Suntem ceea ce ascultam

Cat de mult poate conta muzica... Nu mai zic cat de bine trebuie sa se simta cei care detin geniul muzicii, cei care stapanesc notele muzicale pentru a-i desfata pe auditori, dar cat de mult conteaza si auditorii, care sunt impartiti in zeci de "bisericute". Fiecare asculta ce gen ii place, dar cat de mult ne defineste muzica pe care o ascultam... Daca te uiti atent pe strada, poti sa iti dai seama de fiecare om in parte ce muzica asculta, dupa mers, dupa figura, dupa cum vorbeste... Desigur, nu inseamna ca o muzica e mai buna si alta mai rea, ci pur si simplu se aseaza precum o masca pe fata noastra si ne defineste felul de a fi. Oamenii sunt atat de diferiti incat daca eu m-as apuca acum sa zdrangan cu doua furculite in trei oale, sigur s-ar gasi o mana de oameni sa aprecieze "stilul" meu. De obicei tindem sa consideram muzica pe care o ascultam a fi cea mai cea, iar cei care nu o agreaza niste "inculti", nu? Sunt foarte bine stiute "razboaiele" intre rapperi si rockeri, intre manelisti si... restul lumii, si asa mai departe. Dar pana la urma, fiecare om, e util in felul lui. Daca suntem prea atasati de moralitatea si rafinamentul nostru artistic, sigur se va aciua vreun ascultator de manele pe langa noi care ne va face zile fripte. Purtam o discutie cu cineva zilele trecute, si persoana respectiva, se plangea ca lumea este rea. Ca el daca cineva sare la el, ce o sa faca? o sa stea sa ia bataie? Fratilor! Daca ganditi asa, sigur 50% din persoanele pe care le veti intalni vor fi numai dintre cele agresive... sa va faca cumva sa renuntati la ideile astea. Toti suntem frati, nu mai ganditi ca va e sila de stiu eu ce smecheras care trece pe langa voi si atunci nu veti mai avea in veci probleme cu ei! La fel, cunosc din ce in ce mai multe cazuri in ultima vreme ale unor soferi mai agresivi in trafic (care mereu nu au loc de cel de laga ei, mereu vad ce face unu - altul pe langa ei, taxandu-i cu cate un claxon-doua) asupra carora se abate "ghinion" dupa "ghinion". Si nu se uita deloc in oglinda sa-si puna intrebari... De CE? Toata lumea considera ca e prea ghinionist in ultimul timp... ca-i de vina sotia sau stiu eu ce pisica le-a trecut prin fata, dar niciunul nu se vede pe el vinovat... Fratilor, nu exista vinovat in fata noastra! Suntem UNICII vinovati de tot ceea ce ni se intampla... si nu e deloc o gluma, prostie sau stiu eu ce. Asa cum suntem ceea ce ascultam (ca sa arat ca nu am uitat de unde am plecat cu discutia), la fel patim ceea ce meritam. Chiar daca aud destul de des "dar ce am facut eu sa merit asta?". Pai nu trebuie sa-i dai una in cap cuiva ca sa patesti acelasi lucru. Este de ajuns sa judeci in mintea ta cu superioritate pe toata lumea (spre exemplu), sau sa fii prea atasat de relatia ta, de situatia ta in societate sau pur si simplu de o amarata de masina, casa, job sau stiu eu mai ce. Trebuie sa va ganditi mai des ori de cate ori primiti cate o "palma" de la viata ca 100% voi sunteti vinovatii, si cautati "mesajul" in ceea ce ati patit. Obisnuindu-va sa ganditi asa, o sa vedeti ca mai urcati cate o treapta... (referitor la primul meu post de pe blog). Inca o idee as vrea sa mai comentez: ideea ca... "Ce, daca ma schimb eu se schimba si ceilalti? Cum sa fiu eu bun cu toata lumea cand lumea numai ma jigneste si ma umileste..." Daca toata lumea gandeste asa, ce mai iese? Si va asigur ca daca incercati sa va schimbati se va schimba si lumea din jur, macar cea care interactioneaza cu voi! Cand am pus subiectul "muzical" aveam cu totul alte idei despre ce o sa scriu, dar am luat-o pe alte carari si nu-mi pare rau. Voi mai scrie altadata si despre muzica mai mult. Pana atunci... ascultati ce va place si fiti mai buni!

DA! e rosu!

Astăzi tot ce vreau să gust este cerul. Cu stele, cu nori şi cu Soare!

Maine aş vrea să fiu chiar Luna! Să mă reflect agale în mare;

Dar de ce vreau să fiu mereu, ceva ce nu pot deloc să ajung?

De ce să nu fiu, precum o floare bătută de vant îndelung?

De ce căutăm, mereu să jelim, să barfim, şi nimic nu e bun...

