Hai sa-i ajutam!

Familia Lidia C. (Am fost de Paste la ei).

Aici ne-am intalnit cu 2 fetite si un baietel: Alexandra de 14 ani, Amalia de 12 ani si David de 4 ani. Baietelul avea foarta multa energie si era foarte vesel, s-a bucurat nespus de toate jucariile (la fiecare jucarie ridicata din cutie exclama "ce frumos!"). Fetitele erau mai timide si mai retinute, poate chiar triste ar fi cuvantul potrivit. Am inteles de la doamna C. ca invata foarte bine, Alexandra e in clasa a 8-a si e talentata la desen. Ar vrea sa mearga la liceul de Arhitectura. Amalia, fata cea mica. este in clasa a 6-a si este pasionata de biologie.

Povestea lor: doamna C. s-a despartit de sotul dansei acum 4 ani si este singura care aduce un venit in casa, venit obtinut ca menajera. Acest venit nu este stabil si este mai mult decat insuficient pentru nevoile de baza ale acestor copilasi (50-100 lei din cand in cand). Intrucat nu isi poate permite sa il dea pe David la gradinita, baietelul merge cu ea de fiecare data cand trebuie sa lucreze. Au avut un mare necaz acum mai putin de 1 luna: si-au pierdut casa care a fost retrocedata fostului proprietar. Doamna spune ca aceasta retrocedare a fost facuta ilegal si fara ca persoana beneficiara sa fi fost proprietar anterior. Insa veniturile nu le-au permis sa se lupte cu aceasta rezolutie. Legislatia in vigoare le da dreptul la un ajutor de chirie de 900 RON pentru o perioada de 2 ani, insa din cauza unor probleme birocratice nu au acces la aceasta suma.

Acum locuiesc cu chirie intr-o casa cu 2 camere pentru care platesc 1000 RON/luna. Le-a fost foarte greu sa stranga aceasta suma si nu le mai ramasesera bani pentru mancarea de Paste. Casa este foarte departe de vechea lor casa si de scoala copiilor, insa fiind una din cele mai bune scoli din Bucuresti doamna C. a preferat sa nu ii mute de la scoala si sa faca acest drum in fiecare zi. Conditiile sunt destul de proaste: au apa de la put (care nu este potabila) si sunt nevoiti sa bea apa cumparata, toaleta este in curte, strazile sunt neasfaltate si cand am fost noi erau pline de apa si noroi.

Ar avea nevoie de:

- o masina de spalat (care sa nu fie automata)

- rechizite (caiete studentesti)

- un avocat care sa le poata ajuta pentru a obtine ajutorul de chirie

- o slujba stabila pentru mama

- multe bidoane de apa plata.

In idee, ar avea nevoie de orice! Cine doreste sa participe... stiti ce aveti de facut!

Boala lu' Calachi

M-am mai gandit... ca s-o parafrazez pe vaca de Fulga. Cred ca toata lumea e constienta ca exista efectul Placebo, daca nu, cautati pe atotstiutorul Goooogul, sau aruncati un ochi... sa zicem aici. Asta ce ar insemna? Ca daca ne doare capul si ne zice cineva ca s-a inventat un medicament care ia durerea de cap in 3 secunde si ne pune un cub de zahar intr-un pahar cu apa, capusorul nostru proceseaza, si se conformeaza. Dar se pare ca nu suntem constienti de asta din moment ce aud atata lume in jur ca se plange de sanatate, de nefericire si asa mai departe. Normal, mereu trebuie sa afirmam ca ne simtim bine, pana in punctul in care ne convingem si pe noi ca ne simtim bine cu adevarat, dar nu... oamenii prefera sa se planga. Mai mult, inca de mic, un copil este invatat ca daca se simte rau, scapa de scoala, sau din a-si mai face temele, sau e alintat, i se aduc cadouri si asa mai departe, iar in timp, cand ajunge chiar la maturitate, lumea la servici il scuteste de munca, sau il compatimeste, s.a.m.d. Acest fapt conduce la dorinta inconstienta a omului de a se simti rau. Majoritatea raului ni-l facem cu manutele noastre, sau poate mai bine zis, cu capusorul nostru! Toate bolile care ne inconjoara sunt rodul celor care creaza medicamente de altfel... ori prin crearea si raspandirea virusilor, ori pur si simplu prin cate o campanie mediatica extrem de agresiva (vezi gripa aviara, porcina si asa mai departe)... ati mai auzit ceva de ele? Sunt curios ce urmeaza.... gripa pestelui (sau a boului de balta poate). Acelasi lucru si la virusii de calculatoare... cine crede ca exista oameni care fac virusi asa... din pasiune... cativa or fi ei, dar sunt sigur ca sunt recrutati imediat de firmele care produc antivirusi... Cine ar mai lua antivirusi dc nu ar exista virusi??? Asadar... e mai clar ca lumina zilei ca virusii sunt creati de cei care fac si antivirusii. Iar ca sa revin la virusii umani, mi s-a parut foarte firesc cum era demult prin orient: doctorii erau platiti cat timp pacientii lor erau sanatosi si li se imputau din leafa zilele cat pacientii erau bolnavi... E mult mai logic decat cum e in societatea noastra! La fel si preotii... mi se pare absurd sa dai bani la popa sa-ti ingroape mortu'. Mi se pare mie sau toate merg pe dos? Ma rog... societatea, asa cum e ea, nu-mi fac prea multe sperante sa se intoarca precum celebrul Hopa Mitica, care cade-n... fund si se ridica, dar macar oamenii, de dragul lor, daca ar intelege ca-si fac rau jelindu-se si plangandu-si de mila, tot ar fi ceva... Da na... stiti voi zicala despre lucrul manual... va las sa meditati! A, si inca ceva, de acum, FABRICA de ZAMBETE lanseaza campania permanenta de intr-ajutorare a familiilor nevoiase, care cu ce vrea. Cand se strang destule lucruri pt. o familie... ne si ducem sa le furam un zambet, e o prostie sa fim mai buni DOAR de Craciun, Paste sau stiu eu ce zi... Trebuie sa fim mai buni in fiecare zi, sa ne gandim ca unii traiesc de pe o zi pe alta. Acum cateva zile, in campania de 1 iunie am intalnit o familie care era atat de fericita ca le-am luat peste... nu mai mancasera de nu mai tineau minte cand... sper ca va dati seama de gravitatea acestui fapt, dar na... nu mila le trebuie, ci cate un gest frumos din cand in cand. Hai ca se poate! Cand simtiti ca viata e grea, dati ceva de la voi, veniti cu noi acasa la cate o familie de genul asta, vedeti cum zambesc cei mici de la o jucarie si 3 bomboane si va trece. Pa, si pe curand!

Va indoiti ca exista viata dupa moarte? ca exista Dzeu?

DISCUTIE INTRE DOI EMBRIONI:

- Tu crezi in viata de dupa nastere?

- Desigur! Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva… Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.

- Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate?

- Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici. Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura…

- Ce ciudat! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical… Insa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt cordonul ombilical.

- Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa, probabil, ceva mai altfel decat ne-am obisnuit noi aici.

- Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta inghesuiala, intr-un intuneric profund.

- Eu nu stiu exact cum va fi daca ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.

- Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?

- Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea, nu am fi deloc.

- Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa ca e evident ca nu exista!

- Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru. Stii, eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!

1 iunie 2010

A fost odată un băieţel care a dorit foarte mult să îl întâlnească pe Dumnezeu şi s-a gândit el într-o zi să pornească în căutarea Lui. Ştia foarte bine că nu o să fie o simplă plimbare, aşa că înainte de a porni şi-a umplut bine, bine valiza cu dulciuri şi cu multe sticluţe cu apă, să-şi mai potolească foamea şi setea din când în când.

Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui a zărit un parc mare şi umbros, şi s-a gândit să-şi tragă puţin suflul înainte de a porni iar la drum. S-a aşezat pe o bancă lângă un bătrân amărât care se uita atât de plictisit la porumbeii ce scormoneau şi ei asfaltul, în speranţa că or mai găsi câte ceva de-ale gurii.

Băieţelul şi-a pus valiza în braţe şi a scos din ea o sticluţă de apă şi când să se servească a fost întrerupt de privirea bătrânului, care se uita la el cu o flămânzeală de parcă vroia să îl mănânce cu tot cu papuci. Făcându-i-se milă, baiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri, iar drept răsplată bătrânul i-a oferit un zâmbet.

Atât de incredibil şi de radiant a fost zâmbetul bătrânului, încât băieţelul i-a oferit şi o sticluţă cu apă doar, doar va mai primi încă un zâmbet atât de frumos. Fără nici o ezitare şi fără nici o reţinere, bătrânul i-a mai zâmbit încă o dată copilului.

Toată după-amiaza întreagă au stat acolo pe bancă, mâncând şi bând, fără să îşi spună vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnoptă, băiatul simţi prezenţa oboselii şi se hotărî să o ia către casă, cu gândul că îşi va continua călătoria în următoarea zi. Nici nu apucă bine să facă câţiva paşi că dă fuguţa înapoi să-l îmbraţişeze pe colegul său de bancă. Bătrânul surprins de fapta copilului, tot ce i-a putut oferi înapoi a fost cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul în acea zi.

Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă de expresia feţei plină de fericire a copilului ei, nu se răbdă să nu îl întrebe: “Ce ai făcut tu azi de eşti aşa de fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”

Copilul îi răspunse: “Am luat masa cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca mama lui să apuce să îi răspundă, a mai adăugat: “Ştii ceva? Are cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată!”

Între timp, bătrânul a ajuns şi el acasă şi copilul său, observând privirea paşnică a tatălui, nu a ezitat să nu îl întrebe: “Tată, ce ai facut azi de eşti aşa fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”

El i-a răspuns fiului său: “Am mâncat în parc dulciuri cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă, el a adăugat:” Ştii ceva? Este mult mai tânăr decât am crezut!”

---

Morala:

Prea des subapreciem puterea unei îmbrăţişări, a unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unei urechi ascultătoare, a unui onest compliment sau a unui simplu act de caritate. Toate acestea au potenţialul de a face dintr-o zi obişnuită o zi specială sau chiar să schimbe întregul fir al vieţii unei persoane. Şi toate acestea sunt printre cele mai obişnuite lucruri prin care acţionează ajutorul divin.

Asadar, aviz celor care se tot plang de nefericire, de viata lor grea si asa mai departe... Ia incercati si pe calea asta... sa vedem... cum o sa va mai simtiti dupa aceea? Mai multe nu mai spun, las pozele sa vorbeasca!

Povestea inimii

Se povesteste ca intr-o zi, un tanar s-a oprit in centrul unui mare oras si a inceput sa le spuna trecatorilor ca are cea mai frumoasa inima din lume. Nu dupa mult timp, in jurul lui s-au strans o multime de oameni care ii admirau inima: era intr- adevar perfecta! Toti au cazut de acord ca era cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata…

Tanarul era foarte mandru de inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea. Deodata, de multime s-a apropiat un batranel. Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine:

- Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele!

Oamenii au inceput sa-si intoarca privirile spre inima batrnelului. Pana si tanarul a fost curios sa vada inima ce indraznea sa se compare cu inima lui. Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pana departe. Dar era plina de cicatrice, si erau locuri unde bucati din ea fusesera inlocuite cu altele care nu se potriveau chiar intru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si inima batranului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri. Ba, mai mult, din loc in loc lipseau bucati intregi, lasand sa se vada rani larg deschise, inca sangerande.

-Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa? isi sopteau uimiti oamenii.

- Cred ca glumesti, spuse tanarul dupa ce a examinat atent inima batranelului. Priveste la inima mea, este perfecta! Pe cand a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere.

- Da, a spus bland batranul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu a ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea: rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de langa mine, care adesea imi da in schimb, o bucata din inima lui, ce se potriveste in locul ramas gol in inima mea. Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, raman margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult, deoarece imi amintesc de dragostea pe care am impartasit-o cu cel de langa mine. Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic in schimb, nici macar o bucatica din inima lor… Acestea sunt ranile deschise din inima mea, pentru ca a-i iubi pe cei din jurul tau implica intotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste rani sangereaza inca si ma dor, ele imi amintesc de dragostea pe care o am pana si pentru acesti oameni. Cine stie, s-ar putea ca intr-o zi sa se ntoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu bucati din inimile lor… Intelegi, acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? a incheiat cu glas domol si zambet cald batranelul.

Tanarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat in lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batran, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a ntins-o cu maini tremurande. Batrnul i-a primit bucata si a pus-o in inima lui. A rupt, apoi, o bucata din inima brazdata de cicatrice si i-a intins-o tanarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.

Tanarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca in inima candva perfecta pulsa de-acum dragoste din inima batranului. Cei doi s-au imbratisat, si-au zambit si au pornit impreuna la drum.

Cat de trist trebuie sa fie sa mergi pe calea vietii cu o inima intreaga in piept… O inima perfecta, dar lipsita de frumusete… Inima ta cum este?

O poti imparti cu altii?

Cate ceva despre educatie...

Oare ce fel de oameni ar iesi din scoli daca s-ar promova originalitatea, adevarata inteligenta si nu papagaliciunea? Pe toata perioada scolii suntem "aplaudati" daca reusim sa reproducem solutii date de Einstein sau daca invatam pe derost ideile stiu eu caror filozofi, sau si mai si, istoria ne pune sa tinem minte ca niste papagali datele exacte cand niste oameni de nimic au reusit sa cucereasca stiu eu ce, care ce civilizatii au mai exterminat, ii studiem pe Hitler, Stalin, Lenin, si ororile facute de ei. La romana studiem opere precum Baltagul sau Ion, in care vedem cum oamenii se omoara pentru pamant sau pentru niste oi, il studiem pe Bacovia care nu vede altceva decat cimitire si morti, iar la religie nu mai zic... auzeam pe strada niste elevi mandri ca au scris in lucrare bine definitia pacatului si consecintele acestuia. Se promoveaza teama, prostia, negativismul... si ne mai miram de calitatea oamenilor. Iar apropo de religie... daca omul ar fi constient ca Dumnezeu e peste tot, s-ar mai duce cineva la biserica? Sper ca ati inteles ideea. Ca sa revin insa la educatie, am avut profesor de fizica pe la facultate care, daca ignorai o virgula din lectiile predate de el ne spunea: "aviatori nebuni!!! voi vreti sa inventati fizica?" Oare ce ar fi raspus unul ca Einstein? Cum spuneam, in loc sa fie lasati copiii sa gaseasca solutii care sa se indrepte incet-incet catre cele ale marilor genii... majoritatea profesorilor ii incurajaza pe papagali. Eu unul stiu ca tot liceul m-am impotrivit la informatica sa invat pe de rost algoritmii asa cum i-au gandit altii, si la un moment dat am reusit sa inteleg de ce solutiile acelea erau cele mai bune. PARINTI!!! Incurajati-va copiii sa gaseasca ei solutii, dati-le naibii de note! (da stiu... nu e bine sa pronunti cuvinte precum dracu sau naiba ca ajungi in iad :))) Vorba lui Osho, ca sa tii oamenii sub control inventeaza ceva sa le fie teama... inventeaza iadul. Dar mai vorbim despre asta alta data. Inchid paranteza. Stiu o multime de parinti care fac la propriu temele copiilor sa ia note mari!!! Va cresteti niste roboti! Lasati-i sa gaseasca ei solutii la toate, oricat de proaste ar fi la inceput, si orice note proaste ar lua!!! Numai asa, generatiile care or sa vina o sa iasa de sub tiparul asta idiot si comunist! Pe curand! Si nu uitati de campania de 1 iunie! Unii traiesc cu 1 mil(-ion nu -iard) pe luna bani de mancare. Cine nu ma crede va duc sa-i vedeti! Asa ca mai renuntati si voi la cate ceva pentru ei! Bye!

Mini - Campanie de 1 iunie

Cum in campania de Paste am gasit cateva neajunsuri la familiile ajutate, deja au aparut cativa oameni dornici sa aduca un zambet si de ziua copilului. S-a gasit un patut pentru familia care avea nevoie, si alte cateva lucrusoare. Daca mai gasiti ceva care nu va trebuie prin casa, sau doriti sa puneti pe masa cateva dulciuri la niste copii care stiu sa le aprecieze, nu ezitati.

PS: Daca are cineva mobilier care nu-i mai face trebuinta (orice), este binevenit!

De asemenea, daca cunoasteti vreun avocat (sau sunteti :) avem cateva cazuri la care ne puteti ajuta!

Gesturi nobile

S-a intamplat imediat dupa Paste. O persoana buna la suflet, Mihaela P., a primit prea multe dulciuri de la munca si s-a gandit sa le doneze la niste copii. Intamplarea a fost sa dea de noi, care eram "incalziti" cu operatiunea noastra de Paste, si le-am plasat imediat la o familie cu probleme pe care am ajutat-o la Craciun. Familia are doi copii, dar in poza apare numai unul deoarece doar el era acasa. Multumesc deasemenea Simonei si lui Oby pentru ca s-au oferit sa le duca. Scuze pentru intarzierea postarii acestui gest frumos.

Cugetari despre iubire

"Sa luam de exemplu, expresia pe care o folosesc vorbitorii de limba engleza pentru a te indragosti. Ei spun "fall in love", in traducere, a cadea in iubire. Ei bine, nu poti cadea in iubire daca esti constient; Poti sa iubesti, dar nu va fi o cadere, va fi o inaltare. Caderea in iubire este o stare de vis; de aceea ii recunosti dupa ochi pe indragostiti, ei parca sunt mai adormiti decat ceilalti, mai ametiti, mai visatori. Ii recunosti dupa ochi pentru ca ochii lor au o anume somnolenta. Cei care se inalta din iubire sunt cu totul altfel. Ei nu mai viseaza, ei infrunta realitatea si, prin asta, se dezvolta, evolueaza. Cazand in iubire ramai copil; inaltandu-te in iubire te maturizezi. Si, incetul cu incetul, iubirea devine nu o relatie ci o stare a fiintei tale. Atunci nu se mai pune problema ca iubesti asta si nu iubesti aia, nu - atunci iubesti pur si simplu. Iubesti tot ce te inconjoara, iubesti tot ce se intampla. Cand te uiti la un copac, il privesti de parca ti-ai privi chipul iubit. Iubirea devine o stare a fiintei, devine o stare de a fi. Acum tu esti iubire. Asta inseamna inaltare, nu cadere. Iubirea este frumoasa cand te inalti prin ea si devine murdara si urata cand cazi prin ea. Iar mai devreme sau mai tarziu vei descoperi ca se dovedeste otravitoare, devine un lat. Ai fost prins in el, libertatea ta a fost zdrobita. Aripile ti-au fost taiate; acum nu mai esti liber sa zbori. Cazand in iubire devii o posesiune; posezi si tu si lasi si pe altcineva sa te posede. Devii un lucru si, la randul tau, incerci sa o transformi intr-un lucru pe persoana de care te-ai indragostit. Uita-te la un cuplu casatorit, un sot si o sotie; amandoi seamana cu niste lucruri, nu mai sunt persoane. Fiecare incearca sa-l posede pe celalalt. Numai lucrurile pot fi posedate, persoanele niciodata. Fiecare incearca incontinuu sa-l posede pe cel iubit. Asta nu mai e iubire. De fapt atunci cand posezi o persoana, urasti, distrugi, ucizi - esti un criminal. Iubirea trebuie sa ofere libertate; iubirea este libertate. Iubirea il face din ce in ce mai liber pe cel iubit, iubirea ii va da aripi, iubirea va deschide pentru el cerul nemarginit. Ea nu poate sa devina o inchisoare, o ingradire." OSHO - no comment.

Cugetari

Am citit ceva de Osho si am ramas perplex. Toata viata ne chinuim sa o facem pe sfintii. Biserica ne da numai exemplele sfintilor, ce e bine, ce e rau... Spune Osho un lucru genial, pe care l-au spus altii probabil inainte, dar nu conteaza asta, ideea e ca asta e adevarul... Asa-i ca nu exista noapte fara zi, nu exista bun fara rau? Asadar, daca vrem sa scapam de pacat trebuie sa scapam de ideea de sfant. Cum vine asta??? Este ca si cum am vrea sa scapam doar de o fata a unei monede. Suntem atat de inchisi in conceptii, incat daca nu te duci la biserica esti considerat pacatos. Dumnezeu nu este peste tot oare? Vreau sa-mi spuna cineva care este diferenta intre egiptenii care venerau niste statui si ai nostri crestini, care merg prin biserici si pupa icoanele pe toate partile. Daca mai plange sau sangereaza cate o icoana, sincer... cred ca face asta tocmai pentru ca suntem atat de orbi... si asta doare. Am citit despre o povestioara geniala. Un mare intelept se afla intr-un templu, si fiindu-i frig a luat o statueta a unui Budda si i-a dat foc sa faca cald. "Parintele" de-acolo sa faca apoplexie... si omul ii zice calm... Sa las pe Dzeu din mine sa moara pentru o bucata de lemn? Oare nu e acelasi lucru si cu obiectele noastre de cult? Dumnezeu e peste TOT si in TOT! O alta povestioara hazlie, unu se tot ruga la Dzeu da-mi Doamne nush ce... si cineva auzindu-l vine si-i da una peste ceafa. Totul ne e la dispozitie, noi il asteptam de la Dzeu! E o idiotenie sa cerem de la Dzeu ceva material, iar in plan spiritual... avem toate uneltele sa fim parte din Dzeu dar noi asteptam SA NI SE DEA! Acum exista informatii cat cuprinde; pe timpuri, informatiile se gaseau atat de greu incat unul ca Pitagora a facut ani de zile din Grecia in Egipt, sa studieze biblioteca din Alexandria. Noi avem atatia intelepti pe care putem sa-i studiem si totusi majoritatea lumii prefera sa-si piarda timpul intoxicandu-si mintea la televizor, citind toate infectiile de ziare, sau chiar si carti pe care ar fi trebuit sa le citeasca la 12 ani, pentru cultura generala. Dar fiecare e liber sa traiasca asa cum crede, insa cand vad ca unii se plang de nefericire, de sanatate si alte treburi d-astea... nu mai zic nimic... Pentru cei care ma cunosc, as mai da o nota personala dezvoltarii mele spirituale. Intai a fost Lazarev, cel care mi-a deschis ochii si care mi-a zdruncinat conceptiile mele de pe atunci despre lume. M-am trezit oarecum strain intr-o lume pe care credeam ca o cunosc cat de cat. Mi-am dat seama de multe dintre mecanismele complexe ale jocului vietii. Acum, printre multi alti autori care au confirmat ce am inteles si ceea ce avea sa vina, am inceput sa-l citesc pe Osho. Si am inteles de ce nu l-am citit de la inceput, pentru ca era prea mult. De la un "incuiat" cum li se spunea in Harry Potter, sa-l citesti pe Lazarev apoi pe Osho... e bomba atomica pentru o persoana, bineinteles pentru una care citeste toate cartile acestora, si care cauta niste raspunsuri. Ca sunt si destule persoane care poate i-au citit pur si simplu la recomandarea cuiva sau in loc de "povesti nemuritoare". Asadar, Lazarev iti zdruncina puternic lumea materiala, iar Osho iti zdruncina ce a mai ramas, adica si pe cea spirituala. Cand citesti Osho, daca nu ai inteles deja ce inseamna atasamentul prostesc de lumea materiala, cu siguranta o sa ti se para ca abereaza. Dar de fapt e atata adevar in ceea ce scrie el! Si inca o chestie deosebit de inteligenta este ceea ce spune Lao Tzu, ca nu se poate scrie despre adevar asa cum nu se poate descrie in cuvinte iubirea, sau cum nu-i poti spune un orb cum e sa vezi!!! Insa Osho vine in completare si spune ca totusi ceea ce scriem este bun pentru a trezi setea de cunoastere a celorlalti. Adevarul nu se poate decat sa-l descopere fiecare, exact ca in povestea cu fluturele. Daca astepti sa afli totul fara ca sufletul tau sa treaca prin anumite experiente... asteapta! Asa cum asteapta si cei care pun acatiste la biserica sa-i iubeasca femeile, sau sa le dea Dzeu masina si casa la feciori :))) nu radeti ca-s reale astea, si multe altele da nu vreau sa le scriu ca cine stie pe cine mai "ranesc". Somn usor! Sau buna dimineata... voi alegeti!

Cristina ne povesteste:

Am avut ocazia sa particip la campania “ Sa daruim un zamber de Paste unor familii nevoiase”.

Totul a inceput de la statusul lui Mihai. Mi s-a parut o initiativa extraordinara. Am zis de ce nu m-as implica si eu; am inceput sa informez prietenii si cunostintele despre campanie, am sunat la cateva familii sa le ascult povestea, apoi am inceput colectarea, depozitarea si sortarea lucrurilor. Miercuri a sosit ziua cea mare – distribuirea lor catre familii – am avut placerea sa cunosc familia d-nei D. Alexandrina.

Impresiile ar fi urmatoarele: am ramas uimita sa constat ca acestia locuiesc pe o strada care este doar jumatate pietruita, restul fiind doar pamant si cateva baltoace (catre casa dansei nu se poate ajunge cu masina) – aceasta fiind o strada din Buc – sector 2. Cand am ajuns, am descoperit o bunica care ne-a intampinat cu bucurie. Familia este compusa din bunica, bunicul si 2 nepotele. Am cunoscut-o doar pe Liliana, o fetita de 7 ani, timida, care tocmai ii scrisese iepurasului si ii cerea, daca are bani, ciocolata, sandale si haine frumoase. Bunica ne-a spus ca fetitele invata bine la scoala.

Familiei i-ar fi de folos:

· un pat pentru fetite;

· un avocat

· rafturi sau o biblioteca pentru fetite

Le multumesc prietenilor care m-au ajutat in aceasta campanie (Bianca, Oana, Luiza, Andreea, Alina C., Gabriela, Raluca, Maria, Cristina, Mihai, Alina, si participantilor la sortare si distribuire), fara ei nu ar fi fost posibil sa aducem aceste zambete.

Simona ne povesteste:

Intr-o frumoasa zi de primavara am fost in vizita la 2 familii cu 5 copii minunati pentru a le darui hainute, jucarii precum si alimente:

- Prima familie (mamica Iuliana O.)

Acolo ne-am intalnit cu 2 fetite: Stefania de 6 ani si Alexandra de 3 ani. Fetitele au fost foarte sociabile si s-au bucurat mult sa ne vada si de toate cadourile pe care le-am adus. Cea mica si-a afundat repede nasucul intr-un iepuras de ciocolata si cea mare a fost incantata de toate jocurile pe care le-am adus (i-au placut in special un domino cu forme de animale, o tablita de scris pe care si-o dorea mult). Mamica a fost foarte incantata de toate hainutele (pentru fetite, pentru dansa si pentru sot) precum si de alimente.

Povestea lor: Singurul venit pe care il au este salariul de sofer al sotului (8 milioane). Locuiesc intr-o camera de maxim 12 m2 toti 4, intr-un apartament de 3 camere in care stau si alte rude (bunica, matusa). Patutul fetitei mici s-a rupt si a fost reparat de mai multe ori, insa ar avea nevoie de altul. Fetita cea mare, Stefania doarme pe un pat pliant. Pe fetita cea mare au dat-o pentru putin timp la gradinita, insa nu au putut sa isi permita sa o mai tina.

Ar avea nevoie de:

- un patut pentru Alexandra, fetita lor cea mica, pat special pentru copii

- un pat pentru Stefania, fetita cea mare, insa unul mai mic, intrucat nu au suficient spatiu sa incapa unul de dimensiuni normale.

- un post mai bine platit pentru tatal fetitelor.

- A doua familie (mamica Lidia C.)

Aici ne-am intalnit cu 2 fetite si un baietel: Alexandra de 14 ani, Amalia de 12 ani si David de 4 ani. Baietelul avea foarta multa energie si era foarte vesel, s-a bucurat nespus de toate jucariile (la fiecare jucarie ridicata din cutie exclama "ce frumos!"). Fetitele erau mai timide si mai retinute, poate chiar triste ar fi cuvantul potrivit. Am inteles de la doamna C. ca invata foarte bine, Alexandra e in clasa a 8-a si e talentata la desen. Ar vrea sa mearga la liceul de Arhitectura. Amalia, fata cea mica. este in clasa a 6-a si este pasionata de biologie.

Povestea lor: doamna C. s-a despartit de sotul dansei acum 4 ani si este singura care aduce un venit in casa, venit obtinut ca menajera. Acest venit nu este stabil si este mai mult decat insuficient pentru nevoile de baza ale acestor copilasi (50-100 lei din cand in cand). Intrucat nu isi poate permite sa il dea pe David la gradinita, baietelul merge cu ea de fiecare data cand trebuie sa lucreze. Au avut un mare necaz acum mai putin de 1 luna: si-au pierdut casa care a fost retrocedata fostului proprietar. Doamna spune ca aceasta retrocedare a fost facuta ilegal si fara ca persoana beneficiara sa fi fost proprietar anterior. Insa veniturile nu le-au permis sa se lupte cu aceasta rezolutie. Legislatia in vigoare le da dreptul la un ajutor de chirie de 900 RON pentru o perioada de 2 ani, insa din cauza unor probleme birocratice nu au acces la aceasta suma.

Acum locuiesc cu chirie intr-o casa cu 2 camere pentru care platesc 1000 RON/luna. Le-a fost foarte greu sa stranga aceasta suma si nu le mai ramasesera bani pentru mancarea de Paste. Casa este foarte departe de vechea lor casa si de scoala copiilor, insa fiind una din cele mai bune scoli din Bucuresti doamna C. a preferat sa nu ii mute de la scoala si sa faca acest drum in fiecare zi. Conditiile sunt destul de proaste: au apa de la put (care nu este potabila) si sunt nevoiti sa bea apa cumparata, toaleta este in curte, strazile sunt neasfaltate si cand am fost noi erau pline de apa si noroi.

