sâmbătă, 26 decembrie 2009

Never-ending story (Poveste fara sfarsit)




Dragi prieteni,

Datorita generozitatii de care ati dat dovada, anul acesta de Craciun am reusit sa facem mai fericiti 6 copilasi (2 fetite si 4 baietei).
Copiii au varste intre 7 luni si 16 ani si fac parte din 4 familii ce intampina dificultati materiale.

In urma discutiilor cu parintii copilasilor am achizitionat rechizite, hainute, scutece Pampers :) si am completat cu hainutele, rechizitele si jucariile donate de o parte dintre voi.

S-au strans 1350 RON de la 16 persoane din care am luat urmatoarele:

cate un pachet cu mancare pentru fiecare familie, compus din:
- figurine de ciocolata
- 1 pui intreg
- 1 caserola pulpe pui
- portocale
- banane
- 2 cozonaci
- cascaval
- sucuri (Santal de piersici si Cola)

rechizite:
- 17 caiete dictando studentesti
- 10 caiete matematica studentesti
- 3 caiete dictando mici
- 2 caiete matematica mici
- 1 caiet biologie
- 2 blocuri de desen mari
- 1 set acuarele tempera
- 1 set pensule
- 2 penare
- 3 seturi de pixuri
- 3 seturi de carioci
- 1 set creion 0.5 + mina
- 1 set stilou cu Pic
- 1 bloc schite

hainute:
- 1 pantalon
- 1 bluza polar

alte:
- 1 pachet Pampers Jumbo (150 buc.)
- 1 set de 4 pachete servetele umede
- 1 cutie lapte praf Milupa

Toate cumparaturile au insumat 850 RON. Restul de 500 RON au fost impartiti familiilor in functie de cat am reusit sa cumparam pentru fiecare copilas astfel incat fiecare sa beneficieze de suma de 225 RON.

Miercuri 23 decembrie seara am fost si am achizitionat cadourile in echipa Simona - Stefan - Mihai. Multumim Georgianei pentru ajutorul acordat la stocarea si repartizarea cadourilor in pungi. Joi dimineata ne-am intalnit cu fiecare familie pentru a le distribui.

Toti au fost foarte impresionati si ne-au multumit de nenumarate ori. Pe aceasta cale va transmit multumiri fiecaruia dintre voi si sper ca aceste actiuni sa se continue si in anul ce urmeaza, si nu doar de Craciun sau Paste.

PS: Nu am facut poze familiilor ajutate deoarece erau destul de jenate de primirea cadourilor, foarte mirate, intrebari de genul... de ce tocmai noi? ce am facut sa meritam asta? ultima familie chiar a crezut pana in ultimul moment ca e o gluma!
- Pozele atasate sunt de la coborarea cadourilor in sania lui Mos Craciun.

Sarbatori fericite tuturor si un an nou cat mai bun si plin de impliniri, atat materiale cat si spirituale!

luni, 21 decembrie 2009

Nevoia de a darui de Craciun

De cate ori nu ati aruncat banii pe prostii si v-ati gandit ca i-ati fi putut darui cuiva care nu a primit niciodata nimic? De cate ori nu v-ati dorit sa ajutati pe cineva si nu v-a iesit nimeni in cale care sa va inspire acele sentimente de care aveati nevoie pentru a darui? Acum, in spiritul sarbatorilor de iarna, aveti ocazia sa aduceti zambetul pe fata unor copii care au atata nevoie de o raza de soare in casa lor. Cine doreste si poate darui orice cadou / oricati bani, sa ia legatura cu mine (mihaigodeanu@yahoo.com) si aveti posibilitatea sa mergeti cu noi, cei care organizam aceasta strangere de fonduri la copilasii pe care-i vom ajuta, sau sa va bucurati de pozele acelor copii zambareti care vor fi ajutati si pe care le voi posta aici. Sarbatori fericite la toata lumea!

News flash: Cazurile concrete:

1. Lungu Andreea
- 2 copii: un baietel de 7 luni si o fetita de 12 ani
- pentru fetita: rechizite (caiete, bloc desen, acuarele, pixuri, stilou), ghiozdan
- pentru baietel: pampers, servetele medicale

2. Tomescu Liliana
- 1 fetita de 14 ani (clasa a 8-a)
- ghiozdan, rechizite (caiete studentesti - majoritatea dictando, putine de matematica, pixuri, stilou)
- pulovarase (are 1,6 m)

3. Stancu Dumitru
- 2 baieti (10 ani - clasa a IV-a, 16 ani - clasa a X-a la liceul de arhitectura)
- au dificultati mari materiale, baiatul cel mare a avut un handicap din nastere pentru care au fost nevoiti sa vanda casa (stau cu parintii sotiei lui)
- Baietii lui inteleg situatia si nu au spus ca si-ar dori ceva.
- alimente, jucarii, rechizite

4. Ciocoi Marioara
- 1 baiat (10 ani)
- alimente, jucarii, hainute

miercuri, 16 decembrie 2009

Povestea lucrurilor importante

Un profesor de filosofie statea in fata clasei avand pe catedra cateva lucruri.

Cand ora a inceput, fara sa spuna un cuvant, a luat un borcan mare gol, pe care l-a umplut cu mingi de golf. I-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin si acestia au convenit ca era.

Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat in borcan, scuturandu-l usor.

Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de golf. I-a intrebat din nou pe studenti daca borcanul era plin iar acestia au fost de acord ca era. Profesorul a luat dupa aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat in borcan. Firesc, nisipul a umplut de tot borcanul. I-a intrebat din nou pe studenti cum statea treaba iar acestia au raspuns in cor “Pliiin!”

Profesorul a scos de sub catedra doua cesti cu cafea pe care le-a turnat in borcan, umplandu-l de aceasta data definitiv. Studentii au ras.

“Acum” a spus profesorul dupa ce hohotele s-au domolit, “as dori sa intelegeti ca acest borcan reprezinta viata voastra. Mingile de golf reprezinta lucrurile importante pentru voi: familia, copiii, sanatatea, prietenii si pasiunile voastre. Daca totul ar fi pierdut in afara de acestea, viata voastra ar fi tot plina.”

Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza pentru voi, serviciul, casa, masina, iar nisipul e restul lucrurilor marunte.

“Daca veti incepe cu nisipul,” a continuat el, “nu veti mai avea unde sa puneti mingile de golf si pietricelele.”

“La fel si in viata, daca iti irosesti tot timpul si energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodata timp pentru lucrurile importante pentru tine.”

“Acorda atentie lucurilor importante pentru fericirea ta. Joaca-te cu copiii, fa-ti controale medicale periodic, iesi cu sotia in oras la cina, joaca golf, vei avea suficient timp alta data sa faci curat sau sa repari cine stie ce dispozitiv . Ai, in primul rand grija de mingile de golf, ele conteaza cu adevarat. Stabileste-ti prioritatile, restul e doar nisip.”

Unul dintre studenti a ridicat mana interesandu-se ce reprezentau cele doua cesti de cafea.

Profesorul a zambit “Ma bucur ca intrebi asta,ele vor doar sa arate ca, oricat de plina ar parea viata ta, e loc intotdeauna pentru doua cesti de cafea, impreuna cu un prieten…” (autor necunoscut)


Fara comentarii!

Despre Iubire.... Muzica si Poezie...



Iubirea coplesitoare (Kahlil Gibran - Profetul)

„Când iubirea copleşitoare vă face
semn, urmaţi-i îndemnul,
Chiar dacă drumurile ei sunt aparent
grele şi prăpăstioase,
Şi când vraja ei paradisiacă vă
Cuprinde cu aripile ei angelice,
Supuneţi-vă misterului ei,
Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i
v-ar putea răni.
Iar când iubirea transfiguratoare
vă vorbeşte
Şi o simţiţi profundă şi divină,
daţi-i crezare,
Chiar dacă vocea ei ar putea
să vă sfarme visurile himerice,
Asemenea vântului de miazănoapte
care vă pustieşte grădinile.
Fiindcă precum iubirea vă încunună,
adeseori tot ea trebuie să vă şi crucifice,
Precum vă face să creşteţi mai repede
Şi îmbătaţi de fericire,
Tot ea trebuie să vă reteze uscăciunile
Şi să vă distrugă cât mai repede
Răutăţile şi egoismul.
Precum ea vă ridică, îmbătaţi de
Bucurie, până la înălţimea voastră ideală,
Alintându-vă cu o dumnezeiască
Gingăşie ramurile cele mai fragile
Care freamătă în lumina soarelui
Infinit al iubirii,
tot la fel ea va răzbate
ca o miraculoasă forţă purificatoare
până în adâncul rădăcinilor voastre,
zdruncinând încleştarea lor cu pământul.
Asemeni snopilor de grâu,
Ea vă seceră, niciodată întâmplător,
Vă treieră pentru a vă descoji,
Vă vântură pentru a vă curăţa de pleavă,
Vă macină până la înălbirea făinii voastre
Vă frământă până ajungeţi supuşi,
divini şi puri
Ca apoi să vă hărăzească focului său
şi să puteţi deveni pâinea cea sfântă
a nemuririi la ospăţul divin.
Toate acestea şi multe altele
vi le va da cu prisosinţă iubirea,
pentru ca astfel să vă puteţi cunoaşte
pe deplin tainele inimii şi să deveniţi
o parte din inima Vieţii Eterne
din care izvorăşte Iubirea.
Dar dacă, stăpâniţi de îndoială, egoism
şi meschinărie, suspiciune sau teamă,
veţi căuta doar tihna şi plăcerea
dragostei care permanent vi se dăruie
fără ca voi să iubiţi,
Atunci e mai bine să vă acoperiţi,
fiind înfrânţi, goliciunea
şi să ieşiţi din treierişul iubirii,
Spre a vă întoarce, rămânând închistaţi
şi singuri în lumea fără anotimpuri,
unde veţi râde,
dar nu cu întreaga voastră bucurie,
unde veţi plânge,
dar nu cu toate lacrimile voastre
pe care vi le-ar fi putut smulge extazul
iubirii.
Iubirea nu se dăruie decât pe sine şi nu
ia energia sa atotputernică, divină şi
misterioasă decât de la sine.
Iubirea nu stăpâneşte şi nu vrea
niciodată să fie stăpânită
de cel sau cea căruia i se dăruie.
Fiindcă iubirii adevărate îi este de ajuns
iubirea infinită, sublimă şi transfiguratoare
Când iubiţi nu trebuie să spuneţi
„Creatorul este în inima mea”,
ci mai degrabă ”Eu sunt acum topit
de iubire în inima Creatorului”,
Şi să nu credeţi că puteţi croi singuri
drumul iubirii, fiindcă iubirea,
dacă o meritaţi cu adevărat,
vă va arăta drumul ea însăşi.
Iubirea nu are nici o altă dorinţă decât
aceea de a se împlini prin totală iubire.
Dar dacă iubeşti şi trebuie să ai dorinţe,
fie ca acestea să fie:
Să te topeşti de iubire în tot şi să devii
izvor de iubire divină ce susurul în
noapte-şi cântă;
Să cunoşti adeseori durerea prea marii
duioşii;
Să fii rănit şi îmbătat de înţelegerea
iubirii;
Să te trezeşti în zori, cu inima mereu
înaripată şi să înalţi plin de recunoştinţă
mulţumire pentru încă o zi de iubire;
Să te odihneşti, copleşit de beatitudine,
la ceasul amiezii şi să cugeţi la extazul iubirii;
Să te întorci împăcat şi debordând de
fericire acasă la ora amurgului;
Şi apoi să adormi înălţând din inimă o
rugă pentru fiinţa iubită, iar pe buze să
ai un cântec de laudă.”

marți, 8 decembrie 2009

Trezirea!

