sâmbătă, 10 martie 2018

Sicilia


Am plecat joi 1 martie, trebuia să fie primăvară în București dar erau 15 grade - cu minus, așa că am plecat vesel cumva că mergem la căldură. În Catania erau tot în jur de 15, dar cu plus. Am ajuns în jur de 5 la cazare, la Ipnos B&B, luat prin Booking, cu 330e 7 nopți, 2 persoane, cu tot cu mic dejun. Convenabil! Iar cazarea e foarte tare, v-o recomand, dacă aveti de gând să vizitați Sicilia; micul dejun un fel de bufet suedez, având la dispoziție tot felul de fructe, croissante, cafea, ceaiuri, și alte cele.

Ne-am plimbat un pic prin Catania, mai exact am mers la unul din locurile recomandate de Alberto, gazda de la Ipnos, la Casa d'amici. Până acolo am dat de o stradă pe care era consulatul României și vreo 3 localuri / magazine românești. Am mâncat ceva specialități de-ale lor de ne-am lins pe degete, apoi ne-am pregătit planurile pentru vineri în Taormina.

Așadar vineri am plecat de dimineață în Taormina cu trenul. Ne-am luat cazarea strategic, lângă gară și autogară. Așadar pe la 9 eram în tren. În vreo oră-jumate eram în Taormina. Trenul ne-a lasat undeva jos, mai lângă mare, am luat un autobuz care ne-a dus sus, aproape de centrul orașului.

Orașul foarte frumos, mult mai... turistic decât Catania, e asezat pe o colina a Muntelui Tauro. Odată ajunși în Taormina veți simți o atmosferă parcă mitică, construcții greco-romane, marea care-ți oferă un aer de vacanță, și pe de altă parte, undeva în depărtare, nu foarte departe însă, troneaza Etna care deși e un vulcan (foarte) activ, cel mai activ din Europa, e acoperit mai mereu de zăpadă. Taormina a fost loc de nastere, și adăpost pentru greci, romani, arabi, sarazini, bizanti, normanzi și spanioli, ales datorită unei poziții strategice deosebite, climă mediteraneeana, generoasa, și o atmosfera deosebita. Și Goethe s-a îndrăgostit iremediabil de Sicilia în 1787 și a descris în romanul său “Italian Journey” frumusetile locurilor și a oamenilor săi spunând despre Taormina că este “drumul paradisului”.

După mai multe ture prin oraș, am găsit o alee mai retrasă spre Castelmola. Un orășel care trona undeva deasupra Taorminei. Cum Anca m-a întrebat dacă urcăm, eu abia așteptam asta, am urcat ușurel, priveliștea a fost nemaipomenită la fiecare pas.

Fiind înalt, ajung mai mereu la fructe prin copaci unde nu ajunge oricine, așa ca am tot cules câte o lămâie, o portocala... De menționat ar fi ca portocalele din domeniile publice (destul de numeroase) nu sunt bune, e o specie sălbatică destul de acră și amară, așa că nu va recomand sa le culegeți. Descoperisem asta și prin Maroc anul trecut. Deci daca vedeți ceva mai... peste gard din vreo curte, yummy. Fructele de pe domeniul public însă nu sunt gustoase deloc. Oricum, cel mai safe e sa cumperi 1kg de portocale roșii de Sicilia, cu <1e, bune rău! Apoi am luat autocarul spre gară și trenul inapoi spre "baza" noastră siciloană, Catania. De la atâtea portocale, seara am mâncat doar cate ceva lejer...

Sâmbătă am plecat dimineață spre Edna. Am ales turul de 55e la Lemons Tours, recomandat și de Alberto, gazda noastră de la Ipnos B&B. Rosario avea sa ne fie ghid nouă și încă unui cuplu. Deși vremea părea numai bună de plimbat printre cratere, când am ajuns la craterul Silvestri pe la ~2000m, ploua de ne-am adus aminte cum era în Bucuresti când am plecat. Vântul puternic combinat cu o ploaie supărată... ne-au făcut să nu ne dorim așa tare să mergem pe acolo, printre cratere. Am făcut și o poză două și am intrat repede înăuntru.

Am aflat ca localnicii spun ca Etna e o ea, capricioasă ca o femeie, doar că ei se bucură (toți, sau poate doar ghidul) că e un vulcan activ. Oricum, ideea e că dacă nu ar fi așa de activă Etna, probabil ar strânge magmă în ea și când ar "scuipa-o", ar fi destul de nasol de sicilieni. Prin 1669 a fost cea mai urâtă erupție și au murit mulți oameni, a trebuit să se reconstruiască mai multe orașe din vecinătatea Etnei, printre care și Catania, în care s-au construit mai multe clădiri baroce de pe via Crociferi.

Rosario ne-a dus apoi într-o peșteră săpată de lavă, care avea în jur de 300m, și ne-a arătat diverse fenomene pe acolo, cum a făcut lava bolboci, care s-au spart și au pocnit și alte cele.
Mai sus de Zafferana, am vazut un câmp de lavă lung de 7 km și lat de 5 km. Am aflat că era din timpul erupției din 1991-1993. Ne-a zis Rosario ca aici e "creierul" din spatele Etnei - partea cea mai activa a vulcanului (in poza din stanga - click pe ea să se mărească).

Cum nu am apucat să stam prea mult pe sus, printre cratere, probabil avea și soluția de backup Rosario, și ne-a dus jos, pe la caldurica, pe lângă mare, prin Acireale, Aci Treza și Aci Castello. Am mers și în orasul lui natal, în Zafferana Etnea, unde am și mâncat câteva gustări locale, eu și Anca am ales câte un fel de branzoaică cu pește. Până la urmă, a fost un tur fain, am aflat tot felul de chestii de la Rosario, iar pe la 4 și ceva am ajuns înapoi la hotel.

Am zis sa ne mai plimbăm prin Catania așadar. Am văzut diverse biserici, care mai de care mai... baroce. Am mâncat seara tot la Casa d'amici, ca mi-a plăcut mult calamarul la ei.

Duminica am ales Siracusa, orașul lui Arhimede. Siracusa a început să scrie file în istorie în 734 (sau 733) î.e.n., când oraşul a fost întemeiat de grecii din Corint, care s-au stabilit în zona portului natural din regiune. În timpul domniei lui Dionysos I cel Bătrân, un fel de Mircea cel bătrân al lor, a devenit cel mai puternic dintre oraşele greceşti.
Anca și Rosario în poza din stânga.

Cucerită de romani, jefuită de franci şi capturată de arabi, Siracusa şi-a pierdut din importanţă în perioada medievală. În prezent, se poate "lăuda" mai mult cu pescuitul şi turismul, un loc unde încă se mai păstrează urmele trecutului, cu care oraşul se mândreşte. Pe noi nu ne-a impresionat așa tare, am vizitat câteva clădiri mai vechi, biserici, ne-am uitat lung spre Grecia (mai mult pe hartă că în orizont se vedea doar marea).

Am luat masa de pranz la Drogheria Drago, le-am dat review pe TripAdvisor că au porții cam mici dacă ești înfometat. În rest, mâncare bună, ca mai peste tot în Italia.

Am zis să vizităm Parcul Arheologic (din cartierul Neopolis) dar uitându-ne pe hartă, am zis ca mai bine ne plimbăm de jur imprejurul lui, și a fost mai bine ca i-am văzut și mormântul lui Arhimede la care nu știu sigur dacă aveam cum sa ajungem din interior. Oameni nu erau prin zonă și poteca părea cam plină de bălării, semn că nu prea ajungea lumea acolo... Am găsit și un pisic foarte haios, cu mustața lui Hitler :)

Apoi am mers spre autogară, că luam 2 bilete dus-întors. Numai bine ca am prins un autobuz la o stație intermediară și nu a mai trebuit sa pierdem vremea o oră până la urmatorul.

Ajunși în Catania, am fost sa mâncăm la Pasticceria Savia, unde ne-am dus după mai multe recomandări sa luăm arancini și am luat cu spanac și fistic și ca desert, cannolo și cassatena. Ne cereau mai mulți bani sa mâncăm în restaurant, așa că am ales să mâncăm în parcul Bellini de vizavi. Au fost bune, deși un pic grețoase. Trebuia să mâncăm și faimoasele lor arancini, pane cu ragu într-o formă comică, ceva intre moţ şi pară, “sânii Sfintei Agata“ cum zic localnicii, în amintirea-comestibilă – a martiriului protectoarei oraşului. Ne-am continuat plimbarea spre casă apoi.

Luni (5 martie) am ales Messina. Ploua dimineața în Catania și se anunța ploaie și în Ragusa, unde voiam inițial să mergem. Am văzut că trenul face 2 ore până în Mesina așa că ne-am "îmbarcat" în tren. Cum auzisem că avantajele portului natural din Messina și așezarea strategică a orașului au fost apreciate încă din antichitate, am zis să mergem să le vedem și noi dacă tot suntem în zonă.

Așezarea a fost cucerită, condusă și distrusă pe rând de greci, cartaginezi, romani, bizantini, arabi, normanzi, francezi, spanioli și de italieni. Mai devastatoare decât distrugerile provocate de războaie au fost totuși cutremurele de pământ: nici un alt oraș italian nu a avut atât de mult de suferit de pe urma lor. În Strâmtoarea Messina, între vârful "cizmei" (Peninsula Italică) și Sicilia, cea mai mare insulă din Marea Mediterană, se întâlnesc apele Mării Ionice și ale Mării Tireniene. Deoarece există o diferență de un metru între nivelurile celor două bazine, în strâmtoare se formează puternici curenți marini. Messina este al treilea oraș ca mărime din Sicilia, și capitala provinciei cu același nume.

Aici am luat o hartă de la biroul de informații turistice, pe care l-am nimerit rapid, și am vizitat pe rând Domul - construit în sec. 12, cu 3 portale realizate într-un stil gotic intre 1300 și 1500.

Sacrario di Cristo Re - o capela maiestuoasă construită în 1937, pentru soldații sicilieni morți în cel de-al doilea război mondial, Santuario della Madonna di Montalto - inițial făcută în 1295 prima biserică refăcută după cutremurul din 1908, cu elemente gotice și romane.

Am mai vizitat Porta Grazia, statuia lui Neptun - făcută de Montorsoli în 1557, Galeria Vittorio Emanuele și alte cateva biserici și clădiri vechi, impunătoare. Masa am luat-o la Comparello, am luat cate o pizza de căciulă, care s-au dovedit a fi... vorba ceea, de la mama lor.

Pe la 5 și un sfert am prins trenul spre Catania. Seara am mâncat la Osteria Panecaldo. Am mâncat bine și am venit obosiți în cameră.

Marți ne-am decis sa luăm un autobuz spre Ragusa. Ne-am urcat în autobuz pe la 9 și în jur de 11 eram acolo.

Am umblat prin oraș, ne-am dus în vechea Ragusa, și tot plimbându-ne, cam aveam nevoie la o baie. Am intrat într-un restaurant, unde ne-a primit patronul (cred), ne-a condus printr-un labirint de holuri, ne-a dus undeva la o masă, a dat drumul la muzică, și ne-am cam dat noi seamă că e un restaurant cam de fițe, cu mâncare prea scumpă și mai era și gol... Am stat ce-am stat, am mers la baie, ne-a adus el niște pâinici care erau făcute de ei acolo, am luat și noi o apa și un capuccino apoi nu știam cum să plecăm. Numai coperto (spaga care e trecută pe bon la ei) era vreo 5e pentru amândoi, unde noi comandaserăm de <5e ce-am luat, și au venit să ne ia comandă și mi-am luat inima în dinți și le-am zis că noi voiam doar un capuccino și o apa și am plecat repede :)

Ragusa este un oraş frumos, de-a dreptul minunat, dacă ştii să apreciezi frumosul. De fapt, două oraşe, unite de vechi destin comun. După un cutremur foarte puternic, în 1693, un mare număr de locuitori au decis să părăsească vechea Ragusa (astăzi Ibla sau Ragusa Inferiore) şi au întemeiat un nou oraş, Ragusa Superiore. Până în 1926, cele două municipalităţi au fost separate. Reunirea lor s-a petrecut mai degrabă din motive administrative, pentru a constitui capitala provinciei cu acelaşi nume. Din poveştile localnicilor, rivalitatea între cele două comunităţi persistă şi astăzi, cetăţenii Ragusei Ibla privind cu un fel de superioritate la vecinii lor de pe dealurile Ragusei Superiore.

Cele două Raguse se înfruntă, între altele, în catedrale: cea a lui San Giovanni Battista, construită între 1718 şi 1778 în Ragusa Superiore şi cea a lui San Giorgio, construită începând cu 1738. Cu toate cele 250 de trepte ale sale şi cu coloanele sale masive, în piaţa centrală a Ragusei Ibla.

În Ragusa Superiore, palatele baroce şi edificiile impunătoare, la exterior şi la interior – aşa cum este Prefectura din Ragusa – îţi vor da dimensiunea avântului pe care oraşul l-a avut în perioada sa de început.

În Ragusa Ibla, străduţele frumos pietruite îţi vor dezvălui grădini ascunse de cactuşi, portocali şi aloe, faţade fermecătoare şi parcuri cu alei mărginite de palmieri. La vechiul club “Circolo di conversazione”, cunoscut şi drept Cafeneaua Cavalerilor, se adună aristocraţia oraşului, pentru serate de muzică şi lectură ori pentru taclale liniştite pe teme alese. Oglinzi cu rame aurite, fresce şi medalioane decorative, divane de damasc roşu alcătuiesc scenografia somptuoasă pentru aceste plăcuţe activităţi ale vechilor familii nobiliare ragusane. Desigur, nu am apucat să văd cum se adună aristocratia orașului, însă am citit la o oarecare  Smaranda Vornicu pe blog și mi-au plăcut cum sună câteva imagini create de dânsa (ca să o citez şi pe Alina;)

Am găsit apoi un restraurant foarte bun pe TripAdvisor, am mâncat de "ne-am lins pe degete", apoi am prins autobuzul la fix, am făcut ceva pași repezi să-l prindem și am fugit înapoi la bază :)

Miercuri am zis să stăm și prin Catania. Auzisem ceva despre faimoasa lor piață de pește, așa ca am mers după micul dejun spre mercato del pesce a Catania - Poti ajunge acolo prin gangul de lângă fântâna dell'Amenano, din Piazza del Duomo. Nu prea mi-a plăcut mie ce-am văzut că oamenii dădeau pește, caracatițe și alte cele cât mai proaspete, adică vii, și m-am cam întristat... O sa pun o poza din piata de fructe :)

Ne-am plimbat pe via Etnea, strada de pe care vezi bine Etna care tronează asupra orașului, am vizitat via Crociferi, strada lor plină de clădiri baroce, am vizitat catedrala, și multe biserici și clădiri maiestuoase, dar totuși nu am văzut nimic mai frumos ca în Genoa și Florența.

Joi dimineață, dupa micul dejun am mers în catedrală să vizităm mormântul lui Bellini, apoi am mers sa vizităm casa în care s-a născut, transformată în muzeu. Am găsit pe net ca e în Piazza San Francesco D’Assisi, în palatul din sec. 18, Cruyllas Gravina. Fiind 8 martie și ziua Ancăi, italienii au decis să-i facă un cadou și ea a avut intrare liberă. Bine, ea și cu toate fetele. Oricum, a fost haios, că erau niste elevi în practică și ne pasau de la unul la altul să ne vorbească despre ce-i în camera respectivă. Bineînțeles că nu prea știau ei engleză așa ca le-am zis (unora) că ne pot vorbi în italiană. Vorba Ancăi, dacă mai stateam un pic p-aici, veneam și noi în țară și nu mai știam română... "ma come si dice în rumeno..." :)))

 Una peste alta am tot văzut peste tot simbolul  Siciliei - Trinacria (un fel de trei craci). Am aflat despre el că în sec. 7-8 ÎH. Grecii au descoperit insula triunghiulară pe care au numit-o Trinacria “pamantul cu 3 colturi”. Simbolul Siciliei are 3 elemente, 3 picioare îmbinate la centru formând simbolul ‘triskelion”unul dintre cele mai vechi din istoria umanității ce se referă la cele 3 capete ale insulei Cap Passero în sud lângă Siracuza, Cap Pelero în NE lângă Messina și Cap Lilibeo în vest lângă Marsala; capul medusei cu două aripi și cu păr înlocuit de șerpi vorbește despre medusa în mitologia greacă care a fost fiica lui Phorcys și a lui Ceto și una dintre gorgone, singura muritoare dintre cele 3. Privirea sa era capabilă să transforme orice muritor în stană de piatră. Medusa a fost o fată frumoasă care însă a profanat templul Atenei făcând dragoste în el cu Poseidon. Atena i-a transformat atunci părul în șerpi vii spre a o pedepsi; 3 spice de grâu care reprezintă recunoașterea Siciliei ca și grânar al imperiului în perioada română.

Ca o concluzie referitor la Catania, e o aventura sa treci strada, chiar și pe trecere, șoferii nu au treabă cu marcaje, linie continuă, treceri de pietoni & stuff. Totul se face din ochi. Te uiți la cel din față și-ți dai seama dacă te lasă au ba (aveam impresia asta despre Bucuresti, dar aici e bine:). De altfel, e mizerie pe străzi, am văzut mulți șoferi care aruncau pe geam pahare, țigări, cam ca la noi. Păcat... Parcă totuși nu mi s-a părut chiar așa în nordul Italiei, dar probabil peste tot devine așa încet încet. Păcat de minunile lăsate în urmă de generații mult mai creative și inteligente. În curând cei cu capul pe umeri o să trebuiască să stea ascunși să nu fie luați peste picior că nu respectă nesimțirea celor din jur...

miercuri, 19 iulie 2017

7500

7500 e un concurs special pentru mine - concursul asta ne-a "brenduit" în "lumea" alergării montane pe mine și Marmotă ca Dragonu' și Marmota. Am făcut nebunia asta de concurs (în versiunea lui de kamikaze, adică 95km cu peste 7500m+) încă din 2011, de unde noi ne apucaserăm de alergare abia în oct.2010 la MPC-ul din acel an (de pomină:) Am terminat concursul în vreo 30 de ore jumate (o nebunie) - genunchii mei urlau din toți rărunchii, dar eram de pe atunci un pic dus cu pluta și am terminat concursul.

Apoi ba am abandonat că l-a durut pe Marmotă stomacul, ba m-am "rupt" eu, ba s-a oprit concursul din cauza vremii rea, prin 2015 am făcut și eu doar prima bucla de 30k din cursa și am ajuns la Peștera tot cu Marmota - prin diverse conjuncturi, cu ocazia abandonului echipei lui.

Apoi, în 2016 m-am băgat la hobby cu Diana și am ieșit pe locul 2 cu 7:54, ceea ce ne-a dat imboldul sa participăm anul ăsta la Elită (moka) - zis și făcut. Ne-am făcut planuri serioase de timpi - eu cam aveam de gând sa termin proba regină a acestui concurs sub 24 de ore, iar Diana voia să-l termine și pe cat posibil cu o clasare cat mai bună. I-am zis că nu mă interesează neapărat poziția în clasament, oricum erau câteva echipe pe care le știam a fi mai bune ca noi, cel puțin fete care aveau mai multa experienta ca ea.

Cu toate astea, ne-am propus sub 24h, am apucat de am băgat o tura de vreo 10 ore cu bucățile din concurs pe care nici eu nu prea le mai țineam minte din 2011 și nici Diana nu mai pășise pe ele...

Dar gata cu abureala, să vorbesc despre concurs acum:
In Valea Dorului aveam în plan 01:00, a ieșit 1:01 - eram cu Adrian și Adriana Cxi (numele de pe fcb:) niște oameni foarte faini și o gașcă mare desigur, că eram la început. Până la Stana Regală aveam ceva emoţii cu tăierea serpentinelor pe acolo (că mi-am luat-o cu Marmotă într-un an de am coborât aproape în Sinaia), dar cu trackul de pe ceas a fost foarte bine, aveam în plan 2:00, am ajuns în 1:55.

Pe urcarea spre Piatră Arsă am stat parcă la coadă, simţeam pe alocuri că sunt la metrou în Bucureşti. Oricum, am ajuns bine, aveam 3:00 în plan, am ajuns în 3:07. Am luat apă, am salutat voluntarii din posturi şi am luat-o la vale pe Jepii Mari. La intersecţia dintre Jepi aveam 4:00 în plan, a ieşit 4:04. Aici am mâncat cu poftă pepene roşu, piersici, caşcaval, măsline, roşii cu sare, yummi.

Am început urcarea, l-am găsit acolo pe Bogdan Damian, ne-a urat toate cele, m-am bucurat să-l văd că e om foarte fain. Pe Jepii Mici aveam în plan să facem 2 ore. A fost vremea perfectă, trebuia să ajungem la Babe în 6:00, am ajuns în 6:08. La Cabana Caraiman ne aştepta Irinuca cu zâmbetul ei molipsitor. Mulţumim Irina pentru poze! Irina şi Cornel, aka Fisheye sunt fotografii mei preferaţi, aşa că m-am foarte bucurat să o văd pe Irina.

La Peştera aveam în plan 6:30, ghici ce, am recuperat cele 8 minute şi am ajuns la fix 6:30. Ne-a aşteptat Adi cu mâncare bună, ţin să-i mulţumesc mult pentru ajutor (şi găteala)!

Am început urcarea spre Omu cu drag şi spor, aveam "în proiect" 8:30 la Omu1, am avut 8:24. Am mâncat bine la Omu ce era pe acolo, punctul de control era afară, era încă vreme ok pentru a sta afară. Apoi am luat Valea Cerbului la alergat, am ieşit uşor-uşor din ceaţă, mai jos am auzit şi un mormăit - cred că era ursu' nesimţit a lu Totalcă - din câte am înţeles de la alte echipe nu prea voia să se dea din potecă. Aveam 10 ore în plan, au ieşit 9:47 - bun bun bun, dar şi mai bună a fost mâncarea acolo, am mâncat la pepene, piersici, caşcaval, roşii cu sare de nu mă mai puteam opri :) Ne-am găsit şi cu Cxi acolo, am luat şi apă şi la deal cu noi.

Pe urcarea spre Prepeleac ne-am tot văzut când cu o echipa, când cu alta, am luat apă în Poiana Izvoarelor şi numai decât am ajuns şi la Prepeleac unde trebuia să ajungem în 12:00 şi am ajuns în 11:32, ne-am salutat şi cu puştiu' de Alex - acu bag de seama că era încă minor că abia acu' a făcut 18 ani :)

Prin junglă a fost bine, că nu era căldura aia "nesimţită" din alţi ani. Am tot urcat spre Bucşoiu, am tras şi o poză pe vârf că tot spunea Silviu nush ce să nu ocolim vârful - noi oricum nu ştiam vreo scurtătură pe acolo... Am ajuns şi la Omu2 în 13:35, în plan era 14:00. Bucuroşi de timp, am mâncat bine, apoi am plecat degrabă la vale spre Ciubotea. Până la intersecţia traseelor am văzut şi Marmota cu Petruţul :) Ei terminau ultima urcare spre Omu, noi abia începeam coborârea. He-he, Marmotă... ce fel suna să ajungi la Omu3 pe lumina până nu demult...

Am dat bine la vale, la stană mai de jos era un câine mare lătrău în drum dar l-am salutat frumos, şi el la fel şi ne-am văzut fiecare de ale noastre. Am ajuns în Ciubotea în 15:32, iar planul era de 16:00. Numa' bine că începea să se lase noaptea. Am mâncat nişte supă, Diana nu prea a mâncat nimic - aici a fost un pic şi greşeală mea că nu am insistat să mănânce, dar nah, îmi era cam somn. Au venit şi Cxi, ne felicitau că am mers bine, şi noi pe ei, în special pe Adriana că era destul de nesigură pe ea din cauza unei accidentări.

Am plecat, la deal, deja se lăsase bine noaptea, ţineam frontala pe economic, o mai băgăm pe maxim doar când nu zăream marcajele. Ne-au depăşit Adriana cu Adrian - noi credeam că suntem pe locurile 5-6-7, dar aveam să aflăm apoi că eram pe 3-4 la momentul ăla. Oricum, noi eram veseli că până aici ne-am ţinut numai bine timpii de sub 24h. La Intrarea Valea Gaura am ajuns in 17:15 și aveam in plan 17:30. Am băgat de seama ca am pierdut 15 minute din avantajul pana la Ciubotea dar mai rău era ca o simțeam pe Diana cam obosita. L-am găsit și pe Conu' acolo - m-a întristat când am auzit ca nu se simțea bine și spunea ca abandonează. Apoi spre Omu am mai pierdut ceva timp ca ne-au mai ajuns niște echipe și la un moment dat o echipa a luat-o prin stânga unor stânci și ne-am luat după ei (ca-mi era cam somn). Urcând după ei mi-am dat seama ca traseul era prin dreapta. Ne-a depășit acolo și echipa lui Marius Sendre și coboram de fapt pe locul 5 (doar eram echipa cu numărul 5, nu?:)

La Omu3 am ajuns în 19:52, iar în plan era 19:30. Am pierdut ceva din avantajul avut în Ciubotea. Am mâncat câte ceva pe aici - nu prea mai intră mare lucru. Când eram prin ceaţă aproape de Omu şi vedeam că sunt echipe care o luau la vale spre Ciubotea abia, mi se ridica părul pe ceafă - amintindu-mi că aşa eram şi eu cu Marmota în 2011.

Am început coborârea spre Bătrâna, care a fost nasoală rău - o ceaţă de nu se vedea nimic - am lăsat frontala la genunchi - din sfaturile CPNT-iştilor şi mă uităm non-stop la track-ul de pe ceas - că nu se vedea nici o potecă, marcaje, nimic. Am adunat mai multe echipe rătăcite prin zona şi am ajuns şi la Bătrâna, apoi am ajuns în cele din urmă şi în Poiana Gutanu în 22:26, de unde trebuia să fi ajuns în 21:00, dar nah... în alergare, nu în bâjbâială. M-am bucurat oricum că am avut trackul şi mi-am şi încărcat ceasul pe lumină. Apoi a început să se lumineze cum urcam spre Strunga. Am ajuns şi acolo în 23:38, apoi am coborât pe la Padina şi în ameţeala mare am văzut eu un pod mai încolo şi am zis - ce să ocolesc să trec pe şosea apa - lasă că ştiu eu că-i un pod mai încolo. Până la urmă am trecut prin apă şi am ajuns şi la finish în 24:48 - un timp foarte bun de altfel. Robert cu Andrei au făcut ditai recordul, Marmota cu Bogdan au ieşit şi ei pe 3, cursa făină pentru toată lumea!

Una peste alta, Diana s-a descurcat admirabil (la primul ei ultra) - poate facem echipa și la UTF - vedem.

După vreo 2 ore de somn am coborât la bucătăria de la mănăstire (unde ne-am cazat) de am mâncat câte ceva, apoi am plecat cu Anca spre Omu să-mi iau şi eu un rucsac de sus - a început ploaia, am făcut şi 4 de Omu în 24 de ore (Florin cred că e gelos pe mine:)  şi cam atât.

No... ne mai auzim!

vineri, 16 iunie 2017

XMAN Reloaded

Cum nu sunt cine ştie ce sportiv de performanţă, iar pentru a face orice concurs îţi trebuie şi un pic de antrenament, la modul că nahh... de vrei să mergi la un concurs de alergare ar fi ideal să alergi ceva km, nu să croşetezi, aşadar pentru a face un triatlon, trebuie să şi înoţi, să şi bicicleşti şi să alergi... brickuri şi tot tacâmul. Când vine vorba de distanţe mai mari - gen un ultra-maraton, sau un ironman (4km înot, 180km biclă şi 42km alergare), cam trebuie să te antrenezi mai serios, nu... la mişto aşa, cum am făcut-o eu. Eh, pe lângă cele trei sporturi implicate în triatlon, mai e un al patru-lea, şi anume partea mentală. Eh, atât la alergare cât şi la partea mentală, stăteam bine. La înot şi la bicicletă... m-am antrenat ca pentru proba de sprint a unui triatlon, nu pentru Ironman. Dar mă rog, să spun câte ceva despre XMAN Oradea. În primul rând, am avut suporteri minunaţi, Anca, Mihaela şi Andrei. La alergare au fost si cei din echipa noastră, CiucasX3 - Alexandra și Dragoș, cât și Trisport-ul - Sorin și Andreea - va mulțumesc!!! În poză de mai sus - Anca şi Mihaela se uită după broaştele de baltă, iar Andrei le-a surprins frumos în poză.

Ne-am propus cam acelaşi program ca de fiecare dată. Joi drumul până la Oradea, vineri tură de recunoaştere şi cumpărături iar sâmbătă concursul, duminică băi termale şi odihnă şi luni drumul înapoi spre casă. În tura de recunoaştere am făcut întâi bicicleta, m-am îngrozit un pic când am realizat că trebuie să dăm de 19 ori o tură de vreo 8-9km cam cu 64m dif+ de nivel, între Cetariu şi Cauaceu. 60m nu par mare diferenţă de nivel când o dai o dată de două ori, dar după înot şi de 19 ori tura cu pricina, plus intrarea în tură, ieşirea care mai avea ceva urcări serioase (în special cea de pe final) şi ştiai că mai ai şi un maraton (format tot din 19 ture)... eh, nu mai pare aşa simplu. Am dat apoi înotul în lac, am ales să-l dau fără neopren - voiam să dau o tură, doar că mi-a cam bătut soarele în ochi când să revin la ponton şi eram şi singur în lac şi m-am rătăcit un pic (haha), vreo 800m în loc de 450m, dar nah, aia să fie problema. Am luat kiturile apoi, nişte batoane Nutrend, am lăsat bicicleta în tranziţie şi am mers apoi să ne luăm una altă prin oraş.

Seara am făcut bagajele de tranziții, somn de voie și dimineața ne-am trezit pe la 5 și un pic , fuga la lac, am pregătit totul în tranziție. Am aflat ca va fi permis neoprenul, m-am bucurat - și eu și alții - Marmota mai puțin, că el înotând fără neopren, cei cu neopren să zicem ca ar fi avut un avantaj minor față de el (exceptându-mă pe mine desigur - ca eu aveam lupta mea:)

Am intrat în lac așadar (neoprenizat de data asta), s-a dat drumul la Blender și ne-am amestecat pe acolo. Eu am rămas undeva mai în spate, aveam sa devin apoi printre primii (doar cu o tură-două în minus) - o formă mai frumoasă de a spune că eram undeva printre ultimii care aveau să iasă din lac, dar nu-i bai, eu eram mulțumit - ținând cont că biata de Flory s-a tot zbătut sa-mi imprime ceva tehnica, dar nah - e greu să deprinzi înotul la o vârstă înaintată.
Când termin tura a 7-a de înot îl văd pe Istvan că strigă şi gesticulează spre mine să ies din lac... Eu, numărând turele - fiecare pentru câte o persoană specială din viaţa mea, ştiam sigur că am 7 ture şi mai am una, dar văzând că strigă aşa la mine să ies am crezut că ori am depăşit timpul limită ori e vreun crocodil în lac şi m-am dus până la pontonul de ieşire, am dat ochelarii jos şi dau să ies, însă îmi zic apoi atât el, cât şi Fane, şi Andrei - nuuu, intră la loc că mai ai una :) eu mă amuz oarecum, bucurându-mă că mă uit şi la ceas şi văd că nu am depăşit timpul, iar de crocodil... nu se prea vedea - nici măcar cel adus de Marmota la start anul trecut. Aşa că mă duc şi mai dau o tură şi gata. Cei de pe margine, am auzit că se mirau că am intrat calm în lac şi nu m-am supărat, dar nah... din mpoment ce ştiam că mai am o persoană dragă la care să mă gândesc, nu puteam să o "privez" de acest "drept" :p

Eu mă bucur oricum, am avansat câteva minute fata de anul trecut. De la 2:13 am scăzut la 2:05 - diferența probabil dată de neopren, însă ținând cont că în 2016 am mai tot ieșit la ture de 3k prin Buftea iar anul ăsta.... nema, e bine că am ieșit cu bine și cu poftă de biclă. Si m-am suit pe-o șa, și... nu v-am spus povestea mea (aia era din alta poveste), continui s-o spun deci.

Așeaaa, am luat bicla și am trecut la pedalat - de data asta nu mai era bucata de drum cu emoții (șantier adică), însă am pedalat cu grijă, ocolind pe cat posibil pietrele să nu fac vreo pană (vorba aia... pana mea...) Totuși, pe urcarea de la Cetariu am început să aud o țăcăneală la lanț care a cam început sa-mi dea ceva emoții.

Am intrat în cele din urma și în prima tura dintre cele 19, tot îmi scăpau vitezele când schimbam pe urcări și în capăt, la întoarcerea destul de... din scurt așa, m-am gândit că ar fi bine să găsesc mașina de service. Aproape de finalul primei ture am zărit-o, dar era ocupat acolo cu altcineva, așa că am dat mai departe. I-am salutat pe Anca, Mihaela și Andrei, am salutat și Marmota din viteză așa, apoi într-a doua tura, în capăt, la întoarcerea la care am văzut ca unii își scoteau SPD-urile, mi-a căzut lanțul. M-am mânjit frumos pe mâini punându-l la loc, apoi m-am oprit la mașina de service, și aveam o za fărâmată la lanț. Mi-a schimbat-o băiatul de acolo și am văzut apoi că puteam schimba vitezele fără probleme măcar.
Asta mi-a dat un burst de energie că în timp ce bicicleta clănțănea, eu eram un pic sleit de puteri, mă durea și o măsea ceva, am avut câteva gânduri de-alea clasice, cum că... de ce oare am venit eu să mă chinui iar. Prima oara, să zicem, e ok, dar a doua oara de ce oi fi venit oare... Dar m-am gândit la oamenii care au venit acolo pentru mine, să mă susțină și mi-a fost rușine să mă mai gândesc apoi la abandon.
Era și vorba aia... "Pain is temporary. It may last a minute, or an hour, or a day, or a year, but eventually it will subside and something else will take its place. If I quit, however, it lasts forever." Asa ca am dat mai departe. Mi-a dat Anca un sandwich la "pit-stop", am luat și un nurofen și am început sa ma bucur de cursa. O faza tare haioasă a fost că uneori aveam impresia că s-a deschis traficul auto, mă uităm panicat că se auzea că vine o maşină din spate şi mă linisteam un pic că trecea câte o rachetă pe lângă mine cum trec tirurile pe lângă tine când pedalezi pe şosea, şi mă gândeam aşa... că sunt degeaba :))) dar nah, important e să fii mulţumit cu ce ai, să nu visezi prea mult când stai 8 ore la birou şi seara nu ai timp mereu să te antrenezi. Important e că poţi să concurezi pe lângă oameni mult mai buni şi asta e frumos - cum ar fi pentru un fotbalist din faţa blocului să mai joace din când în când cu cei din echipa naţională, dar nah - poate nu e cea mai bună comparaţie, dar înţelegeţi voi la ce mă refer...

Au trecut turele - Andrei poza de zor, Anca ma încuraja de zor, vărsa cate o sticluță de apa pe mine, și au zburat cele 19 ture. Mașina de suport a plecat spre alergare, eu am mai dat o tura și apoi am ieșit spre Cetariu, amintindu-mi diverse din anul precedent de pe traseu, am scăpat cu bine și din urcarea cea mare, am ajuns apoi la lac, și într-un final și la parc ("parcarea" bicicletelor). Am ajuns aici cu amicul cu care am terminat și înotul și am plecat într-o alergare ușoară de revenire după 180km de bicla. După 3 km am ajuns și la traseul de alergare.
La prima oprire "la boxe" am mâncat diverse și am băut vreo 2 litri de apa cred, apoi m-am oprit și la Anca de am mâncat jumate de sandwich și abia apoi am trecut peste covorul de timing, și în clasament s-au pus ăștia 5km de alergare tot la bicicleta, dar nah, pe ceas eu am 7:45 la bicicleta și în clasament apare 8:24. Diferența fiind de la primii 5km de alergare. Oricum, după ce m-am alimentat/hidratat bine, mi-a dat Anca și un Redbull, am început sa prind aripi, sau ma rog, am început sa prind lumea din urma. Pe clasament se poate vedea bine cum, deși sunt al 40-lea om de tinichea de anul asta (din 51 de finish-eri), la alergare sunt pe locul 10. Dar nah, asta spune multe despre antrenamentele mele pentru concursul asta...

Am pus accentul pe alergare, ca asta-mi place cel mai mult, deh. Una peste alta, sunt mulțumit, mi-am îmbunătățit timpul de anul trecut cu ~11 minute, și timpul de la înot cu ~8 minute. La alergare deși în clasament apar cu 3:49, eu am făcut 4:17 (restul e trecut la bicla). Anul trecut făcusem 4:36, deci mi-am îmbunătățit și timpul de la alergare cu ~19 minute. La bicicleta însă, am avut o maaare lipsa de km anul asta - am băgat doar ca hamsterul pe trainer - maxim 40km - și asta doar de vreo 2 ori, în rest, media e de 15-20km /antrenament... pana la 180 - distanta mare - și am suferit din cauza asta, dar asta e, măcar am avut psihicul tare și am îmbunătățit ce-am putut pe acolo.

In rest ce sa mai zic - cazarea a fost minunata (mulțumim Marmota pentru găsirea Laurei), drumul - obositor tare ca de fiecare data, suporterii minunați, voluntarii și ei foarte faini - deși au lipsit ceva voluntari faini pe care abia așteptam sa-i vad în cursa sa-mi mai aline din suferință - Timea e unul din ei, de ce putem noi face, restul e can-can.

Si de data asta chiar am încălecat pe-o sa și v-am spus povestea mea.

miercuri, 31 mai 2017

Londra

Vineri, pe 26.05, am plecat dis de dimineaţă la aeroport cu UBER-ul, am ajuns bine de am trecut de controale la aeroport şi am luat avionul la 6:45 dimineaţa spre Londra. Am făcut cam 3 ore, am pierdut şi cele 2 ore pe care le avem în plus faţă de GMT (noi, în Românica), aşa că am ajuns pe la 8 şi un pic în Londra, la Stansted (unul din cele 6 aeropoarte). Urma să stăm la Cristina, şi îi mulţumesc şi pe această cale (a literelor pe foaie - web mai exact) pentru găzduire.
Stabilirăm cum că pan'la 4 ne plimbăm, apoi punem mâna pe butoane şi-o sunăm, ne vedem apoi cu ea dacă ne pierdem Firea, şi ne-aşteaptă la culcare :) Eu şi Anca am avut un mic bagaj în spate, pentru 4 zile minunate. (unele personaje folosite în versuri sunt fictive:) Am luat din aeroport carduri Oyster pentru transportul public prin Londra, şi bilete de tren (dus-întors) până la aeroport. am dat cam 20 de lire pe carduri (de căciulă - parcă) şi încă vreo 20 pe trenul spre aeroport (dus-întors). De reţinut că aceste carduri, fiind pentru turişti se referă la zona centrală 1 şi 2, iar când sunt folosite în zona >z2 e un tarif suplimentar.

Trenul ne-a dus până în Liverpool Street, am luat de acolo metroul şi am coborât la Oxford Circus, pe linia roşie (centrală), hotărând să ne plimbam pe jos până pe la 4, văzând câteva repere pe care le aveam pe listă. Am pus iarăşi MAPS.ME în funcţiune, descărcând de acasă hărţile pentru Londra. Am hotărât de comun acord cu Anca să vizităm mai mult toate reperele "exterioare", interesaţi fiind mai mult de arhitectura oraşului, oameni şi locuri.
Începem şi explorăm aşadar străzile de prin centru, ne minunăm de "treaba" pe invers a englezilor în materie de condus, ba chiar şi pe scări, pe la metrou, urcăm pe dreapta cum eram obişnuiţi, şi ne trezim că suntem pe contrasens... şi trecem repede pe stânga. Noroc că e totul atât de bine semnalizat, că scrie la fiecare trecere de pietoni "look right" că probabil şi-au luat-o mulţi uitându-se în stânga, obişnuiţi să vină maşinile din stânga când traversezi o stradă, şi au fost luaţi în bastoane de şoferii care veneau pe de-a-ndaratelea (pentru noi).


Ajungem aşadar prin Hyde Park, un părculeţ fain, central şi ne odihnim un pic pe iarbă, că vedem că aşa e moda pe aici şi dealtfel ne cam dureau spinările de la rucsacii destul de grei din spinare. Unul dintre cele mai importante obiective turistice si istorice ale Londrei, Hyde Park acopera o suprafata de 142 de hectare. In Hyde Park exista cate ceva pentru fiecare turist sau londonez. Cu peste 4000 de copaci, un lac, o pajiste, facilitati de echitatie si multe altele este foarte usor sa uiti ca te afli in mijlocul unui oras atat de agitat pecum Londra. Atunci cand Regele Henric al VIII-lea si ceilalti oameni de la curtea isi manau caii in Hyde Park in anul 1536, in urmarirea unei caprioare sau a unui porc mistret, ar fi fost foarte greu de imaginat ca ani mai tarziu nobila arta a tai chi-ului va fi practicata in mod pajnic printre copaci, in fiecare dimineata, sau ca regretatul tenor Pavarotti se va auzi precum un ecou in intreg parcul, aplaudat fiind de mase de oameni in delir. In Hyde Park exista restaurante si cafenele care ofera o gama foarte variata de produse de la inghetate si sandwich-uri pana la mese sofisticate din trei feluri. Un fost post de observare al politiei numit "The Lookout" este astazi folosit ca centru educational pentru copiii care invata despre natura si animale salbatice.

Ne plimbam noi pe acolo, facem una-două poze prin parc, vedem că-i o lebădă ieşită din lac, mergem să o scărpinăm ca pe un câine, doar că surpriză, lebădă ne ciocăneşte că-i violăm intimitatea (se comportă chiar ca un câine:) Ne distrăm cu asta, facem şi câte o poză, apoi vedem o casă în centrul parcului (private property) şi ne minunăm de cât de şmecher tre să fii să ai casă în centrul parcului. Mai ne distrăm că la ăştia veveriţele sunt ca pisicile la noi - se plimbă printre oameni pe alei - turiştii le pozează, se minunează dar ai lor, n-au nici un stres, li se pare normal cum ni se pare nouă când vedem o mâţă prin parc. După ce am vizitat parcul, am mai făcut câte o poză, ca nişte artişti care suntem noi, am ieşit pe la Marble Arch şi am mers spre Westminister.

Aici, în prima fază am văzut o mare mulţime care se postase pe "foto-mode" şi au început să apară nişte căluţi. Am zis... Ia să vedem acum show ce-or face ăştia, dar de unde... Au trecut câţiva în marş pe acolo şi gata... Oricum, de printre cai, am văzut noi şi Big Ben-ul în depărtare şi celebrul London Eye.

O atractie oarecum recenta dar extrem de populara, London Eye este o roata gigantica situata pe malul sudic al Tamisei. Structura cu o inaltime de 135 de metri a fost construita ca parte a eforturilor de celebrare ale noului mileniu in capitala Marii Britanii. Structura a fost proiectata de echipa de arhitecti formata din David Marks si Julia Barfield, sot si sotie. Acestia si-au inaintat propunerea de a construi o roata  panoramica ca parte a unui concurs pe tema noului mileniu. Nici unul dintre proiectele participante la competitie nu a fost declarat castigator, dar cuplul de arhitecti nu s-a dat batut si in cele din urma au reusit sa obtina sustinere de la British Airways, compania aeriana fiind cea care a finantat proiectul. Constructia giganticei roti din Londra a durat mai mult de un an si jumatate. In acest proces de durata s-au folsit peste 1700 de tone de otel si peste 3000 de tone de beton au fost folosite pentru fundatie. In capsulele cu un aer futurist pot incapea pana la 25 de persoane, aceste capsule fiind aduse cu trenul prin tunelul de sub Canalul Manecii tocmai din Franta. Fiecare capsula are o lungime de 8 metri si cantaresete 500 de kilograme. Axul lung de 25 de metri a fost construit in Republica Ceha. Cercul rotii are un diametru de 122 de metri si exista 80 de spite care il unesc de axul central.


Am constatat că am ieşit pe lângă Buckingham Palace şi ne mirăm de cât de multe repere istorice, arhitecturale, şamd, sunt aşa... unul lângă altul. Îmi aduceam aminte de cartea de engleză din generală, unde erau toate descrise şi mi se păreau parcă dintr-o altă lume, acum le făceam poze, minunat!
Palatul Buckingham este resedinta Casei Regale a Marii Britanii si un important obiectiv turistic din Londra. Palatul Buckingham (Buckingham Palace) este resedinta oficiala din Londra a suveranului Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord si a fost deschis pentru prima pentru publicul larg in anul 1993. Intrarea la Palatul Buckingham se face prin Curtea Ambasadorilor de pe strada Buckingham Palace. Sala Mare a Palatului este locul in care se afla vechea sala de primire la Palatul Buckingham. Aceasta sala este dominata de scarile impozante si de balustrada din bronz cu ornamente florale.

Ne-am îndreptat aşadar în direcţia London Eye-ului, am mai făcut poze la clădiri, la celebrele lor autobuze, la celebrele cabine telefonice... Ne gândeam la ce or mai folosi, dar am văzut că au pus routere wireless în ele... Tot e bine.
Ajunşi pe un pod ce traversa Tamisa, spre London Eye, am luat legătura şi cu Cristina, şi cu familia şi am pus cât de cât la cale ce şi cum. Trecând pe la celebra roată, am zis că poate ne dăm şi noi în ea, dar văzând cozile şi ştiind de nebunia produsă de teroriştii islamişti din ultima vreme, am zis pas. Ne-am mulţumit cu pozele din toate unghiurile, am mers apoi spre Big Ben. Am făcut diverse poze şi pe aici şi am vorbit apoi cu Cristina, am mers la Ealing Broadway şi am intrat într-un market. Aici ne-am găsit şi cu Cristina, am dus bagajele acasă şi am ieşit la o mică plimbare printr-un parc din zona. Cum eram treziţi cam cu noaptea în cap, ajunşi acasă, am picat că doi eroi.


Sâmbătă (27), ne-am trezit relativ dimineaţă, am luat un mic dejun destul de consistent, am băut şi cafeaua cu Cristina şi am planificat să mergem să vedem Covent Garden-ul cladirea renumitei opere, gazdă a numeroase înregistrări văzute pe la dl.Erbiceanu. Aşadar trebuia musai să o văd. Zis şi făcut. Ajunşi la staţia de metrou Covent Garden, îmi venea o amintire haioasă în minte - povestită de Marmotă - cum că un coleg de-al lui, pus să traducă la limba franceză j'ai un beaux jardin (că tot era vorba de Covent Garden), a spus ceva de genul că el are o jardina frumoasă. Aşa că am vizitat Jardina lui nenea Covent. Arhitectural, opera arată foarte bine, fiind într-o armonie perfectă cu ce se întâmplă înăuntru. Din păcate nu am avut norocul să şi vedem vreun spectacol însă e timp... Sau de fapt la ce se întâmplă în ultima vreme prin Londra... cred că mai bine mă uit la DVD-uri. In Evul Mediu, actuala piata a fost un teren agricol unde se cultivau cu precadere legume si care era cunoscut sub numele de 'covent garden'; de aici erau aprovizionati cu hrana calugarii de la manastirea St Peter. In 1540 Regele Henry al VIII-lea a confiscat terenurile manastirilor si acest lot a fost dat lui John Baron Russell, primul Earl of Bedford.

In 1632 al patrulea Earl de Bedford, Francis Russell, l-a angajat pe renumitul arhitect Inigo Jones sa dezvolte zona si sa o transforme intr-un cartier de lux. Folosind multe influente date de pietele din Roma, Jones a creat prima piata publica din Londra, inconjurata de cladiri cu arcade si dominata de Biserica St. Paul.

La putina vreme dupa aceea cartierul de vaza a inceput sa isi cunoasca declinul. In timpul Razboiului Civil care a inceput in 1642, multe case din piata erau deja goale, neocupate. Unele dintre ele erau acum folosite ca magazine. Atunci cand marele incendiu al Londrei a distrus pietele orasului, multe afaceri s-au mutat in zona Convent Garden. Piata creata aici s-a tot extins pana cand a ocupat tot cvartalul.


De acolo am mers de am vizitat si celebra catedrala Sf. Paul care este capodopera lui Sir Christopher Wren, construita din piata de Portlan si incununata de un dom minunat. St Paul's Cathedral este un obiectiv turistic faimos in plenitudinea de obiective turistice din Londra. Treptele foarte late conduc spre superba fatada de vest cu doua etaje si doua turnuri in stil baroc. In turnul din stanga se gaseste cel mai mare clopot din Anglia. „Marele Paul”, fabricat in anul 1882, cantareste 17 tone. Catedrala Sf. Paul a fost o adevarata inspiratie pentru intregul popor britanic in timpul celui de-a doilea razboi mondial, cand mare parte din zona din jurul catedralei a fost distrusa de atacurile aeriene si fotografii ale catedralei cu domul in flacari si acoperit de fum au circulat foarte mult. Toata lumea a considerat ca fiind un adevarat miracol faptul ca St Paul's Cathedral a supravietuit unui asemenea masacru, desi nu complet neatinsa.


Am mers aşadar pe acolo de unde ne-am îndreptat spre celebrul London Bridge. Pe aici, în următorul weekend avea să fie un atentat de-al unor oameni care în speranţa lor de a avea 100 de fecioare prin Rai, s-au ales cel mai probabil doar cu un glonţ în capaţânele lor seci, însă din păcate... nah, asta e lumea în care trăim. Dar noi am avut karma bună şi n-am avut parte de asemenea fiinţe brain-less. Aşadar am avut parte de o privelişte minunată, că am prins şi super vreme - ceea ce e destul de rar pentru Londra. Am găsit şi un pescăruş care se voia în arhivă noastră de poze cu animăluţe simpatice şi prietenoase.

Spre London Bridge, am mai trecut pe la Galeria de artă Tate Modern, unde iarasi o veverita, probabil era obisnuia sa primeasca alune de la trecatori, nu avea nici un stres si se strecura printre turisti. Am vizitat un pic si cladirea Tate Modern, dar nu am facut mare lucru pe aici si am plecat mai departe. Apoi am pășit înapoi în timp prin Golden Hinde II, o reconstrucție a corăbiei cu care Sir Francis Drake a vâslit în jurul lumii 1577–80. Corabia era cumva intre blocuri asa, si lasa o impresie foarte frumoasa locurilor. Am mai gasit un castel darapanat, Winchester Palace, dar cu multa istorie in spate.
Am mai gasit un street-food-festival, mi-al luat cateva picanterii indiene. Am mai vizitat o catedrala, Southwark Cathedral, cea mai veche catedrala gotica din Europa… intrarea gratis, si ai ocazia sa vezi si sa pozezi niste morminte unicat.
Peste tot pe unde calci in catedrala, calci peste morminte. Am ajuns si la pod, l-am traversat, am mai tot facut cate o poza, am facut poze si la castelul din spatele acestuia.


Apoi ne-am îndreptat spre un alt obiectiv pe care mi l-am pus pe foaie - Greenwitch, că tot avem noi GMT+2, să văd unde e punctul GMT. Am luat câteva metroaie - tramvaie, că e mai la periferie punctul ăsta 00, acolo un mare parc foarte fain care urcă un pic, privelişte minunată de aici.  Aici se afla cel mai vechi dintre cele opt parcuri regale ale Londrei (Royal Parks of London), foste domenii de vânătoare ale monarhiei britanice. Aici se află, printre altele, Primul Meridian, dar și Observatorul Regal sau Muzeul Maritim. Le-am pozat insa doar de afara. Pun câteva poze că nu prea mă pricep în a descrie un peisaj frumos.
Am stat şi noi un pic pe iarbă ca toată lumea pe aici, apoi am decis să plecăm spre Notting Hill, care nu e decât un cartier celebru datorită filmului turnat pe aici cu Julia Roberts şi Hugh Grand. Oricum, se potrivea cu dorinţele noastre de a vedea cât mai multă arhitectură exterioară. Ne-am plimbat ceva şi pe aici, ne-am minunat de casele faine, care mai de care mai interesantă, jocuri de culori - o uşă albă, una neagră şi tot aşa.

Mai pe seară ne-am îndreptat spre Westminister că voiam să facem câteva poze mai interesante cu oraşul "îmbrăcat" în cămaşă de noapte :) Am picat şi azi că doi eroi...

Duminica (28), am hotarat sa mergem la 11 sa vedem si noi schimbarea garzilor la Buckingham Palace  - am stat noi ce-am stat ca chinezii in multime. Schimbarea Gărzii la Buckingham continuă să fie unul din cele mai populare lucruri „must do” atunci când ești la Londra. De fapt ce se întâmplă. Garda Reginei (Queen’s Guard) este responsabilă cu paza palatelor Buckingham si St. James. Pe bune! Adică nu vă imaginați că soldații stau acolo cu căciulile lor caraghioase din blană de urs, numai pentru deliciul publicului. Ei chiar stau de pază, este job-ul lor cu un program bine stabilit: între orele 10 și 16 santinelele se schimbă din oră în oră, apoi cei care intră la ora 16 stau în post până la ora 20, iar cei care intră la ora 20 stau până dimineața. 24 din 24 de ore se stă la pază la Palatul Buckingham. Comandamentul pornește defilarea de la St. James, iar în fruntea lui se află toboșarii și stegarii. Fanfara este compusa din 35 de persoane și însoțește noua garda ce vine spre Palatul Buckingham și mai apoi se întoarce spre St. James cu cea veche… efectiv „cu surle și trâmbițe”. Schimbul are loc în curtea Palatului. Pentru acest fapt se deschid porțile de la Buckingham sub vigilența polițiștilor călare, iar schimbul de prezentare al armelor, saluturile gărzilor, predarea cheilor și micul concert de zi cu zi (vă spuneam că este un show în toată regula) au loc după o coregrafie bine lucrată și repetată. „Spectacolul” durează aproximativ 40-45 de minute.
Apoi am zis să mai vedem ceva ce tot îmi sună în cap de prin manualul de engleză din generală, Piccadilly Circus. Până acolo ne-am oprit la cafeneaua prinţesei Diana, apoi am mers şi am vizitat şi cartierul chinezesc care era pe acolo, Yoda de stătea în ciomag, (pun şi o poză să nu va gândiţi la prostii), restaurante Dragon şi tot tacâmul de chinezării.

Piccadilly Circus este o intersecţie construită în 1819 menită să unească  Regent Street cu alte artere comerciale din zona Piccadilly, fiind una dintre cele mai aglomerate pieţe din Londra. Datorită traficului intens, Piccadially Circus  a devenit un loc de întâlnire şi o atracţie turistică. Piccadilly  Circus este cunoscută pentru reclamele luminoase tip neon care se găsesc pe faţada clădirilor din partea Nordică, dar şi datorită fântânii memoriale Shaftesbury unde se găseşte statuia zeului Anteros (confundat cu Eros, fratele lui geamăn). Este înconjurată de clădirea London Pavilon şi teatrul Criterion. Sub această piaţă se gasete cea mai mare staţie de metrou.
Am stat un pic sub statuie apoi ne-am îndreptat spre Trafalgar Square, alt nume reţinut din cărţile de engleză din copilărie.
Piața Trafalgar este un spațiu public și de atracție turistică din centrul Londrei. În mijlocul pieței se află Coloana lui Nelson, care este străjuită de patru statui în formă de lei, aflate la baza acesteia. Numele celebrează victoria Marinei Regale Britanice în Bătălia de la Trafalgar din timpul războaielor napoleoniene. Inițial numele ar fi trebuit să fie Piața „Regele William al IV-lea”, dar George Ledwell Taylor a propus numele „Piața Trafalgar”.
Am făcut câteva poze, ne-am plimbat un pic, prin mulţimea de artişti de stradă care ba dansau, ba scriau poezii pe jos, ba pictau diverse tablouri - care de care mai talentat. Chiar mi-a fost milă de ei când a început ploaia şi le-a stricat "joaca". Ne-am văzut aici şi cu Cristina într-o bodegă aşteptând să se termine ploaia.
După ploaie, Cristina a fugit spre casă, iar noi am intrat la Naţional Galleries. Aici am văzut opere începând cu sec. 13 şi până la sfârşitul sec. 19 ale celor mai valoroşi artişti: Leonardo Da Vinci, Botticelli, Raffaelo, Tiziano, Michelangelo, Rubens, Rembrandt, Velazquez, Van Gogh, Gauguin, Cézanne, Monet, Degas şi Renoir. Am văzut doar câteva opere de artă că unele galerii se închideau.
Apoi ne-am mai plimbat un pic şi a început o ploaie mai mare care ne-a prins în faţa lui Sherlock Holmes (a restaurantului:) De aici ne-am retras spre "casă".

Luni (29)
Am luat un mic dejun copios, ne-am luat la revedere de la Cristina care era liberă azi, fiind zi liberă la englezi şi am plecat cu rucsacii de avion la plimbare. Am coborât la o staţie întâmplător, la Tottenham Court Road Station şi soarta se pare că ne-a adus să vizităm  British Museum - am stat la ceva coadă aici, ne-a controlat un nene în bagaje - doar că era mai complicat că aveam bagajul de avion (adică tot bagajul - rucsacul).
Noroc că era un român de ne controla acolo, şi a văzut paşaportul pe care-l aveam undeva deasupra în rucsac - şi ne-a zis că sunt controale destul de amănunţite din cauza atentatelor din ultima vreme dar ne-a lăsat uitându-se doar aşa.... deasupra, de dragul camerelor. Aici ştiam că se află ceva "comori" din Egiptul Antic, din vremea când studiam hieroglifele şi istoria egiptului antic. Aici era şi celebra Rosetta Stone. Piatră din Rosetta este o stelă egipteană, datând din anul 196 i.Hr., din timpul domniei regelui Ptolemeu al V-lea, care are trei inscripţii ale aceluiaşi text în trei limbi antice diferite. Piatra este din granit negru, are formă aproximativ rectangulară, cu 3 inscripţii ale aceluiaşi text în 3 limbi antice diferite, hieroglifică, demotică şi greacă.
Din partea superioară, cea care conţine inscripţia hieroglifică, lipseşte o parte. Folosind inscripţiile pietrei din Rosetta, Jean-François Champollion a reuşit să stabilească o metodă de traducere a scrierii hieroglifice. Eram cândva fascinat de tot ce înseamnă Egiptul antic, şi am citit numeroase cărţi pe subiectul ăsta. Am găsit deasemenea diferite statui despre care citeam pe atunci că sunt în British Museum şi mă gândeam cu jind la ele. British Museum are expuse numeroase obiecte de o valoare inestimabilă, multe din acestea cunoscute publicului precum: Craniul de cristal, Sfinxul din Taharqo, un fragment din Columna lui Traian, Bustul lui Julius Caesar, diverse mumii, etc. Obiectele sunt cuprinse în galeriile tematice ale muzeului: Africa, Asia, America, Egiptul Antic, Roma şi Grecia antică, Europa, Colecţia de ceasuri, Orientul Mijlociu, etc.

Am plecat mulţumit de aici - am mai vizitat câteva străzi, am mai văzut câteva veveriţe prin parcuri, apoi spre aeroport şi spre casă. Una peste altă a fost o mini-vacanţă reuşită.

Pe curând!