Egiptul mă cheamă la el cu ardoare,
Nisip, deşert, piramide, si multe raze de soare!
Dorm într-un hamac, si mi se pare,
C-aud cantecul pietrelor rare!
Un faraon, care candva era un zeu,
Acum, ar vrea măcar într-un muzeu,
Căci zace pierdut si plange mereu
Ca nimeni nu-l caută, sub labele de leu!
O regina - un talisman fermecat,
Spre el mereu m-au chemat!
E păzit de un bărbat,
În pietre rare si aur placat.
Mă cheamă o stea înspre ea,
Ea luminează mereu calea mea,
Anubis păzeste cupa si bea,
Din nemurirea cu gust de stea.
Neferti îmi canta din harpa de aur,
Spre mine aleargă-n galop un taur,
Dar totul se spulberă-n vant ca un abur,
Căci drumul e greu, destinul e dur...
Cand credeam ca totu-i pierdut,
Am desluşit un secret absolut,
Cand am visat-o pe zeiţa Mut,
Care-mi arată drumul de lut.
Drumul de lut, duce spre o piramida,
Ascunsă cu har, prin jungla aridă,
Păzită în negura timpului de lumea avidă
Si n-aveam sa ştiu ca soarta urma să-mi suradă.
Si drumul greu pe care-am apucat,
Mă face sa simt, ca sunt mai bărbat,
Si-ajung acolo, într-un sat de lume uitat,
Păzit din umbra, de un soldat!
Intrand în vorba, mancand o ciorbă,
La soldat în casa, am văzut o tolbă
Ce era încrustrată, cu o glifă albă,
Pe care mi-am pus-o, la gat într-o salbă.
Apoi am simţit, un drum infinit,
Spre care demult am ravnit,
La drum din nou am pornit,
Si spaţiul mirific, cred c-am găsit.
Piramida de aur, luceşte în zare,
Decat piramida lui Keops, este mai mare,
Inima-n piept, îmi joacă si-mi sare,
Fiorul îl simt, cum se urcă-n spinare.
Dar aud în ureche, un suflet pereche,
Care-mi şopteşte, în egipteana veche,
Ca este un vis, şi nu-mi e permis
Sa păşesc în acest amplu abis...
Si ma trezesc buimac,
In acelasi hamac!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu