marți, 17 septembrie 2013

UTMB 2013




In primul rand sa spun ca am tot zis ca noi avem karma buna si vom avea parte de o vreme excelenta si se va face tot traseul. In dimineata concursului am fost treziti de un SMS care ne anunta exact acest lucru. Ne doream sa facem toate cele 100 de mile ca vorba ceea... ori suntem finalisti la 100 mile, ori nu mai suntem.
Am facut cateva poze la inceput, cu puhoiul de lume, speram sa NU se dea startul in 3 transe ca la CCC, ca erau ceva kilometri de alergare pe asfalt, si printr-o padure unde era totusi loc, nu era single trail si am auzit 10, 9, 8....si am bagat repede telefonul cu gandul la Seb care fusese calcat de multime cu un an in urma.
Pana la primul checkpoint am alergat cu Marius; eh, "alergat"... cand mergeam, cand alergam un pic... am sa pun si un filmulet pentru a reda ingramadeala de la inceput. Dar aici era bine... se putea alerga macar. Prin oras insa, daca nu erai in primul "val"... mai greu.
            Pe la Les Houces (1012m) il gasesc pe Tzale care zicea ca a stat la concertul unei formatii locale pe o scena amplasata in oras. Alergam noi usurel, caci incepea prima urcare acolo pana la Delevret (1739m). Nu alergam noi mult si il vedem pe Kilian, care am inteles ca s-a mutat chiar pe acolo. Ii fac poza lui Tz, imi face si el, insa constat ca nu a iesit poza pe telefonul meu si ma gandesc ca am ratat si poza cu el, dar ma gandesc ca nah...poate il prind eu mai tarziu prin zona (ceea ce s-a si intamplat cand mergeam spre Mer du Glace).
            Dupa noi s-a facut coada la poze cu Kilian :) Sa revenim la cursa noastra... cum incepea urcarea il rog pe Tz sa-mi scoata si mie betele atasate la rucsac. Spre Delevret pe urcare l-am pierdut pe Tz insa un pic mai incolo, il gasesc pe marginea drumului zicand ca nu mai poate, ca el crede ca abandoneaza, ca i-a fost rau de la un gel din cele noi pe care le-am primit si eu si le-am impartit cu el. Pun mana pe el, gandesc ca-i dau un pic de energie si ii zic ca o sa-si revina (cu optimismul meu binecunoscut), sa se ridice, sa lase prostiile. Vine si el apoi si imi zice ca si-a revenit calumea dupa ce a "dat gelu' la rate" :)
            Mai stiu ca undeva in zona asta, pe urcarea de >20km de la Saint Gervais (815m) pana la Croix du Bonhomme (2439m) ma simteam foarte obosit, ma opream mereu pe pietre pe care puteam sa ma asez si mai luam cate o gura de apa. Pe aici am vorbit cu un olandez dar eram destul de ametit incat nu mai stiu exact ce am discutat cu el. Pot spune numai ca de aici am luat cateva zile mai tarziu trenuletul care urca pana la Nid d'aigle (2380) de unde porneau multi ascensiunea spre Mont Blanc.
            Pe la Les Contamines (1160m) eram pe 1264, incep sa ma simt si eu tare rau, nu stiu ce am, luasem si eu un gel Overstim's. Pana la Col de la Seigne m-am cam chinuit... si cu somnul, ca imi picau ochii in gura, a trebuit sa dau si eu la rate gelul ala cu care se pare ca nu eram deloc obisnuit si mi-a facut rau, a trebuit sa dorm la Chapieux si pe Col de la Seigne am fost pe cea mai proasta pozitie din tot concursul, pe 1961. Insa dupa aceea am inceput sa-mi revin.