Da, toti ursii care hiberneaza trebuie treziti! Suna aiurea sa te trezesti... ce inseamna asta? Inseamna in primul rand sa judeci cateva secunde in minte inainte sa arunci o "eticheta" catre cineva, sau o "judecata", sau un gand rau, sau chiar o privire "acida". De curand am avut prilejul de a vedea pusa in practica tehnica "celalalt e de vina ca face, drege si asa mai departe...". In aproape orice familie exista disputa asta intre barbati si femei. Barbatul nu e atent la detalii, are chef doar sa faca ce-i place... femeia are implementata genetic (cred) grija pt. casa, masa si asa mai departe. Mai are insa si "toaca", instrument tare nesuferit pentru barbati. Totul se poate rezolva insa prin discutii civilizate... comunicare, etc. Ma rog, toata lumea stie dar nimeni nu da doi bani pe asta, mai usor e sa te certi, sa te refulezi cand ai ocazia. In continuare voi prezenta un fragment din cartea "Arta de a iubi" de Don Miguel Ruiz:

"Imaginati-va relatia perfecta. Va aflati intr-o stare continua de fericire perpetua, pentru ca traiti alaturi de barbatul ideal sau de femeia ideala. Cum ati putea descrie viata alaturi de o asemenea persoana?
Ei bine, relatia cu o asemenea persoana ar putea fi comparata cu relatia cu un caine. Un caine nu poate fi altceva decat un caine. Orice ati face, el nu se va schimba. Acelasi lucru este valabil si daca aveti o pisica sau un cal. Orice animal este ceea ce este.
Acceptarea acestui adevar in relatia cu alti oameni este foarte importanta. Nici un om nu poate fi schimbat de catre un altul. Fie il iubim asa cum este, fie nu. A incerca sa-l schimbam pentru a corespunde imaginii noastre personale este ca si cum am incerca sa schimbam un caine, o pisica sau un cal. Realitatea este ca orice om este cel care este, inclusiv noi insine. Este la fel in cazul dansului: fie doresti sa dansezi, fie nu. Trebuie sa fii complet sincer cu tine insuti, ca nu se poate sa dansezi si sa te simti bine daca tu nu doresti acest lucru. Numai cine intelege acest adevar profund poate deveni suficient de lucid pentru a-i vedea pe cei din jur asa cum sunt, nu asa cum doreste el.
Daca aveti un caine sau o pisica, ganditi-va la relatia cu animalul. Sa luam exemplul relatiei cu un caine. Animalul stie perfect cum trebuie sa se poarte cu dumneavoastra. Cum reactionati atunci cand cainele greseste? Orice i-ati face, lui nu-i pasa pentru ca va iubeste oricum. Cainele nu asteapta nimic de la dumneavoastra. Cum stau insa lucrurile cu iubita sau iubitul dumneavoastra, cu sotul sau sotia? Acestia au atat de multe asteptari, si in plus se mai si schimba tot timpul.
Cainele este responsabil pentru jumatatea lui de relatie cu omul. Cand stapanul lui ajunge acasa, cainele latra de bucurie, da din coada, sare pe el. El isi joaca foarte bine rolul, iar omul stie ca este un caine perfect. Cei care isi iubesc cu adevarat animalele isi joaca la randul lor perfect rolul: le hranesc, le mangaie, se joaca cu ele. Ei isi iubesc neconditionat animalele, asa cum ii iubesc si acestea pe ei. Ambele parti isi asuma perfect partea de responsabilitate pentru relatia dintre ele.
Marea majoritate a oamenilor isi pot imagine foarte usor un asemenea tip de relatie cu un animal, dar nu si cu un alt om. Oare de ce? Cunoasteti pe cineva care nu este perfect? Cainele nu este decat un caine, iar acest lucru nu va deranjeaza. Nu va simtiti deloc responsabil pentru el, nu doriti sa-l faceti sa devina un alt caine. La randul lui, el nu incearca sa faca din dumneavoastra altcineva decat sunteti, de pilda un stapan mai bun. De ce ati incerca atunci sa transformati o femeie intr-o alta femeie, sau un barbat intr-un alt barbat? De ce nu sunteti dispus sa ii acceptati asa cum sunt?
Poate ca va ganditi: "Dar ce sa ma fac daca nu ma aflu alaturi de femeia potrivita sau de barbatul ideal?" Intr-adevar, trebuie sa alegeti femeia potrivita sau barbatul potrivit. Dar cine poate fi partenerul potrivit? Cineva care doreste sa mearga in aceeasi directie cu dumneavoastra, care este compatibil cu valorile si cu convingerile dumneavoastra, din punct de vedere emotional, fizic, spiritual.
Cum puteti sti daca partenerul dumneavoastra este potrivit? Sa spunem ca sunteti barbat si ca o femeie doreste sa va aleaga ca partener de viata. Daca ar exista o suta de femei aflate in cautarea unui barbat, cate dintre ele ar fi dispuse sa va aleaga pe dumneavoastra? Raspunsul este simplu: nu aveti de unde sa stiti. De aceea, este necesar sa explorati si sa va asumati un anumit risc. Eu va pot oferi un raspuns: femeia cea mai potrivita pentru dumneavoastra este femeia pe care o iubiti asa cum este, pe care nu veti incerca sa o schimbati in nici un fel. Aceasta este femeia potrivita pentru dumnevoastra. Daca gasiti o asemenea femeie, iar ea va raspunde cu aceeasi atitudine, atunci sunteti un om norocos.
Sunteti barbatul potrivit pentru ea daca va iubeste exact asa cum sunteti si daca nu doreste sa va schimbe in nici un fel. Nu femeia este responsabila pentru dumneavoastra; ea trebuie sa aibe incredere ca sunteti cel care pretindeti ca sunteti, ca proiectia dumnevoastra exterioara este identica cu adevarul dumneavoastra interior. Trebuie sa fie la fel de cinstita cu dumnevoastra si sa nu proiecteze in exterior o imagine diferita de cea reala, astfel incat sa descoperiti mai tarziu ca nu este cea care credeati initial ca este. Cine va iubeste, va iubeste exact asa cum sunteti. Daca cineva doreste sa va schimbe, inseamna ca nu sunteti persoana pe care o doreste. Atunci, de ce ar mai ramane alaturi de dumneavoastra?
Este usor sa-ti iubesti cainele, caci cainele nu are opinii despre tine. Cainele isi iubeste stapanul neconditionat. Acest lucru este extrem de important. Daca partenerul dumnevoastra va iubeste exact asa cum sunteti, iubirea sa seamana cu iubirea unui caine. Alaturi de el/ea, puteti fi dumneavoastra insiva, puteti fi cel/cea care sunteti, exact asa cum cainele este cel care este."

joi, 3 decembrie 2009

Vissi d'arte, vissi d'amore

Vin Sarbatorile! Este perioada cea mai frumoasa a anului si fiecare dintre noi trebuie sa se gandeasca numai cum sa-i faca pe ceilalti din jur fericiti! Ador Craciunul si toata luna decembrie pentru atmosfera care graviteaza in jurul nostru in aceasta perioada! Suntem cu totii mai buni, lasam la o parte supararile, rautatea si pur si simplu suntem mai vii! Ar trebui sa fie mereu decembrie! Dar din pacate lumea oboseste de la atata bunatate pe parcursul unei luni, care la cei mai multi se termina cu o ghiftuiala si o betie (la altii) de revelion si gata. Incepe ianuarie.... mai serbam cativa vasilici si revenim la monotonia cu care ne-am obisnuit. Eu unul am de gand in anul care vine sa fiu mai VIU ca niciodata; voi pretui fiecare secunda, voi incerca in fiecare zi sa daruiesc ceva, chiar de ar fi si un zambet sau o vorba buna, si voi incerca sa petrec cat mai mult timp in natura sau in compania prietenilor. Acesta va fi cadoul meu pentru anul care vine; pentru mine si toti cei din jur. Voi emana numai bucurie si fericire. Acestea fiind spuse, va doresc si voua sa va gasiti calea catre viata perfecta, sa va regasiti prin intermediul naturii. Stiu, nu am mai scris demult, iar celor carora mi-au spus asta, le recomand altceva... cautati cuvintele afara... sub un copac care va poate spune mult mai multe decat mine, sau la poalele unui munte care le stie pe toate, si asa mai departe. Eu unul, voi petrece din ce in ce mai putin timp in fata calculatorului, cedand timpul pentru a fi mai mult in compania familiei, a prietenilor si a naturii, voi iubi mai mult, ma voi indrepta mai mult inspre arta, inspre frumos, si voi incerca sa daruiesc cat mai mult! Faceti si voi la fel!

PS: pentru cine nu a ascultat "Vissi d'arte, vissi d'amore" va recomand sa o ascultati acum:


luni, 23 noiembrie 2009

Comoara din vis




Egiptul mă cheamă la el cu ardoare,
Nisip, deşert, piramide, si multe raze de soare!
Dorm într-un hamac, si mi se pare,
C-aud cantecul pietrelor rare!

Un faraon, care candva era un zeu,
Acum, ar vrea măcar într-un muzeu,
Căci zace pierdut si plange mereu
Ca nimeni nu-l caută, sub labele de leu!

O regina - un talisman fermecat,
Spre el mereu m-au chemat!
E păzit de un bărbat,
În pietre rare si aur placat.

Mă cheamă o stea înspre ea,
Ea luminează mereu calea mea,
Anubis păzeste cupa si bea,
Din nemurirea cu gust de stea.

Neferti îmi canta din harpa de aur,
Spre mine aleargă-n galop un taur,
Dar totul se spulberă-n vant ca un abur,
Căci drumul e greu, destinul e dur...

Cand credeam ca totu-i pierdut,
Am desluşit un secret absolut,
Cand am visat-o pe zeiţa Mut,
Care-mi arată drumul de lut.

Drumul de lut, duce spre o piramida,
Ascunsă cu har, prin jungla aridă,
Păzită în negura timpului de lumea avidă
Si n-aveam sa ştiu ca soarta urma să-mi suradă.

Si drumul greu pe care-am apucat,
Mă face sa simt, ca sunt mai bărbat,
Si-ajung acolo, într-un sat de lume uitat,
Păzit din umbra, de un soldat!

Intrand în vorba, mancand o ciorbă,
La soldat în casa, am văzut o tolbă
Ce era încrustrată, cu o glifă albă,
Pe care mi-am pus-o, la gat într-o salbă.

Apoi am simţit, un drum infinit,
Spre care demult am ravnit,
La drum din nou am pornit,
Si spaţiul mirific, cred c-am găsit.

Piramida de aur, luceşte în zare,
Decat piramida lui Keops, este mai mare,
Inima-n piept, îmi joacă si-mi sare,
Fiorul îl simt, cum se urcă-n spinare.

Dar aud în ureche, un suflet pereche,
Care-mi şopteşte, în egipteana veche,
Ca este un vis, şi nu-mi e permis
Sa păşesc în acest amplu abis...