Mai bine-am spăla, toţi norii de fum, cu furtun şi săpun!

Mai bine sărim, ca un cangur nebun, pe loc, pan-adormim

Decat să ne plangem mereu, să jelim, să barfim...

Dar asta e viaţa, şi-n jur vezi mereu doar durere!

Si cand simţi aşa, mai bine ai merge să bei înc-o bere

Caci totul e-ngust pentru tine, şi suferi mereu în tacere

Dar totul e simplu... Incearcă măcar, să zambeşti în cadere!

Dacă ai vrea, ai putea să traieşti o mie de ani într-o clipă

Si nu pot glumi, de timp faci mereu, mult prea multa risipă!

In loc să traieşti, tu timpul ţi-l macini cu ganduri o mie

Si nu îţi rezervi, în barca lui Noe un loc, cand apa din nou o să vie...

Stai molcom şi trist, şi viata îti pare cam gri...sau cam neagră

Mai bine îţi iei, carioci, şi de restul, îţi iei o viagră!

Mai lasă TV-ul, şi ieşi să vezi, ca viata nu-i doar ca la ştiri

Exista şi oameni normali, nu doar duşmani, eroi sau martiri!

Iţi vine să calci, o gază pe coadă, ca e prea neghioabă;

Mai bine te duci, te pui şi munceşti, îţi iei şi o roabă...

Iţi vine să urli, că lumea-i nebuna în jur şi te doare,

Mai bine te uiţi, vreo trei ore în şir, la nori şi la Soare!

Dac-ai înţeles, că nimic nu contează, doar clipa - prezentul,

Si omul ţi-e frate, nu fi NEBUN, numai pe BUN se pune accentul

Si lasă-l pe NE, negaţia-i sora cu dracu' (urat şi ghebos)

Apleacă-te, chiar dacă-i mai greu, şi ia-l pe DA de pe jos!

Etichetarea

Am sa incep citandu-l pe Creanga: "Nu stiu altii cum sunt, dar eu"... si aici m-am oprit. Mergeam azi pe strada si mintea mea, calauza, ma batea non stop la cap... uite ala cum e, uite ala cum nu e, uite ce frumos, uite ce nu mai stiu ce... Liniste!!! Si liniste s-a facut! Si era atat de bine... Ne vorbeste mintea in cap ca o moara stricata! Cata liniste am avea daca am putea sa o controlam! Candva radeam de o replica dintr-un film simpatic "Familia Bundy", in care Kelly, o blondina cu rol de prostuta, spunea: "I let my mind go blank" (pentru vorbitori de rusa sau alte limbi interesante, mi-am lasat mintea...libera - sa zicem). Stiu ca am mai tratat subiectul si acum cateva zile, dar "mai m-am gandit" (ca sa o citez pe Fulga). Asadar si prin urmare... de cate ori nu ne privam de experienta, cunoasterea (si asa mai departe) unei persoane, doar pentru ca mintea isi da cu parerea si o etichetam a fi... nu stiu cum! Exista chiar termenul de "etichetare sociala" in... sociologie bineinteles, care se refera la oameni, care eticheteaza alti oameni, si astfel ii "condamna" pe acestia la un anumit stil de viata, la izolare sau alte probleme. Si asta ar fi doar un punct de vedere strict social, dar daca patrundem mai mult... cat rau putem sa facem unei persoane atunci cand o etichetam... (probabil va enerveaza ca pun atatea puncte de suspensie, dar asta e, si mintea mea ramane in suspensie cand se gandeste la toate prostiile in loc sa fie numai constructiva, sau... sa faca liniste). Cred ca 90% dintre gandurile noastre sunt aberatii, repetam aiurea ceea ce deja stim, sau ne gandim si ne ras-gandim la toate aspectele vietii noastre, si pana la urma, aflati la fata locului, ori facem din instinct cu totul altceva, ori se schimba datele problemei. De aici si vorba aia... "Socotelile de acasa nu se potrivesc cu cele din targ". M-am hotarat sa incerc sa devin din ce in ce mai constient de clipa prezenta, de respiratia care ma tine in viata, si mai ales de fiecare gand emis. Trebuie sa incep sa-mi educ mintea. Ceea ce nu avem voie sau nu se...cade sa facem cu voce tare, mintea face non-stop... barfeste, pluteste in indecizie, comenteaza mereu absolut orice, iar noi, aparent nu putem face nimic; ca nu are cine sa ne auda sa ne certe, sa ne corecteze! In domeniul asta suntem exact cum ne asternem. E adevarat ca ne nastem cu aceste "calitati", dar trebuie sa ne creem mai intai linistea necesara in cap, si abia apoi... putem urca mai multe trepte in sus, ori sa ne cataram pe bolovanii care ne stau in cale. Deci... liniste la... "etaj"!

Forta atractiei

Exista un documentar intitulat "The Secret". Exista de fapt si o carte cu acelasi nume. Este interesant de vazut / citit, dar cu o singura mentiune. Acolo ni se spune cum putem atrage orice numai daca ne gandim / vizualizam subiectul. Insa este tratata doar latura materiala a acestei capacitati a noastre. Ceea ce este mult mai important decat capacitatile noastre este cum le vom folosi. Pentru ca au fost de-alungul timpului atatea genii care si-au folosit mintea in mod gresit si au devenit criminali celebri, etc. Asadar, avem o minte foarte puternica, dar scopul nu este cum arata acolo sa ne punem mintea la treaba pentru bani, casa, masina. Daca se uita cineva "neavizat" la acel serial, risca sa pice intr-o atractie periculos de mare pentru niste obiecte care intr-un final, daca va reusi performanta sa le obtina, sa-i provoace foarte mult rau.

Acum ca am incheiat introducerea, as vrea sa continui ideea ca avem posibilitatea sa atragem atat bine asupra noastra si noi ne folosim capacitatile numai pentru a ne face rau. De cate ori nu ati auzit: Te-a plouat! O sa racesti! Si auzind o data, de doua ori, de 100 de ori, normal ca-ti bagi in cap... M-a plouat...O sa racesc! Si dand comanda, creierul proceseaza. Si ai racit! La fel cu toate superstitiile: Mi-a trecut o pisica neagra prin fata; o sa am ghinion! Si vei avea! De partea cealalta, stiti efectul Placebo, si am sa citez dintr-un articol: "Pentru pacientii in stare grava, cum a fost si cazul asa-numitului domn Wright, un american bolnav de cancer limfatic, se intampla ca medicii sa epuizeze toate tratamentele standard si sa nu obtina niciun rezultat. Tumorile lui din abdomen, torace si gat continuau sa se exinda, iar sfarsitul parea tot mai aproape. Doctorii i-au spus atunci domnului Wright despre un medicament anticancer nou si revolutionar: Krebiozen. Dupa cateva luni, pacientul a parasit spitalul sanatos. Nu peste mult timp, insa, a aflat ca medicii in care isi pusese toate sperantele il mintisera si ca medicamentul nu continea nicio substanta care l-ar fi putut ajuta. Domnul Wright s-a stins in cateva zile."

Asadar, mesajul e simplu: fiti mult mai optimisti, priviti numai partea plina a paharului, lasati crizele de pesimism la o parte si veti fi uitmiti de rezultate!!!

Si Totusi

O planta, un copac, o floare,

Ce-ar face dac-ar fi in locul nostru oare?

Ar cuteza sa zboare pan'la cer?

Sau ar mai sta in geam atunci cand este ger?

Dar eu? De-as fi o floare intr-o glastra...

As mai putea sa fiu asa maiastra?

As ofili uscandu-mi frunzele incetisor,

Ori as facea aripi sa pot sa zbor?

Dac'as fi un stop de ploaie-n vant,

Eu m-as lasa purtat pe-ntreg pamant,

Iar roua diminetii dac'as fi,

Pe-o floare m-as prelinge zi de zi

Dar nor de-as fi? As da o ploaie oare?

As cuteza cumva sa iau fata la soare?

Sau poate-as sta micut uitat de lume,

Doar ca sa vad spectacolul istoriei nebune.

Dar Soarele de-ar fi in locul meu ce-ar fi?

Ar lumina si incalzi pe toti in fiecare zi?

Sau s-ar retrage-ntr-o cabana friguroasa

Pe care s-o-ncalzeasca si sa-i fie casa?

O frunza-ntr-un copac batut de vant cum s-o simti?

Si-o numara ea zilele cat a trait si cat o mai trai?

Sau oare fiece secunda infinita pentru ea ar fi

Si cat de mult sau de putin ar fi, ea viata si-ar iubi...

Dar pasare de-as fi, de cate ori nu m-am gandit sa fiu...

Sa zbor sau sa plutesc agale, deasupra la pustiu

Si muntii sa ii dovedesc cu un elan nebun,

Poate visez la noapte... si am sa va spun!

Mereu, noi incercam sa-i imitam pe toti si toate,

Dar sa ne folosim de ce-am primit

Nu ne gandim ca se mai poate

Iar infinitul, il vedem doar ca ceva finit!

Si ne uitam in mandra oglinjoara

Si ne fălim in ea, dar respiratia devine tot mai rara!

Si-ncepem sa uitam incet-incet ca mai traim,

Si-ajungem sa ne plangem mai mereu... in loc sa inflorim.

Si totusi, de-am urma exemplul unei flori,

Ar trebui sa ne trezim frumosi in zori,

Sa stralucim in fiecare zi, mereu frumosi in soare,

Sa raspandim la toti in jur a noastra boare!

