vineri, 16 iunie 2017

XMAN Reloaded

Cum nu sunt cine ştie ce sportiv de performanţă, iar pentru a face orice concurs îţi trebuie şi un pic de antrenament, la modul că nahh... de vrei să mergi la un concurs de alergare ar fi ideal să alergi ceva km, nu să croşetezi, aşadar pentru a face un triatlon, trebuie să şi înoţi, să şi bicicleşti şi să alergi... brickuri şi tot tacâmul. Când vine vorba de distanţe mai mari - gen un ultra-maraton, sau un ironman (4km înot, 180km biclă şi 42km alergare), cam trebuie să te antrenezi mai serios, nu... la mişto aşa, cum am făcut-o eu. Eh, pe lângă cele trei sporturi implicate în triatlon, mai e un al patru-lea, şi anume partea mentală. Eh, atât la alergare cât şi la partea mentală, stăteam bine. La înot şi la bicicletă... m-am antrenat ca pentru proba de sprint a unui triatlon, nu pentru Ironman. Dar mă rog, să spun câte ceva despre XMAN Oradea. În primul rând, am avut suporteri minunaţi, Anca, Mihaela şi Andrei. La alergare au fost si cei din echipa noastră, CiucasX3 - Alexandra și Dragoș, cât și Trisport-ul - Sorin și Andreea - va mulțumesc!!! În poză de mai sus - Anca şi Mihaela se uită după broaştele de baltă, iar Andrei le-a surprins frumos în poză.

Ne-am propus cam acelaşi program ca de fiecare dată. Joi drumul până la Oradea, vineri tură de recunoaştere şi cumpărături iar sâmbătă concursul, duminică băi termale şi odihnă şi luni drumul înapoi spre casă. În tura de recunoaştere am făcut întâi bicicleta, m-am îngrozit un pic când am realizat că trebuie să dăm de 19 ori o tură de vreo 8-9km cam cu 64m dif+ de nivel, între Cetariu şi Cauaceu. 60m nu par mare diferenţă de nivel când o dai o dată de două ori, dar după înot şi de 19 ori tura cu pricina, plus intrarea în tură, ieşirea care mai avea ceva urcări serioase (în special cea de pe final) şi ştiai că mai ai şi un maraton (format tot din 19 ture)... eh, nu mai pare aşa simplu. Am dat apoi înotul în lac, am ales să-l dau fără neopren - voiam să dau o tură, doar că mi-a cam bătut soarele în ochi când să revin la ponton şi eram şi singur în lac şi m-am rătăcit un pic (haha), vreo 800m în loc de 450m, dar nah, aia să fie problema. Am luat kiturile apoi, nişte batoane Nutrend, am lăsat bicicleta în tranziţie şi am mers apoi să ne luăm una altă prin oraş.

Seara am făcut bagajele de tranziții, somn de voie și dimineața ne-am trezit pe la 5 și un pic , fuga la lac, am pregătit totul în tranziție. Am aflat ca va fi permis neoprenul, m-am bucurat - și eu și alții - Marmota mai puțin, că el înotând fără neopren, cei cu neopren să zicem ca ar fi avut un avantaj minor față de el (exceptându-mă pe mine desigur - ca eu aveam lupta mea:)

Am intrat în lac așadar (neoprenizat de data asta), s-a dat drumul la Blender și ne-am amestecat pe acolo. Eu am rămas undeva mai în spate, aveam sa devin apoi printre primii (doar cu o tură-două în minus) - o formă mai frumoasă de a spune că eram undeva printre ultimii care aveau să iasă din lac, dar nu-i bai, eu eram mulțumit - ținând cont că biata de Flory s-a tot zbătut sa-mi imprime ceva tehnica, dar nah - e greu să deprinzi înotul la o vârstă înaintată.
Când termin tura a 7-a de înot îl văd pe Istvan că strigă şi gesticulează spre mine să ies din lac... Eu, numărând turele - fiecare pentru câte o persoană specială din viaţa mea, ştiam sigur că am 7 ture şi mai am una, dar văzând că strigă aşa la mine să ies am crezut că ori am depăşit timpul limită ori e vreun crocodil în lac şi m-am dus până la pontonul de ieşire, am dat ochelarii jos şi dau să ies, însă îmi zic apoi atât el, cât şi Fane, şi Andrei - nuuu, intră la loc că mai ai una :) eu mă amuz oarecum, bucurându-mă că mă uit şi la ceas şi văd că nu am depăşit timpul, iar de crocodil... nu se prea vedea - nici măcar cel adus de Marmota la start anul trecut. Aşa că mă duc şi mai dau o tură şi gata. Cei de pe margine, am auzit că se mirau că am intrat calm în lac şi nu m-am supărat, dar nah... din mpoment ce ştiam că mai am o persoană dragă la care să mă gândesc, nu puteam să o "privez" de acest "drept" :p

Eu mă bucur oricum, am avansat câteva minute fata de anul trecut. De la 2:13 am scăzut la 2:05 - diferența probabil dată de neopren, însă ținând cont că în 2016 am mai tot ieșit la ture de 3k prin Buftea iar anul ăsta.... nema, e bine că am ieșit cu bine și cu poftă de biclă. Si m-am suit pe-o șa, și... nu v-am spus povestea mea (aia era din alta poveste), continui s-o spun deci.