Si ma trezesc buimac,
In acelasi hamac!

vineri, 6 noiembrie 2009

Teama de orice

Candva am fost copii. Candva am fost liberi. Acum suntem adulti si traim in lumea imaginara impusa de catre societate. Tot ceea ce facem, este rezultatul fricii. Incepe prin frica de a fi pedepsit, apoi dorinta de a fi laudat, sau frica de a nu fi... Apoi ne e frica de profesori, ne e frica de sefi, ne e frica de sot/sotie, ne e frica de tot ce ne indruga televizorul, ne e frica de tot ce ne inconjoara. Cand suntem copii ne nastem puri, ne nastem fara nici o teama. Insa totul se schimba apoi. Si la randul nostru, pentru ca asa trebuie... facem si noi la fel! Trebuie sa incercam sa ne gasim partea buna in noi. De TEAMA, ajungem sa mintim pe toata lumea. Ii mintim intai pe parinti, pentru a fi pe placul lor, sau pentru a nu ne oferi o portie de bataie, apoi ii mintim pe profesori pentru a nu ne lua o nota proasta, (sau o mama de bataie), apoi ii mintim pe sefi, pentru a nu ajunge... someri, mintim sotul/sotia pentru a nu avea parte de inca o portie de cearta, si mintim intr-un final pe toti din jur, ca sa picam bine in ochii lor. Fumam, bem, ne purtam asa cum ceva inauntrul nostru ne spune ca nu e bine, numai ca sa picam bine in ochii celorlalti, pana ajungem sa fim noi "ceilalti" pentru boboci... Toata viata e un vis nebun care se transforma in cosmar DACA nu ne trezim! Ce inseamna sa ne trezim? Inseamna in primul rand sa fim constienti ca tot ceea ce am trait pana acum e doar un vis. Cunoasteti senzatia trezirii dintr-un cosmar... eliberarea nemaipomenita... Dupa ce devenim constienti de asta trebuie sa respiram fiecare secunda de aer analizandu-ne comportamentul, analizand felul in care ne purtam cu ceilalti, felul in care aruncam cu otrava in toate directiile! Abia in a treia etapa trebuie sa incepem a renunta incet-incet la vechiul fel de a fi. Te calca cineva pe picior. Primul impuls pe care il ai e sa-i arunci cel putin o privire ofuscata omului, daca nu chiar niste cuvinte improscate cu otrava. Chiar daca faci asta, intai realizeaza ca ai fost RAU, si ca daca tu ai fi fost in locul celui care a calcat pe cineva pe picior, ai vrea sa auzi iesind din gura ceiluilalt "nu-i nimic", dar tu nu ai facut asa. Incet incet, daca constientizezi fiecare gest / miscare / vorba a ta, vei realiza ca esti atat de rau incat nici tu nu te suporti. In cuplu, daca celalalt iti face o observatie, gasesti ca ar fi momentul sa arunci toata otrava pe care ai strans-o. Celalalt, pe langa otrava capatata, mai lipeste si otrava lui si o arunca mai departe. Fratilor... invatati sa iertati, sa oferiti iertarea cu cea mai mare dare de mana. Cat de tare v-ar placea sa faceti o boacana atat de mare de v-ati da cu capul de pereti singur, si persoana pe care ati ranit-o sa vina si sa va zica cu caldura... "Nu-i nimic dragul meu, stiu ca nu ai facut-o sa-mi faci rau!". Stiu vi se pare un vis frumos, dar voi puteti face asta? Mai intai invatati sa oferiti, si apoi asteptati sa primiti si voi asa ceva. Ne-am invatat sa fim intr-o competitie continua cu toata lumea din jur, pana ramanem singuri si nu mai avem cu cine sa ne "intrecem". Abia atunci simtim ca am gresit. Altceva... atunci cand vedeti o persoana care va provoaca greata, incercati sa va imaginati ca sunteti pe fundul unei fantani si vedeti persoana respectiva deasupra, cu o funie, gata sa va salveze. Sa vedeti ce l-ati strange in brate dupa ce va salveaza... Totul tine de modul nostru de a vedea oamenii. Si cum am fost crescuti intr-o competitie continua, de la elevi, studenti, lupte pt. suprematie la munca, in cuplu si asa mai departe, normal ca tindem sa-i vedem pe ceilalti ca niste "inamici". Ce ar fi fost daca am fi fost invatati de mici ca facem parte din stolul de licurici care formeaza lumina cereasca? Ce ar fi fost daca ni s-ar fi spus ca de fiecare data cand facem o fapta buna, cand il ajutam pe celalalt luam o nota buna, si asa mai departe... Am fost crescuti insa in spiritul egoismului, totul pentru noi! Tot sistemul in care am crescut si in care ne balacarim este defect! Dar speranta este! Trebuie sa ne schimbam pe noi insine! Numai asa se poate face ceva. Trebuie de asemenea sa incercam sa deschidem ochii la cat mai multa lume. Putem considera ca e un extra-job (part-time dc. vreti) pentru D-zeu, sau chiar pt. noi insine. Sper sa auziti din ce in ce mai multi oameni in jurul vostru care exclama ca respira fericirea prin toti porii. As limita vocabularul doar la verbele "a darui", "a iubi", "a ierta". Am auzit nu demult o expresie... "Te urasc ca mi-ai dat raceala!". Ce-ar mai face bietul dobitoc daca nu ar mai avea cuvinte..."Te ...buuhuhu... ca mi-ai dat raceala!" ... "A... cu placere!". PS: ma distreaza cei care umbla cu botnita sa nu ia gripa porcina. Adevarul e ca ne cam trebuia si o botnita... lant avem, oase roadem, latram sa intram in posesia lor, cusca avem (unii da, unii ba), nu puteau sa nu ne dea si o botnita... sa nu care cumva sa muscam pe cineva, nu de alta. Ce mai... traim niste vremuri simpatice, zambiti mai des! (chiar si prin botnita... e la moda doar...)

joi, 5 noiembrie 2009

Una pe fata, Doua pe dos...

Mda, traim intr-o lume intoarsa pe dos! Stresul e cuvantul de ordine. Inca de mici suntem stresati cu scoala. Ni se baga pe gat multe chestii pe care nu le folosim niciodata. Cam 90% din ceea ce invatam nu folosim... Traim mereu cu stresul, ca ne asculta, ca ne cearta profesorul, ca mai luam o nota mica, si asa mai departe. Vin apoi examenele importante pe care trebuie sa le luam, ne stresam iarasi in toata puterea cuvantului. Apoi munca... eh...munca... aici e stresul stresurilor. Avem sefi care abia asteapta sa aiba ce ne reprosa, colegi invidiosi sau pur si simplu rautaciosi, termene peste termene, hartogaraie total inutila de completat, problema banilor... niciodata nu sunt destui, si tot asa pana la batranete (norocosi cei care mai apuca asa ceva totusi...). Acum alta, vad prin metrou cum toata lumea umbla cu botnita, sa-si protejeze nefericirea... Le e frica de gripa porcului. Nu demult toate masinile treceau prin filtre, lumea era disperata cu gainile... si brusc s-a oprit. Dar sa revin, lumea e speriata de orice grohaie tembelizorul... Suntem mereu tinuti din scurt. Acum, pentru cei care au treaba cu sfera contabilitatii, mai nou, ca sa fie lumea mai mult decat ocupata, s-au bagat cateva raportari lunare, bilanturi si alte dracii inutile. Totul merge pe dos! Cand lumea incepe sa se plictiseasca, incepe sa medeiteze la ce nu merge bine, asa ca da-le de lucru sa nu se mai plictiseasca! Incep sa ma simt ca intr-un film de genul "Teoria Conspiratiei". Traim ca sa muncim, muncim ca sa mancam... Suntem precum un caine caruia ii arunca stapanul un ciolan, latra la toti cei din jur pentru a prinde partea mai buna de ciolan, si sta in lantul lui constiincios. Cam asta e viata noastra. Cel putin asa o traiesc majoritatea. Care e mesajul meu, ce vreau eu de fapt sa spun? Treziti-va oameni buni! Sa facem ceva! In primul rand cu noi insine, caci mai multe nu avem putere sa facem! Nu mai puneti atat la suflet prostiile de la munca, nu mai fiti rautaciosi cu lumea din jur! Ganditi-va ca sunteti singuri pe... Luna, si vedeti un om, un strain... De nu fugiti dupa el si-l imbratisati ca pe un frate! De ce? Incercati sa meditati pe tema asta! Probabil ca oricum cei care cititi aceste randuri si ati ajuns asa de departe cu lectura in acest subiect, sunteti oricum mai treji decat restul. Dar incercati sa-i treziti si pe cei din jur. Azi imi spunea o doamna... "off, toata viata m-am chinuit sa nu mananc aia, sa nu fac aia, sa fiu sanatoasa, si mi-au iesit niste analize... nu mai bine sa faci ce vrei si macar stii ca mori fericit?" ... si cata dreptate are... nu mai zic ca este genul care se supara foarte usor din toate prostiile legate de munca (mai ales pe mine), dar ce era sa-i zic... Incercati sa-i convingeti pe cei din jur ca incep sa se schimbe lucrurile. Numai cu incredere, credinta si bunatate fata de TOTI semenii vostri puteti fi cu adevarat fericiti. Deja vad tot mai multa lume scarbita de politica, de televizor si de toata mascarada asta, circul ieftin care se desfasoara zi de zi in jurul nostru. Incercati sa deconectati mufa de la ceafa (cei care au vazut un Matrix acolo... stiu la ce ma refer), si fiti mai buni, priviti-i pe cei de langa voi ca pe voi insiva, nu ca pe niste dusmani! Mai lasati naibii concurenta, competitia, invidia, gelozia, rautatea si toate draciile astea ca nu va ajuta la nimic! Haideti sa pasim in noua lume!

sâmbătă, 24 octombrie 2009

Fericirea

Suntem diferiti! Da. Vrem ca ceilalti de langa noi sa fie fericiti, dar nu intelegem ca fericirea lor e diferita de modul nostru de a vedea fericirea... Crezi ca e bine sa ai o situatie stabila, sa fie totul ca tras prin inel ca sa fii fericit? Eu sunt de alta parere! Poti fi fericit si fara sa ai nimic. Cel putin asa suntem "construiti", doar ca tiparele societatii, acea colivie de "aur" ne face sa gandim raportandu-ne mereu la cei din jur, si bineinteles ca nu ne place sa ne uitam in jos (la cei mai "mici" ca noi) ci numai la cei care au stiu eu ce... Dar daca patrundem in universul lor, vom vedea ca nu sunt deloc fericiti oamenii care au de toate. Cam asta indica oricum si Fericirile din Biblie. Ce e o viata in care traim doar dupa principiile lumii care ne inconjoara, si noi ne tinem "inchisi" de atatea temeri si principii. Sa nu cumva sa te risti vreodata sa te urci pe munte caci vei pati pe acolo ce am vazut eu la televizor... Sa nu care cumva sa te sui in avion, ca ai vazut cate pica in ultima vreme... Si nu mai merge nici cu masina ca uite la televizor cate accidente se intampla... Ba mai mult, si trenurile se rastoarna acum... La fotbal daca mergi... mai iti rupi un picior ceva, sau mori de inima pe teren... ai vazut cate s-au mai intamplat! Dar stii? daca iesi seara in oras, ai vazut... se impusca lumea pe strada! Da unul cu masina peste tine si ziua in amiaza mare! Concluzia care ar fi? Hai sa stam fratilor in casa de dimineata pana seara... poate ca asa am fi fericiti! Ideea e alta, trebuie sa ne ascultam instinctele si sa nu avem teama de viata, ca pana la urma viata e facuta sa o traim, nu sa ne temem si de umbra noastra. Era povestioara aia cu taranul caruia i-a zis baba Ghisa ca o sa moara in accident de avion, si omu... ce avion, ca nu ma urc eu in avion... si pica un avion peste el in timp ce ara cu tractorul... Cat despre fericirea in viata de cuplu, pana nu invatam sa-l acceptam pe cel de langa noi cum este el... n-o sa fim fericiti in veci! Intotdeauna va aparea ceva care sa nu ne placa si atunci na... suntem nefericiti CU CEL DE LANGA NOI, asta ca sa nu spunem ca suntem nefericiti pt. ca cel de langa noi nu este asa cum vrem noi! Nu suntem flori in glastra pe care le ciuntim cu foarfeca pt ca nu ne place cum arata! Suntem oameni! Trebuie sa invatam sa-i acceptam pe toti cei din jur asa cum i-a lasat Dzeu, nu cum vrem NOI! Daca ati inteles asta puteti fi fericiti in orice conditii! Daca nu... soarta. Trebuie sa mai fie si oameni nefericiti pe lumea asta. Totul e in echilibru, doar ca a fi fericit sau nefericit e treaba de o secunda. E o linie peste care, daca ai calcat, esti fericit. Nu e o mare filosofie, noi alegem. Asa ca... alegeti si voi!

duminică, 18 octombrie 2009

Campania "Sa daruim un zambet!"

