Alta zi, alte cugetari...

Societatea noastra isi pedepseste vinovatii. O crima este pedepsita prin alta crima, sau prin inchisoare pe viata, care e tot o crima. De fapt poate una mai mare. In inchisoare, un criminal sau un vinovat oarecare nu are nici o sansa sa se indrepte, din contra, traind in acel mediu, ii invata pe altii din experenta lui, si la randul lui, invata de la altii. Apoi cand iese ce are de facut decat sa-si testeze ce a invatat la "scoala". Tot acest sistem e PROST! Este cumva acelasi lucru cu a-ti creste un copil cu frica. Il bati cand greseste. Cand va fi liber va face tot ce nu i-ai dat tu voie... Acesti oameni, majoritatea nebuni trebuiesc tratati cu iubire. Numai prin iubire se poate vindeca o astfel de boala. Copiii sunt cicaliti: iubeste-ti parintii, iubeste-ti fratii, dar daca tu iti cresti copilul cu iubire nu este nevoie de nici un cuvintel in plus. Iubirea are niste proprietati foarte interesante: e ca o unda in apa. Se raspandeste in jur, noi trebuie sa fim iubire. Cu cat mai mare e piatra pe care o aruncam in apa cu atat mai mari sunt undele. Cum a schimba soarta omenirii nu prea e posibil, adica la cum e societatea acum, sa faci centre de reeducare in loc de inchisori si asa mai departe e practic imposibil, ce ne ramane de facut este macar sa ne schimbam noi si sa incercam sa nu-i mai pedepsim pe cei din jur pentru greselile lor, sa nu ne mai razbunam... nu degeaba proverbul ala spune ca razbunarea e arma prostului, nu degeaba Isus spune ca dc.primesti o palma sa intorci si celalalt obraz. Poate ca respectivul va va servi palma si pe celalalt obraz, dar va fi cu siguranta uimit de reactia ta. Daca te vei lupta vei primi si pumnul... "Vezi o roca pe drum. Atata timp cat nu o intelegi, pentru tine aceasta va ramane o bariera. In clipa in care ai inteles-o, va deveni o scara. Insa pana atunci vei striga: Cum pot merge mai departe? Nu pot, deoarece am o roca imensa in fata! Dar cand ai inteles te poti catara pe ea si apoi iti vei continua calatoria. Chiar ii vei multumi: Binecuvantata fie prezenta ta, pentru ca doar cand am urcat pe tine am ajuns pe un plan superior. Acum pot merge mai departe. Tu erai un instrument ajutator si eu credeam ca esti un obstacol! ... Nu lupta cu bariera, cu roca, deoarece atunci vei cadea si iti vei sparge capul. Cand lupti, ea iti va bloca calea, deoarece ca sa lupti trebuie sa te opresti din mers." OSHO. De fapt ce sa mai zic... lumea lupta pentru pace. Cum spunea o vorba din popor, asta e ca si cum ai... face sex (sa zic asa mai delicat) pentru virginitate... Asadar care e solutia? inca o revolutie, dar o revolutie a iubirii. Daca vrei sa scapi de rautatile celor din jur, raspunde-le cu intelepciune si iubire. De fapt e foarte simplu, daca cineva iti arunca o rautate, daca tu ii raspunzi la fel va fi un razboi continuu, daca insa tu ii arunci o privire blanda si lasi de la tine, vei schimba fundamental sensul comunicarii. Priveste-l ca pe un om cu probleme. E rau ca asa l-a facut societatea, hai sa schimbam asta! Cum se face un caine rau? este batut, este incoltit de mic in asa fel incat el sa fie ca un resort oricand gata sa sara la "bataie". Asa au ajuns si oamenii sa fie rai, dar exista speranta! Daca raspundem cu bunatate la rautatea celor din jur nu numai ca-i vom schimba si pe ei, dar viata ni se va parea mult mai frumoasa, mult mai intreresanta. Simtim astfel ca avem putere sa facem multe! Totul merge pe dos in momentul asta, lumea lupta pentru putere, numai ca banii si puterea asa cum e ea inteleasa acum nu fac altceva decat sa-i inraiasca pe cei din jur. Ne intrebam de ce oare vecinul e atat de rau, dar daca trebuie sa renuntam la a-i raspunde cu rautate nu putem. Pana la urma fiecare are dreptatea lui, e absurd sa afirmam ca drept si just este asa cum spunem noi. Asadar, celalalt ne vede la randul lui ca suntem rau cu el. Si uite asa, discutii interminabile despre cine a inceput si nici un rezultat. Daca insa brusc iti zici: gata, nu mai sunt suparat pe X-ulescu si te duci la el si-i zici... mai, am fost orb pana acum, orb de furie, iarta-ma, hai sa o luam de la zero, oare cum o sa fie? De ce sa facem asta? "Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti" iti spune ceva? De ce credeti ca a spus Isus asa ceva? E simplu, toti suntem niste licurici din marea Lumina. Avem impresia ca ala e nu stiu cum, ala e nesuferit, si asa mai departe, insa suntem asemenea unui ecosistem natural. Aviz celor care spun ca Avatar e o mare prostie de film. Acolo arata foarte bine legatura intre TOT, intre om si natura, toate sunt de fapt legate, numai ca noi traim fiecare pentru el, si normal ca Avatar pare o aberatie cu niste maimutoi care se agita pentru un copac, cand noi ne taiem copacii ca sa ne facem gard din ei... Am si uitat de unde am plecat cu discutia. Mda, de la pedepse, razbunare... ce sa mai zic, toata lumea se roaga iarta-MA (PE MINE) Doamne...asa cum si eu iert gresitilor mele (a se citi ultima parte repede, in genul... medicamentele...blah blah blah, repede acolo). Asadar TU iarta-MA pe MINE Doamne, eu ma mai gandesc daca ii iert pe cei din jur. Dar imi place ca lumea e credincioasa, merge la biserica, dar daca e sa ierte pe cineva... hmmm, complicata treaba... cum sa fac eu asta cand el nu stiu ce mi-a zis??? Pai cine sunt eu sa ma calce asa in picioare si tot EU sa ma duc la el...Ehh, sa vina el primul la mine macar! Sper sa nu supar pe nimeni cu satira mea, dar nu pot sa ma abtin. Asadar, vreti sa va iubeasca lumea din jur, sa se poarte frumos cu voi, cumparati cuie (cum era gluma aia), pofta in cui adica... daca nu aveti de gand sa oferiti voi mai intai. Cel mai bun exemplu de razbunare si rautate insa se gaseste in 90% din relatiile de cuplu. Asta pentru ca in mai toate cuplurile fiecare asteapta cate ceva de la celalalt, si in momentul in care nu primeste...poc! Celalalt, poc da... lasa ca vezi tu! poc poc! Fara dragoste neconditionata nu poate exista o relatie. Orice altceva e un joc de-a mama si tata, nu iubire. Vaaai cat am scris, gata ca dupa aia nu mai citeste nimeni ce scriu :) Iubiti-va, maine poate va fi prea tarziu...

Sfatul zilei urmatoare. Despre egoism.

Foarte multe persoane daruiesc ceva de genul... hai sa trec baba asta strada; chiar daca nu are nevoie, nu are importanta, e bine sa ajuti, sa daruiesti. Toata educatia e cladita de asa natura incat aflam ca e bine sa daruiesti, ne simtim prost cand altul daruieste si noi nu, si asa mai departe. Mi-a placut o povestioara in care un copil, in puritatea lui, la indemnul mamei sale sa ajute alte persoane, o intreaba: mama, dar de ce sa ajut eu pe cineva, iar cineva sa ajute la randul lui pe altcineva? ce treaba curioasa. De ce nu se ajuta fiecare pe el insusi??? Si cam asta e problema. Invatam ca a fi egoisti e rau, dar a darui e bine. Dar se pune problema... oare ce putem darui, daca noi nu avem nimic? PS: discutia nu are nici o legatura cu banii sau alte conceptii materialiste, este pur si simplu o idee care lipseste din educatie. E vorba cumva despre orbul care doreste sa-l calauzeasca pe alt orb. Vrea sa dea ceea ce nici el nu are. A darui este un lucru foarte frumos, dar numai atunci cand faci asta intr-un mod natural, firesc. Ganditi-va la un copac. Daca el nu ar fi egoist, dezvoltandu-se pana acolo unde are ce darui, fie ca e vorba de mireasma florilor sale, fie ca e vorba de fructele sale, sau pur si simplu de aspectul sau, el nu ar mai avea nimic de daruit. Toata natura e egoista pana ajunge in starea in care daruieste fara nici cel mai mic efort. Daca ar fi sa ne analizam faptele noastre, 90% din cei care daruiesc, o fac doar ca sa-si "rezerve" un loc in raiul promis de biserica, sau pentru a fi in rand cu lumea. Lumea e atat de complexa.... nu mai zic ca atunci cand dai un ban unui cersetor pe strada, acesta poate fi batut pt. acel banut, alti oameni fara vina sunt racolati si chiar mutilati pentru a fi demni de toata mila, pentru a prospera afacerea stiu eu carei "filatropici". Sau pur si simplu vine taica-su si-i ia banii sa-si mai ia o sticla de jamaica. Dar uite ca mi se duce mintea de colo-colo. Cum spunea si copilul cel mic, nimeni nu ne invata sa ne iubim destul pe noi insine, sa ne crestem spiritele pana acolo unde am putea darui lucruri cu adevarat bune... Asa ce daruim noi? daruim nefericirea noastra, daruim din amaraciunea de zi cu zi, in loc sa folosim acel timp pentru a ajunge sa avem fructe dulci asemenea copacului... Pana la urma ce tot incerc sa spun aici? Nu sa nu mai daruiti, Nu sa fiti egoisti, ci sa rezervati mai mult timp dezvoltarii voastre spirituale, sa nu mai fiti asa duri cu voi, sa va iubiti mai mult, sa va iertati mai usor greselile, sa traiti doar clipa prezenta, nu trecutul cu greselile lui si nu viitorul cu probleme si griji, sa fiti multumiti de ceea ce sunteti, sa fiti mai naturali, sa nu mai incercati sa copiati pe unul si pe altul, si abia dupa aceea, cand veti radia de fericire, optimism si bucurie, veti vedea ca acestea vor fi un dar nepretuit pentru toti cei din jur. Si in final, o alta remarca cumva de aceeasi natura, daca nu va plac cei din jur, daca vi se pare ca toata lumea are ceva cu voi, ca toate merg pe dos, nu mai cautati vinovati in afara voastra. Schimbati-va si se vor schimba si cei din jur. Daca tu esti morocanos, nu e normal ca toti cei din jurul tau vor fi la fel? Daca seful arunca cu venin in tine si tu taci si inghiti si-i transmiti numai ura, nu e normal ca relatia va fi intotdeauna aceeasi? Veninul se stinge cu miere, schimba-te pe tine si se vor schimba si toti cei din jurul tau!

Sfatul Zilei

Cine esti tu sa-i schimbi pe altii?

Toate prostiile din lume se intampla deoarece suntem crescuti sa semanam cu X si Y, nu suntem lasati sa crestem asa cum ne-ar fi placut sa fim. Suntem crescuti sa ne fie teama de tot ce ne inconjoara... asa... dupa proverbe prostesti gen "paza buna trece primejdia rea". Suntem invatati de mici ca dc. umblam fara caciula racim, si asa mai departe. Ei...crestem noi si ajungem sa facem aceleasi lucruri cu cei din jur. Ne credem buricul pamantului si incercam sa-i sfatuim pe toti din jur ca noi stim ce e bine si ce e rau pentru ei. Cu siguranta fiecare dintre voi a auzit de vreun parinte mai istet care nu si-a lasat copilul sa se faca artist ca mai bine e medic sau stiu eu ce meserie mai banoasa. Asta e cel mai clasic exemplu, dar ce e si mai trist, e ca incercam sa ne implicam in viata altora pornind de la cele mai mici prostii (de genul... nu mai manca aia ca nu e bun). Oamenii trebuie lasati liberi. Un om care nu e liber e asemenea unui papagal intr-o colivie pe care familia/prietenii il tin doar sa-l admire cat de frumos e el, asa...colorat si ascultator. Oamenii trebuie sa-si urmeze visele, sa afle singuri de ce nu e bine sa faci aia si aialalta. Stiu ca vorbesc SF-uri, dar ar fi bine ca macar cei care cititi aceste randuri, nu sa nu mai dati sfaturi, dar macar sa fiti constienti cand o faceti. "Nu mai spala sambata mai vecine ca e pacat!" iar acolo un beculet se aprinde si zice... hmm, oare? Oare e pacat? Dar cine sunt eu sa incerc sa-l schimb pe el? "Dar ii vreau binele doar!". OARE?

Ca sa-mi termin sfatul zilei:

Orice se intampla in viata este spre binele nostru... asa ca inceteaza sa-ti mai faci griji pentru viitor si uita trecutul!

Dupa evenimentele de la 11 septembrie, o firma a invitat membrii ramasi ai altor firme care fusesera afectate de atentate sa imparta spatiul de birouri ramas disponibil.

La una din intalnirile de dimineata, seful serviciului de securitate a spus povestile acelor oameni ramasi in viata... si motivele lor au fost toate lucruri "MICI":

Asa cum probabil ati mai auzit, directorul firmei a supravietuit in ziua aceea fiindca fiul lui incepuse gradinita.

Un altul a ramas in viata fiindca iesise sa cumpere gogosi.

O femeie a intarziat la serviciu fiindca nu sunase ceasul desteptator.

Un altul a pierdut autobuzul.

Un altul si-a murdarit hainele cu mancare la micul dejun si a trebuit sa se schimbe.

Altuia nu i-a pornit masina. Unul s-a intors sa raspunda la telefon.

Copilul altuia nu a fost gata la timp pentru a fi dus la scoala.

Altul nu a gasit un taxi.

Exemplul care i-a uimit pe toti a fost al unui om care se incaltase cu o pereche de pantofi noi in dimineata aceea.

Pe drum spre serviciu l-au ros pantofii si s-a oprit la farmacie sa cumpere leucoplast.

De aceea este in viata astazi.

Acum, cand ma intepenesc in trafic, pierd un lift, ma intorc din drum sa raspund la telefon.... adica toate acele lucruri marunte care ma enerveaza, ma gandesc ca probabil acela este locul in care Dumnezeu vrea ca eu sa ma aflu in acel moment...

Data viitoare cand dimineata ta pare ca incepe prost, cand copiii se imbraca prea incet, nu gasesti cheile masinii, prinzi toate semafoarele pe rosu, nu te simti suparat sau frustrat.

Dumnezeu este la datorie, datoria de a veghea asupra ta.

Misterul Vietii

"Iată misterul vieţii. Niciodată să nu te simţi perfect, niciodată să nu pretinzi că ai dreptate – să nu te laşi prins niciodată în capcana asta. Şi niciodată să nu gândeşti despre cineva că greşeşte, pentru că aceste două lucruri merg mână-n mână – dacă te simţi corect, îi vei condamna întotdeauna pe alţii şi te vei gândi că altcineva greşeşte. Acceptă oamenii aşa cum sunt. Ei sunt aşa cum sunt, cine eşti tu să decizi dacă au dreptate sau dacă greşesc? Daca gresesc, sufera, iar daca sunt corecti, sunt binecuvantati. Dar cine esti tu sa-i judeci?

Faptul că-i judeci pe alţii face ca egoul tău să crească. De aceea oamenilor le place să vorbească despre greşeşlile altora – le dă sentimentul că ei sunt corecţi.

Încercăm din răsputeri să fim corecţi. În societatea de azi este o luptă continuă despre cine a greşit, pe cine să dăm vina, pe cine să blamăm când ceva iese prost, rău etc. Iată o soluţie:

Fii plin de compasiune, fii inteligent, fii iubitor. NU îi judeca pe alţii. ŞI NU începe să te crezi corect, nu te considera niciodată sfânt. Să nu devii vreodată „Sfinţia Sa”. Niciodată.

Rămâi obişnuit, rămâi necunoscut. Şi în statutul tău de nimeni vine musafirul esenţial... în starea ta de nimeni, tu devii gazda." OSHO

Hai sa-i ajutam!

Familia Lidia C. (Am fost de Paste la ei).

Aici ne-am intalnit cu 2 fetite si un baietel: Alexandra de 14 ani, Amalia de 12 ani si David de 4 ani. Baietelul avea foarta multa energie si era foarte vesel, s-a bucurat nespus de toate jucariile (la fiecare jucarie ridicata din cutie exclama "ce frumos!"). Fetitele erau mai timide si mai retinute, poate chiar triste ar fi cuvantul potrivit. Am inteles de la doamna C. ca invata foarte bine, Alexandra e in clasa a 8-a si e talentata la desen. Ar vrea sa mearga la liceul de Arhitectura. Amalia, fata cea mica. este in clasa a 6-a si este pasionata de biologie.

Povestea lor: doamna C. s-a despartit de sotul dansei acum 4 ani si este singura care aduce un venit in casa, venit obtinut ca menajera. Acest venit nu este stabil si este mai mult decat insuficient pentru nevoile de baza ale acestor copilasi (50-100 lei din cand in cand). Intrucat nu isi poate permite sa il dea pe David la gradinita, baietelul merge cu ea de fiecare data cand trebuie sa lucreze. Au avut un mare necaz acum mai putin de 1 luna: si-au pierdut casa care a fost retrocedata fostului proprietar. Doamna spune ca aceasta retrocedare a fost facuta ilegal si fara ca persoana beneficiara sa fi fost proprietar anterior. Insa veniturile nu le-au permis sa se lupte cu aceasta rezolutie. Legislatia in vigoare le da dreptul la un ajutor de chirie de 900 RON pentru o perioada de 2 ani, insa din cauza unor probleme birocratice nu au acces la aceasta suma.

Acum locuiesc cu chirie intr-o casa cu 2 camere pentru care platesc 1000 RON/luna. Le-a fost foarte greu sa stranga aceasta suma si nu le mai ramasesera bani pentru mancarea de Paste. Casa este foarte departe de vechea lor casa si de scoala copiilor, insa fiind una din cele mai bune scoli din Bucuresti doamna C. a preferat sa nu ii mute de la scoala si sa faca acest drum in fiecare zi. Conditiile sunt destul de proaste: au apa de la put (care nu este potabila) si sunt nevoiti sa bea apa cumparata, toaleta este in curte, strazile sunt neasfaltate si cand am fost noi erau pline de apa si noroi.

Ar avea nevoie de:

- o masina de spalat (care sa nu fie automata)

- rechizite (caiete studentesti)

- un avocat care sa le poata ajuta pentru a obtine ajutorul de chirie

- o slujba stabila pentru mama

- multe bidoane de apa plata.

In idee, ar avea nevoie de orice! Cine doreste sa participe... stiti ce aveti de facut!

Boala lu' Calachi

M-am mai gandit... ca s-o parafrazez pe vaca de Fulga. Cred ca toata lumea e constienta ca exista efectul Placebo, daca nu, cautati pe atotstiutorul Goooogul, sau aruncati un ochi... sa zicem aici. Asta ce ar insemna? Ca daca ne doare capul si ne zice cineva ca s-a inventat un medicament care ia durerea de cap in 3 secunde si ne pune un cub de zahar intr-un pahar cu apa, capusorul nostru proceseaza, si se conformeaza. Dar se pare ca nu suntem constienti de asta din moment ce aud atata lume in jur ca se plange de sanatate, de nefericire si asa mai departe. Normal, mereu trebuie sa afirmam ca ne simtim bine, pana in punctul in care ne convingem si pe noi ca ne simtim bine cu adevarat, dar nu... oamenii prefera sa se planga. Mai mult, inca de mic, un copil este invatat ca daca se simte rau, scapa de scoala, sau din a-si mai face temele, sau e alintat, i se aduc cadouri si asa mai departe, iar in timp, cand ajunge chiar la maturitate, lumea la servici il scuteste de munca, sau il compatimeste, s.a.m.d. Acest fapt conduce la dorinta inconstienta a omului de a se simti rau. Majoritatea raului ni-l facem cu manutele noastre, sau poate mai bine zis, cu capusorul nostru! Toate bolile care ne inconjoara sunt rodul celor care creaza medicamente de altfel... ori prin crearea si raspandirea virusilor, ori pur si simplu prin cate o campanie mediatica extrem de agresiva (vezi gripa aviara, porcina si asa mai departe)... ati mai auzit ceva de ele? Sunt curios ce urmeaza.... gripa pestelui (sau a boului de balta poate). Acelasi lucru si la virusii de calculatoare... cine crede ca exista oameni care fac virusi asa... din pasiune... cativa or fi ei, dar sunt sigur ca sunt recrutati imediat de firmele care produc antivirusi... Cine ar mai lua antivirusi dc nu ar exista virusi??? Asadar... e mai clar ca lumina zilei ca virusii sunt creati de cei care fac si antivirusii. Iar ca sa revin la virusii umani, mi s-a parut foarte firesc cum era demult prin orient: doctorii erau platiti cat timp pacientii lor erau sanatosi si li se imputau din leafa zilele cat pacientii erau bolnavi... E mult mai logic decat cum e in societatea noastra! La fel si preotii... mi se pare absurd sa dai bani la popa sa-ti ingroape mortu'. Mi se pare mie sau toate merg pe dos? Ma rog... societatea, asa cum e ea, nu-mi fac prea multe sperante sa se intoarca precum celebrul Hopa Mitica, care cade-n... fund si se ridica, dar macar oamenii, de dragul lor, daca ar intelege ca-si fac rau jelindu-se si plangandu-si de mila, tot ar fi ceva... Da na... stiti voi zicala despre lucrul manual... va las sa meditati! A, si inca ceva, de acum, FABRICA de ZAMBETE lanseaza campania permanenta de intr-ajutorare a familiilor nevoiase, care cu ce vrea. Cand se strang destule lucruri pt. o familie... ne si ducem sa le furam un zambet, e o prostie sa fim mai buni DOAR de Craciun, Paste sau stiu eu ce zi... Trebuie sa fim mai buni in fiecare zi, sa ne gandim ca unii traiesc de pe o zi pe alta. Acum cateva zile, in campania de 1 iunie am intalnit o familie care era atat de fericita ca le-am luat peste... nu mai mancasera de nu mai tineau minte cand... sper ca va dati seama de gravitatea acestui fapt, dar na... nu mila le trebuie, ci cate un gest frumos din cand in cand. Hai ca se poate! Cand simtiti ca viata e grea, dati ceva de la voi, veniti cu noi acasa la cate o familie de genul asta, vedeti cum zambesc cei mici de la o jucarie si 3 bomboane si va trece. Pa, si pe curand!

Va indoiti ca exista viata dupa moarte? ca exista Dzeu?

DISCUTIE INTRE DOI EMBRIONI:

- Tu crezi in viata de dupa nastere?

- Desigur! Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva… Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.

- Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate?

- Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici. Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura…

- Ce ciudat! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical… Insa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt cordonul ombilical.

- Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa, probabil, ceva mai altfel decat ne-am obisnuit noi aici.

- Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta inghesuiala, intr-un intuneric profund.

- Eu nu stiu exact cum va fi daca ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.

- Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?

- Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea, nu am fi deloc.

- Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa ca e evident ca nu exista!

- Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru. Stii, eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!

1 iunie 2010

A fost odată un băieţel care a dorit foarte mult să îl întâlnească pe Dumnezeu şi s-a gândit el într-o zi să pornească în căutarea Lui. Ştia foarte bine că nu o să fie o simplă plimbare, aşa că înainte de a porni şi-a umplut bine, bine valiza cu dulciuri şi cu multe sticluţe cu apă, să-şi mai potolească foamea şi setea din când în când.

Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui a zărit un parc mare şi umbros, şi s-a gândit să-şi tragă puţin suflul înainte de a porni iar la drum. S-a aşezat pe o bancă lângă un bătrân amărât care se uita atât de plictisit la porumbeii ce scormoneau şi ei asfaltul, în speranţa că or mai găsi câte ceva de-ale gurii.

Băieţelul şi-a pus valiza în braţe şi a scos din ea o sticluţă de apă şi când să se servească a fost întrerupt de privirea bătrânului, care se uita la el cu o flămânzeală de parcă vroia să îl mănânce cu tot cu papuci. Făcându-i-se milă, baiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri, iar drept răsplată bătrânul i-a oferit un zâmbet.

Atât de incredibil şi de radiant a fost zâmbetul bătrânului, încât băieţelul i-a oferit şi o sticluţă cu apă doar, doar va mai primi încă un zâmbet atât de frumos. Fără nici o ezitare şi fără nici o reţinere, bătrânul i-a mai zâmbit încă o dată copilului.

Toată după-amiaza întreagă au stat acolo pe bancă, mâncând şi bând, fără să îşi spună vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnoptă, băiatul simţi prezenţa oboselii şi se hotărî să o ia către casă, cu gândul că îşi va continua călătoria în următoarea zi. Nici nu apucă bine să facă câţiva paşi că dă fuguţa înapoi să-l îmbraţişeze pe colegul său de bancă. Bătrânul surprins de fapta copilului, tot ce i-a putut oferi înapoi a fost cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul în acea zi.

Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă de expresia feţei plină de fericire a copilului ei, nu se răbdă să nu îl întrebe: “Ce ai făcut tu azi de eşti aşa de fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”

Copilul îi răspunse: “Am luat masa cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca mama lui să apuce să îi răspundă, a mai adăugat: “Ştii ceva? Are cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată!”

Între timp, bătrânul a ajuns şi el acasă şi copilul său, observând privirea paşnică a tatălui, nu a ezitat să nu îl întrebe: “Tată, ce ai facut azi de eşti aşa fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”

El i-a răspuns fiului său: “Am mâncat în parc dulciuri cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă, el a adăugat:” Ştii ceva? Este mult mai tânăr decât am crezut!”

---

Morala:

Prea des subapreciem puterea unei îmbrăţişări, a unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unei urechi ascultătoare, a unui onest compliment sau a unui simplu act de caritate. Toate acestea au potenţialul de a face dintr-o zi obişnuită o zi specială sau chiar să schimbe întregul fir al vieţii unei persoane. Şi toate acestea sunt printre cele mai obişnuite lucruri prin care acţionează ajutorul divin.

Asadar, aviz celor care se tot plang de nefericire, de viata lor grea si asa mai departe... Ia incercati si pe calea asta... sa vedem... cum o sa va mai simtiti dupa aceea? Mai multe nu mai spun, las pozele sa vorbeasca!

Povestea inimii

Se povesteste ca intr-o zi, un tanar s-a oprit in centrul unui mare oras si a inceput sa le spuna trecatorilor ca are cea mai frumoasa inima din lume. Nu dupa mult timp, in jurul lui s-au strans o multime de oameni care ii admirau inima: era intr- adevar perfecta! Toti au cazut de acord ca era cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata…

Tanarul era foarte mandru de inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea. Deodata, de multime s-a apropiat un batranel. Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine:

- Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele!

Oamenii au inceput sa-si intoarca privirile spre inima batrnelului. Pana si tanarul a fost curios sa vada inima ce indraznea sa se compare cu inima lui. Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pana departe. Dar era plina de cicatrice, si erau locuri unde bucati din ea fusesera inlocuite cu altele care nu se potriveau chiar intru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si inima batranului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri. Ba, mai mult, din loc in loc lipseau bucati intregi, lasand sa se vada rani larg deschise, inca sangerande.

-Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa? isi sopteau uimiti oamenii.

- Cred ca glumesti, spuse tanarul dupa ce a examinat atent inima batranelului. Priveste la inima mea, este perfecta! Pe cand a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere.

- Da, a spus bland batranul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu a ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea: rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de langa mine, care adesea imi da in schimb, o bucata din inima lui, ce se potriveste in locul ramas gol in inima mea. Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, raman margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult, deoarece imi amintesc de dragostea pe care am impartasit-o cu cel de langa mine. Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic in schimb, nici macar o bucatica din inima lor… Acestea sunt ranile deschise din inima mea, pentru ca a-i iubi pe cei din jurul tau implica intotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste rani sangereaza inca si ma dor, ele imi amintesc de dragostea pe care o am pana si pentru acesti oameni. Cine stie, s-ar putea ca intr-o zi sa se ntoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu bucati din inimile lor… Intelegi, acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? a incheiat cu glas domol si zambet cald batranelul.

Tanarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat in lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batran, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a ntins-o cu maini tremurande. Batrnul i-a primit bucata si a pus-o in inima lui. A rupt, apoi, o bucata din inima brazdata de cicatrice si i-a intins-o tanarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.

Tanarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca in inima candva perfecta pulsa de-acum dragoste din inima batranului. Cei doi s-au imbratisat, si-au zambit si au pornit impreuna la drum.

Cat de trist trebuie sa fie sa mergi pe calea vietii cu o inima intreaga in piept… O inima perfecta, dar lipsita de frumusete… Inima ta cum este?

O poti imparti cu altii?

Cate ceva despre educatie...

Oare ce fel de oameni ar iesi din scoli daca s-ar promova originalitatea, adevarata inteligenta si nu papagaliciunea? Pe toata perioada scolii suntem "aplaudati" daca reusim sa reproducem solutii date de Einstein sau daca invatam pe derost ideile stiu eu caror filozofi, sau si mai si, istoria ne pune sa tinem minte ca niste papagali datele exacte cand niste oameni de nimic au reusit sa cucereasca stiu eu ce, care ce civilizatii au mai exterminat, ii studiem pe Hitler, Stalin, Lenin, si ororile facute de ei. La romana studiem opere precum Baltagul sau Ion, in care vedem cum oamenii se omoara pentru pamant sau pentru niste oi, il studiem pe Bacovia care nu vede altceva decat cimitire si morti, iar la religie nu mai zic... auzeam pe strada niste elevi mandri ca au scris in lucrare bine definitia pacatului si consecintele acestuia. Se promoveaza teama, prostia, negativismul... si ne mai miram de calitatea oamenilor. Iar apropo de religie... daca omul ar fi constient ca Dumnezeu e peste tot, s-ar mai duce cineva la biserica? Sper ca ati inteles ideea. Ca sa revin insa la educatie, am avut profesor de fizica pe la facultate care, daca ignorai o virgula din lectiile predate de el ne spunea: "aviatori nebuni!!! voi vreti sa inventati fizica?" Oare ce ar fi raspus unul ca Einstein? Cum spuneam, in loc sa fie lasati copiii sa gaseasca solutii care sa se indrepte incet-incet catre cele ale marilor genii... majoritatea profesorilor ii incurajaza pe papagali. Eu unul stiu ca tot liceul m-am impotrivit la informatica sa invat pe de rost algoritmii asa cum i-au gandit altii, si la un moment dat am reusit sa inteleg de ce solutiile acelea erau cele mai bune. PARINTI!!! Incurajati-va copiii sa gaseasca ei solutii, dati-le naibii de note! (da stiu... nu e bine sa pronunti cuvinte precum dracu sau naiba ca ajungi in iad :))) Vorba lui Osho, ca sa tii oamenii sub control inventeaza ceva sa le fie teama... inventeaza iadul. Dar mai vorbim despre asta alta data. Inchid paranteza. Stiu o multime de parinti care fac la propriu temele copiilor sa ia note mari!!! Va cresteti niste roboti! Lasati-i sa gaseasca ei solutii la toate, oricat de proaste ar fi la inceput, si orice note proaste ar lua!!! Numai asa, generatiile care or sa vina o sa iasa de sub tiparul asta idiot si comunist! Pe curand! Si nu uitati de campania de 1 iunie! Unii traiesc cu 1 mil(-ion nu -iard) pe luna bani de mancare. Cine nu ma crede va duc sa-i vedeti! Asa ca mai renuntati si voi la cate ceva pentru ei! Bye!