Ar avea nevoie de:

- o masina de spalat (care sa nu fie automata)

- rechizite (caiete studentesti)

- un avocat care sa le poata ajuta pentru a obtine ajutorul de chirie

- o slujba stabila pentru mama

- multe bidoane de apa plata.

Rezultatele Campaniei

Povestea este simpla. Nu trebuiesc prea multe ingrediente pentru a face un bine. Trebuie doar putina bunavointa. Uitandu-ne la poze, va fi foarte simplu sa intelegem fenomenul. Fiecare dintre noi are prin casa obiecte care nu ne mai sunt de folos. Uitati-va la copiii care isi adora bicicleta si rolele din primele secunde in care le primesc. Stateau probabil in vreo boxa prafuite. La fel sunt sigur ca vor fi de folos si cele 2 calculatoare care sigur nu mai trebuiau vechilor proprietari. Acum vor renaste in casele unor oameni care nu-si permiteau sa le faca bucuria unui calculator copiilor. O fetita ne scria ca-si dorea de Paste niste sandalute si ciocolata. Trebuie sa invatam sa pretuim chiar si putinul pe care il avem. Iar din "putinul" nostru trebuie sa ne invatam sa daruim si altora pentru care putinul inseamna mult mai putin. Isi imagina fetita care isi dorea niste sandalute ca va primi un calculator? Trebuie sa ne unim fortele si sa daruim din ce in ce mai mult, sa ne implicam mai mult in problemele celorlalti! Multi au in casa obiecte care nu le mai trebuiesc, totul e sa vina cineva sa-i traga de maneca sa le dea unor oameni care au nevoie de ele. Daca ai citit pana aici, sunt sigur ca ai si tu ceva de daruit! Ca sa vorbesc un pic si despre ce am simtit cand am oferit acestor familii de Paste o mica raza de lumina si un zambet pentru copii, pe langa faptul ca ma multumesc din ce in ce mai mult cu ceea ce am, fapt pe care l-am realizat inca de ceva timp, intentionez sa imi dedic din ce in ce mai mult timp unor astfel de actiuni deoarece se poate. Puteti si voi! Invatati sa daruiti!

Rezultatele Campaniei (poze 5)

si niste poze pentru a vedea cum se mai locuieste inca in Bucuresti... in cazul in care nu stiati.

URMEAZA comentariile participantilor la campanie, impresii, pareri, povestile familiilor, cum ii putem ajuta in continuare, etc. TINETI APROAPE!

Rezultatele Campaniei (poze 4)

Rezultatele Campaniei (poze 3)

Rezultatele Campaniei (poze 2)

Rezultatele Campaniei (poze 1)

Vine Pastele! Sa aducem un zambet unor familii nevoiase

Hai sa ne adunam cu mic cu mare, sa mai strangem de prin casa ce haine, jucarii, carti, componente PC nu ne mai trebuiesc sa facem niste copii (si pe parintii lor, bineinteles) fericiti... Poate o sa spuneti ca nu rezolvi nimic dc ii ajuti doar asa....ca ei tot vor avea probleme! Asa e, dar daca toti ar face ca noi s-ar strange tone de lucrusoare si pentru ei. De cate ori nu v-ati luat ceva si nu v-a mai placut! Altii se imbraca cu hainele strabunicilor si nu mai zic nimic! Am participat si la alte "imparteli" de genul asta si nu va pot impartasi fericirea pe care am putut-o citi in ochii copiilor (si ai parintilor)! Chiar va recomand... cine vrea sa vina cu noi atunci cand vom da cadourile este invitat cu draga inima! Si va asigur ca o sa fiti mai buni, o sa apreciati mai mult ce aveti! Hai sa impartim lumina de Paste! Astept cat mai multi doritori sa participe la campanie!

1. familia D. GEORGETA: 2 copii: Camelia - 8 ani, Alin Florian - 11 ani.
2. familia A. ELENA SIMONA: 2 copii: Iustin - 10 ani, Andrei - 8 ani.
3. familia M. LIDIA: 7 copii: 4 fete (2, 4, 7 si 14 ani) si 3 baieti (11, 13, 16 ani).
4. familia O. IULIANA: 2 copii: Stefania - 6 ani, Alexandra-3 ani.
5. familia Z. NICOLETA: 3 copii: Alexandra - 15 ani, Gabriel - 11 ani, Mihai - 9 ani.
6. familia D. ALEXANDRINA: 2 nepoti: Nicoleta - 9 ani, Liliana - 7 ani.
7. familia C. LIDIA: 8 copii din care 5 copii sunt majori si nu locuiesc impreuna cu mama (se pare ca nici nu tin legatura cu aceasta…). 3 copii sunt alaturi de mama. Cei trei copii: Alexandra - 15 ani, Amalia - 13 ani, David - 5 ani.

NEWS FLASH:

Cu ajutorul Cristinei si a Georgianei am aflat urmatoarele povesti:

1. Familia D. GEORGETA

Familia are 2 copii, mama este casnica (lucreaza ocazional), locuieste intr-o camera, in casa surorii. A beneficiat de ajutor financiar in anii 2007 si 2008. Acum venitul lunar consta in alocatiile copiilor si alocatia monoparentala .

2. Familia A. ELENA SIMONA

Familia are 2 copii. Mama si un copil au handicap si au beneficiat de ajutor financiar in anul 2008. Sotul lucreaza , familia locuieste in casa socrului (2 camere).

3. Familia M. LIDIA

Copiii locuiesc cu parintii.

Tatal este pensionat pe caz de boala, iar mama are un handicap si are o pensie de 200 lei.

Patru dintre copii sunt elevi in clasele I, IV, VI, IX

Tatal mi-a zis ca ar fi de mare ajutor urmatoarele: scutece si servetele pt. bebe, detergent pt rufe (automat), rechizite, 1 ghiozdan, haine, carti .

O mare problema cu care se confrunta familia este alimentatia, pt Paste le-ar fi de mare folos cat mai multe merinde. La ultimul control medical s-a stabilit faptul ca acesti copii sufera de anemie

Larisa (fata de 14 ani) si-ar dori un ghiozdan si multe carti (ii place sa citeasca) :)

Surse de venit: pensiile parintilor + alocatiile copiiilor

4. Familia O. IULIANA

Familia are 2 copii. Mama si tatal nu lucreaza, singurul venit fiind alocatiile copiilor. Familia locuieste impreuna cu alte 2-3 familii intr-un apartament cu 3 camere.

5. Familia Z. NICOLETA:

Copii locuiesc cu mama, bunica si fratele mamei.

Parintii au divortat, copii nu primesc pensie alimentara deoarece tatal nu lucreaza.

Alexandra este eleva in clasa VIII.

Gabriel este elev in clasa IV.

Mihai este elev in clasa III.

Mama mi-a zis ca i-ar fi de folos rechizite, 1 ghiozdan, haine, carti pt Alexandra.

Copiii si-ar dori role si o bicicleta :)

Surse de venit: salariul, pensia bunicii + alocatia copiilor.

6. Familia D. ALEXANDRINA:

Cele 2 nepotele sunt ingrijite de bunica. Mama copiilor este retinuta pentru o perioada de 5 ani (din vina concubinului). Asistentele sociale spun ca ar merita verificat dc. ni se alatura cauzei si vreun avocat ceva, poate reusim sa o ajutam pe mama. Bunica are o invaliditate iar bunicul sufera de diabet zaharat. Toti locuiesc in 3 camere, impreuna cu fratele mamei. Conditiile sunt destul de precare, fiind vorba de o casa veche .

Nicoleta este eleva in clasa II, iar Liliana este la gradinita - grupa mare.

Bunica mi-a spus ca i-ar trebui rechizite, carti de povesti pt cea mica si haine.

Fetitele si-ar dori un calculator :)

Surse de venit: pensia bunicilor + alocatia copiilor.

7. Familia C. LIDIA:

Acest caz social a fost transferat in urma cu 2 saptamani din zona Vatra Luminoasa, unde locuiau intr-o casa care a fost retrocedata. Momentan locuiesc in 2 camere, cu toaleta in curte, conditiile sunt precare. Familia are 8 copii din care 5 copii sunt majori si nu locuiesc impreuna cu mama ( se pare ca nici nu tin legatura cu aceasta). 3 copii sunt alaturi de mama. Sotul este plecat in alt judet, sunt despartiti de peste 4 ani si nu le ofera nici un sprijin. Mama lucreaza ca menajera si cu greu a reusit sa stranga banii necesari pentru a inchiria cele 2 camere. Cei trei copii: Alexandra - 15 ani, Amalia - 13 ani, David - 5 ani.

Echilibrul

Orice ai face, trebuie sa ai limite. Candva ma gandeam cum o fi mai bine... sa ma retrag intr-o pestera sa meditez la binele omenirii sau sa stau printre oameni, sa fiu exponent activ al dezvoltarii mele si a celor din jurul meu odata cu mine. Insa am gasit raspunsul de care sunt mie la suta sigur. Am fost "pusi" aici cu un scop. Trebuie sa interactionam cu cat mai multa lume, sa raspandim cat mai multa lumina, optimism, sau pur si simplu zambete in jur. Atunci cand ne dedicam NUMAI dezvoltarii noastre spirituale NU e bine! Daca devenim un singuratic si consideram ca cei din jur au activitati total nepotrivite cu ale noastre, gresim! Niciodata nu trebuie sa refuzi nimic. Am simtit pe pielea mea cum s-au legat atatea lucruri ne-mai refuzand nimic. Niciodata nu le stii pe toate, niciodata nu poti spune ca de la o persoana nu mai poti invata nimic. Mie de multe ori mi s-a dovedit ca ignorand purtarea urata a altora, si continuand sa le fiu prieten am avut numai de castigat. Singuratatea nu e buna sub nici o forma. Dar ca sa revin la problema initiala, nimic nu e bun daca e in exces, daca nu exista echilibru. Unele carti trateaza ideea ca nici calugaria nu este buna deoarece acolo lumea se axeaza numai pe legatura cu Divinitatea, insa daca il cauti doar pe Dzeu, uiti de semenii tai langa care ai fost "plantat". De curand am devenit constient ca trebuie sa impart cat mai multa lumina in jur. Ma imaginez inconjurat de un bol de lumina pe care il exprim printr-un zambet linistit. Sa zicem ca in metrou se aseaza langa mine o persoana care in mod normal mi-ar provoca greata (prin infatisare, comportament sau vocabular). Imi imaginez ca-l cuprind... il primesc in lumina mea. Zambesc cu iubire, pentru ca nu e altceva decat "lucrarea" lui Dzeu. Gandind asa nu vei avea niciodata probleme de nici o natura cu ceilalti din jur. Revenind la echilibru, trebuie sa intelegem ca nu se poate bine fara rau, nu se poate sa fie totul perfect! Impacati-va cu asta si un "rau" nu va mai fi la fel de rau. Am atat de multe de spus, dar simt ca pe undeva... trebuie sa le descoperiti si voi singuri! Pentru a-mi sustine ideea aduc in ajutor o povestioara minunata:

Un băieţel a găsit coconul unui fluture. L-a luat cu el şi zilnic îl privea, poate, poate va surprinde momentul în care fluturaşul va ieşi la lumina zilei.

Şi iată că ziua mult aşteptată şi-a făcut apariţia. A stat băiatul nostru ore în şir pentru a privi cum fluturele încerca să iasă printr-o gaură extrem de mică.

După o vreme însă, fluturele nu a mai progresat deloc. Se pare că a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a ieşi, dar nu a fost de ajuns. Băiatului i s-a făcut milă şi s-a decis să îi vină în ajutor. A luat o foarfecă şi a tăiat partea care a mai rămas din cocon. Astfel fluturele a reuşit să iasă cu uşurinţă.

Dar corpul lui era umflat, iar aripile îi erau mici şi scorojite. Băiatul a continuat să privească nou născutul fluturaş aşteptând ca în orice moment să îşi ia zborul. Din păcate acest lucru nu s-a mai întâmplat. Fluturele a fost nevoit să îşi petreacă restul zilelor târându-se de ici colo, cu un corp umflat şi aripi scorojite. Niciodată nu a fost în stare să zboare.

Băiatul, în bunătatea şi mila lui, nu a înţeles că acel chin de a trece prin găurică mică a coconului îi era vital fluturelui. Era modalitatea prin care fluidul din corp era forţat să ajungă în aripi pentru ca acestea să fie pregătite pentru zbor imediat ce va reuşi să se elibereze din cocon.

Asemeni fluturelui, şi noi trebuie de multe ori să ne zbatem în viaţă pentru a ne câştiga libertatea şi a ne putea lua zborul. Oricât de greu pare a fi uneori, nu te lăsa copleşit(ă), focalizeză-te pe ceva pozitiv, găseşte-ţi un motiv pentru care să te lupţi în continuare şi să nu te dai bătut(ă).

EU POT !!!

O legenda veche spune ca mai demult oamenii erau buni. Dar au profitat atat de mult de puterea divina din ei incat Brahma, stapanul tuturor zeilor, a decis sa le ia aceasta putere si sa o ascunda intr-un loc unde va fi imposibil de gasit. Tot ce i-a ramas sa faca era sa gaseasca ascunzatoarea potrivita. A fost convocat consiliul zeilor pentru a se gasi solutia. Zeii au sugerat: "De ce sa nu ingropam puterile omului in pamant". Brahma a raspuns: "Nu, nu vom face asta pentru ca omul va sapa adanc si le va gasi." Atunci zeii au spus: "In acest caz, sa le trimitem divinitatea pe cel mai adanc fund al oceanului." Dar Brahma a raspuns din nou: "Mai devreme sau mai tarziu omul va explora adancurile oceanului si cu siguranta ca o vor gasi si o vor aduce la suprafata." Astfel zeii au concluzionat: "Nici pamantul, nici oceanul nu sunt locuri unde puterea divina sa fie in siguranta, insa alte idei de ascunzatoare nu mai avem." Brahma a exclamat dintr-o data: "Iata ce vom face cu divinitatea omului! O vom ascunde adanc inauntrul lui pentru ca este singurul loc unde nu va cauta." De atunci incoace, conform legendei, omul a cautat in toata lumea, a explorat, a urcat si a sapat cautand ceva ce a fost in tot acest timp inauntrul lui.

O povestioara cat se poate de inteleapta! Avem tot ce ne trebuie in NOI sa fim fericiti, sa-i facem pe cei din jur fericiti, si sa gasim raspunsurile la absolut toate intrebarile! Tot ce trebuie este sa fim constienti de asta. Doar Dumnezeu ne-a facut dupa Chipul si Asemanarea Sa. Bine ca ne luam dupa toate prostiutele religioase interpretate in fel si chip, sa nu spalam de sarbatori, si alte d-astea dar ce e mai important nu vedem! Aud pe toata lumea in jur..."NU POT". Nu pot face aia, nu pot face aialalta... Unii oameni duc o viata atat de banala in colivia lor si NU POT lucruri atat de simple pentru ca prefera sa stea comod in lanturile lor in loc sa caute cu tupeu adevarul din jur... NU VREAU SA POT este exprimarea corecta! Fachirii pot merge pe sabii sau prin foc, unii "ninja" d-astia pot sparge caramizi cu capu, si asa mai departe. Unii chiar leviteaza, dar cei care fac asta, ultimul lucru care-l vor face e sa se dea in spectacol cu asta! De ce? pentru ca au iesit (inainte sa moara) din jocul pe care-l jucam toti cu atata pasiune! Ca sa poti face lucruri dintr-astea trebuie sa fii constient de samanta Divina din tine, sa crezi ca POTI face orice, si sa intelegi ca toata lumea asta materiala in care traim e doar o iluzie. Infruntati-va temerile cu indrazneala. Daca nu acum cand? Poti orice! EU POT!

Viata e simpla!!!

Viata e atat de simpla....

Toata lumea e bolnava de nervi. Toti intra in depresie, unii au impresia ca ceilalti sunt rai cu ei, a innebunit lumea fratilor! Cand ai impresia ca lumea e contra ta, gandeste-te ca este imposibil sa nu-ti fi pus si tu vreodata ambitia cu cineva, sa-i demonstrezi nu stiu ce, sau sa te contrazici pana in punctul in care ai devenit rautacios... Si poate in momentul acela, persoana cealalta a zis la fel... ce lume rea! De fapt totul e atat de simplu... Simt cum absolut nimeni nu ma poate rani / jigni / etc. Care e secretul meu? Nu mai pun nimic la suflet. Se ia cineva de tine? Vaaai cum de nu ai terminat lucrarea la timp? Daca in tot ceea ce faci ai numai intentii bune dar nu te ajungi cu timpul, nu faci nimic cu intentii rele, atunci raspunsurile sunt simple... Nu am avut timp.... Nu am putut, etc. Daca persoana cealalta incepe sa behaie, lasa-l in pace... Exista aici trei tipuri de oameni. Unii incep si ei sa urle, sa tipe, sa cante, sa planga si asa mai departe. Aceasta categorie este cea care se va imbolnavi de nervi. A doua categorie tace si inghite... insa in sufletul lor e suferinta, apoi plansete si asa mai departe... Categorie foarte predispusa la depresii, sau alte boli ale sufletului mai grele. Ceea ce trebuie voi sa faceti e sa va situati in cea de-a treia categorie, cea care nu da doi bani. Taci, lasa-i in pace sa "cante" si gandeste-te la efectul bumerang. Daca tu scoti capul bumerangul te va lovi direct in pifometru. Daca lasi capul jos, bumerangul se intoarce, iar cel care l-a aruncat nu se asteapta deoarece credea ca tu il vei incasa in freza. Asadar, daca vrei razbunare, taci, si constientizeaza ca persoana respectiva isi face rau singur. Daca totusi iti e o persoana draga si vrei sa o ajuti, spune-i frumos, explica-i ca-si face rau. Spun asta la multa lume si primesc acelasi raspuns... Daca ar fi asa de usor... Frate, chiar e atat de usor... Totul e sa vrei. Trebuie doar sa INTELEGEM ca nu rezolvam nimic certandu-ne. E atat de frumos sa te intelegi cu toata lumea... Si gandeste-te la urmatorul aspect. Unu isi da sufletul urland la tine. Tu ii raspunzi frumos: Ok, sau... bine, sau orice raspuns simplu. Oamenii sunt mari consumatori de energie. Daca bagi ceva in priza si vezi ca nu ti se incarca telefonul ce faci? Te muti la alta priza. Cum isi incarca oamenii energia? In modul lor "default", luand-o de la altcineva. Daca invatati sa o luati de bunavoie de la natura, din Univers, atunci ati urcat pe o noua treapta! Ca tot vorbeam de cat de simpla e viata, incercati sa nu mai aveti teama de nimic! Bazati-va pe o lege simpla. Nu faceti rau la nimeni, nici macar prin intermediul gandurilor, nu aveti ce sa patiti. Faceti ceva rau, asumati-va faptele si infruntati viata. Si daca ti-o iei pana la urma ce??? Sunt unii care traiesc toata viata cu tot felul de temeri. Ajung la o varsta, si alaturi vorbeste unu de 15 ani care le-a incercat pe toate... Ia uite mai... eu la 80 de ani si am trait degeaba... nu am urcat pe munte de frica sa nu mor, nu am urcat pe vapor de frica sa nu ma inec, nu am mers cu avionul de frica sa nu ma prabusesc, nu am facut nimic in viata de TEAMA sa NU... Si ce am rezolvat? Am trait 100 de ani ca sa ce? Sa fac umbra pamantului? Eu trec printr-o perioada in care experimentez ORICE imi apare in fata. Stiti cat de bine e? Nu imi e teama de nimic! Simt ca sunt intr-o bula de protectie Divina si nimic nu-mi poate face rau!!! Abia astept sa incerce cineva sa ma jigneasca, sa vrea sa ma raneasca, etc... Numai ca astfel de situatii sunt din ce in ce mai rare. De ce? Pentru ca am invatat lectia asta. Invatati sa va relaxati mai mult, lasati capul atunci cand lumea isi arunca bumerangul catre voi, mandria nu va foloseste la nimic, si faceti numai bine! chiar si atunci cand ceilalti va improasca cu rautate! de fapt... mai ales atunci! Va doresc o viata minunata! E numai in puterea voastra!

Cum se naste o paradigma

Un grup de oameni de stiinta au pus intr-o cusca cinci maimute si in mijlocul custii o scara, iar deasupra scarii o legatura de banane. Cand o maimuta se urca pe scara sa ia banane, oamenii de stiinta aruncau o galeata cu apa rece pe celelalte care ramaneau jos. Dupa ceva timp, cand o maimuta incerca sa urce scarile, celelalte nu o lasau sa urce.
Dupa mai mult timp nici o maimuta nu se mai suia pe scara, in ciuda tentatiei bananelor.
Atunci oamenii de stiinta au inlocuit una din maimute. Primul lucru pe care l-a facut aceasta a fost sa se urce pe scara, dar a fost trasa inapoi de celelalte si batuta. Dupa cateva batai nici un membru al noului grup nu se mai urca pe scara.
A fost inlocuita o a doua maimuta si s-a intamplat acelasi lucru. Prima maimuta inlocuita a participat cu entuziasm la baterea novicelui. Un al treilea a fost schimbat si lucrurile s-au repetat. Al patrulea si in fine al cincilea au fost schimbati. In final, oamenii de stiinta au ramas cu cinci maimute care, desi nu primisera niciodata o baie cu apa rece, continuau sa loveasca maimutele care incercau sa ajunga la banane.
Daca ar fi fost posibil ca maimutele sa fie intrebate de ce ii bateau pe cei care incercau sa se catere pe scara, raspunsul ar fi fost "Nu stim. Lucrurile intotdeauna au fost asa aici..."
Va suna cunoscut?
"E mult mai usoara dezintegrarea unui atom decat a unei prejudecati"

Albert Einstein

Exact asta s-a intamplat cu omenirea de-a lungul timpului. Facem lucrurile pentru ca asa trebuie... Precum niste maimute, salivam dupa banane (o viata frumoasa), dar nu facem nimic pentru ca ne temem ca celelalte maimute sa nu ne ia la bataie pentru ca ele stiu din mosi-stramosi ca daca incerci sa tinzi catre "hrana suprema" ti-o iei pe coaja... In rest... no comment!!! o sa trimit aceasta povestioara (reala de altfel) la toti care imi vor mai spune de acum ca nu se face ceva, ca nu se poate ceva sau alte replici din gama asta. Se poate orice fratilor! Numai sa vreti! Incercati sa ajungeti SUS sa vada celelalte "maimute" ca nu patesc nimic!

Sala de spectacole a vietii

In filosofia antica, grecii compara viata cu o piesa de teatru, in care soarta fiecarui om reprezinta de fapt un rol atribuit de o putere superioara. Omului nu-i revine decat misiunea de a juca cat mai bine acest rol. Ideea apare si la Eminescu in poezia Glossa: "Privitor ca la teatru / Tu in lume sa te-nchipui / Joace unul si pe patru / Totusi tu ghici-vei chipu-i / Si de plange, de se cearta, / Tu in colt petreci in tine / Si-ntelegi din a lor arta / Ce e rau si ce e bine".

Ideea apare de asemenea din ce in ce in mai multe filme / carti. In Matrix, suntem undeva in "formol", conectati la niste mufe, care ne fac sa traim realitatea pe care o stim cu totii. Vi se pare atat de imposibila ideea? Pe undeva adevarul e la mijloc. Daca te uiti la Avatar, pe langa faptul ca ti se face greata de rasa ai caror exponenti suntem, mai incepi si sa visezi cu ochii deschisi la lumea de basm in care putem pasi daca deschidem ochii. Prin reincarnari succesive suntem asemenea unor actori care isi joaca mereu rolul capatand experienta din ce in ce mai mult cu fiecare rol primit. Rolul este atat de real incat fiecare ne luam rolul mult prea in serios, suntem in stare sa-i blamam pe toti din jur doar pentru ca joaca un rol care personal nu ne place. Ganditi-va ca jucati un joc si mai vedeti pe cate unul care sufera ca a luat bataie si incepe sa faca ca toti dracii cand e calcat pe coada. Vi se pare poate foarte ciudat... cum unii nu sunt fair-play, sau nu stiu sa distinga jocul de realitate... Ei, asa suntem cu totii, sau poate suntem intr-un joc in joc in joc, etc. De ce spun toate astea, care e rostul? Pai e simplu... ca sa nu mai moara lumea de nervi, de ciuda, de rautate, de spaima si alte cele. E doar un joc, o piesa! Aveti idee ce se intampla cu voi dupa ce muriti? Credeti ca se termina "jocul"? Sa fim seriosi! Suntem niste "creaturi" mult prea complexe sa fie un joc atat de simplu. Asadar, va indemn sa traiti viata asa cum va place, sa spargeti gratiile coliviei in care v-ati nascut... sa coborati de pe scena si sa incercati sa iesiti in lumea mare, sa vedeti verdele sau albul minunat de afara, sa vorbiti cu copacii, sa visati mai mult cu ochii deschisi, sa va uitati la un om pe care nu-l cunoasteti deloc si sa-l priviti ca pe un frate, sa "sorbiti" din ochi pe toata lumea, sa iubiti mai mult, sa nu mai fiti atat de rai cu cei din jur, ca fiecare are rolul lui, dar in afara "scenei" toti suntem in aceeasi "strachina". Uitati-va la fiecare om pe care nu-l suportati si ganditi-va... ce-ar fi sa raman eu si cu el singurii locuitori ai planetei? Cum l-as mai privi atunci? Traiti clipa oameni buni!

Prietenia

"Un om si un caine mergeau pe un drum. Omul se bucura de frumusetea zilei, cand, deodata isi dadu seama ca de fapt murise.

Isi aducea acum aminte clar ca murise iar cainele care mergea langa el, murise chiar cu mai multi ani in urma... Se intreba "...oare unde duce drumul asta?".

Dupa o vreme ajunsera amandoi in dreptul unui gard inalt de piatra.

Privindu-l mai de indeaproape, vazu ca era facut dintr-o marmura foarte fina.

Mai sus pe colina, gardul era intrerupt de o arcada care stralucea in soare.

Ajunsera acolo si vazu ca era incrustata cu perle iar aleea care ducea spre ea

parea pavata cu aur. El si cainele sau se apropiara de poarta si atunci observa intr-o parte, un om sezand la un birou .

Il intreba:

- Scuzati-ma, unde ne aflam ?

- Aici e Raiul - raspunse acesta.

- Minunat, zise omul, pot sa va rog sa ne dati putina apa ?

- Bine'nteles, intrati inauntru. Am sa trimit imediat vorba sa vi se aduca niste apa cu gheata. Facu un gest si poarta incepu sa se deschida.

- Prietenul meu, poate intra si el ? - intreba calatorul aratind inspre caine.

- Imi pare rau, dar noi nu acceptam animale.

Omul se gandi o clipa, apoi se intoarse si isi continua calea pe care pornise impreuna cu cainele sau.

Dupa inca o plimbare lunga si pe varful unei alte coline, pe un drum prapadit de tara, dadura de o ferma a carei poarta parea ca nu avusese zavor niciodata. De gard, nici vorba. Se apropie si vazu un cetatean sezand, rezemat de un copac si citind o carte..

- Scuzati-ma ! - i se adresa el. Aveti cumva putina apa?

- Da, desigur... e o cismea ceva mai incolo.

- Si pentru prietenul meu ? - aratand catre caine.

- Trebuie sa fie si o strachina chiar langa cismea.Trecura de poarta si ajunsera la o cismea veche, cu pompa. Omul si cainele baura pe saturate. Dupa ce terminara, se inapoiara la omul de sub copac.

- Ce loc este acesta ? - intreba calatorul.

- Asta este raiul.

- Sant total incurcat. Un cetatean, ceva mai jos pe drumul asta, mi-a zis ca raiul este acolo unde era el.

- Te referi la locul acela cu aleea de aur si zid de marmura ?... Ala e iadul.

- Si nu va deranjeaza ca ei folosesc acelasi nume ca Dv. ?!...

- Din contra, santem fericiti ca ei ii triaza intai pe cei care sant gata sa-si lase in urma prietenii cei mai buni."

Comentariul e simplu: pastrati-va prietenii chiar si atunci cand va supara, si cresteti-le numarul pe cat posibil! Avem multe de invatat pe lumea asta si cel mai bine invatam de la prieteni!

Iar pe final un lucru tare adevarat despre prieteni:

Un simplu prieten , cand vine in vizita se comporta ca un invitat.
Un prieten adevarat, iti deschide frigiderul si se serveste.

Un simplu prieten , nu te-a vazut niciodata plangand..
Un prieten adevarat are umerii umezi de la lacrimile tale.

Un simplu prieten, nu stie prenumele parintilor tai.
Un prieten adevarat are numarul de telefon al parintilor tai
in agenda telefonica.

Un simplu prieten aduce la ziua ta o sticla de bautura.
Un prieten adevarat soseste mai devreme pentru ca sa te ajute
la pregatiri si ramane mai tarziu ca sa te ajute sa faci curat..

Un simplu prieten nu agreeaza cand il suni in preajma orei lui de culcare.
Un prieten adevarat te intreaba de ce ti-a luat atat de mult pana l-ai sunat.

Un simplu prieten considera ca prietenia voastra a luat sfarsit cand apare
prima cearta intre voi.
Un prieten adevarat te suna imediat dupa cearta.

Un simplu prieten se asteapta sa fii mereu la dispozitia lui.
Un prieten adevarat este mereu in preajma ta.