            Asadar, pe coborarea de la "Refuge de la Croix du Bonhomme" (2439m) pana la "Les Chapieux" (1553m) mi se inchideau ochii de somn si, pentru prima oara in viata chiar era sa adorm in alergare... si mai era si la vale... Am ajuns la Chapieux la 2:24 am mancat ceva si am vazut ca pot dormi acolo. Putin inainte sa zaresc locul de dormit, vazusem un foc si cativa oameni langa el si ma gandeam serios sa ma culc langa foc un pic. Nu am stat prea mult pe ganduri si am intrat, am pus ceasul sa "cante" in 30 min si am plecat la 3:35 de acolo foarte odihnit si plin de energie mai ales ca dupa somn am baut si o cafea care m-a pus serios pe picioare. Initial aveam impresia ca nu prea o sa mai gasesc oameni pe drum si vazand pe cativa in fata am tras tare spre ei sa-i ajung sa nu merg singur pe acolo insa apropiindu-ma de ei am tot vazut oameni in fata si mi-am dat seama ca am facut un lucru excelent ca m-am "resetat" si nu mi se mai inchid ochii de somn cu pretul a doar 30 min. Incet, am inceput sa vad din ce in ce mai multi oameni in fata, era o urcare lejera initial, pe asfalt (vreo 5 km) apoi incepea urcarea  serioasa pana la Col de la Seigne (2507m) (cam 6 km cu vreo 700m diferenta de nivel). Totusi, somnul de la Chapieux, plus viteza foarte scazuta pe coborare, m-au adus pe Col de la Seigne pe pozitia cea mai slaba din tot concursul (1961), desi recuperasem ceva dupa ce m-am odihnit un pic. La Col de la Seigne intram in Italia si aveam sa incep sa recuperez serios din diferentele fata de cei care m-au depasit pe "finalul de Franta". Toata urcarea m-am "felicitat" in gand ca am luat decizia sa ma culc jumatate de ora si sa beau o cafea apoi, a fost intr-adevar o alegere tare inspirata pe urma careia am avut numai de castigat apoi.
            De La Col de la Seigne a urmat o coborare pana la Lac Combal (1964m). Tin minte coborarea asta pe noapte, insa am ajuns acolo undeva tocmai cand incepea sa se lumineze. Erau niste bancute in fata corturilor, mi-am luat o supa calda, am bagat geaca (de noapte) in rucsac si pe la 6:30 plecam de acolo de pe locul 1905, deja incepeam sa recuperez dupa somnicul de la Chapieux si odata cu venirea luminii intram in bioritmul de zi, plin de energie si cu pofta de alergare.
            La Courmayeur (1192m) m-am oprit si am mancat vestita supa la plic si ma asteptam sa le gasesc pe fete dar nu le-am gasit initial apoi, cand era sa plec de acolo le-am gasit si am mai stat 10 min cu ele in iarba. Aici s-a intamplat ceva foarte important pentru restul cursei si anume ca era in jur de ora 10 (dimineata) si postul respectiv se inchidea la ora 11 adica eram cu o ora inainte de ora de inchidere a posturilor ceea ce insemna ca de aici trebuia sa trag mai tare sa nu cumva sa inchida astia postul sa ma lase in...aer :) Ideea e ca eu habar nu aveam ca exista niste ore in care sa ma incadrez, la modul ca nu m-am gandit deloc la ele ci doar ca nu-mi propun nici un timp insa sa ma incadrez in cele 46 ore ca stiam ca o sa fie greu sa parcurg asa distanta nebuna de 168km...
            Ei, faptul ca mi-au spus fetele asta m-a ajutat foarte mult si de aici am pus motoarele in functiune (desi abia dupa 17 ore si 77 km) :) bine, am avut si probleme de la minunea aia de gel, si nu mai vomasem de cand eram mic cred si nu stiam ce am, insa toate s-au rezolvat cand am scapat de acel overstim's din... sistem. Insa ma tot gandeam ca la primul maraton (MPC) acum vreo 3 ani... oare pot sa-l termin, oare ce fel oi simti oboseala asta dupa atatia kilometri (obositori si la bordul unei masini) :) oare or rezista gleznele / genunchii, cum oi fi cu somnul dupa 2 nopti ne-dormite si tot felul de intrebari de genul asta.
Pe la ref.Bonatti (2015m) am avut o surpriza. Imi trageam sufletul dupa urcarea de la Courmayeur (1192m) - Bertone (1979m) si stateam cu capul pe mana un pic si aud deodata... "ce faci Mihai?" Ma gandesc pana sa ridic capul cine oare o mai fi aici sa ma cunoasca? Nu m-am gandit ca aveam scris pe tricou Romania si aveam si numarul cu numele pe el la vedere... M-am uitat la el, l-am intrebat cine e, ce-i cu el pe acolo, mi-a zis ca el acolo lucreaza, ca a vorbit si cu Marius (care avea si el tricou cu Eco - destul de usor de intuita nationalitatea mai ales daca-i vedeai si numarul de concurs cu numele si steagul tarii).