Sa nu mai raspandim numai venin si rautate,

Sa incercam sa dam ceva mai bun in toate,

Sa inflorim ca florile cand ne uitam la soare

Iar ceilalti, sa ne priveasca cu stupoare!

Toti pentru Unul si Unul pentru Toti

Ma uit la oameni. Ati observat intr-un tren, metrou, autobus, etc. cum se uita oamenii unii la altii? Ce priviri isi arunca? Acest articol e cumva o continuare la cel precedent, in care vorbesc despre cum suntem sclavii mintii, ai tiparelor societatii. Mintea tinde sa ne subjuge sa fim cat putem de critici cu toata lumea, sa ne dispretuim pentru un simplu gest, sa ne gandim doar cum putem sa acumulam mai mult "orice" decat cei din jur... si de fapt noi suntem toti parte dintr-un TOT unitar! Cand beti o bere - doua cu prietenii nu aveti impresia ca toti va sunt frati? Asta pentru ca mintea, fiind mai ametita cedeaza controlul. ATENTIE!!! Bautura consumata excesiv dauneaza grav sanatatii! :))) mai ales la volan! Dar sa continuam pe firul logic... ne-am invatat sa ne uram la propriu semenii doar pentru ca ne-au calcat pe un picior (sau pe coada, dupa caz), fara sa ne mai gandim macar o secunda cum am vrea sa fim tratati si noi daca "efectuam" aceeasi greseala... Avem un ego atat de puternic incat simtim uneori ca ne mananca de vii... pe dinauntru. Dar tindem sa-l observam in special la ceilalti. Cand vine vorba de noi... apelam la vorba aceea...persoanele de fata se exclud. Asa ca hai sa-i judecam pe cei din jur ca e mai sanatos! Oare cum ar fi o lume fara bani, fara ambitii prostesti, fara concurenta, fara rautate intre noi... cum ar fi o lume in care am STI ca suntem toti frati... Am mai fi asa rai si duri unii cu altii? Bine... sunt oameni care-si injunghie fratii cu toporul pentru ca s-au uitat galesi la "femeia" lor, dar astfel de specimene care in loc sa iasa soparle au gresit adresa si s-au nascut oameni trebuiesc scosi din discutie, ca au inceput oricum sa se elimine intre ei incet, incet. Dar nici noi restul nu suntem prea departe oricum... daca te duci intr-o biserica o sa fii imbrancit daca stai pe un loc prea bun care este "rezervat"... trebuie sa suni cu o saptamana inainte sa rezervi probabil... Trebuie sa ne sfintim biserica din sufletul nostru insa. Avem acea sclipire in noi care stie sa faca diferenta intre a ajuta pe cineva care ti-o cere sau a emite judecati.. "lasa ca te duci sa-i bei". Avem puterea sa ajutam un om care plange langa noi, macar cu o vorba buna dar totusi nu o facem... Tiparele societatii nu ne dau voie... Cum sa intru eu in vorba cu un om strain? Dar daca am sti ca e o bucatica din noi am face-o? Am putea face viata atat de frumoasa... daca am actiona toti ca o mare familie, daca nu i-am mai privi pe cei de langa noi ca pe niste straini... si suntem toti constienti de asta; dar asteptam s-o faca celalalt! In locurile pe unde oamenii sunt mai rari, pe crestele muntilor spre exemplu, lumea se saluta fara sa se mai cunoasca; sunt si unele regiuni prin care lumea se saluta respectuos pe strada, si asta ii uneste foarte mult... Eu unul m-am simtit foarte bine cand pe munte fiecare om care trecea pe langa mine ma saluta. Dar eu asteptam mereu sa o faca ceilalti. Eu venind de la multime, sunt obisnuit ca nu e... politicos, sau e pur si simplu rusine sa vorbim cu ceilalti. In loc sa aplicam proverbul "Unde-s multi puterea creste", noi se pare ca folosim mai mult ceva de genul... "Dezbina si cucereste". Am lungit-o destul, ideea principala este ca suntem toti din acelasi "aluat", suntem toti niste licurici dintr-o mare lumina, niste albinute intr-un mare stup, si trebuie sa invatam sa ne purtam ca atare. Daca nu sa vorbim cu oricine ne inspira a face asta pe strada, macar sa-i privim cu iubire, sa nu-i mai judecam pe cei din jur, sa-i privim asa cum vrem si noi sa fim priviti, cu caldura, cu respect, fara rautate! Iertati-i mai mult pe cei din jur... si nu numai atunci cand ajungeti sa va inbolnaviti pentru asta si va dati seama care a fost motivul, ci pe loc! Candva in copilarie am intrebat pe cineva: "Cu ce echipa de fotbal tii?" si mi s-a raspuns: "Cu mine si cu familia mea!" :) Renuntati la gandirea asta si intelegeti ca toti suntem o mare familie si daca actionam ca atare vom fi fericiti si vom atrage asupra noastra numai fericire!