Uite ca se poate! Gasesc ca cele scrise mai jos de Georgiana (Mos Craciun-ul din rolul principal al acestui "film") sunt super-suficiente, iar pozele... fara cuvinte! As mai mentiona de fapt un singur aspect. Sunt destul de multi cei carora trebuie sa le multumim ca au renuntat la haine pe care nu le mai purtau, jucarii, paturi, etc, etc.... De asemenea, pe post de sanie a lui Mos Craciun (cu reni bineinteles), un sofer inimos care a facut posibila povestea. Mii de multumiri! Si bineinteles felicitari Georgianei care a gasit energia sa stranga atatia saci, sa-i sorteze, sa-i imparta si asa mai departe. Este foarte obositoare si incarcata de sentimente o operatiune de genul asta, iar satisfactia vine si ea odata cu zambetele ivite pe niste fete de copii chinuiti, dar e o satisfactie taioasa... dureroasa. Asadar, sa lasam actorul principal sa vorbeasca:


Campania “Sa daruim un zambet !” a ajuns la final. O sa incerc sa va povestesc ceea ce am simtit eu in aceste zile, desi vorbele nu sunt suficiente in acest caz. Cu ajutorul vostru am strans aproximativ 30 de saci cu haine, incaltaminte, jucarii, carti si am reusit sa aducem un pic de bucurie in casele unor familii din Calarasi. Fiecare familie a primit haine, incaltaminte, jucarii, paturi, carti pentru copii.

Am pornit la drum vineri, cu masina plina cu cadouri si cu Mos Craciun la volan. Da, noi am ales sa aducem Craciunul in octombrie! Multumim, Mos Craciun, pentru ajutor! J

Intr-o zi mohorata si ploioasa, a aparut un pic de soare si pe strada lor.


Intai am ajuns la familia Camburu, o familie cu 13 copilasi de o frumusete incredibila. Jucariile pe care le-am impartit au fost majoritatea daruite de o fetita pe nume Diana. Sa va povestesc despre Diana, un copil de 7 ani care -si poate misca doar mainile. In ciuda acestui handicap este un copil vesel, optimist, este curajoasa si mereu o luptatoare. Impresionata de povestea familiilor pe care doream sa le ajutam, ne-a daruit mai mult de jumatate dintre jucariile ei. Atunci cand vezi un copil tintuit intr-un scaun cu rotile intelegi ca de fapt problemele tale sunt inexistente… si atunci incepi sa traiesti cu adevarat. Multumesc, Diana!


Urmatoarea familie la care ne-am oprit a fost familia Borlan, cu 7 copilasi. Aici le-am daruit copiilor , majoritatea baieti, masinutele oferite de un bun prieten plus alte jucarii. Unul dintre baieti, premiant, acum in clasa a IV-a, i-a propus tatalui si un targ- daca vor avea note bune la scoala sa se joace cu masinutele. Mama ne-a povestit ca in ciuda tuturor problemelor copilasii se duc la gradinita / scoala, invata bine, sunt harnici si cuminti.

Au mai fost cateva opriri la alte familii din Calarasi, dar am ales sa va relatez doar despre primele familii la care am ajuns. Oamenii de acolo sunt simpli , nu vorbesc foarte mult dar de ce ar fi nevoie de vorbe ? Ochii lor spuneau mult mai multe decat ar fi putut exprima in cuvinte.


Si un moment amuzant in timp ce imparteam hainele: lumea spunea ca a venit Gigi Becali in sat, cu ajutoare J. Ei bine, de data asta erau doar niste tineri inimosi. Dar cred ca i-a crescut cota lui Gigi pe acolo :D.

Acum o sa las imaginile sa vorbeasca de la sine.


Va multumesc pentru ajutor! Indemnul meu dupa aceasta actiune este sa facem mai multe fapte bune si sa intindem mai des o mana de ajutor celor care au nevoie. Zambiti mai mult, viata e frumoasa!


Si un indemn pe care l-am auzit la Sighisoara, anul trecut : Sa facem bine!






sâmbătă, 10 octombrie 2009

Sa invatam sa daruim !

De cate ori nu ne-am "impiedicat" de haine pe care nu le mai purtam, de carti pe care nu le-am citit niciodata si nu le vom citi vreodata, sau de jucarii carora le-a cam... trecut timpul? Aveti ocazia acum sa scapati de ele! De ce este important sa daruim? Este unul dintre cele mai nobile sentimente, care impreuna cu iubirea fac o echipa perfecta. De cate ori nu am simtit ca ne-ar pune Dzeu mana in cap daca am primi ceva? Ce ar fi sa fim "uneltele" Lui chiar noi si chiar acum? Stiu... am darui mai mult daca cineva s-ar ocupa de distribuirea "darurilor" noastre. Ne place povestea lui Mos Craciun. Ei aflati acum, ca Mos Craciun exista! Si a muncit ceva sa stranga haine si alte cele de la "piticii" lui. Va spun acum povestea lui:

"Buna dragilor .
In urma cu cateva saptamani discutam cu un prieten sa facem o fapta buna si ne-am gandit sa strangem hainute, carti si jucarii pentru copii.

Cu ajutorul prietenilor (carora le multumesc) am localizat cateva familii care ar avea nevoie de ajutorul nostru. Mai jos sunt cateva detalii despre famiile pe care incercam sa le ajutam :

In Baneasa.:
Una dintre familii are 5 copii. Toti au haine suficiente, cea mai mare nevoie ar fi incaltamintea de iarna ( numerele 37, 32, 28, 23), rechizite pt 2 dintre copiii care merg la scoala (culori, caiete, acuarele, cerneala , stilou, penar, coperti), detergent.
Cea de-a 2 a familie sta intr-o 'casa' improvizata, are 2 fetite de 3, respectiv 5 ani si ar avea nevoie de haine si incaltamine. Sunt binevenite paturi, plapumi, imbracaminte pentru copii si adulti.

In Calarasi:
1. Familia Borlan : 7 copii intre 9 luni si 13 ani, majoritatea baieti
2. Familia Camburu : 13 copii intre 9 luni si 19 ani, predomina fetele. Fata cea mare are 17 ani si trebuie sa nasca.
3. Familia Martac : 4 copii, 2 gemeni in varsta de 2 ani, o fata - 3 ani si un baiat de aproximativ 11 ani
4. O mamica tanara (18 ani), singura, are 2 baietei gemeni in varsta de 2 ani
5. O familie tanara : 2 baietei gemeni care nu ar trebui sa aibe mai mult de 8-9 luni.

Toate aceste familii din CL ar avea nevoie de imbracaminte, incaltaminte, paturi, cearsafuri, produse pentru igiena, detergent).

In functie de numarul de produse pe care vom reusi sa le strangem vom ajuta o familie, doua sau poate toate familile de mai sus. Asa cum spune si mesajul, incercam sa aducem un zambet pe fata unor copii defavorizati. Ei nu au gresit cu nimic si catre ei se indreapta ajutorul nostru.

Toamna a venit, asa ca va asteptam sa faceti o mica curatenie in dulap si sa participati alaturi de noi la aceasta actiune. Nu cred ca trebuie sa asteptam sa vina Craciunul pentru a face o fapta buna. Haideti sa fim darnici !
Programul arata astfel:
7 -11 octombrie colectam articolele;
12-13 octombrie sortam produsele pentru fiecare familie in parte, pentru a acoperi nevoile acestora;
14-18 octombrie incepem sa distribuim hainutele catre copii.

Pentru relatii va rugam sa contactati Georgiana Georgescu, email georgescu_georgiana@yahoo.com, telefon 0723 346 946.

Multumesc,

Georgiana Joy si Echipa "Sa daruim un zambet!" :)"

Completez eu cum ca datele calendaristice de mai sus nu sunt atat de importante. Daca aveti ceva, gaseste "Mos Craciun" o modalitate sa distribuie cadoul vostru pentru cei mai "mici" ca voi!