Mini - Campanie de 1 iunie

Cum in campania de Paste am gasit cateva neajunsuri la familiile ajutate, deja au aparut cativa oameni dornici sa aduca un zambet si de ziua copilului. S-a gasit un patut pentru familia care avea nevoie, si alte cateva lucrusoare. Daca mai gasiti ceva care nu va trebuie prin casa, sau doriti sa puneti pe masa cateva dulciuri la niste copii care stiu sa le aprecieze, nu ezitati.

PS: Daca are cineva mobilier care nu-i mai face trebuinta (orice), este binevenit!

De asemenea, daca cunoasteti vreun avocat (sau sunteti :) avem cateva cazuri la care ne puteti ajuta!

Gesturi nobile

S-a intamplat imediat dupa Paste. O persoana buna la suflet, Mihaela P., a primit prea multe dulciuri de la munca si s-a gandit sa le doneze la niste copii. Intamplarea a fost sa dea de noi, care eram "incalziti" cu operatiunea noastra de Paste, si le-am plasat imediat la o familie cu probleme pe care am ajutat-o la Craciun. Familia are doi copii, dar in poza apare numai unul deoarece doar el era acasa. Multumesc deasemenea Simonei si lui Oby pentru ca s-au oferit sa le duca. Scuze pentru intarzierea postarii acestui gest frumos.

Cugetari despre iubire

"Sa luam de exemplu, expresia pe care o folosesc vorbitorii de limba engleza pentru a te indragosti. Ei spun "fall in love", in traducere, a cadea in iubire. Ei bine, nu poti cadea in iubire daca esti constient; Poti sa iubesti, dar nu va fi o cadere, va fi o inaltare. Caderea in iubire este o stare de vis; de aceea ii recunosti dupa ochi pe indragostiti, ei parca sunt mai adormiti decat ceilalti, mai ametiti, mai visatori. Ii recunosti dupa ochi pentru ca ochii lor au o anume somnolenta. Cei care se inalta din iubire sunt cu totul altfel. Ei nu mai viseaza, ei infrunta realitatea si, prin asta, se dezvolta, evolueaza. Cazand in iubire ramai copil; inaltandu-te in iubire te maturizezi. Si, incetul cu incetul, iubirea devine nu o relatie ci o stare a fiintei tale. Atunci nu se mai pune problema ca iubesti asta si nu iubesti aia, nu - atunci iubesti pur si simplu. Iubesti tot ce te inconjoara, iubesti tot ce se intampla. Cand te uiti la un copac, il privesti de parca ti-ai privi chipul iubit. Iubirea devine o stare a fiintei, devine o stare de a fi. Acum tu esti iubire. Asta inseamna inaltare, nu cadere. Iubirea este frumoasa cand te inalti prin ea si devine murdara si urata cand cazi prin ea. Iar mai devreme sau mai tarziu vei descoperi ca se dovedeste otravitoare, devine un lat. Ai fost prins in el, libertatea ta a fost zdrobita. Aripile ti-au fost taiate; acum nu mai esti liber sa zbori. Cazand in iubire devii o posesiune; posezi si tu si lasi si pe altcineva sa te posede. Devii un lucru si, la randul tau, incerci sa o transformi intr-un lucru pe persoana de care te-ai indragostit. Uita-te la un cuplu casatorit, un sot si o sotie; amandoi seamana cu niste lucruri, nu mai sunt persoane. Fiecare incearca sa-l posede pe celalalt. Numai lucrurile pot fi posedate, persoanele niciodata. Fiecare incearca incontinuu sa-l posede pe cel iubit. Asta nu mai e iubire. De fapt atunci cand posezi o persoana, urasti, distrugi, ucizi - esti un criminal. Iubirea trebuie sa ofere libertate; iubirea este libertate. Iubirea il face din ce in ce mai liber pe cel iubit, iubirea ii va da aripi, iubirea va deschide pentru el cerul nemarginit. Ea nu poate sa devina o inchisoare, o ingradire." OSHO - no comment.

Cugetari

Am citit ceva de Osho si am ramas perplex. Toata viata ne chinuim sa o facem pe sfintii. Biserica ne da numai exemplele sfintilor, ce e bine, ce e rau... Spune Osho un lucru genial, pe care l-au spus altii probabil inainte, dar nu conteaza asta, ideea e ca asta e adevarul... Asa-i ca nu exista noapte fara zi, nu exista bun fara rau? Asadar, daca vrem sa scapam de pacat trebuie sa scapam de ideea de sfant. Cum vine asta??? Este ca si cum am vrea sa scapam doar de o fata a unei monede. Suntem atat de inchisi in conceptii, incat daca nu te duci la biserica esti considerat pacatos. Dumnezeu nu este peste tot oare? Vreau sa-mi spuna cineva care este diferenta intre egiptenii care venerau niste statui si ai nostri crestini, care merg prin biserici si pupa icoanele pe toate partile. Daca mai plange sau sangereaza cate o icoana, sincer... cred ca face asta tocmai pentru ca suntem atat de orbi... si asta doare. Am citit despre o povestioara geniala. Un mare intelept se afla intr-un templu, si fiindu-i frig a luat o statueta a unui Budda si i-a dat foc sa faca cald. "Parintele" de-acolo sa faca apoplexie... si omul ii zice calm... Sa las pe Dzeu din mine sa moara pentru o bucata de lemn? Oare nu e acelasi lucru si cu obiectele noastre de cult? Dumnezeu e peste TOT si in TOT! O alta povestioara hazlie, unu se tot ruga la Dzeu da-mi Doamne nush ce... si cineva auzindu-l vine si-i da una peste ceafa. Totul ne e la dispozitie, noi il asteptam de la Dzeu! E o idiotenie sa cerem de la Dzeu ceva material, iar in plan spiritual... avem toate uneltele sa fim parte din Dzeu dar noi asteptam SA NI SE DEA! Acum exista informatii cat cuprinde; pe timpuri, informatiile se gaseau atat de greu incat unul ca Pitagora a facut ani de zile din Grecia in Egipt, sa studieze biblioteca din Alexandria. Noi avem atatia intelepti pe care putem sa-i studiem si totusi majoritatea lumii prefera sa-si piarda timpul intoxicandu-si mintea la televizor, citind toate infectiile de ziare, sau chiar si carti pe care ar fi trebuit sa le citeasca la 12 ani, pentru cultura generala. Dar fiecare e liber sa traiasca asa cum crede, insa cand vad ca unii se plang de nefericire, de sanatate si alte treburi d-astea... nu mai zic nimic... Pentru cei care ma cunosc, as mai da o nota personala dezvoltarii mele spirituale. Intai a fost Lazarev, cel care mi-a deschis ochii si care mi-a zdruncinat conceptiile mele de pe atunci despre lume. M-am trezit oarecum strain intr-o lume pe care credeam ca o cunosc cat de cat. Mi-am dat seama de multe dintre mecanismele complexe ale jocului vietii. Acum, printre multi alti autori care au confirmat ce am inteles si ceea ce avea sa vina, am inceput sa-l citesc pe Osho. Si am inteles de ce nu l-am citit de la inceput, pentru ca era prea mult. De la un "incuiat" cum li se spunea in Harry Potter, sa-l citesti pe Lazarev apoi pe Osho... e bomba atomica pentru o persoana, bineinteles pentru una care citeste toate cartile acestora, si care cauta niste raspunsuri. Ca sunt si destule persoane care poate i-au citit pur si simplu la recomandarea cuiva sau in loc de "povesti nemuritoare". Asadar, Lazarev iti zdruncina puternic lumea materiala, iar Osho iti zdruncina ce a mai ramas, adica si pe cea spirituala. Cand citesti Osho, daca nu ai inteles deja ce inseamna atasamentul prostesc de lumea materiala, cu siguranta o sa ti se para ca abereaza. Dar de fapt e atata adevar in ceea ce scrie el! Si inca o chestie deosebit de inteligenta este ceea ce spune Lao Tzu, ca nu se poate scrie despre adevar asa cum nu se poate descrie in cuvinte iubirea, sau cum nu-i poti spune un orb cum e sa vezi!!! Insa Osho vine in completare si spune ca totusi ceea ce scriem este bun pentru a trezi setea de cunoastere a celorlalti. Adevarul nu se poate decat sa-l descopere fiecare, exact ca in povestea cu fluturele. Daca astepti sa afli totul fara ca sufletul tau sa treaca prin anumite experiente... asteapta! Asa cum asteapta si cei care pun acatiste la biserica sa-i iubeasca femeile, sau sa le dea Dzeu masina si casa la feciori :))) nu radeti ca-s reale astea, si multe altele da nu vreau sa le scriu ca cine stie pe cine mai "ranesc". Somn usor! Sau buna dimineata... voi alegeti!