Munca noastra cea de toate zilele...

Pentru ca aud din ce in ce mai des persoane care se plang de situatia de la locul de munca, in special de colegi / sefi, m-am gandit sa scriu un pic pe aceasta tema. Va chinuiti sa le faceti pe toate perfect, puneti suflet in ceea ce faceti, si cand va e lumea mai draga... poc... vine un coleg, sef sau stiu eu ce superior si va face cu ou si cu otet, de parca nu ati facut nimic pentru firma! Cunosc senzatia... ei bine fratilor, nimic nu e intamplator! Tindem foarte mult sa ne atasam de tot ceea ce facem, si asta e un lucru foarte rau! Va dau un alt exemplu pentru a putea sa "digerati" mai usor subiectul. Puteti observa ca marea majoritate a oamenilor "bogati", din punct de vedere material, evident, este atat de inchisa in cusca facuta cu propriile "fonduri", incat ce fac ei? Stau mereu si isi cheltuie banii in stanga si-n dreapta fara sa se mai gandeasca si la ce o fi oare in spatele acestei lumi materiale. Cel "sarac", insa, ce face? El nu are nimic... singura "lume" pe care o poate cuprinde si el este cea spirituala. Doar acolo se poate exprima. In sufletul lui incepe sa gaseasca raspunsuri la probleme pe care "ceilalti" nici nu si le imagineaza, pentru ca atunci cand nu avem probleme tindem sa ne asezam comod in "fotoliul vietii". Cam la fel se intampla si la capitolul munca. Atunci cand totul merge struna ce facem? Muncim de ne ies ochii din cap, venim acasa morti de oboseala, mancam din agoniseala muncita din greu, ne asezam la televizor / calculator, citim o carte (in cele mai fericite cazuri) si s-a dus ziua. Si timpul alocat sufletelor noastre? Cand il mai rezervam? Sau poate credeti ca viata inseamna bani, mancare, haine, masina, casa, copii si ... moarte, Rai sau Iad... In cazul in care credeti asa ceva, nu vreau sa comentez... E dreptul fiecaruia sa stea unde vrea... inclusiv intr-o colivie. Daca eu vreau sa ma duc intr-o cusca acum, ar fi fericiti cei de la Zoo sa aiba un exponat in persoana mea, cred... le-ar aduce bani. S-ar aduna lumea la mine ca la urs. Acum sa revenim. Trebuie sa intelegem ca persoana / persoanele care se iau de "viata" noastra la munca incearca sa ne ajute. Ne transmit un mesaj! Fiti deschisi catre mesajele primite din exterior! O sa spuneti: pai ce vrea sa imi transmita? Ca eu ma chinui sa fac totul bine! Va spun eu ce: Este un semnal de alarma ca uitati sa mai respirati de cat suflet puneti in munca! Faceti-va treaba cu placere, pentru ca e mijlocul de supravietuire, dar atat. Pastrati-va o parte din zi si pentru a va bucura de natura, de viata, de cei dragi! Pentru multi este si o "proba" de mandrie (vezi in posturile precedente). Asadar, cand aveti impresia ca toata lumea are ceva cu voi si toate merg pe dos, e un mare semnal de alarma! Nu mai dati vina in stanga si-n dreapta pentru ca singura vina e a voastra! Cautati sa gasiti ce anume e gresit in modul vostru de a gandi / actiona. Bineinteles ca daca o sa judecati treburile dupa tiparele sociale impuse, nu veti gasi nici o eroare in comportamentul vostru, dar daca incercati sa va gasiti linistea interioara ;) si va ascultati sufletul, o sa-l vedeti cum urla din spatele gratiilor!!! O lectie odata invatata, "examenul" este trecut si nu mai trebuie sa repetati experientele neplacute. Doar ca trebuie sa promoveze sufletul, nu aparentele! Stiu ca pare greu sa va imaginati situatia asta: Munciti ca un nebun, si vine un sef si va face praf in fata tuturor ca nu stiu ce prostioara ati facut...Ei cum sa nu-l urati pe acel sef, ati spune... Dar atunci cand va uitati la o piesa de teatru si stiti ca eroul principal in urma suferintelor devine un alt om, decat acel sclav al tiparelor, atunci priviti relaxat povestea, daca ati citit subiectul piesei inainte. Am sa citez si un mare intelept, pe Osho: "Vezi o roca pe drum. Atata timp cat nu o intelegi, pentru tine aceasta va ramane o bariera. In clipa in care ai inteles-o, va deveni o scara. Insa pana atunci vei striga: Cum pot merge mai departe? Nu pot, deoarece am o roca imensa in fata! Dar cand ai inteles te poti catara pe ea si apoi iti vei continua calatoria. Chiar ii vei multumi: Binecuvantata fie prezenta ta, pentru ca doar cand am urcat pe tine am ajuns pe un plan superior. Acum pot merge mai departe. Tu erai un instrument ajutator si eu credeam ca esti un obstacol! ... Nu lupta cu bariera, cu roca, deoarece atunci vei cadea si iti vei sparge capul. Cand lupti, ea iti va bloca calea, deoareca ca sa lupti trebuie sa te opresti din mers.". Sper ca ati inteles aluzia! Poate am elaborat prea mult subiectul, dar ideea princpala este sa intelegeti ca nimeni nu e vinovat de suferintele voastre, fiecare om e bun in felul lui, tot ce ni se intampla ni se intampla cu un scop; cautati-l in adancul sufletului inainte sa emiteti judecati / sentinte pentru cel care v-a "ranit"! Si traiti clipa, traiti viata ca altfel ajungeti la batranete si va ganditi... ce oi fi facut eu viata asta? Am muncit ca un berbec!

Linistea interioara

Atunci cand vrem sa facem prea multe, nu ne reuseste nimic!!! Trebuie sa gasim adanc in interiorul nostru acea liniste care dainuie chiar si in spatele celor mai zgomotoase "decoruri". Trebuie sa invatam sa ne controlam mintea. Asa cum afirma si Eckhart Tolle, suntem sclavii propriei minti fara a baga de seama! De cate ori nu ne-a venit in minte ca noi vrem ACUM o ciocolata? Si ne-am dus morti copti, mai sa-l luam pe sus pe bietul vanzator ca noi vrem ciocolata! Si sa fie de banane! Exemple sunt foarte multe de acest gen si acest lucru trebuie sa ne ridice mari semne de intrebare! Ce e de facut cand mintea ne indruma gresit? Trebuie sa cautam in adancurile fiintei noastre linistea. Eu chiar am trait azi o astfel de criza... In capul meu zumzaiau mii de idei, sute de lucruri de facut, zeci de persoane, si in fata doar UN calculator, O tastatura, si hai... doua maini, dar care trebuiau sa actioneze intr-o singura directie... Ce sa fac mai intai? Am realizat ca e vai si amar de mine daca nu ma pot concentra. Timpul nu imi permite acest "lux"... sa stau sa dorm pe mine. Si uite asa, am realizat ca exista acolo undeva o liniste de neimaginat, ceva care atunci cand te cuprinde simti ca poti muta muntii din loc, dar ca sa ajungi acolo trebuie sa te eliberezi de sclavia mintii. Oare calugarii budisti ce gandesc in acea liniste a lor in care salasluiesc mare parte din viata? ca doar nu s-or plictisi... Ca sa nu o mai lungesc cum am eu obiceiul, cand sunteti nervosi, nu va puteti concentra, sunteti plini de griji, sau pur si simplu, tot zgomotul din jur va face capul calendar, incercati sa inchideti ochii, cautatiu undeva in "adancuri", si gasiti acea liniste care este mai presus de toate; face legatura cu Divinitatea direct, un fel de "telefonul rosu". Si in aceasta stare, incercati sa-i inchideti "gura" mintii care rationeaza, da vina in stanga si-n dreapta pe toti, ii cearta pe cei care nu-ti dau pace, si ca un tiran notoriu incearca sa-ti dicteze ce sa faci si mai ales ce sa nu faci si te baga in spaime de tresari si cand iti vezi propria umbra. Cand ati reusit asta, iubirea, linistea si creativitatea preiau controlul si totul devine o placere. Incercati acest exercitiu cat mai des: la munca, in metrou, sau pur si simplu pe strada... atunci cand mintea tinde sa-i judece pe toti in jur... uite ala ce urat e... uite aia ce grasa e, si asa mai departe. Daca reusiti sa o faceti sa taca, o sa simtiti o stare de parca toti cei care trec pe strada va sunt frati, surori, mame sau tati... Incercati... e gratis ;)

Mandria

Hehe... mandrie, mandrie... cate ai distrus tu... pe cati i-ai culcat la pamant... De ce oare suntem mandri? Daca cineva ne spune adevarul in fata, de cele mai multe ori ne suparam... de ce? Ca sa demonstam celorlalti ca nu e asa, sau poate ca nu putem recunoaste in fata "multimii" un defect/greseala care ne apartine... Dar pana la urma, greseala e omeneasca... Insa noi ne straduim sa fim "perfecti" si din contra.... cand gandim asa ne ies toate pe dos! Mare defect mai e si mandria asta... De cate ori nu ne-am certat / suparat cu o persoana draga doar pentru ca nu am fost in stare sa recunoastem o simpla greseala? Ce reprezinta de fapt mandria asta? E un puternic atasament fata de imaginea pe care dorim sa o aiba ceilalti despre noi... Trebuie insa sa intelegem ca nu conteaza deloc ceea ce cred ceilalti despre noi. Trebuie doar sa-i respectam si sa-i iubim (vezi articolul precedent). Nu exista dreptate intr-o cearta. Exista doar dreptatea mea si dreptatea interlocutorului meu... (in cele mai multe cazuri). Bineinteles, exista si cazurile in care una dintre persoane face ceva din rea-vointa si este constienta ca dreptatea nu e de partea ei (ma refer la persoana nu la genul feminin), dar o dam in alte polemici. Asadar, cum spuneam, dreptatea e ceva foarte relativ... atunci cand intervine iertarea (pe de o parte), sau pur si simplu lipsa mandriei (de cealalta parte), lucrurile se rezolva usor intotdeauna. Avem de fiecare data de ales... lasam de la noi si rezolvam situatiile usor (fara a mai avea conceptii ca am fi calcati in picioare), sau incepem un "razboi" pentru un simplu gest/comportament gresit fata de noi. Era o vorba... "capul plecat, sabia nu-l taie"... cat de adevarata este... Multi au murit din mandrie... pentru ca nu au suportat sa fie "calcati pe coada". Si au luat-o de la capat... Eu vad viata ca pe un joc... unde nu ai posibilitatea sa salvezi, bineinteles... Ai pierdut, o iei de la capat... pierzi toata "agoniseala" (si nu ma refer la partea materiala in nici un caz, ci doar ca ai plecat cu lectia neinvatata). Daca am sti asta am mai sari asa usor in bataile focului? Suntem oricum "dotati" cu tot felul de mecanisme de auto-aparare in ceea ce priveste pierderea vietii la propriu, insa ma refer in special la pierderea ei pe motiv de mandrie, teribilism sau alte lucruri absurde. Ca sa inchei, trebuie sa gandim la rece atunci cand simtim ca mandria ne da pe afara (sub forma de coarne), si sa o lasam mai moale... viata e frumoasa oricum ar fi ea. Va enerveaza un prieten / membru al familiei? Meditati un pic la clipa prezenta... cat de bine este ca exista...si ai cu cine sa te certi. Ajungem sa regretam oamenii abia dupa ce ei dispar... Fiecare gura de aer tras in piept e minunata atunci cand esti constient de momentul prezent! Lasa mandria, lasa trecutul, iarta mai usor, si traieste in prezent... e atat de frumos cand incepi sa-l simti...

Iubirea

Ce intelegem prin iubire? Ca iubim pe cineva platonic, sau din stiu eu ce motiv, sau ca e vorba de iubire parinteasca... Dar sensul cuvantului sa fie oare numai asta? Sa ne gandim la o "poveste"... ce ar fi daca am merge pe strada si ne-am uita la fiecare persoana si am gandi acolo undeva... "te iubesc". De ce? Pentru ca existi. Daca avem cea mai mica credinta in D-zeu, atunci nu se poate sa nu consideram ca logica divina e una... buna. Si atunci? De ce ar exista oameni care sa ne vrea raul? Trebuie pornit de la ideea ca oricine ne face un "rau", incearca sa ne transmita un mesaj (involuntar). Va spun din proprie experienta ca daca va impotriviti unei "nelegiuirii", sigur urmeaza o alta. Daca insa incercati sa cautati legaturile intre ceea ce ati patit si tot ce ati "comis" in ultima vreme, o sa aveti surprinderea, incet - incet, ca dezlegati niste mari mistere ale existentei, si bineinteles veti fi lasat in pace... Pe masura ce veti avansa in acest "domeniu", veti observa ca imediat ce va veti gandi la ceva gresit, veti primi imediat o "piedica" mica, o "ciupitura", etc. Se spune, si pot garanta pentru asta, ca bolile sunt 100% efectul a ceea ce facem. Daca gandim si actionam corect la fiecare "incercare", ori-de-cate-ori suntem jigniti, etc, nu o sa mai avem treaba cu boli/raceli. Bineinteles, e ceva destul de greu sa gandim altfel decat ne-am invatat atatia ani, dar merita incercat... Acum, ca sa revenim la iubire, daca am invata sa iubim pe toti care ne inconjoara, pentru ca pana la urma suntem toti o firimitura dintr-un tot unitar, atunci nu ar mai exista atata rautate, invidie, si alte sentimente fara rost... Incercati sa iesiti din starea aceasta de munca, concurenta, lupta pentru supravietuire, si observati-i mai mult pe cei care ne inconjoara; ca oameni, ca suflete, nu ca pe niste contra-candidati in lupta pentru "ciolan". Odata ce incepeti sa priviti lumea asa, o sa aveti surpriza ca... parca... nu mai e lumea atat de agresiva cu voi. Veti simti o armonie intre toate sufletele care respira acelasi aer... Credeti ca e cineva mai important sau mai putin important decat voi doar din cauza averii sau a intelepciunii? Cand s-a scufundat Titanicul, erau pe el si saraci si bogati, si "prosti" si destepti, si multe alte categorii "opuse" de oameni. Cu ce l-a ajutat pe cel bogat in fata celui sarac oare? Si atunci de ce ne agitam atat de mult pentru situatia materiala? Suntem in stare sa ranim pe cei din jur pentru o bucata de "paine". Trebuie retinut ceva insa... NU vom putea sa-i schimbam pe cei din jur... insa... putem sa ne schimbam pe noi!!! Asa ca... Iubiti oameni buni! nu numai pe cei care considerati ca merita! ci pe toata lumea!