joi, 1 octombrie 2009

Floarea Rosie

<<Într-o zi un baietel s-a dus la scoala. Baietelul era mic, iar scoala era mare. Dar când baietelul a vazut ca intrarea în clasa lui se facea printr-o usa direct din curte a fost foarte fericit… iar scoala nu i s-a mai parut atât de mare ca la început. Într-o dimineata când baietelul se afla în clasa, profesoara le-a spus copiilor: “Astazi o sa facem un desen”. “Grozav”, a spus baietelul, caci îi placea foarte mult sa deseneze. Stia sa deseneze o multime de lucruri: lei si tigri, pui si vaci, trenulete si vapoare. Si si-a scos cutiuta cu creioane colorate si a început sa deseneze… Dar profesoara a zis “Asteptati!”, “Nu începeti înca!”. Si a asteptat pâna când i s-a parut ca toti copiii sunt pregatiti. “Acum o sa desenam o floare”, a zis profesoara. “Grozav” s-a gândit baietelul, caci îi placea sa deseneze flori. Si a început sa deseneze flori frumoase, si le-a colorat în roz, portocaliu, albastru. Dar profesoara le-a zis copiilor: “Asteptati, va voi arata eu cum sa colorati”. Si a desenat o floare rosie cu o tulpina verde. “Acum puteti începe!”, a zis profesoara. Baietelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la floarea sa. A lui era mai frumoasa decât a profesoarei; dar n-a spus nimic. A întors doar pagina si a desenat o floare ca cea a profesoarei… Era rosie, cu o tulpina verde. Într-o alta zi, când baietelul intrase în clasa prin usa din curte profesoara le-a spus copiilor: „Astazi o sa facem ceva din argila”. „Grozav”, a spus baietelul, caci îi placea sa lucreze cu argila. Stia sa faca tot felul de lucruri din argila: Serpi si oameni de zapada, elefanti si camioane. Dar a asteptat pâna ce toti copiii au fost gata. „Acum o sa facem o farfurie”, a zis profesoara. „Grozav”, s-a gândit baietelul caci îi placea sa faca farfurii de toate formele si marimile. Si a început sa faca farfurii de toate formele si marimile. Dar profesoara le-a spus copiilor: „Asteptati, va arat eu cum se face!”. Si le-a aratat cum sa faca o farfurie adânca. „Asa! Acum puteti începe!”, a zis profesoara. Baietelul s-a uitat la farfuria profesoarei si apoi la ale sale. Îi placeau mai mult farfuriile lui, decât farfuria adânca a profesoarei. Dar n-a spus nici un cuvânt. Si-a transformat farfuriile lui într-o bila mare de argila din care a facut o farfurie adânca si mare ca cea facuta de profesoara. Si foarte curând baietelul a învatat sa astepte si sa priveasca si sa faca lucruri ca cele facute de profesoara, si foarte curând n-a mai facut nimic de unul singur. Si s-a întâmplat într-o zi ca baietelul si familia lui s-au mutat într-o alta casa, într-un alt oras. Si baietelul a trebuit sa mearga la scoala. Scoala cea noua era si mai mare si nu mai avea nici o usa prin care sa intre direct din curte în clasa lui. Trebuia sa urce niste trepte înalte si sa mearga de-a lungul unui coridor lung pâna ajungea în clasa lui. În prima zi de scoala profesoara le-a zis copiilor: „Astazi o sa facem un desen!”.„Grozav”, a zis baietelul, si a asteptat sa-i spuna profesoara ce sa faca… Dar ea n-a zis nimic. S-a plimbat prin clasa. Când a ajuns lânga baietel i-a spus: „Tu nu vrei sa desenezi?”. „Ba da!”, a zis baietelul. „Ce desen facem?”. „Nu stiu pâna nu-l faci” a zis profesoara. „Cum sa-l fac?” zise baietelul „Cum îsi place tie!” raspunse ea „Sa-l colorez cum vreau eu?” a mai întrebat baietelul „Cum vrei tu!”, a fost raspunsul ei. „Daca toti ati face acelasi desen , si l-ati colora la fel cum sa stiu eu cine l-a facut?” „Nu stiu!” zise baietelul Si a început sa deseneze o floare rosie cu o tulpina verde… Morala? Creativitatea umana este un dar nepretuit. Iti aduci aminte de usurinta cu care puteai sa iti imaginezi jocuri cand erai copil, sau sa vezi in jucaria de carpe cea mai frumoasa papusa din lume? Einstein spunea ca "Mintea intuitiva este un dar sacru iar mintea rationala este servitorul ei de incredere. Am creat o societate care onoreaza servitorul si a uitat darul. " Cine spune ca floarea trebuie sa aiba petale rosii si frunze verzi? Puterea de a fi creativi este ceea ce ne defineste ca oameni, iar atunci cand vom fi inlantuiti in proceduri de lucru... nu ne vom diferentia prea mult de masinile care le-am construit.>>

Recunoasteti tiparul dupa care am fost cu totii crescuti? Macar voi, cei care aveti copii sau care veti avea... fiti altfel! Nu mai cresteti robotei! Pretuiti originalitatea copiilor! Doar asa vom putea avea ALTFEL de oameni in viitor. Notele conteaza prea putin, lasati-i sa se exprime liberi!

marți, 29 septembrie 2009

La pescuit de fericire.

"Un industriaş a descoperit cu oroare că lângă şalupa lui luxoasă se afla un pescar, fumându-şi pipa.
- De ce nu eşti în larg să pescuieşti? l-a întrebat el.
- Pentru că am prins suficient peşte pentru astăzi.
- De ce nu prinzi mai mult?
- De ce aş
face-o?
- Ca să
câştigi mai mulţi bani. În acest fel, îţi vei putea cumpăra un motor pentru barca ta, vei putea merge mai departe şi vei prinde astfel mai mult peşte. Vei obţine astfel şi mai mulţi bani, cu care îţi vei putea cumpăra o plasă de pescuit, cu care vei obţine şi mai mulţi bani. În curând vei putea să-ţi permiţi o a doua barcă...ba chiar o întreagă flotilă. Şi astfel ai putea să ajungi la fel de bogat ca şi mine.
- Şi mai departe ce se va
întâmpla?
- Atunci te vei putea bucura de viaţă.
- Dar ce crezi că fac acum?"

Asadar, viata e frumoasa oricum ar fi ea. numai sa o vedem noi asa. Majoritatea oamenilor sunt nefericiti comparandu-se cu altii, dar fiecare avem posibilitatea sa fim fericiti asa cum ne-a fost dat sa traim. Daca ne vom raporta mereu la altii, mereu va aparea ceva pe care noi nu-l avem si toate astea pana cand? Pana cand intr-o buna zi pierdem tot si cu ce ne-am ales? Cu o viata mereu nefericita. Nu mai bine sa fim fericiti intotdeauna orice ar fi? Pana la urma daca suntem nefericiti sau suparati pe viata ne ajuta cu ceva? Raspuns corect = NU. Atunci fiti fericiti!


duminică, 20 septembrie 2009

Franța

Mentionez pentru inceput ca nu mi-am luat vreo notita in timp ce umblam pe strazi. Am luat insa multe notite foto si pliante. Acum imi incep jurnalul pe baza pozelor facute, pe drumul de la Niort la Paris.
O a doua mentiune este ca nu voi folosi diacritice deoarece in meseria mea de programator nu folosesc asa ceva si scriu mult mai usor fara.
Si ultima mentiune, ma adresez in primul rand mie, pentru a-mi aminti mai bine voiajul acesta, asadar voi fi destul de detaliat si voi folosi multe poze. Daca vreunul dintre cititori (inclusiv propria persoana in viitor) nu are rabdare sa citeasca tot ce am scris, poate sa se uite doar la poze. Alegerea pozelor reprezentative pentru cate un loc vizitat va fi o sarcina foarte dificila, deoarece multe dintre poze mi se par reusite. Spun asta nu ca sa laud fotograful ci ca sa laud "peisajele" vazute.
Tin sa-i multumesc Corei, colega mea din liceu, si o buna amica, cat si prietenului ei, Trivan, pentru gazduire (in Paris, resp. Niort) si pentru faptul ca mi-au fost niste ghizi excelenti!

11.09.2009
Tour Eiffel
Ce puteam sa vad prima oara, altceva decat cel mai reprezentativ monument parizian: Turnul Eiffel. Turnul şi-a primit cel de-al 200.000.000-lea invitat pe 28 noiembrie 2002. Structura a fost construită în 1887-1889 din oţel produs la Reşiţa, în România. A fost inaugurat pe 31 martie 1889 şi deschis pe 6 mai. 300 de muncitori au unit 18.038 de piese de oţel, folosind două milioane jumătate de nituri. Luând în considerare standardele de siguranţă în acel moment, este remarcabil faptul că un singur muncitor a murit în construcţia turnului, în timpul instalării lifturilor.
Am ajuns aici in jur de ora 19, ceea ce a fost foarte bine, deoarece am putut sa vedem turnul atat ziua, cat si noaptea. Coada era enorma, dar timpul a trecut repede deoarece eram fascinat in a observa in jur oameni din toate colturile lumii; toate limbile pamantului parca le-am auzit in jur! Pot sa numesc acest turn, Turnul lui Babel !
Atasez aici si imaginea cozii aparent interminabile, cat si o "vedere" a Parisului vazut de la etajul 2 al turnului. Mai sus nu am urcat, deoarece de la acest etaj se forma o noua coada care ma "imobiliza" timp de alte 40 de minute, iar cei doi ghizi ai mei ma asteptau jos.
Asadar, am admirat peisajul care m-a lasat fara cuvinte, si dupa ce am inghetat un pic datorita hainelor neadecvate pentru acea inaltime si a curentului care se forma acolo, am coborat sa admir turnul care tocmai ce isi aprinsese luminile, iar la ora fixa a inceput sa "semnalizeze". Dupa forma de racheta pe care o are, daca nu ar fi fost atat de "impamantat", probabil si-ar fi luat zborul. Asa ca a "semnalizat" timp de 5 minute, apoi a ramas acolo... in continuare simbolul parizian.

Paris in the night
Mai departe, ne-am indreptat spre un restaurant japonez. Tin sa spun ca e plin Parisul de astfel de restaurante. Mancarea a fost foarte buna, dupa recomandarile Corei, mai ales ca nu am mancat prea des in astfel de localuri.
 

Dupa aceea, o plimbare pe langa opera, pe care din pacate nu am avut ocazia sa o vizitez prin prisma vreunui spectacol, fiind inaintea inceperii sezonului. Construită în stilul neo-baroc, este al treisprezecelea teatru care găzduieşte Opera din Paris, de la fondarea sa de către Ludovic al XIV-lea în 1669. Este denumită de multe ori Opera din Paris, însă de la construirea Operei Bastille în 1989 este referită ca Opéra Garnier.
Continuam drumul pe jos spre casa, care mi-a dat ocazia sa observ cum in localurile din Paris chiar nu se fumeaza. Dupa cum se vede in poza de mai jos, lumea iese afara sa-si satisfaca acest viciu. Mai avem ceva pana sa se respecte asta si la noi...

 

12.09.2009
Notre Dame
A doua zi, urmeaza sa fie un mars printre monumentele pariziene. Asadar incepem spre a vizita faimoasa catredala Notre Dame. Prima cărămidă de fundaţie a fost pusă în anul 1163. În 1182, episcopul Maurice de Sully a sfinţit altarul, dar construcţia catedralei a durat din 1163 până în 1250. Pe la mijlocul secolului al XIII-lea, prima capodoperă a stilului gotic timpuriu era gata. Cu toate că desenele iniţiale şi strana evocau încă stilul romanic, aici s-au aplicat pentru prima oară soluţii arhitecturale specifice stilului gotic. Faţada dantelată şi cele două turnuri patrulatere de câte 69 m fiecare radiază echilibru. Intrarea în catedrală se face prin trei porţi bogat ornamentate, care evocă simbolurile goticului târziu. Impresia spaţială în interiorul bisericii este copleşitoare, zidurile ei se înalţă pe trei rânduri de coloane. De proporţii impozante, 130 m lungime, 45 m lăţime, 35 m înălţime, unde încap până la 10 000 de persoane. Notre-Dame este considerată cea mai întunecată catedrală dintre marile catedrale gotice, dar, pe bună dreptate, lumina care se filtrează prin rozetele colorate conferă sentimente mistice în penumbra severă.
  

Atat de afara cat si din inauntru, catedrala e o constructie grandioasa, care iti taie rasuflarea. Inauntru, sunt sute de oameni care vorbesc in soapta, plini de admiratie si respect pentru Divinitate. Am facut un tur, in care, daca mi-ar fi facut cineva poza, sigur eram cu gura cascata. Este intr-adevar o constructie impresionanta, iar orga enorma din spate, in ton cu maretia constructiei, mentinea o coloana sonora perfecta.

Spre Louvru
Profund impresionat de grandioasa catedrala, ne indreptam spre muzeul Louvru, pe care din pacate nu am timp decat sa-l admir de afara, ceea ce nu a fost deloc un lucru neinsemnat. Insusi drumul spre vestitul muzeu, a fost unul plin de culoare si de "obstacole" demne de admiratie.
Am admirat din nou Sena, rezervand o plimbare in toata splendoarea ei pentru seara, apoi Conciergerie, o închisoare foarte veche unde mulţi membri ai regimului monarhic au stat înainte de moartea lor la revoluţia franceză, Hotel de la Ville (primaria Parisului), mareata ca celelalte cladiri din oras.
 