            De acolo am coborat un pic pana la Arnuva (1771m). Pe urcarea de la Arnuva spre Grand Col Ferret (2527m) stiam ca sus, voi intra pe pamant elvetian. Am ramas un pic fermecat sus de Mont Blanc-ul vazut de pe taramul elvetian si am facut si cateva poze.
De la Grand Col Ferret (2527m) la Fouly (1603m) a fost o coborare destul de dubioasa, la modul ca se vedea la un moment dat punctul  La Fouly si se mai si auzea ceva galagie de acolo insa alergam de ceva timp, ca era in jos... si parca tot nu ma apropiam de checkpoint. Parca am vazut parcarea aia (ca o am si acum in minte) vreo 30 min si o vedeam cand din stanga, cand din dreapta, vad ca am facut cam o ora si 50 min de la Grand Col Ferret la Fouly dar mi s-a parut o eternitate ca vedeam si auzeam checkpointul si tot eram departe de el :)
Eh, pana la urma am ajuns si la La Fouly si aici am gasit un cort medical unde erau tot felul de persoane cu probleme la picioare, eu vroiam sa ma pun 10 min sa inchid ochii si sa ma intind pe un pat ca ma cam durea spatele. Dupa cursa, cand mi-am luat rucsacul din nou pe mine mi-am cam dat seama de ce... am carat 168km ditai bagajul... Vorbind cu elvetienii (in engleza desigur), am vazut ca era o tipa care facea masaje unora pe acolo si am rugat-o sa-mi faca si mie de teama sa nu ma ia cvadricepsii care mi s-au blocat la 7500. Mi-a facut un masaj foarte bun, am inchis si ochii vreo 10 minute si in doar vreo 20 min am plecat de acolo si masat, si dormit vreo 10 min, am si mancat cate ceva.
            Inainte de Champex Lac (1481m) aparea acolo Praz de la Fort (1151m), dupa La Fouly. Am ajuns intr-un orasel / sat si am zarit la un moment dat Praz de la Fort scris pe o casuta insa nimeni afara, erau cativa in fata mea care alergau usurel si nu s-au oprit, mi s-a parut ca striga cineva dinauntru ceva de genul... hey, aici nu va opriti? :) i-am asteptat si pe cei care veneau din spate si i-am intrebat ce-i cu Praz de la Fort, daca o fi trebuit sa ne "scaneze" cineva? eram un pic ingrijorat insa toti ziceau ca in Champex Lac. Eu vroiam sa ma si culc vreo 20 min si speram ca aici, gandind ca e o urcare pana in Champex Lac dar pana la urma acolo o sa fie si fetele si o sa-i dau pana acolo... si ma voi culca un pic acolo.
            La Champex Lac (1477m) am ajuns pe la 21:30. Stiam ca aici le voi gasi pe Cris si Bia. Ma gandeam serios sa ma culc aici. Urcam prin padure si ma tot gandeam cum poate ajunge un autocar acolo ca mi se parea ca urcam destul de mult (insa doar mi se parea). Ma gandeam ca fetele m-au asteptat ceva acolo si eu le salut si ma bag la somn :) insa nu prea aveam ce face, trebuia sa profit de fiecare minut. Initial ma gandeam ca o sa le zaresc la intrarea din padure in cort insa nu le-am vazut acolo. Apoi mi-au zis ca au stat acolo initial iar cu 5 min inainte sa apar eu si-au schimbat pozitia. Le-am gasit in cele din urma printre "suporteri" si mi-au adus zambetul pe buze... conteaza asa mult sa te simti sustinut la o astfel de incercare de nu am cuvinte... Le-am imbratisat si le-am zis ca ma bag un pic la somn. Aici am aflat ca a abandonat Marius in care imi faceam mari sperante ca va scoate un timp foarte bun, insa cred ca a fortat cam tare in ultima vreme cu prea multe ultra-maratoane si el zicea ca nici nu s-a putut odihni din cauza drumului lung cu masina (desi numai eu si Marmota am condus). Oricum, Marius nu mai avea acea dorinta de a termina cursa, el isi propusese niste timpi si daca nu a reusit sa-i tina din cauza oboselii a zis ca nu are rost sa se chinuie degeaba, exact cum am patit si eu la 7500, daca am avut ceva probleme am zis ca nu mai avea rost sa termin iar in 30 de ore si am abandonat linistit :) Mai stiu ca le-am spus la fete sa stea linistite ca o sa termin sigur in timpul care trebuie ca oricum incepusem sa recuperez din acea ora care ma despartea la Courmayeur de a fi descalificat. Zsolt se tinea bine in fata, Marmota era foarte bine si el si Tzale la cateva ore in spate, insa avea sa recupereze cand incepura ceva probleme la picior pt.Marmota.