Cristina ne povesteste:

Am avut ocazia sa particip la campania “ Sa daruim un zamber de Paste unor familii nevoiase”.

Totul a inceput de la statusul lui Mihai. Mi s-a parut o initiativa extraordinara. Am zis de ce nu m-as implica si eu; am inceput sa informez prietenii si cunostintele despre campanie, am sunat la cateva familii sa le ascult povestea, apoi am inceput colectarea, depozitarea si sortarea lucrurilor. Miercuri a sosit ziua cea mare – distribuirea lor catre familii – am avut placerea sa cunosc familia d-nei D. Alexandrina.

Impresiile ar fi urmatoarele: am ramas uimita sa constat ca acestia locuiesc pe o strada care este doar jumatate pietruita, restul fiind doar pamant si cateva baltoace (catre casa dansei nu se poate ajunge cu masina) – aceasta fiind o strada din Buc – sector 2. Cand am ajuns, am descoperit o bunica care ne-a intampinat cu bucurie. Familia este compusa din bunica, bunicul si 2 nepotele. Am cunoscut-o doar pe Liliana, o fetita de 7 ani, timida, care tocmai ii scrisese iepurasului si ii cerea, daca are bani, ciocolata, sandale si haine frumoase. Bunica ne-a spus ca fetitele invata bine la scoala.

Familiei i-ar fi de folos:

· un pat pentru fetite;

· un avocat

· rafturi sau o biblioteca pentru fetite

Le multumesc prietenilor care m-au ajutat in aceasta campanie (Bianca, Oana, Luiza, Andreea, Alina C., Gabriela, Raluca, Maria, Cristina, Mihai, Alina, si participantilor la sortare si distribuire), fara ei nu ar fi fost posibil sa aducem aceste zambete.

Simona ne povesteste:

Intr-o frumoasa zi de primavara am fost in vizita la 2 familii cu 5 copii minunati pentru a le darui hainute, jucarii precum si alimente:

- Prima familie (mamica Iuliana O.)

Acolo ne-am intalnit cu 2 fetite: Stefania de 6 ani si Alexandra de 3 ani. Fetitele au fost foarte sociabile si s-au bucurat mult sa ne vada si de toate cadourile pe care le-am adus. Cea mica si-a afundat repede nasucul intr-un iepuras de ciocolata si cea mare a fost incantata de toate jocurile pe care le-am adus (i-au placut in special un domino cu forme de animale, o tablita de scris pe care si-o dorea mult). Mamica a fost foarte incantata de toate hainutele (pentru fetite, pentru dansa si pentru sot) precum si de alimente.

Povestea lor: Singurul venit pe care il au este salariul de sofer al sotului (8 milioane). Locuiesc intr-o camera de maxim 12 m2 toti 4, intr-un apartament de 3 camere in care stau si alte rude (bunica, matusa). Patutul fetitei mici s-a rupt si a fost reparat de mai multe ori, insa ar avea nevoie de altul. Fetita cea mare, Stefania doarme pe un pat pliant. Pe fetita cea mare au dat-o pentru putin timp la gradinita, insa nu au putut sa isi permita sa o mai tina.

Ar avea nevoie de:

- un patut pentru Alexandra, fetita lor cea mica, pat special pentru copii

- un pat pentru Stefania, fetita cea mare, insa unul mai mic, intrucat nu au suficient spatiu sa incapa unul de dimensiuni normale.

- un post mai bine platit pentru tatal fetitelor.

- A doua familie (mamica Lidia C.)

Aici ne-am intalnit cu 2 fetite si un baietel: Alexandra de 14 ani, Amalia de 12 ani si David de 4 ani. Baietelul avea foarta multa energie si era foarte vesel, s-a bucurat nespus de toate jucariile (la fiecare jucarie ridicata din cutie exclama "ce frumos!"). Fetitele erau mai timide si mai retinute, poate chiar triste ar fi cuvantul potrivit. Am inteles de la doamna C. ca invata foarte bine, Alexandra e in clasa a 8-a si e talentata la desen. Ar vrea sa mearga la liceul de Arhitectura. Amalia, fata cea mica. este in clasa a 6-a si este pasionata de biologie.

Povestea lor: doamna C. s-a despartit de sotul dansei acum 4 ani si este singura care aduce un venit in casa, venit obtinut ca menajera. Acest venit nu este stabil si este mai mult decat insuficient pentru nevoile de baza ale acestor copilasi (50-100 lei din cand in cand). Intrucat nu isi poate permite sa il dea pe David la gradinita, baietelul merge cu ea de fiecare data cand trebuie sa lucreze. Au avut un mare necaz acum mai putin de 1 luna: si-au pierdut casa care a fost retrocedata fostului proprietar. Doamna spune ca aceasta retrocedare a fost facuta ilegal si fara ca persoana beneficiara sa fi fost proprietar anterior. Insa veniturile nu le-au permis sa se lupte cu aceasta rezolutie. Legislatia in vigoare le da dreptul la un ajutor de chirie de 900 RON pentru o perioada de 2 ani, insa din cauza unor probleme birocratice nu au acces la aceasta suma.

Acum locuiesc cu chirie intr-o casa cu 2 camere pentru care platesc 1000 RON/luna. Le-a fost foarte greu sa stranga aceasta suma si nu le mai ramasesera bani pentru mancarea de Paste. Casa este foarte departe de vechea lor casa si de scoala copiilor, insa fiind una din cele mai bune scoli din Bucuresti doamna C. a preferat sa nu ii mute de la scoala si sa faca acest drum in fiecare zi. Conditiile sunt destul de proaste: au apa de la put (care nu este potabila) si sunt nevoiti sa bea apa cumparata, toaleta este in curte, strazile sunt neasfaltate si cand am fost noi erau pline de apa si noroi.

Ar avea nevoie de:

- o masina de spalat (care sa nu fie automata)

- rechizite (caiete studentesti)

- un avocat care sa le poata ajuta pentru a obtine ajutorul de chirie

- o slujba stabila pentru mama

- multe bidoane de apa plata.