Apoi Centrul Pompidou, o cladire moderna, care serveste drept un mare centru cultural. Centrul deschis publicului din 1977, a apărut la cererea lui Georges Pompidou, preşedinte al Franţei, de a se crea, în inima Parisului, o instituţie culturală originală, în întregime dedicată creaţiei moderne şi contemporane, în care artele plastice se învecinează cu cărţile, designul, muzica, cinematograful. În 2006, Centrul Pompidou primea 6,6 milioane de vizitatori pe an, ceea ce îl situa pe locul al treilea între cele mai vizitate instituţii din Franţa, după Luvru şi Turnul Eiffel. Centrul Georges-Pompidou păstrează una dintre cele două mai mari colecţii de artă modernă şi contemporană din lume, alături de cea a Museum of Modern Art din New York. Adăposteşte importante galerii de expoziţii temporare, săli de spectacole şi de cinema, şi prima bibliotecă de lectură publică din Europa.
Am luat apoi primul contact cu terasele de strada pariziene, si cu obiceiul oamenilor de a privi strada asemeni unui spectacol, apoi am luat "cunostinta" de multitudinea bunataturilor pe care frantuzii le afisaza in strada. Totul este atat de apetisant, astfel incat concurenta pricinuita de multitudinea magazinelor cu bunataturi care mai de care, sa nu dauneze niciunora dintre comercianti. Fiecare fructa e bine lustruita, fiecare prajitura e atat de colorata si de bine asezata langa "suratele" ei, incat te atrage numai dintr-o privire.
Ne-am continuat drumul intrand intr-un magazin de articole vestimentare pentru practicantii de Flamenco, dans pe care il practica si Cora. Mi-a atras atentia multitudinea de articole atat de vesel si viu colorate. Am dat apoi peste un muzeu de arta moderna, cu piese realizate de al nostru Brancusi.

   
Ne-am continuat drumul printre muzicantii de strada, care mai de care cu instrumente mai curioase, am observat apoi contrastul dintre nou si vechi, dintre centrul Pompidou si o biserica veche, despartite de o fantana plina de sculpturi moderne si ciudate in acelasi timp.
 
Stiu, am pus cam multe poze in "jurnalul meu de bord", dar asa ma exprim cel mai bine.


Iata aici alte doua poze ca dovada a "spectacolului" parizian in care actori suntem noi, cei care mergem pe strada, dar putem deveni foarte usor spectatori, asezandu-ne la una din sutele de terase sa bem o cafea si sa admiram lumea. Acest aspect al Parisului m-a dus cu gandul la ideea lui Schopenhauer, a lumii vazute ca o piesa de teatru, in care noi suntem actorii.

Louvru
Louvru. Mama muzeelor. Este cel mai mare muzeu de istorie şi artă din Franţa (după suprafaţă, 210.000 metri patrati, dintre care 60.600 destinaţi expoziţiilor) şi unul dintre cele mai importante muzee din lume. Muzeu cu caracter universal, Luvrul posedă opere de artă din epoci diferite ale civilizaţiei, din antichitate până la 1848 şi acoperă o arie geo-culturală întinsă, de la Europa occidentală, Grecia, Egipt până la Orientul Apropiat (la Paris există - în linii mari - o împărţire a domeniilor de expunere muzeală: arta europeană din perioada de după 1848 este încredinţată Muzeului d’Orsay şi Centrului Pompidou iar artele asiatice sunt expuse la Muzeul naţional de Arte asiatice Guimet, arta africană, americană şi din Oceania este sub tutela Muzeului Quai Branly), o serie de capodopere fiind expuse în Pavilionul Sesiunilor al muzeului Luvru. Operele prezente la Luvru sunt într-o mare varietate, de la picturi, sculpturi, desene până la ceramică, obiecte arheologice sau alte obiecte de artă. Printre piesele cele mai celebre prezente la Luvru se numără şi Codul lui Hammurabi, Venus din Milo, Gioconda de Leonardo da Vinci sau Libertatea conducând poporul de Eugène Delacroix. Luvrul este de asemenea şi unul dintre cele mai vizitate muzee din lume, cu aproximativ 8,5 milioane de vizitatori în 2008.
Am preferat din cauza timpului scurt sa-l vizitez doar de afara. Atasez cateva "dovezi".
 

Place de la Concorde
De aici o apucam "a pied" spre Piata Concordiei (nu cea din Braila - pentru cunoscatori), ci Place de la Concorde. Piaţa a fost construită după planurile arhitectului Ange-Jacques Gabriel şi a fost inaugurată la 20 iulie 1763. Parcul dinspre Louvru spre aceasta piata este deosebit: multa verdeata, statui care mai de care, porumbei prietenosi, rotonde cu fantanici in mijloc, ratoi si ratuste balacindu-se in ele, si lumea de jur imprejur asezata la spectacolul dat de apa si "creaturile" din ea. Iar peisajul, grandios... Intr-o parte te uiti si vezi Louvrul si piramida de sticla, iar intr-o parte vezi obeliscul oferit de egipteni regelui Louis Phelippe I.
Obeliscul, troneaza in toata splendoarea lui, alaturi de Turnul Eiffel (in background) pe de o parte, faimosul bulevard Champ Elysee si Arcul de Triumf pe de alta parte, intr-o piata care, vazuta de sus, arata ca un musuroi de furnici;
 

Montparnasse
De la obelisc, ne indreptam degraba spre gara Montparnasse, unde Cora trebuia sa se intalneasca cu o amica "vorbitoare de limba romana", prilej sa casc ochii in sus pana la refuz, ca sa zaresc varful turnului Montparnasse, intr-o zonă istorică de pe malul stâng al Senei, faimoasă pentru ateliere, restaurante şi cafenele; din turnul Montparnasse, de la etajul 56 (196m) se poate admira o superba priveliste a Parisului. Sau de la terasa aflata la 210m, in zilele senine, se poate privi la 40km departare.
 
De aici, ne indreptam spre un alt restaurant japonez, Fujirama, care era prin zona, pentru a incerca noi specialitati, apoi continuam drumul spre o alta constructie mareata, Panteonul.

Jardin du Luxembourg
Pentru a ajunge la Panteon, ne "afundam" in gradinile Luxembourgului. Aici, la fel de mult verde, colorat de florile pe care le gasesti la tot pasul prin Paris. Imi dau seama acum cat de mult bine ar face Bucurestiului daca ar pune flori peste tot... Mi se pare Bucurestiul un oras atat de GRI acum, incat imi dau seama ca poate si de aici se trage contrastul intre fetele bucurestenilor, triste, posomorate (pe strada), fata de oamenii din alte tari in general... tine de aspectul orasului foarte mult!

 

Panteonul
Pe langa faimoasa Sorbona, gasim Panteonul. Edificiile pariziene continua sa ma uimeasca. Atat exteriorul, cat si interiorul este superb. Deja simt ca ma repet in folosirea cuvintelor superb, maiestuos, nemaipomenit, etc... dar, astea sunt singurele cuvinte care imi vin in minte in astfel de situatii. A fost construit ca biserică dedicată sfintei Genevieve (Sainte-Geneviève), dar în ziua de astăzi combină funcţiile bisericeşti cu un loc de veci
faimos. Este un exemplu a arhitecturii neoclasiciste, cu o faţadă modelată pe cea a Panteonului din Roma. Aflu ca aici, pe langa multe personalitati marcante ale istoriei franceze, si diverse tablouri care decoreaza atat de bine peretii cladirii, "functioneaza" si pendulul lui Focault. Am strabatut in fuga si cripta.


Madelaine
Ne hotaram sa mai ajungem la o cladire grandioasa inainte de lasarea serii, asadar ne indreptam catre Biserica Madelaine. Pe drum, trecem pe langa Fantana Saint Michel, unde scena in care Arhanghelul Mihail invinge "bestia" atrage zeci de turisti, trecem si pe langa Catedrala Notre Dame, dupa care luam o noua inovatie in materie de transport, un metrou automat, fara "sofer". Tot aici gasim si o sculptura de-a lui Brancusi care ne-a adus zambetul pe buze... "Romania it's my country".
Asadar, vis-a-vis cumva de obelisc, ajungem la Madelaine, o biserica Romano - Catolica. Initial a fost construita ca un templu pentru gloria armatei lui Napoleon. Zona este superba, in sud Place de la Concorde, in est Place Vendome si in vest Eglise Saint-Augustin. In interior, chiar se tinea o slujba, la care am si asistat cca. 10 min. Am iesit pe fundalul muzicii de orga, la fel de mare ca aceea din Notre Dame.

Sena
Mergem apoi spre "Piata Concordiei" si coboram pe malul senei. Deja soarele incepe sa apuna si ne ofera prilejul sa vedem un apus mirific pe malul Senei. Pozele spun totul.
Urcam apoi pe Pont Alexandre III, finalizat prin 1900, si ne indreptam spre Domul Invalizilor. "Les Invalides" este un complex de clădiri din Paris, care cuprinde muzee şi monumente legate de istoria militară a Franţei, precum şi un spital şi un azil pentru veteranii de război (acesta fiind scopul iniţial al complexului). Complexul a fost denumit hôpital des invalides, de unde şi numele actual. Unii dintre eroii Franţei (inclusiv Napoleon Bonaparte) sunt înmormântaţi aici. Les Invalides a fost construit la ordinul Regelui Soare între anii 1670 - 1676. Ulterior au mai fost adăugate clădiri, printre care şi Biserica Domului.
 

Din nefericire, nu mai gasim deschis, si ne multumim cu privelistea lasata de constructia exterioara, cat si de personajele pur pariziene din parcul din jur.

In final, pentru ca apusul sa fie perfect, Soarele ne face o favoare si se retrage glorios, lasand sa troneze doar Turnul Eiffel in peisaj.

Champ-Elysee
Pentru a celebra o zi in care am facut cunostinta la propriu cu Parisul, ne indreptam spre Champ-Elysee, care merita sa fie vazut in special pe timp de noapte. Champs-Élysées (literal, câmpurile elizee) este un bulevard important din capitala franceză Paris. Cu cinematografele, cafenelele, şi magazinele sale de lux, Champs-Élysées este una dintre cele mai faimoase străzi din lume. Bulevardul porneşte din Place de la Concorde spre fostul Place de l'Étoile (acum Place Charles de Gaulle), locaţia Arcului de Triumf, formând o parte din linia aşa-numitei Axe historique. Champs-Élysées au fost la origine nişte câmpuri, până în 1616 când Marie de Medici a decis să construiască o cărare în trei linii. În 1724, bulevardul a fost extins până la Place de l'Étoile. La sfârşitul anilor 1700, a devenit un bulevard al modei, unde Regina Marie Antoinette se plimba împreună cu curtenii săi, şi unde lua lecţii de muzică la Hotel Crillon. Champs-Élysées au devenit un oraş în 1828, în care au apărut noi poteci, fântâni şi iluminare cu gaz. Peste ani, bulevardul a trecut prin mai multe transformări, din care cea mai recentă este cea din 1993, când au fost lărgite trotuarele.
Cum spuneam mai la inceput, cuvintele sunt de prisos. Ma exprim mult mai bine prin fotografie... sau ea prin mine!
 
Terminam gloriosi maratonul, si ne retragem cu "tenisii" tociti spre casa!
13.09.2009
Sacre Coeur
Bazilica Sacré-Coeur este o biserică situată în Piaţa St. Pierre, pe colina Montmartre. A fost construită în 1876 în stil romano-bizantin sub îndrumarea arhitectului Paul Abadieal cărui proiect ca surclasat cele 78 de proiecte concurente. Interiorul bazilicii este decorat cu mozaicuri, unul dintre ele reprezentându-l pe Isus răstignit. Vechile vitralii ale bazilicii au fost sparte în 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind ulterior înlocuite. Dealul Montmartre în partea nordică a Parisului se ridică 129 de metri peste nivelul mării şi este locul în care Sf. Dionisie primul episcop al Parisului a suferit moartea martirică. O mare mănăstire benedictină a ocupat până la revoluţia din 1789 întregul deal. Revoluţionarii francezi au distrus mănăstirea şi ghilotinat toate măicuţele. Ca răspuns la înfrângerea suferită în războiului franco-german Alexandre Legentil şi Hubert Rohault de Fleury au hotărât să dea un răspuns spiritual dezastrului politico-militar în care se afla Franţa şi să construiască o catedrală dedicată Cultului Inimii lui Hristos în semn de pocăinţă pentru păcatele comise.
Mai mult decat datele istorice, aceeasi senzatie de furnica am simtit-o si aici. O mica furnica intr-un mare musuroi adunat la poalele unei constructii superbe. Si pe dinauntru aceeasi liniste, cu toate ca fiecare ar fi exclamat un mare wow datorita interiorului grandios. Pe deal insa, ca sa urci spre biserica trebuia sa scapi cum stiai mai bine de speculantii care iti luau mana sa-ti dea nu stiu ce inel. Iar cei ce ridicau privirea spre ei... nu mai scapau. Ghizii mei mi-au spus de fenomen si i-am ocolit pe toti ca intr-o cursa printre jaloane.


De asemenea, privelistea de aici de sus, era superba. Am avansat apoi prin piata artistilor, care incercau sa te ademeneasca sa-ti faci un portret, restaurante stradale, o expozitie cu sculpturi de Dali; un cartier parizian cu un aer vechi de parca te simteai intors in trecut.

Moulin Rouge
De aici, ne indreptam pe stradute spre Moulin Rouge, celebrul cabaret construit in 1889 de catre Joseph Oller. Se afla aproape de Montmartre, in cartierul Pigalle, cartierul cu "felinar rosu" al Parisului, pe Bulevardul Clichy. Bulevardul este plin de magazine, magazinase cu tot felul de obiecte/activitati legate de sexualitate. Aici e locul unde s-a nascut Can-Can-ul.

Dupa ce am stat la o cafea vis-a-vis de Moulin Rouge, am luat metroul spre casa, am luat bagajele si am dat fuga spre gara Montparnasse de unde am luat un TGV care a facut vreo 500km pana in Niort in 2 ore. Nu demult am facut vreo 7 ore Bucuresti-Constanta (~200km). Tot pe acolo, nu?

Niort
Niort este un oraş, prefectura departamentului Deux-Sèvres, în regiunea Poitou-Charentes. Un oras mic, dar plin de constructii interesante, in rest tot ce ai nevoie, si in vecinatatea Oceanului Atlantic (~30 min pana in La Rochelle).
Privelistea din apartamentul Corei este una dadatoare de inspiratie as spune eu, atat noaptea cat si ziua, prin ferestrele enorme care dezvaluie o panorama minunata asupra orasului.
 

14.09.2009
La Rochelle
Asadar, urmatoarea zi, de dimineata am luat un TGV catre La Rochelle, un orasel in sud-vestul Frantei, port in Golful Biscaya, la Oceanul Atlantic, capitala a districtului Charente-Maritime. Orasul e conectat cu Ile de Re printr-un pod de 2.9 km, cel mai lung pod din Franta, terminat in 19 mai 1988.
Este unul dintre cele mai interesante orase de pe coasta Frantei, o localitate foarte veche, care a jucat un rol important in istoria Frantei, ca centru comercial si politic. Astazi este o destinatie turistica foarte apreciata, centru cultural apreciat de cunoscatori - in primul rand pentru muzee si Festivalul de Film - si un oras cu o atmosfera aparte. Partea centrala a orasului dateaza din secolul XVII si impresioneaza de la prima vizita prin arhitectura si eleganta. Intre portul orasului si Place de Verdun se gaseste si cea mai atragatoare parte a vechiului La Rochelle. Portul este dominat de poarta de intrare in vechile cartiere, Grosse Horloge.
La Rochelle a fost fondat in 1137 cand Guillaume X, Duce de Aquitane, l-a numit port liber si i-a dat dreptul de a fi comuna. In 1154 intra sub dominatie engleza, pana in 1224 cand a fost re-capturat de Louis VIII. Din perioada de dominatie engleza raman inca ramasite din Castelul Vauclair, in Place de Verdun, construit de Henry II in 1185. Până în secolul 15, La Rochelle a fost cel mai mare port francez pe coasta Atlanticului, care se ocupa în principal cu vin, sare şi brânzeturi.
Cavalerii Templieri au avut o prezenta puternica in La Rochelle, orasul fiind scutit de taxe si impozite de Eleanor de Aquitania. Orasul a fost cea mai mare baza a lor la Oceanul Atlantic.
Aici a avut loc batalia navala din 22 iunie 1372 in timpul razboiului de 100 de ani. In timpul Renasterii, La Rochelle adopta idei protestante iar din 1568 devine un centru pentru hughenoti. Acest lucru duce la numeroase conflicte cu guvernul catolic central. Orasul a fost asediat in timpul Bataliei de la La Rochelle (1572-1573).
Datorita lui Henry IV, orasul s-a bucurat de o anumita libertate si prosperitate pana in 1620. Apoi, intre 1627-1628 a urmat batalia de la La Rochelle, in care Louis XIII si Cardinalul Richelieu au blocat orasul pentru 14 luni, dupa care orasul a capitulat si si-a pierdut privilegiile.
La Rochelle, precum şi asediul din 1627 apar in mai multe capitole ale romanului scris mai târziu de Alexandre Dumas, Cei trei muschetari.
De asemenea, in timpul celui de-al doilea război mondial, Germania a stabilit o baza de submarin navală la La Pallice (principalul port de La Rochelle), care a devenit fundalul pentru filmul "Das Boot".
Acum, ca sa revin la prezent, datorita turismului atat de puternic dezvoltat aici, la biroul "Office de Tourisme" ti se da o harta/traseu de parcurs pentru a vedea toate edificiile importante ale orasului. Asadar mi-am inceput "quest-ul" printre stradutele schitate pe harta.

 
Centrul orasului se afla chiar in vechiul port asa ca, stand la terase unde poti servi fructe de mare, ai in fata Atlanticul si trei turnuri incarcate de istorie. Unul dintre aceste turnuri a fost punctul de “jump” la campionatul mondial de sarituri care a avut loc in luna mai.
Astazi, La Rochelle este al treilea oras turistic din Franta datorita situarii lui pe malul oceanului. In fiecare an gazduieste un Carnaval pe strazile orasului si unul din cele mai mari festivaluri de muzica din Franta numit “FrancoFolies”. Printre obiectivele de vizitat se numara si un imens Acvariu unde poti admira pesti din toate marile si oceanele si rechini! Francezii sunt primitori, amabili si discreti. Lucreaza 6 ore pe zi si daca mergi la vreun magazin intre 12.00 si 14.00 e inchis datorita pauzei de pranz. Transportul in comun nu este prea folosit, majoritatea circuland cu masina sau cu bicicleta. Portul este umplut pana la refuz de barcile parisienilor care isi petrec vacantele aici.
Muzeul maritim din port (stg) si Turnul St Nicolas - cel mai vechi turn din La Rochelle, construit in 1371 - 1382.
 
Vederi din turnul St.Nicolas:
 
Vederi din port:
 

Mai jos, "The Great Clock Tower" si "Tour de la Chaine" un alt turn, construit pentru a apara intrarea in port si a impiedica accesul navelor straine. In interior se gaseste un mic muzeu de istorie a luptelor navale.
 Apoi am mers pe "La rue sur le murs", facut intre 1352 si 1387 pentru a lega "Tour de la Chaine" cu "Tour de la Lanterne".

Turnul Lanternei era turnul prizonierilor. Acesta contine mai mult de 600 de grafitti lasate de prizonierii turnului. In stanga, o reprezentare a portului La Rochelle, atribuita lui Emile Lafontaine (1872), in drepata, vedere a turnului St. Nicolas, printr-un mic orificiu din zidul turnului.
 

De aici ma indrept spre una dintre plajele orasului, figurata in traseul turistic. Aici ma "intalnesc" cu o mare meduza, adusa la mal fara viata in urma a cine stie ce batalie cu vreun dusman subacvatic. Apoi intru intr-un mini-parculet, mini-gradina zoologica unde se afla tot felul de animale fara nici un fel de paza/intrare. Probabil ca daca ar afla ai nostri concetateni care mancau lebedele de prin Viena, s-ar indrepta de urgenta inspre La Rochelle.

De aici pornesc printre muzee, catedrale, stradute pline de magazine sau obiective turistice, urmarind cu greu înţesătura de strazi pe care propuneau cei de la biroul de turism sa merg.
 

Ajung si la Hotel de Ville, cladirea primariei din oras fiind un exemplu extraordinar de stil gotic de secol XIV. In 1996 acest monument istoric a fost distrus partial de un atentat al separatistilor corsicani, dar a fost refacut ulterior.
 

Ajung apoi la Catedrala Saint-Louis, cel mai mare lacas de cult din La Rochelle. Constructia catedralei a inceput in 1742 si s-a temrinat in 1748. Edificiul a fost modificat si extins in 1849 - 1862, cand au fost terminate elementele si decoratiunile interioare, precum si domul, impodobit cu picturi semnate de William Bouguereau.
 

Mai trec pe langa Catedrala Notre Dame din Rochelle, "Le Temple Protestant", un far construit in 1852 (foto dreapta), "L'Arsenal" si "L'Eglise Saint Sauveur", o constructie gotica (foto stanga)

 Pe aici imi termin turul orasului si intru la Acvariul renumit pentru multitudinea creaturilor marine.
 
 
Aici am simtit nevoia sa atasez mai multe poze deoarece imi placeau prea multe pentru a alege doar doua.
De aici iau trenul inapoi, si in ciuda oboselii, seara, Cora ma scoate la un tenis de camp dupa care am picat ca un erou.

15.09.2009
Niort
Vreme mohorata, ploaie marunta. Totusi, ma hotarasc sa fac turul Niort-ului. Ma duc bineinteles la acelasi birou de turism pe care il gasesti in orice oras din Franta si-mi iau un traseu de urmat, deja "calit" pe strazile din La Rochelle.
Voi urma traseul cu poze de la edificiile care mi-au atras atentia mai mult
Eglise Saint Hilaire, o biserica din secolul XIX, neo-roman bizantina, finantata de Napoleon III (foto stanga), Dragonii Niort-ului (1992), 4 la numar, de 200 m lungime si 12 tone, care ilustreaza o legenda locala din secolul XVII, si anume lupta dintre soldatul Jacques Alloneau si o bestie teribila (foto dreapta).
 

Mai jos, in stanga, "Le Pilori", din secolul XVI, cladirea primariei pana la revolutie, astazi centru de expozitii. In dreapta, "Le Donjon de Niort" (secolul XII), vestigiu remarcabil, al doua inchisoare ca marime din Franta de stil Romanic.

In stanga, "Le Fort Focault", ramasitele unei fortarete din secolul al XII-lea, refacuta prin secolele XIV si XIX. In dreapta, "L'eglise Saint-Etienne du Port", o biserica din secolul al al XIX-lea, construita original in secolul al XIII-lea.
 

Mai jos, aceleasi flori care troneaza si dau "viata" oraselor din Franta.
 