            Am pus ceasul din nou la acea jumatate de ora magica dar nu luasem in calcul ca doi asiatici (nu mai stiu exact ce natie erau) o sa vorbeasca non-stop. Ideea e ca el arata cam terminat iar ea era sustinatoare si il tot pupa, incuraja sau ce i-o mai fi zis, ideea e ca nu m-am putut odihni deloc, m-am uitat la ceas si am vazut ca deja mai am doar 10 minute de stat si am pus din nou ceasul la 30 min si m-am concentrat mai mult pe somn :) nu stiu dc am reusit sa adorm totusi macar 10 min si nu am mai lungit-o, am luat echipamentul de la capul "patului" (care era de fapt o saltea) si urma sa fac o mare greseala, nu am mai intrat in cortul cu mancare sa-mi beau cafeaua si nici de somn nu am prea avut parte, asa ca am plecat cu gandul ca sper sa incep sa ajung oameni ca in prima pauza cu o noapte in urma. Momentan m-am convorbit cu un elvetian care se misca totusi cam greu. Am vazut cum incepeam sa intram in padure ca sunt multi oameni in fata, i-am zis ceva de genul... eh, uite ca incepe sa apara lumea. Am dat un pic mai tare apoi insa din nou mi se inchideau ochii... era in jur de ora 23:30 si bioritmul meu isi cam cerea dreptul... de somn. Mai mergeam un pic, mai ma gandeam iar la cafeaua ce o puteam bea... si totusi imi sclipeste o idee cum ca in bagaj mi-am pus o doza de bautura energizanta fara cofeina si taurina insa pe care vanzatoarea imi spunea ca e bine sa o beau dimineata, in loc de cafea. Era bautura oficiala a federatiei franceze de atletism si mi-am pus mari sperante in ea. Cautand-o prin rucsac m-au mai depasit cateva grupuri, ca lumea deja se formase pe grupuri de cate 10, cate 15 si tot asa. Chiar imi parea rau ca nu am putut sa ma tin si eu dupa un grup dintr-asta ca mi se inchideau ochii si ma tot opream sa mai beau cate o gura de apa pe cate o piatra. Eh, bautura asta mi-a schimbat "destinul cursei" :) De fapt si bautura si doi italieni pe care i-am vazut chiar cand m-am ridicat in picioare sa-i dau bice, simtindu-ma un pic mai energizat. Cei doi, vazundu-ma asa hotarat mi-au zis sa trec in fata insa eu le-am zis ca nu e nevoie, iar ei mi-au zis... "then welcome" adica ma primeau in grupul lor ca sa zic asa. Abia apoi am inteles ce fel de grup formau ei. Erau niste "depasitori" profesionisti :) Am inceput pe urcarea asta, spre Bovine (1898m) sa tin un ritm foarte bun, depaseam toate grupurile pe care mai devreme ma simteam incompetent sa le urmez. Primul dintre italieni gasea "brese" laterale in grupurile care se miscau destul de greu si depasea, dupa el venea si celalalt si eu dupa ei.
            Cu tot cu somnul de la Champex Lac (ajuns acolo pe pozitia 1308), sus, la Bovine eram pe 1416 ceea ce inseamna ca am recuperat mult de am pierdut doar 100 de pozitii intre cele doua checkpointuri. Apoi, pe coborarea de la Bovine pana la Trient (1303m) m-am simtit atat de bine ca am ajuns pe locul 1313 jos. I-am pierdut pe cei doi italieni ca am dat destul de tare in jos si ei s-au oprit nu stiu ce sa faca si eu am zis ca ma ajung ei insa nu i-am mai vazut apoi. Jos, la Trient m-am uitat la telefon si aveam apel si mesaj si de la mama, Flo si de la Ady. Pe site-ul de live traking au avut o problema ceva ca ma aratau tot pe la Champex Lac (cum ca dorm sau ceva de genul) si cei de acasa s-au cam speriat ca am adormit si nu mai pot continua sau imi e rau, etc. Insa ajuns acolo le-am spus ca deja sunt la Trient si ma simt foarte bine. Intre timp si-a revenit si situl.