Rezultatele Campaniei

Povestea este simpla. Nu trebuiesc prea multe ingrediente pentru a face un bine. Trebuie doar putina bunavointa. Uitandu-ne la poze, va fi foarte simplu sa intelegem fenomenul. Fiecare dintre noi are prin casa obiecte care nu ne mai sunt de folos. Uitati-va la copiii care isi adora bicicleta si rolele din primele secunde in care le primesc. Stateau probabil in vreo boxa prafuite. La fel sunt sigur ca vor fi de folos si cele 2 calculatoare care sigur nu mai trebuiau vechilor proprietari. Acum vor renaste in casele unor oameni care nu-si permiteau sa le faca bucuria unui calculator copiilor. O fetita ne scria ca-si dorea de Paste niste sandalute si ciocolata. Trebuie sa invatam sa pretuim chiar si putinul pe care il avem. Iar din "putinul" nostru trebuie sa ne invatam sa daruim si altora pentru care putinul inseamna mult mai putin. Isi imagina fetita care isi dorea niste sandalute ca va primi un calculator? Trebuie sa ne unim fortele si sa daruim din ce in ce mai mult, sa ne implicam mai mult in problemele celorlalti! Multi au in casa obiecte care nu le mai trebuiesc, totul e sa vina cineva sa-i traga de maneca sa le dea unor oameni care au nevoie de ele. Daca ai citit pana aici, sunt sigur ca ai si tu ceva de daruit! Ca sa vorbesc un pic si despre ce am simtit cand am oferit acestor familii de Paste o mica raza de lumina si un zambet pentru copii, pe langa faptul ca ma multumesc din ce in ce mai mult cu ceea ce am, fapt pe care l-am realizat inca de ceva timp, intentionez sa imi dedic din ce in ce mai mult timp unor astfel de actiuni deoarece se poate. Puteti si voi! Invatati sa daruiti!

Rezultatele Campaniei (poze 5)

si niste poze pentru a vedea cum se mai locuieste inca in Bucuresti... in cazul in care nu stiati.

URMEAZA comentariile participantilor la campanie, impresii, pareri, povestile familiilor, cum ii putem ajuta in continuare, etc. TINETI APROAPE!

Rezultatele Campaniei (poze 4)

Rezultatele Campaniei (poze 3)

Rezultatele Campaniei (poze 2)

Rezultatele Campaniei (poze 1)

Vine Pastele! Sa aducem un zambet unor familii nevoiase

Hai sa ne adunam cu mic cu mare, sa mai strangem de prin casa ce haine, jucarii, carti, componente PC nu ne mai trebuiesc sa facem niste copii (si pe parintii lor, bineinteles) fericiti... Poate o sa spuneti ca nu rezolvi nimic dc ii ajuti doar asa....ca ei tot vor avea probleme! Asa e, dar daca toti ar face ca noi s-ar strange tone de lucrusoare si pentru ei. De cate ori nu v-ati luat ceva si nu v-a mai placut! Altii se imbraca cu hainele strabunicilor si nu mai zic nimic! Am participat si la alte "imparteli" de genul asta si nu va pot impartasi fericirea pe care am putut-o citi in ochii copiilor (si ai parintilor)! Chiar va recomand... cine vrea sa vina cu noi atunci cand vom da cadourile este invitat cu draga inima! Si va asigur ca o sa fiti mai buni, o sa apreciati mai mult ce aveti! Hai sa impartim lumina de Paste! Astept cat mai multi doritori sa participe la campanie!

1. familia D. GEORGETA: 2 copii: Camelia - 8 ani, Alin Florian - 11 ani.
2. familia A. ELENA SIMONA: 2 copii: Iustin - 10 ani, Andrei - 8 ani.
3. familia M. LIDIA: 7 copii: 4 fete (2, 4, 7 si 14 ani) si 3 baieti (11, 13, 16 ani).
4. familia O. IULIANA: 2 copii: Stefania - 6 ani, Alexandra-3 ani.
5. familia Z. NICOLETA: 3 copii: Alexandra - 15 ani, Gabriel - 11 ani, Mihai - 9 ani.
6. familia D. ALEXANDRINA: 2 nepoti: Nicoleta - 9 ani, Liliana - 7 ani.
7. familia C. LIDIA: 8 copii din care 5 copii sunt majori si nu locuiesc impreuna cu mama (se pare ca nici nu tin legatura cu aceasta…). 3 copii sunt alaturi de mama. Cei trei copii: Alexandra - 15 ani, Amalia - 13 ani, David - 5 ani.

NEWS FLASH:

Cu ajutorul Cristinei si a Georgianei am aflat urmatoarele povesti:

1. Familia D. GEORGETA

Familia are 2 copii, mama este casnica (lucreaza ocazional), locuieste intr-o camera, in casa surorii. A beneficiat de ajutor financiar in anii 2007 si 2008. Acum venitul lunar consta in alocatiile copiilor si alocatia monoparentala .

2. Familia A. ELENA SIMONA

Familia are 2 copii. Mama si un copil au handicap si au beneficiat de ajutor financiar in anul 2008. Sotul lucreaza , familia locuieste in casa socrului (2 camere).

3. Familia M. LIDIA

Copiii locuiesc cu parintii.

Tatal este pensionat pe caz de boala, iar mama are un handicap si are o pensie de 200 lei.

Patru dintre copii sunt elevi in clasele I, IV, VI, IX

Tatal mi-a zis ca ar fi de mare ajutor urmatoarele: scutece si servetele pt. bebe, detergent pt rufe (automat), rechizite, 1 ghiozdan, haine, carti .

O mare problema cu care se confrunta familia este alimentatia, pt Paste le-ar fi de mare folos cat mai multe merinde. La ultimul control medical s-a stabilit faptul ca acesti copii sufera de anemie

Larisa (fata de 14 ani) si-ar dori un ghiozdan si multe carti (ii place sa citeasca) :)

Surse de venit: pensiile parintilor + alocatiile copiiilor

4. Familia O. IULIANA

Familia are 2 copii. Mama si tatal nu lucreaza, singurul venit fiind alocatiile copiilor. Familia locuieste impreuna cu alte 2-3 familii intr-un apartament cu 3 camere.

5. Familia Z. NICOLETA:

Copii locuiesc cu mama, bunica si fratele mamei.

Parintii au divortat, copii nu primesc pensie alimentara deoarece tatal nu lucreaza.

Alexandra este eleva in clasa VIII.

Gabriel este elev in clasa IV.

Mihai este elev in clasa III.

Mama mi-a zis ca i-ar fi de folos rechizite, 1 ghiozdan, haine, carti pt Alexandra.

Copiii si-ar dori role si o bicicleta :)

Surse de venit: salariul, pensia bunicii + alocatia copiilor.

6. Familia D. ALEXANDRINA:

Cele 2 nepotele sunt ingrijite de bunica. Mama copiilor este retinuta pentru o perioada de 5 ani (din vina concubinului). Asistentele sociale spun ca ar merita verificat dc. ni se alatura cauzei si vreun avocat ceva, poate reusim sa o ajutam pe mama. Bunica are o invaliditate iar bunicul sufera de diabet zaharat. Toti locuiesc in 3 camere, impreuna cu fratele mamei. Conditiile sunt destul de precare, fiind vorba de o casa veche .

Nicoleta este eleva in clasa II, iar Liliana este la gradinita - grupa mare.

Bunica mi-a spus ca i-ar trebui rechizite, carti de povesti pt cea mica si haine.

Fetitele si-ar dori un calculator :)

Surse de venit: pensia bunicilor + alocatia copiilor.

7. Familia C. LIDIA:

Acest caz social a fost transferat in urma cu 2 saptamani din zona Vatra Luminoasa, unde locuiau intr-o casa care a fost retrocedata. Momentan locuiesc in 2 camere, cu toaleta in curte, conditiile sunt precare. Familia are 8 copii din care 5 copii sunt majori si nu locuiesc impreuna cu mama ( se pare ca nici nu tin legatura cu aceasta). 3 copii sunt alaturi de mama. Sotul este plecat in alt judet, sunt despartiti de peste 4 ani si nu le ofera nici un sprijin. Mama lucreaza ca menajera si cu greu a reusit sa stranga banii necesari pentru a inchiria cele 2 camere. Cei trei copii: Alexandra - 15 ani, Amalia - 13 ani, David - 5 ani.

Echilibrul

Orice ai face, trebuie sa ai limite. Candva ma gandeam cum o fi mai bine... sa ma retrag intr-o pestera sa meditez la binele omenirii sau sa stau printre oameni, sa fiu exponent activ al dezvoltarii mele si a celor din jurul meu odata cu mine. Insa am gasit raspunsul de care sunt mie la suta sigur. Am fost "pusi" aici cu un scop. Trebuie sa interactionam cu cat mai multa lume, sa raspandim cat mai multa lumina, optimism, sau pur si simplu zambete in jur. Atunci cand ne dedicam NUMAI dezvoltarii noastre spirituale NU e bine! Daca devenim un singuratic si consideram ca cei din jur au activitati total nepotrivite cu ale noastre, gresim! Niciodata nu trebuie sa refuzi nimic. Am simtit pe pielea mea cum s-au legat atatea lucruri ne-mai refuzand nimic. Niciodata nu le stii pe toate, niciodata nu poti spune ca de la o persoana nu mai poti invata nimic. Mie de multe ori mi s-a dovedit ca ignorand purtarea urata a altora, si continuand sa le fiu prieten am avut numai de castigat. Singuratatea nu e buna sub nici o forma. Dar ca sa revin la problema initiala, nimic nu e bun daca e in exces, daca nu exista echilibru. Unele carti trateaza ideea ca nici calugaria nu este buna deoarece acolo lumea se axeaza numai pe legatura cu Divinitatea, insa daca il cauti doar pe Dzeu, uiti de semenii tai langa care ai fost "plantat". De curand am devenit constient ca trebuie sa impart cat mai multa lumina in jur. Ma imaginez inconjurat de un bol de lumina pe care il exprim printr-un zambet linistit. Sa zicem ca in metrou se aseaza langa mine o persoana care in mod normal mi-ar provoca greata (prin infatisare, comportament sau vocabular). Imi imaginez ca-l cuprind... il primesc in lumina mea. Zambesc cu iubire, pentru ca nu e altceva decat "lucrarea" lui Dzeu. Gandind asa nu vei avea niciodata probleme de nici o natura cu ceilalti din jur. Revenind la echilibru, trebuie sa intelegem ca nu se poate bine fara rau, nu se poate sa fie totul perfect! Impacati-va cu asta si un "rau" nu va mai fi la fel de rau. Am atat de multe de spus, dar simt ca pe undeva... trebuie sa le descoperiti si voi singuri! Pentru a-mi sustine ideea aduc in ajutor o povestioara minunata:

Un băieţel a găsit coconul unui fluture. L-a luat cu el şi zilnic îl privea, poate, poate va surprinde momentul în care fluturaşul va ieşi la lumina zilei.

Şi iată că ziua mult aşteptată şi-a făcut apariţia. A stat băiatul nostru ore în şir pentru a privi cum fluturele încerca să iasă printr-o gaură extrem de mică.

După o vreme însă, fluturele nu a mai progresat deloc. Se pare că a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a ieşi, dar nu a fost de ajuns. Băiatului i s-a făcut milă şi s-a decis să îi vină în ajutor. A luat o foarfecă şi a tăiat partea care a mai rămas din cocon. Astfel fluturele a reuşit să iasă cu uşurinţă.

Dar corpul lui era umflat, iar aripile îi erau mici şi scorojite. Băiatul a continuat să privească nou născutul fluturaş aşteptând ca în orice moment să îşi ia zborul. Din păcate acest lucru nu s-a mai întâmplat. Fluturele a fost nevoit să îşi petreacă restul zilelor târându-se de ici colo, cu un corp umflat şi aripi scorojite. Niciodată nu a fost în stare să zboare.

Băiatul, în bunătatea şi mila lui, nu a înţeles că acel chin de a trece prin găurică mică a coconului îi era vital fluturelui. Era modalitatea prin care fluidul din corp era forţat să ajungă în aripi pentru ca acestea să fie pregătite pentru zbor imediat ce va reuşi să se elibereze din cocon.

Asemeni fluturelui, şi noi trebuie de multe ori să ne zbatem în viaţă pentru a ne câştiga libertatea şi a ne putea lua zborul. Oricât de greu pare a fi uneori, nu te lăsa copleşit(ă), focalizeză-te pe ceva pozitiv, găseşte-ţi un motiv pentru care să te lupţi în continuare şi să nu te dai bătut(ă).

EU POT !!!

O legenda veche spune ca mai demult oamenii erau buni. Dar au profitat atat de mult de puterea divina din ei incat Brahma, stapanul tuturor zeilor, a decis sa le ia aceasta putere si sa o ascunda intr-un loc unde va fi imposibil de gasit. Tot ce i-a ramas sa faca era sa gaseasca ascunzatoarea potrivita. A fost convocat consiliul zeilor pentru a se gasi solutia. Zeii au sugerat: "De ce sa nu ingropam puterile omului in pamant". Brahma a raspuns: "Nu, nu vom face asta pentru ca omul va sapa adanc si le va gasi." Atunci zeii au spus: "In acest caz, sa le trimitem divinitatea pe cel mai adanc fund al oceanului." Dar Brahma a raspuns din nou: "Mai devreme sau mai tarziu omul va explora adancurile oceanului si cu siguranta ca o vor gasi si o vor aduce la suprafata." Astfel zeii au concluzionat: "Nici pamantul, nici oceanul nu sunt locuri unde puterea divina sa fie in siguranta, insa alte idei de ascunzatoare nu mai avem." Brahma a exclamat dintr-o data: "Iata ce vom face cu divinitatea omului! O vom ascunde adanc inauntrul lui pentru ca este singurul loc unde nu va cauta." De atunci incoace, conform legendei, omul a cautat in toata lumea, a explorat, a urcat si a sapat cautand ceva ce a fost in tot acest timp inauntrul lui.

O povestioara cat se poate de inteleapta! Avem tot ce ne trebuie in NOI sa fim fericiti, sa-i facem pe cei din jur fericiti, si sa gasim raspunsurile la absolut toate intrebarile! Tot ce trebuie este sa fim constienti de asta. Doar Dumnezeu ne-a facut dupa Chipul si Asemanarea Sa. Bine ca ne luam dupa toate prostiutele religioase interpretate in fel si chip, sa nu spalam de sarbatori, si alte d-astea dar ce e mai important nu vedem! Aud pe toata lumea in jur..."NU POT". Nu pot face aia, nu pot face aialalta... Unii oameni duc o viata atat de banala in colivia lor si NU POT lucruri atat de simple pentru ca prefera sa stea comod in lanturile lor in loc sa caute cu tupeu adevarul din jur... NU VREAU SA POT este exprimarea corecta! Fachirii pot merge pe sabii sau prin foc, unii "ninja" d-astia pot sparge caramizi cu capu, si asa mai departe. Unii chiar leviteaza, dar cei care fac asta, ultimul lucru care-l vor face e sa se dea in spectacol cu asta! De ce? pentru ca au iesit (inainte sa moara) din jocul pe care-l jucam toti cu atata pasiune! Ca sa poti face lucruri dintr-astea trebuie sa fii constient de samanta Divina din tine, sa crezi ca POTI face orice, si sa intelegi ca toata lumea asta materiala in care traim e doar o iluzie. Infruntati-va temerile cu indrazneala. Daca nu acum cand? Poti orice! EU POT!