Timpul

Ce este timpul? Se pare ca unii au prea mult timp si nu prea stiu ce sa faca cu el... unii au prea multe de facut si nu au niciodata timp. Oare cum o fi mai bine? Sunt curios ce am face daca s-ar opri timpul in loc. Sa zicem ca nu mai exista azi, maine... pur si simplu existam. Ar insemna ca nu ar mai trage nimeni de noi sa terminam a asterne stiu eu ce cifre inutile pe o hartie, nu ar mai fi nimeni suparat ca am intarziat o plata la termen... am trai in armonie cred... Fericirea noastra depinde de atatea lucruri nesemnificative, incat as opri timpul sa nu mai fie lumea atat de stresata de el... Cred ca as face jumatate de planeta fericita. Si cealalta jumatate? probabil ca ar pluti in plictis... Si atunci ce e de facut? Sa nu mai visam aiurea... trebuie doar sa fim fericiti orice ar fi. Ca pana la urma noi ne-o facem cu mana noastra. Suntem nefericiti ca nu avem stiu eu ce... Sau suntem fericiti ca tocmai am primit ceva; dar ne trece repede. In general oamenii tind spre nefericire. Cred ca e mai comoda. Ne ascundem in spatele ei. Ca daca te lauzi ca esti fericit, lumea tinde sa te vorbeasca... ia uite la asta... e fericit... nu ca noi; cine stie cum o fi dat norocu peste el. De fapt ne furam energia in mai multe feluri: ori ne plangem mereu, si acaparam toata energia celui care ne asculta, ori mergem la intimidare si iarasi... cel care se face mic in fata noastra da si ultima farama de energie din el. Mai e si "distantul"... cel care se face ca pe el nu-l intereseaza nimic... toate trei sunt forme de a fura energia. Cine nu ma crede pe cuvant sa citeasca "Profetiile de la Celestine"... o carte foarte interesanta. Dar ca sa revenim la timpul nostru, toti suntem sclavii timpului. Nu o fi mai bine de pustnicul care nu da doi bani pe data in care suntem, sau pe cat o fi ceasul? ca nu ne-am verificat e-mailul? Ah... ce-as mai vrea sa nu mai existe timp. Pana la urma ne definim timpul in functie de alternanta dintre zi si noapte.... Cata liniste si pace ar fi fara sa mai fie timp....

O noua zi

Mă apropii cu pasi rapizi spre o nouă zi: 10.08.2009. Prima mea zi de blogger :)

Mi-am numit blogg-ul Scopul Existenţei. De ce oare? Cred ca ştiu!

O sa încerc aici sa îmi exprim părerile, ca şi cum as urca treptele unui castel vechi, urcate de mulţi alţii... Ce trepte? Pai treptele pană sus.... Fiecare sa înţeleagă ce vrea prin "sus".

Aşadar, o sa lansez o prima idee: am venit pe lume sa înfruntăm toate cele cu un scop. Scopul de a ne desăvarşi sufletul. Urcăm trepte... Dacă ne gandim ca viaţa e grea şi scopurile noastre materiale nu se împlinesc coboram trepte. Si oare unde ajungem? în beciul castelului? Oare ne ajuta cu ceva dacă suntem supăraţi? pe viaţa, pe existenţă, sau pur şi simplu pe cineva care s-a uitat urat la noi? Va las sa meditaţi. Pană atunci sa încercăm sa mai urcăm cate o treaptă, ca oricum suntem un fel de raci în domeniul asta... mai mult coboram... pană găsim acea sclipire şi ne dăm seama cat de frumoasă e lumina care ne aşteaptă sus... ce privelişte... şi din acel moment începem sa urcăm fără sa ne mai simţim respiraţia; devine scopul existenţei noastre. Dar pană atunci, fiind abia la prima postare, sa ne ocupăm de fiecare treaptă. Conteaza foarte mult clipa prezenta. Dacă ne gandim numai unde avem sa ajungem s-ar putea sa ramanem cu gandul. Fiecare moment este frumos! Aşadar... pană una alta... Carpe Diem!