            Pe urcarea spre Catogne (2009m) le-am urmat exemplul italienilor si am depasit din nou grupuri multe si am mai castigat vreo 80 de locuri si am ajuns pe la 5:30 si abia asteptam sa se lumineze sa intru in forma de zi ca ma obosisera doua nopti consecutive. La Catogne eram deja pe 1227 si urma o coborarede 700 si ceva de metri pana la Vallorcine (1263m) care era ultima oprire mai mare pana in Chamonix. Fetele au zis ca nu mai vin la Trient si Vallorcine unde erau puncte pt."suporteri" si ne vedem direct la finish. Am ajuns acolo in jur de 6:30, chiar se lumina si incepeam sa ma simt foarte bine stiind si ca in ziua asta urma sa termin cursa. Deja eram departe de timpii limita si eram si pe pozitia 1191 (insa asta nu o stiam atunci) dar stiam ca am depasit foarte multi oameni in ultima vreme ceea ce nu putea fi altfel decat bine.
          Pe urcarea de 700m spre Catogne (urcarea din ultima noapte spre dimineata zilei in care urma sa termin concursul), imi tot lacrimau ochii cu gandul la cei care au stat cu ochii pe graficele oferite de UTMB cu progresul fiecarui concurent. Animat de astfel de ganduri magice am ajuns de pe 1313 pe 1227 iar apoi, pe coborarea spre Vallorcine, unde stiam ca trebuie sa incep sa vad semne spre Chamonix si se facuse si dimineata am mai depasit vreo 40 de concurenti. La Tete aux vents (2116m) am ajuns si tin minte ca ma tot gandeam daca o mai fi ceva de urcat si de acolo, spre La Flegere (1870m) erau niste pietre gen cele din Retezat. Mi-am amintit ca zicea Zsolt ca sunt stabile si am sarit destul de sigur pe mine de pe una pe alta. Am vazut cateva persoane care se cam chinuiau sa mearga pe ele si ma tot gandeam si la faptul ca pe multe coborari lumea mergea foarte greu si am depasit multi in astfel de zone, dat fiind faptul ca se cobora acolo in viteza mult mai mica decat la concursurile din tara.
            La Flegere nu le mai mergea scanerul de numere si am vazut cum in fata mea facea cineva poze concurentilor si le spunea ca nu le merge jucaria si li se face poza ca dovada ca au fost acolo... ma gandeam un pic sa nu fie probleme din cauza asta (la validarea finala) insa la mine tocmai a venit cineva cu "jucaria reparata" si totul a fost ok :) Am baut doar un pahar de cola acolo si i-am dat bice.
De aici am mai avut o mica urcare si apoi numai coborare. Deja mintea imi era numai la cabanuta Floria pe care o vizitasem cu vreo doua zile inainte de concurs cu Zsolt, care ne spusese ca prin terasa de acolo o sa trecem pe final inainte sa coboram in Chamonix (1036m). Pe coborarea asta (ultima), erau foarte multi care mergeau iar eu ma simteam foarte bine, deja ma simteam finisher, eliberat de toata greutatea concursului si abia asteptam sa trec linia de finish. Am mai depasit vreo 50 de oameni pe coborarea asta. Am intrat in Chamonix si deja ma simteam beat de fericire. Ajuns aproape de finish, Cristina si Bia mi-au dat steagul romaniei sa termin cu el si am avut un fel de eliberare si am terminat in viteza pe locul 1017 cam cum am planuit, sa termin in prima jumatate. Nu mai zic ca din 2300 de oameni numai in jur de 1700 au terminat iar eu m-am simtit excelent, fara dureri sau alte probleme de genul asta
            Tata mi-a facut o poza filmata de camerele live de la finish. Am primit mesaj si de la Ady, si de la ai mei, m-am abtinut din greu sa nu lacrimez, dar in sufletul meu o faceam din plin. A fost o cursa muncita din greu si mi s-a parut lunga cat o viata de om... Le multumesc mult tuturor celor care ne-au urmarit, am simtit energia lor buna trimisa inspre noi! Multumesc si lui Mihai Orleanu, Adi Fako, taicamiu, care au scris dupa ce am terminat niste mesaje pe pagina de facebook care m-au emotionat foarte mult... De asemenea, multumesc mult Nico pentru ca ai fost alaturi de noi non-stop, ai fost un soi de comentator sportiv :) Si multumesc tare mult si fetelor care ne-au ajutat mai mult decat isi imagineaza prin suportul lor (Bia si Cris).
            Dupa concurs am mai facut cateva drumetii si de unde credeam ca o sa mi se ia rau de munte dupa o asa cursa, dupa doar 2 zile faceam 54 min pe un traseu de vertical race de prin Chamonix - vreo 3 km cu ~800m diferenta de nivel. In perioada asta Marmota si Zsolt urcau Mont Blanc-ul in ~14 ore - Kilian style, cu adidasi de trail, fara pioleti, coltari si casti. Felicitari si lor si celuilalt grup care a facut Mont Blanc-ul urmatoarea zi dupa concurs, mai ales ca Tz era singurul din grup care mai si facuse cei 168km ai UTMB-ului. Eu am promis ca nu mai risc nimic dupa accidentul avut ca nu mai vreau sa stea lumea ingrijorata in privinta mea asa ca m-am multumit doar cu UTMB-ul.
             Am vizitat 9 tari cu masina mergand spre Chamonix prin Serbia - Croatia si intorcandu-ne prin Germania - Austria. Asadar, am trecut prin: Serbia, Croatia, Slovenia, Italia, Franta iar la intoarcere: Elvetia, Austria, Germania, Ungaria. La dus ne-am oprit in Croatia la Opatija unde am facut si o baie apoi, pe noapte am facut o alergare prin ploaie prin Venetia pana in piata San Marco...
La intoarcere, am dormit intr-un camping in zona Lindau (in Germania), am vizitat Salszburg-ul si Budapesta unde am incercat sa dormim la caminul "nostru" de Piros dar era plin si ne-am oprit sa dormim in Arad. Prin zona Lindau umblam cu niste italieni in paralel si cautam cazare si se pare ca ei au gasit primii o pensiune ceva, insa noi am gasit un camping mai... moka asa ca lumea era la un party acolo si erau toti cam...bauti (nemteste asa)... si dimineata, normal, s-au trezit mai tarziu si noi, plecand pe la 8:30 nu era nimeni sa ne ia banii de campare.

            Am inteles despre aceste lacatele ca doi iubiti pun un lacat pe acest pod si apoi arunca cheia in apa sperand ceva de genul ca iubirea lor nu se va mai desface asa cum nu se va mai desface lacatul (ne-mai-avand cheie); frumos...
             Cum am gasit si noi pe alte bloguri costurile drumului pana in Chamonix si retur (din Romania) o sa pun si eu cheltuielile aici: la dus au fost 363e benzina si taxele de autostrada si tunelul de la intrarea in Chamonix din Italia (40e), dar trebuie tinut cont ca am fost 5 persoane in masina si am avut si un portbagaj deasupra, deci dragon-mobilu' a fost destul de... greu, ceea ce a marit un pic consumul de benzina. La intors, benzina plus autostrazi plus vignete (si plus o noapte cazare in Arad - 2 camere de 2 persoane) a fost 383e dar am fost 4 persoane si un bagaj mai putin deoarece Marius s-a intors cu avionul. Deci consumul total a fost in jur de 750e - benzina, autostrazi, vignete (atentie, vigneta de Elvetia e 36e pe tot anul si nu au ceva si de trecere prin tara, gen o saptamana ca in Austria...) si inca o treaba, recomand la toata lumea sa cumpere vignete ca ne-a oprit politia in fiecare tara, vazandu-ne cu numar de RO si am scapat fara nici o amenda (luand vignete peste tot). O alta faza haioasa la plata uneia din cele 2 autostrazi din Serbia, am intins o mana de euroi marunti sa-si ia respectivul cat costa autostrada de acolo si el cred ca a avut impresia ca i-am dat 5e si astept restul si ne-a dat 3e, deci ne-a dat bani sa intram pe autostrada lor :)