Așeaaa, am luat bicla și am trecut la pedalat - de data asta nu mai era bucata de drum cu emoții (șantier adică), însă am pedalat cu grijă, ocolind pe cat posibil pietrele să nu fac vreo pană (vorba aia... pana mea...) Totuși, pe urcarea de la Cetariu am început să aud o țăcăneală la lanț care a cam început sa-mi dea ceva emoții.

Am intrat în cele din urma și în prima tura dintre cele 19, tot îmi scăpau vitezele când schimbam pe urcări și în capăt, la întoarcerea destul de... din scurt așa, m-am gândit că ar fi bine să găsesc mașina de service. Aproape de finalul primei ture am zărit-o, dar era ocupat acolo cu altcineva, așa că am dat mai departe. I-am salutat pe Anca, Mihaela și Andrei, am salutat și Marmota din viteză așa, apoi într-a doua tura, în capăt, la întoarcerea la care am văzut ca unii își scoteau SPD-urile, mi-a căzut lanțul. M-am mânjit frumos pe mâini punându-l la loc, apoi m-am oprit la mașina de service, și aveam o za fărâmată la lanț. Mi-a schimbat-o băiatul de acolo și am văzut apoi că puteam schimba vitezele fără probleme măcar.
Asta mi-a dat un burst de energie că în timp ce bicicleta clănțănea, eu eram un pic sleit de puteri, mă durea și o măsea ceva, am avut câteva gânduri de-alea clasice, cum că... de ce oare am venit eu să mă chinui iar. Prima oara, să zicem, e ok, dar a doua oara de ce oi fi venit oare... Dar m-am gândit la oamenii care au venit acolo pentru mine, să mă susțină și mi-a fost rușine să mă mai gândesc apoi la abandon.
Era și vorba aia... "Pain is temporary. It may last a minute, or an hour, or a day, or a year, but eventually it will subside and something else will take its place. If I quit, however, it lasts forever." Asa ca am dat mai departe. Mi-a dat Anca un sandwich la "pit-stop", am luat și un nurofen și am început sa ma bucur de cursa. O faza tare haioasă a fost că uneori aveam impresia că s-a deschis traficul auto, mă uităm panicat că se auzea că vine o maşină din spate şi mă linisteam un pic că trecea câte o rachetă pe lângă mine cum trec tirurile pe lângă tine când pedalezi pe şosea, şi mă gândeam aşa... că sunt degeaba :))) dar nah, important e să fii mulţumit cu ce ai, să nu visezi prea mult când stai 8 ore la birou şi seara nu ai timp mereu să te antrenezi. Important e că poţi să concurezi pe lângă oameni mult mai buni şi asta e frumos - cum ar fi pentru un fotbalist din faţa blocului să mai joace din când în când cu cei din echipa naţională, dar nah - poate nu e cea mai bună comparaţie, dar înţelegeţi voi la ce mă refer...

Au trecut turele - Andrei poza de zor, Anca ma încuraja de zor, vărsa cate o sticluță de apa pe mine, și au zburat cele 19 ture. Mașina de suport a plecat spre alergare, eu am mai dat o tura și apoi am ieșit spre Cetariu, amintindu-mi diverse din anul precedent de pe traseu, am scăpat cu bine și din urcarea cea mare, am ajuns apoi la lac, și într-un final și la parc ("parcarea" bicicletelor). Am ajuns aici cu amicul cu care am terminat și înotul și am plecat într-o alergare ușoară de revenire după 180km de bicla. După 3 km am ajuns și la traseul de alergare.
La prima oprire "la boxe" am mâncat diverse și am băut vreo 2 litri de apa cred, apoi m-am oprit și la Anca de am mâncat jumate de sandwich și abia apoi am trecut peste covorul de timing, și în clasament s-au pus ăștia 5km de alergare tot la bicicleta, dar nah, pe ceas eu am 7:45 la bicicleta și în clasament apare 8:24. Diferența fiind de la primii 5km de alergare. Oricum, după ce m-am alimentat/hidratat bine, mi-a dat Anca și un Redbull, am început sa prind aripi, sau ma rog, am început sa prind lumea din urma. Pe clasament se poate vedea bine cum, deși sunt al 40-lea om de tinichea de anul asta (din 51 de finish-eri), la alergare sunt pe locul 10. Dar nah, asta spune multe despre antrenamentele mele pentru concursul asta...

Am pus accentul pe alergare, ca asta-mi place cel mai mult, deh. Una peste alta, sunt mulțumit, mi-am îmbunătățit timpul de anul trecut cu ~11 minute, și timpul de la înot cu ~8 minute. La alergare deși în clasament apar cu 3:49, eu am făcut 4:17 (restul e trecut la bicla). Anul trecut făcusem 4:36, deci mi-am îmbunătățit și timpul de la alergare cu ~19 minute. La bicicleta însă, am avut o maaare lipsa de km anul asta - am băgat doar ca hamsterul pe trainer - maxim 40km - și asta doar de vreo 2 ori, în rest, media e de 15-20km /antrenament... pana la 180 - distanta mare - și am suferit din cauza asta, dar asta e, măcar am avut psihicul tare și am îmbunătățit ce-am putut pe acolo.

In rest ce sa mai zic - cazarea a fost minunata (mulțumim Marmota pentru găsirea Laurei), drumul - obositor tare ca de fiecare data, suporterii minunați, voluntarii și ei foarte faini - deși au lipsit ceva voluntari faini pe care abia așteptam sa-i vad în cursa sa-mi mai aline din suferință - Timea e unul din ei, de ce putem noi face, restul e can-can.

Si de data asta chiar am încălecat pe-o sa și v-am spus povestea mea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu