"Sa luam de exemplu, expresia pe care o folosesc vorbitorii de limba engleza pentru a te indragosti. Ei spun "fall in love", in traducere, a cadea in iubire. Ei bine, nu poti cadea in iubire daca esti constient; Poti sa iubesti, dar nu va fi o cadere, va fi o inaltare. Caderea in iubire este o stare de vis; de aceea ii recunosti dupa ochi pe indragostiti, ei parca sunt mai adormiti decat ceilalti, mai ametiti, mai visatori. Ii recunosti dupa ochi pentru ca ochii lor au o anume somnolenta. Cei care se inalta din iubire sunt cu totul altfel. Ei nu mai viseaza, ei infrunta realitatea si, prin asta, se dezvolta, evolueaza. Cazand in iubire ramai copil; inaltandu-te in iubire te maturizezi. Si, incetul cu incetul, iubirea devine nu o relatie ci o stare a fiintei tale. Atunci nu se mai pune problema ca iubesti asta si nu iubesti aia, nu - atunci iubesti pur si simplu. Iubesti tot ce te inconjoara, iubesti tot ce se intampla. Cand te uiti la un copac, il privesti de parca ti-ai privi chipul iubit. Iubirea devine o stare a fiintei, devine o stare de a fi. Acum tu esti iubire. Asta inseamna inaltare, nu cadere. Iubirea este frumoasa cand te inalti prin ea si devine murdara si urata cand cazi prin ea. Iar mai devreme sau mai tarziu vei descoperi ca se dovedeste otravitoare, devine un lat. Ai fost prins in el, libertatea ta a fost zdrobita. Aripile ti-au fost taiate; acum nu mai esti liber sa zbori. Cazand in iubire devii o posesiune; posezi si tu si lasi si pe altcineva sa te posede. Devii un lucru si, la randul tau, incerci sa o transformi intr-un lucru pe persoana de care te-ai indragostit. Uita-te la un cuplu casatorit, un sot si o sotie; amandoi seamana cu niste lucruri, nu mai sunt persoane. Fiecare incearca sa-l posede pe celalalt. Numai lucrurile pot fi posedate, persoanele niciodata. Fiecare incearca incontinuu sa-l posede pe cel iubit. Asta nu mai e iubire. De fapt atunci cand posezi o persoana, urasti, distrugi, ucizi - esti un criminal. Iubirea trebuie sa ofere libertate; iubirea este libertate. Iubirea il face din ce in ce mai liber pe cel iubit, iubirea ii va da aripi, iubirea va deschide pentru el cerul nemarginit. Ea nu poate sa devina o inchisoare, o ingradire." OSHO - no comment.
miercuri, 5 mai 2010
Cugetari despre iubire
"Sa luam de exemplu, expresia pe care o folosesc vorbitorii de limba engleza pentru a te indragosti. Ei spun "fall in love", in traducere, a cadea in iubire. Ei bine, nu poti cadea in iubire daca esti constient; Poti sa iubesti, dar nu va fi o cadere, va fi o inaltare. Caderea in iubire este o stare de vis; de aceea ii recunosti dupa ochi pe indragostiti, ei parca sunt mai adormiti decat ceilalti, mai ametiti, mai visatori. Ii recunosti dupa ochi pentru ca ochii lor au o anume somnolenta. Cei care se inalta din iubire sunt cu totul altfel. Ei nu mai viseaza, ei infrunta realitatea si, prin asta, se dezvolta, evolueaza. Cazand in iubire ramai copil; inaltandu-te in iubire te maturizezi. Si, incetul cu incetul, iubirea devine nu o relatie ci o stare a fiintei tale. Atunci nu se mai pune problema ca iubesti asta si nu iubesti aia, nu - atunci iubesti pur si simplu. Iubesti tot ce te inconjoara, iubesti tot ce se intampla. Cand te uiti la un copac, il privesti de parca ti-ai privi chipul iubit. Iubirea devine o stare a fiintei, devine o stare de a fi. Acum tu esti iubire. Asta inseamna inaltare, nu cadere. Iubirea este frumoasa cand te inalti prin ea si devine murdara si urata cand cazi prin ea. Iar mai devreme sau mai tarziu vei descoperi ca se dovedeste otravitoare, devine un lat. Ai fost prins in el, libertatea ta a fost zdrobita. Aripile ti-au fost taiate; acum nu mai esti liber sa zbori. Cazand in iubire devii o posesiune; posezi si tu si lasi si pe altcineva sa te posede. Devii un lucru si, la randul tau, incerci sa o transformi intr-un lucru pe persoana de care te-ai indragostit. Uita-te la un cuplu casatorit, un sot si o sotie; amandoi seamana cu niste lucruri, nu mai sunt persoane. Fiecare incearca sa-l posede pe celalalt. Numai lucrurile pot fi posedate, persoanele niciodata. Fiecare incearca incontinuu sa-l posede pe cel iubit. Asta nu mai e iubire. De fapt atunci cand posezi o persoana, urasti, distrugi, ucizi - esti un criminal. Iubirea trebuie sa ofere libertate; iubirea este libertate. Iubirea il face din ce in ce mai liber pe cel iubit, iubirea ii va da aripi, iubirea va deschide pentru el cerul nemarginit. Ea nu poate sa devina o inchisoare, o ingradire." OSHO - no comment.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
buna. frumos articolul din osho. ai cumva ultimele volume, dar cele autentice ale lui Lazarev? ai si inregistrarile de la conferinte? raspunde-mi pe profilul meu daca e. mersi
RăspundețiȘtergerepai asta e foarte bine. :D mi le poti trimite si mie? ma intereseaza lazarev ultimele volume daca sunt editura dharana si daca ai si conferinte.
RăspundețiȘtergereBine spus de Osho.
RăspundețiȘtergereAduc si eu o completare.
Nu te amăgi spunându-ţi că e vorba de dragoste atunci când îi spui prietenului tău: "Te iubesc atât de mult. Nu pot trăi fără tine". Aceasta nu e dragoste, ci teamă. Te agăţi de el deoarece nu ştii cum să fii fericită fără el. Nu este dragoste nici când îi spui soţiei tale: "Inima mea este rănită când tu iei masa în oraş cu un alt bărbat". Este posesivitate. Şi nu este dragoste nici când un părinte suferă pentru copilul lui care se mută definitiv într-un alt oraş. Este dependenţă.
De câte ori crezi că suferi din dragoste, de tot atâtea ori nu eşti conectat la realitate. Este mult mai măgulitor pentru imaginea ta de sine să gândeşti că la baza suferinţei tale este iubirea când este, de fapt, egocentrismul. Sau, ca să nu sune atât de dur, să-i spun identificarea cu Eul.
Din iubire nu se poate suferi, tot aşa cum nu poţi cădea în sus. Iubirea este fericire. Iubirea reală. Dacă suferi, acesta e un criteriu minunat de clar prin care eşti informat că nu ai iubit. Ceea ce tu numeşti iubire nu a fost decât agăţare, ataşament, dependenţă, posesivitate. Ştiu că nu sună deloc frumos sau romantic. Iubeşte adevărul şi te vei vindeca de iluzii. Vei intra în realitate. Nu în realitatea despre care nu încetează să vorbească pragmaticii, care nu este altceva decât o specie a iluziei. Ci în realitatea care nu este decât bucurie fără sfârşit.