zi de odihna si plimbare prin oras si intoarcere (pe alta ruta) spre Orsova, unde am lasat masina.

Asadar lasam masina in Orsova, dupa o noapte la cort (cine vrea sa stie unde se poate dormi la cort acolo... just ask :) ajungem insa cam tarziu si stabilim sa ne trezim la 6 si sa plecam la 7, ca urma sa castigam o ora dupa ce trecem granița. Am lasat masina in Orșova fiind mai... la civilizatie si urma sa ne întoarcem dinspre Moldova Noua asa ca o sa prinda bine 20 km mai putin pe final. Plecam spre granita de la Drobeta, cam 17 km, castigam ora dormita de dimineață, tragem niste poze (si alte chestii:) de pe pod, si pornim pe malul Dunării, pe partea sârbească spre Beograd. Prindem vânt puternic in freză, mai facem cu schimbul la plasă, si pe o urcare mai urâtă după vreo 20 km, i se strică schimbătorul Marmotei.
 

Deja ne pusesem in gând sa mergem spre Drobeta, eu cu Andrei sa luăm schimbător sau mașina din Orșova si sa pornim spre Marmotă. In mare, si asa erau mulți km, timp nu prea, tura noastră era cam epic failure. Cand sa plec cu Andrei, Marmotă desface schimbătorul, vine si Andrei lângă el si încep sa apară speranțe. Le trimit si eu niște gânduri bune, karma & stuff si se pare ca putem sa ne continuăm tura. Chiuim de bucurie si continuam sa hamsterim spre cetatea Golubac. Mai oprim pe ici-colo, mai luam cate o cola, cate o apa, Andrei se reazema de o masina care nu avea frana de mana trasa si o impinge usurel in alta (mai sunt si d-astea funny cand pedalezi ca innecatu')

Marmotă primeste un telefon de la Adriana care era într-o mașina cu alti alergatori spre Belgrad maraton, ne intalnim in cativa km cu ei si le lasam cate o punga cu ceva adidasi si ce aveam mai greu prin rucsac, ne dau si niste apa si isi vad de drum. Le multumesc din nou si pe această cale ca ne-au mai ușurat bagajele. Dam mai departe si chiar inainte de Golubac face Marmotă una bucata pană. Face ca Muttley din Wacky Races. Si isi face pana cu Andrei. Avea sa fie singura pana din toată tura si Marmotă avea sa fie ghinionistul de la dus, cu 2 incidente. Trecem si de cetate, care e in constructii, urcari mici, coborari la fel, ne luptăm cu vântu' (nu ăla de-a furat banii), înaintăm cu drag si spor si ajungem undeva pe malul Dunării si pozam apusul care arată... ireal.

Si de p-aici vin 3 urcări nesimțite... ne rup astea in doua, trei (pe mine in patru), mai dam cate o pauza, e ditai noaptea, asta ma oboseste cel mai tare, avem deja vreo 13 ore de cand am plecat - cand incep cele 3 urcari mari de se vad si-n graficul de altitudine de mai jos.



Dupa vreo 15 ore ajungem si la Belgrad, facem o poza la mult-așteptatul marcaj de intrare in oraș, mai amețim un pic prin oras până la cazarea Adrianei sa ne luam hainele date inainte de Golubac, o gasim până la urmă, mai învăț câte ceva despre cum sa plec cu SPDurile din pantă, nu mi-am luat nici o trântă d-aia clasică, de pe loc cu SPD urile la dus. La întoarcere urma sa iau vreo 3, dar nu ca uitam sa scot un picior la oprire însă il scoteam, ma opream, dar din cauza faptului ca aveam șaua foarte sus (de abia atingeam pe vârfuri jos) cadeam pe partea cealaltă, ma rog, trei trântițe de vară asa :)

Ne cazăm așadar la Jack, un apartament ok pe dinăuntru dar curtea interioară unde era intrarea, cam dubioasă. Cazam si bicicletele înăuntru, Andrei cu Marmotă ies la o bere si un piftel, eu pic rupt de obosit (aka lemn).

A doua zi ne trezim si ne îndreptăm spre start la semi - ne ajută alti oameni imbracati de alergare pentru localizarea startului. Eu nu am apucat sa mananc deloc ceea ce nu prea era bine. Stiam ca vreau doar semi. Marmotă si Andrei încearcă maraton dar se rătăcesc si fac doar 26 km, traseul i-a ajutat sa nu se biciuiasca singuri cu 42 km dupa 270 km de bike. Plecăm de la coadă, ne-platind taxa, alerg cu Marmotă vreo 5 km, facem slalom, depasim intr-una, il pierdem pe Andrei, avem cam 4:30 pe primii 5 km, il las pe Marmotă sa se duca ca ma simțeam cam leșinat ca nu am mancat nimic. Gasesc pe la km 13 niste banane, mananc vreo 3 si-mi revin. Doar caldura mă mai supăra. Beau la fiecare punct de hidratare jumatate de sticla de apă si jumate o torn pe mine. Imi revin cat de cat si mai cresc ritmul, vroiam sa-l dau cu 4:30 dar mi-a iesit doar un 4:45 si termin in 1:41 ca era al dreaq de cald. Picioarele au fost cat de cat ok. Aveam de gand sa iau medalia ca amintire dar vad ca imi cer numarul, zic ca l-am pierdut si trec. In timp ce caut Marmota ca nu stiam sigur daca s-a dus pe maraton, gasesc un numar pe jos, il iau si ma intorc sa mai trec odată pe la finish sa iau si medalia :) mai iau si ciocolatele pentru drumul de intoarcere, apa, o bere fără alcool, o cola, apare si Marmotă zicand ca s-a rătăcit dupa 26 km, adica a venit pe finishul de la semi fără sa-si dea seama, apare si Andrei, le dau si lor numarul. Numai Andrei se duce sa ia si el medalia, ia una de maraton (mai mare) :) atmosferă impresionantă, mi-a placut in special concertul de tobe de sub pod, cu o acustică grozavă, lumea de pe margine foarte galagioasa, dadeau apa (nu numai voluntarii din posturi), muuuult mai multi oameni care aplaudau, incurajau, etc. Foarte fain concursul!

Dupa concurs mergem pe la zoo - nu prea imi place mie ca-s triste animalutele in captivitate dar am zis sa fac si eu ce face lumea. Vine si Adriana - imi da si tricoul ei din concurs ca au dat astia tricouri M de baieti si la fete - ii multumesc din nou si pe calea asta, ca nu prea mai aveam eu tricouri cu maneca scurta ca deh - cand pleci atatia km cu rucsacul in spinare nu prea iti vine sa iei prea multe la tine. Pun aici o poza cu fantoma mea, multumesc Spokes pentru gasirea bicicletei, pedale, SPD-uri & stuff.

Seara mancam "în română", cu amicii din țară, duminica urma plimbare prin Belgrad pe bicicleta (pe modelul Budapesta, doar ca nu mai trebuia sa închiriem biciclete). Plecăm relativ dimineață duminică, revăd cateva locuri pe care le-am vizitat cu dl.Erbiceanu, apoi mergem pe o insuliță numită Ada Ciganlija unde erau multe piste de bicicleta de stateam ca pe şosea pe banda noastră de trebuia să aștepți sa nu vina cineva pe contrasens (role sau bicicleta) sa poți depăși... am stat un pic si prin apa, erau niste pestisori destul de mari, Andrei si Marmota au incercat sa pescuiasca la tricou (noua tehnica de supravietuire :) dar nu le-a iesit, am prins si un super apus pe zidurile cetatii - spre locul unde se varsa Sava in Dunare...

Am făcut vreo 45 km de plimbare si mai tot drumul ma gândeam cum o sa biciclesc eu aproape 300k ca ma cam dureau genunchii - stiam ca o sa fie un pic mai lunga întoarcerea... Am tras si un mic somn la pranz, eu ca un aurolac, pe o banca in parc, dupa ce ne-am uitat la un meci de lacrosse, apoi am fost la o pizza si o bere prin cetatea Kalemegdan, in concluzie, o zi reusita, minunata chiar!

Vine si lunea, ne trezim pe la 5 si ceva, acum urma sa pierdem o ora la trecerea granitei spre Romanica asa ca stabilim ca la 6:00 sa iesim pe usa, zis si facut. Iesim din Belgrad, stiam ca ne asteapta 3 urcari mari ca urma sa mergem pana prin Smederevo pe acelasi drum doar ca gresim un pic drumul, tocmai pe o coborare serioasa, sa facem mai multe urcari mai mari la inceput, nu? :) de incalzire...

Coborarea cu pricina ne ducea undeva spre un bac care traversa Dunarea. Pun si harta de la intoarcere - poate inspira pe cineva :)


Cum spuneam mai devreme, am plecat cu o durere de genunchi de acolo de-mi vedea sa iau... vaporu' pe Dunare sau avionu' dar am zis ca va fi o metoda numa buna de practica pentru ultima carte citita si pentru a ma convinge mai mult (atat pe mine cat si pe cei care citesc acum) ca nu avem limite si putem sa realizam tot ce ne propunem. Asadar incep sa repet intr-una de nebun (in minte desigur) "ma simt din ce in ce mai bine". Si zic si zic si zic, ne oprim intre timp si prin Smederevo de-si ia Marmota un cablu de frana sa nu aibe surprize si cu ala, mancam cate ceva, ajungem si la granita, trecem voiosi, se fac vreo 120 km si-mi dau seama ca nu ma mai doare genunchiul deloc. Da deloc... de unde vreo 120 km m-a "biciuit" durerea de-am zis ca nu-i adevarat... Chiar radeam ca a zis durerea "sa vezi ce i-o dam lu' Bobita asta" si 120 km mi-a tot dat-o si la un moment dat vazand ea durerea ca eu dau la randul meu bice, a bagat coada intre picioare si a zis... "haide ba la altu' ca asta-i nebun la cap" :) Vad eu la un moment dat 130 km pana la Orsova si zic... a, uite, mai sunt doar 130 si Andrei zice - da, dar sunt dupa alti 130 km numa' ca eu acum doar ce ma resetasem ca nu ma mai durea genunchiul asa ca mi se pareau chiar putini...

Dupa ce intram in tara incepe o urcare - si urca, si urca, si urca de am zis ca urcam in rai... 6 km cu 269 m au fost. Stiu ca pare frumos ca-i cu 69 dar nu a fost :) A venit si ditai coborarea, desigur. De la Moldova Veche imi mai aminteam bucati din drumul de cu cateva saptamani in urma cand a fost si Monica cu noi - doar ca in sens invers, biciclim cu drag si spor, avem si ceva vant din spate, toate bune si frumoase. Ne cam parlise setea la un moment dat dar am gasit inzvorul pe care abia il asteptam si am scapat si de belaua asta. Stiam doar ca trebuie sa mai fie o urcare mare chiar inainte de intrarea in Orsova - abia o asteptam, ca sa ajungem odata. Incepea sa se si innopteze si oboseala incepea sa traga perdeaua pe ochi. Mai aveam si de condus pana in Bucuresti... Cum nu mai fusese nici un incident tehnic pana acum, a venit randul lui Andrei - i-a sarit o spita, asa ca hotaram ca dam noi mai tare si el mai vine vreo 6-7 km pana pe la bustul lui Burebista si noi venim cu masina spre el. Pe drum, in timp ce-i dam bice sa ajungem mai repede la masina ma tot gandesc ca prea am avut soarta si s-au rezolvat toate, sigur se rezolva si asta si ne ajunge Andrei cu un autostop. Trece o dubita pe langa noi si gandesc ca sigur e in aia, se opreste un pic in fata noastra dar cu treaba si nu e nici picior de Andrei in ea. Mai mergem, se lasa si noaptea de-a binelea si trage langa noi o masina si se aude gura lui din ea. Rasuflu usurat ca nu mai trebuie sa mergem dupa el ca oricum aveam drum lung spre Bucuresti si suntem kind of... praf de obositi. Ii dam rucsacii lui Andrei, sa ne astepte la masina, vine si urcarea pe care o dam cu avant ca ajungem imediat la masina, coborarea, intram in Orsova, ne indreptam spre Billa si gata. Bike game over. Mergem in Billa, luam cate ceva de mancare, mancam repede sa prindem ceva puteri, conduc vreo 50 km sa motzaie Marmota, apoi motzai eu si da el pana la Autostrada, pica el lemn in dreapta, conduc eu pe autostrada si prin Bucuresti si ajungem acasa.

Si-am incalecat pe-o șa și v-am spus povestea mea. Ce șa frate, sa nu mai vad șa, mai bine ma bat cu 10 șa...olini decat sa ma mai sui pe șa. Numai ca marti imi iau liber ca sunt rupt, micul dejun in parc, la aer, merg la masaj, ma refac și seara nu stiu cum fac ca ma sui pe bicicleta ieftina de oras sa mergem in IOR la un TTR ca suntem ambasadori Ciucas X3 (chiar, v-ati inscris?) venea si Alexandra sa dea niste inscrieri si tricouri la tombola. Am alergat cu Alexandra, Marmota si Monica, usurel, dar am zis ca nu ma intorc pe bicicleta - care acum o simteam ca-i foarte mica de mine, ma dureau genunchii rau, șaua intra in fund ca nesimtita, am pus STOP JOC (ca la TTR) la bicicleta mea ieftina de oras, iau MTB-ul de acum prin oras, gata... am vorbit prea mult. Bye.
.