Mai jos, "L'eglise Notre-Dame de Niort" (secolul XV - XVI), construita intr-un stil gotic si renascentist, cel mai inalt monument al orasului. In drepata, vedere din interior.
 

Si ultimele cladiri inainte de a ma trimite ploaia in casa sa iau o pauza de pranz, in stanga, "L'Hotel de la Ville" (1897-1901), un model la scara mai mica a primariei din Paris, stilul Neo-Renascentist. In drepata, "L'eglise Saint-Andre" (secolul al XIX-lea, stil Neo-Gotic). La locul potrivit parca, pe strazile medievale din imprejurime.
 

Coulon - Marais Poitevin
Mica Venetie a Niortului cum ii zic localnicii. Vara este locul ideal pentru a te plimba cu barca pe culoarele parca nesfarsite de apa. Peisajele din zona sunt superbe. Acum, toamna, si mai ales si in cea de-a doua jumatate a zilei ploioase pe care am petrecut-o prin Niort, s-a dovedit foarte util un trenulet care ne-a efectuat turul facut de obicei de barci, doar ca pe strada de langa apa. Asadar am luat un autobus, si in 30 min am ajuns acolo. Repede am prins ultimele locuri in trenulet si am facut un tur al imprejurimilor timp de o ora.

Multa culoare, casute ingrijite, animale linistite, pescari care isi asteptau cu calm "prada", in mare un peisaj linistit, un pic in repaus din cauza extra-sezonului. Vara insa, este un mare furnicar.
 

Cativa "pescuitori" de turisti au reusit sa gaseasca ceva "prada", mai ales ca se cam luminase si afara.
 

In rest, peisajul era animat de cateva ratuste care se tot bateau pe un peste (care era mult prea mare pentru a fi inghitit de bietele dobitoace), colorat frumos de multitudinea florilor care se reflectau frumos in apa, si cam atat de spus in cuvinte. Restul e "feelingul" de liniste si pace pe care mi l-a inspirat peisajul.

16.09.2009
Ile de Re
Urmatoarea zi, s-a anuntat frumos afara, asa ca este timpul pentru "Insula Regelui". Ma imbarc in TGV spre La Rochelle, de unde iau un autobus pana undeva in centrul insulei, in Saint Martin, dupa cum m-au sfatuit cei de la Info Turist.
 

De aici iau o bicicleta pentru restul zilei, cu care habar nu aveam cat kilometraj aveam sa fac...
 

Incep prin a face turul oraselului cu bicicleta, sa ma asigur ca nu am probleme cu ea sa ma lase pe camp, si nu mai zic ca nu mai mersesem din scoala generala pe bicicleta, dar mi-am reamintit rapid, caci vorba aceea, ... e ca mersul pe bicicleta, nu se uita niciodata.
Chiar aici, s-a dat bătălia de la Saint-Martin-de-Re. În 1627, o forţă de invazie engleza, sub comanda lui George Villiers, Duce de Buckingham a atacat insula. După trei luni de lupte, în Bătălia de la Saint-Martin-de-Ré împotriva francezilor sub mareşalul Toiras, ducele a fost forţată să se retragă înfrânt. Principalul port, Saint Martin, a fost fortificat de Vauban in anul 1681, iar mai târziu a fost folosit in scopul de a intermedia condamnatii în drumul lor spre aşezările penale din Noua Caledonie şi Guyana.
În timpul celui de al doilea război mondial, plajele din Ile de Re au fost întărite de către forţele germane cu buncare, în scopul de a bloca o invazie posibil dinspre mare. Multe dintre buncărelor sunt încă vizibile, într-o stare mai mult sau mai puţin abandonată. Mai multe scene din filmul "The Longest Day" (1962), au fost filmate pe plajele din Ile de Re.
De altfel, in oras mi-au retinut atentia biserica in stil gotic flamboiant Saint Martin, cat si casele pasite parca din istorie in timpurile noastre.

O alta atractie "culturala" a orasului este muzeul Ernest Cognaq, pe care insa nu-l mai pot vizita fiind bicilist.
 

De aici, o apuc pe pistele de biciclisti, atat de bine amenajate, pe malul oceanului, fara a avea treaba cu masinile, foarte bine semnalizate la fiecare rascruce de drumuri, si ma indrept spre urmatorul satuc de vacanta, plin acum doar de turisti mai sportivi. Spun asta, deoarece, foarte multi calatoreau intre satele de vacanta cu bicicleta, contra unui vant datorat brizei oceanului, si bineinteles a toamnei abia instalata in drepturi.

Ma indrept spre La Couarde sur Mer, printr-un labirint, bine semnalizat insa, pe langa oceanul furios.
Aici este multa liniste, biserica orasului destul de interesanta, iar pe plaja, vreo doi curajosi chiar se scalda.

Apoi trec printre nenumarate recolte de struguri, din care imi iau si eu un exemplar, si ma lupt in continuare cu briza oceanului sa ajung in Loix.
 

Aici e parca si mai multa liniste, deoarece nu multi au reusit sa parcurga vreo 10 km de la punctul principal de pe insula, St.Martin. Doi tineri joaca acel joc pe care francezii il indragesc atat de mult, cu bile (foto stanga).
 

In rest, orasul nu ofera prea multe privelisti in perioada aceasta a anului. Ca o remarca in plus, cam toate strazile de prin zona arata ca in poza de mai sus. Am strabatut ceva stradute pana sa gasesc iesirea din orasel din pricina aceasta. Observ apoi un semn catre Fort du Grouin, si ma avant sa-l vad si pe acesta daca tot am ajuns in acel "capat de lume"...
 

Mi se "lungesc urechile" pana acolo, deoarece aveam vantul in fata si am facut un mare efort sa pedalez, si aflu ca e o proprietate privata si nici macar nu o pot vizita. Aflu apoi despre el doar ca a fost construit in 1848, si a devenit o casa de familie in 1949, casa ideala de vacanta, datorita aspectului exterior istoric si a peisajului din zona.
 

Asadar ma intorc oarecum dezamagit si obosit mai ales ca aveam de parcurs cca. 10 km inspre urmatorul "popas", de unde mai aveam vreo 5 km catre St. Martin, locul unde trebuia sa returnez bicicleta si sa iau autobuzul spre La Rochelle.
Asadar incep a pedala cat ma tin picioarele pana in Le-Bois-plage-on-Re.
 

 Aici chiar nu ma incanta peisajul, destul de saracacios, probabil si din cauza oboselii, dar si din cauza ca m-am ratacit un pic in a gasi centrul orasului, toate strazile aratand la fel. De aici spre St.Martin, si mai dezastru... nu gaseam nici un indicator catre acea directie, incat am colindat ceva stradute, destul de stresat de faptul ca mai aveam vreo 3 km de pedalat pana la destinatie, si de faptul ca deja incepusem sa am crampe musculare.
Cu un ultim "forcing", ajung si predau bicicleta, prind si un autobus care tocmai ce pleca spre La Rochelle, prind si acolo un tren "la secunda", incat nu am timp sa beau nici macar o cafea, si ajung in Niort cu o stare de oboseala pe care nu am mai avut-o demult, asadar ma culc undeva pe la o ora cu gainile.

17.09.2009
Melle
Urmatoarea zi, pe la 12 am o cursa spre Melle, un alt oras linistit, dar cu un farmec aparte, cu o mina de argint si cateva biserici romane, una dintre ele catalogata chiar in patrimoniul UNESCO.
Orasul este de asemenea foarte "inflorat", ceea ce ma face sa atasez cateva dintre frumusetile "naturale" ale orasului.

Vizitez intai "Tours de l'hotel de Menoc", o cladire din secolul al XV-lea, destul de bine conservata, apoi ma indrept spre minele de argint, pe niste poteci pline de meri, peri, gutui si alti pomi fructiferi care isi afisau "poamele" la strada, parca chemandu-i pe trecatori sa incerce ceva. Am ascultat si eu chemarea unui mar...

Aflu ca mina se deschide abia pe la ora 14:30, deci mai am de umblat vreo ora jumate. Nu imi pare rau deoarece am prilejul de a poza tot felul de fructe si gradini care imi trezesc simturile artistice.
 

Ma indrept apoi spre bisericile straveci care troneaza in oras. Prima este Saint Hilaire, chiar cea din patrimoniul UNESCO. Peisajul din jurul ei este unul superb!

Biserica a fost construita in doua etape, in 1090, apoi in 1150, si are pe una dintre laturi o scena in relief, in care e reprezentat Constantin I, invingator in lupta contra paganilor. De asemenea, in coloane, sunt sculptate diferite figuri romanice, semne zodiacale, etc.

Peisajul in zona este de-a dreptul pitoresc. Daca as fi fost pictor cu siguranta mi-as fi scos ustensilele si as fi asternut o opera de arta. Dar cum nu sunt, m-am multumit doar cu cate o poza.
 
 

Vizitez apoi o alta biserica romanica, Saint Pierre, datand din secolul al XI-lea - al XII-lea., in care se afla si o colectie de scrieri sculptate in piatra, datate din vremuri stravechi.
 

Ma indrept apoi spre ultima din cele trei vestigii romanice, biserica Saint Savinien.
 

 Dupa vizitarea bisericilor, impresionat de cat de bine s-au conservat aceste monumente antice, intru in mina de argint. Aici, un ghid care nu stia decat franceza, ne prezinta tot felul de detalii legate de istoria minei, de procesele tehnologice prin care se extragea argintul din minereul scos din mina (galena), si despre cum Melle a fost foarte important pentru argintul care se extragea de aici, servind in special la fabricarea monezilor, apoi ne face un tur al minei, care imi dezvaluie cateva privelisti frumoase.

Iesiti din mina, mai fotografiez cateva plante medicinale prin gradinile Carolingiene din curtea interioara, apoi cateva flori din oras, la fel de medicinale (pentru ochi si minte - efect garantat), apoi iau autobusul spre Niort.
 

Seara, ajung si vad o reprezentatie de flamenco data de Cora si colegele ei, dupa care mergem la o bere in oras si mergem la culcare. A doua zi urma sa fac un maraton: Niort - Paris, acolo un mars printre metrouri de la Gara Montparnasse la Gara de Nord, de unde sa iau un alt metrou spre Charles de Gaules si de acolo avionul spre casa.

18.09.2009
Paris
Coborat la Gara Montparnasse, merg sa mananc ceva in Galeriile Lafayette si cand ies, imi face cu ochiul turnul care se poate vizita. Cum mai aveam timp, intru sa vad panorama Parisului de la 210 m, de pe terasa cladirii. Acolo aud intre cateva persoane doua care vorbesc in romana, si le spun: "vreti sa va fac o poza?", ceea ce-i bucura tare mult. Le fac o poza (cu aparatul lor, bineinteles), imi fac si ei la schimb una apoi fotografiez "in delir" Parisul vazut de sus. Las cateva poze dovada.
 
 

De aici m-am indreptat spre aeroport, amuzat in doua randuri prin metrou de doua personaje, vorbitoare de limba romana, care cerseau intr-un mod haios. Cantau diferite melodii, dar in loc de cuvintele melodiilor respective aruncau injuraturi la adresa celor care urma sa le dea bani. Unii chiar le-au dat bani. Probabil li s-a parut romana o limba exotica... iar injuraturile aruncate asupra lor, melodioase. Si ne mai intrebam de ce lumea are o parere proasta despre romani... raspunsul e... acolo.
Avion
Am surprins si cateva poze frumoase din avion, asa ca voi incheia jurnalul prin a pune cateva scene din spectacolul facut de nori.
Si v-am salutat! :)