miercuri, 29 iunie 2016

Ironman Oradea 2016

O sa incep cu multumirile. In primul rand multumesc Ciucas X3 pentru sustinere, multumesc Flory Buga pentru cursurile de înot si multumesc Marmota si Andrei pentru exemplu dat (ca de la ei mi-a venit ideea sa fac concursul asta). Multumesc de asemenea Adrianei, Cristinei si voluntarilor de pe traseu. Pe caldura asta, ar fi fost groaznic fără voi!

Mi-a plăcut tare mult dulcea suferință de anul trecut a lui Marmotă si Andrei si am zis ca trebuie sa fac si eu nebunia asta, dar nu stiam sa înot deloc. Ce ar fi de făcut deci? Sa învățăm sa înotam. Zis si facut. Am început să merg la Flory Buga. Eram foarte panicat când nu ajungeam cu picioarele jos, știam asadar ca am de muncă. Mi-am găsit si o bicicletă bună cu ajutorul celor de la Spokes, multumesc mult Catalina si Sorin! Am inceput sa spun la toata lumea ca merg la anu' la Ironman sa nu mai fie cale de dat inapoi, m-am inscris pt.Oradea din prima zi de inscrieri (prin septembrie sau ceva de genul) si m-am inscris inca de prin septembrie la primele triatloane care mi-au iesit in cale (Tulcea si Mamaia) fara sa stiu inca sa inot - e o tehnica buna asta sa arzi toate corabiile sa nu mai ai nici cel mai amarat gand sa dai inapoi.

Îmi luasem neopren si ma simțeam foarte bine in el, am fost de cateva ori prin Buftea si inotam cam 3 km fara oprire dar numai cu neopren (3 km acum, in iunie 2016:) Stiam cumva ca in caz de apa de peste 24 de grade (temperatura la care nu mai e permis neoprenul) o sa ma descurc eu acolo ca doar nu oi abandona…

Am mers cu Marmota si Monica spre Oradea (cu SOT-ul Monicai :) - asa e numarul masinii ei); Adriana si Cristina au venit cu trenul ca nu puteau sa-si ia liber de joi si Alexandra si Dragos (cu strumful Vladut) au venit cu avionul. Ne-am luat cazare in Baile Felix si a fost fain acolo. Emotii aveam si nu prea… adica simteam eu niscaiva oratanii prin stomac dar le controlam bine si nu mi-a fost nici un pic teama ca nu-l termin pe domnul mutant (XMAN – varianta RO de Ironman).

Vineri am fost de am luat kiturile, am dat o tura de bicicleta pe traseul care m-a ingrijorat un pic (având vreo 2 km de santier) dar invatasem sa fac o pana, aveam tot ce-mi trebuia la mine deci nu mai aveam cum să mi-o iau ca la "Fără asfalt". Traseul nu se arata deloc prietenos pe prima bucată – de intrare / iesire din cele 7 ture, ma gandeam ca un singur Ironman avem si noi in tara si saracul Istvan zici ca a fost sabotat de autoritati in loc sa fie ajutat sa organizeze acest eveniment unic in tara… dar nah, asta e. Am dat apoi si o tura de lac in ciorba cu namol - daca aveai "greturi" sigur ai fi dat la rate dupa introducerea mufalaului in apa. Am inotat in Buftea de cateva ori – nu e deloc un lac curat nici ala dar asta era de vreo 5 ori mai jegos (din cauza ploilor din ultima vreme). Apa era pe alocuri rece (in partea de jos) iar sus simteai ca esti intr-o ciorba… Am inotat totusi o tura de lac si am vazut ca merge, nu m-am panicat fara neopren si eram convins ca o sa fie bine si sambata. Ma tot gandeam insa ca nu am facut nici un HALF si m-am bagat direct la FULL DISTANCE, dar nah, eu asa am inceput si cu alergarea - direct cu un maraton montan (MPC-ul) asa ca nu e ceva asa anormal la mine... :)
A venit si ziua concursului, mi-am pus ceasul la 4:44 sa apuc sa mananc cate ceva dimineata, bicicletele le lasasem de cu seara in tranzitie, am luat dimineata la noi doar "uneltele" pentru inot, bicicleta si alergare. Mi-am aranjat toate cele langa doamna fantoma, au ajuns si Ady cu Cristina (le mai multumesc odata – a fost minunat sa le avem la sustinere !), Marmota a venit cum zicea, cu un crocodil mare si verde sa mai ia din emotiile concurentilor, crainicul concursului a tot glumit pe tema lui, toate bune si frumoase.
M-am tot gandit cum sa fac sa nu uit vreo tura de inot si bicicleta. Am luat pana la urma ideea unui alt participant de anul trecut de a dedica fiecare tura cuiva. Am folosit in mare parte familia pentru asta – cu cativa algoritmi mentali incat sa nu am nici un dubiu pe ce tura sunt – ma gandeam pe parcursul turei la diverse chestii legate de persoana respectiva si in felul asta nu aveam nici o sansa sa ma incurc.

S-a dat asadar startul la "blender" in ciorba, nu m-am mai pus in lateral ca alte dati dar nu m-am dus nici in primul rand. Mai mi-am luat coate si alte cele dar nimic grav, abia pe la jumatatea turei am luat niste apa pe nas care s-a dus parca pana in adancul sufletului, m-am panicat un pic dar am reusit sa scot mocirla din "suflet" si am dat mai departe. Cand treceam pe sub zona care-ti citea cipul il vedeam pe Fane cum face poze – vorbiseram si i-am zis ca nu stau asa de bine la capitolul inot – in special fara neopren – mi-a placut de el ca a strigat la mine dupa ce am trecut ultima oara – "hai Dragoane ca ai scapat". Dar pana sa scap, speram ca sa scot un pic sub 2 ore si nu prea aveam de gand sa ma opresc din inotat sa ma uit la ceas dar stiam ca la fix 2 ore se da startul la HALF. Cand ma apropiam de zona din care s-a dat startul, pe ultima tura, am vazut ca e aglomerat pe acolo de casti verzi si mi-am dat seama ca urmeaza startul lor. Am zis ca asta e, doar ca am luat tura un pic mai ocolit ca stiam ca primii o sa fie tare grabiti si o sa treaca peste mine daca le stau in cale si bine am facut… am scapat de treaba asta si doar m-am mai inghiontit cu cativa mai slabi de la HALF si am scapat cu bine de cei 3.8 km care mie pe ceas mi-au dat in jur de 4.2 km – in 2:13 (cu tot cu tranzitie). Am vazut apoi ca am facut 16-17 min pe tura de 380 m cu exceptia celei de-a doua ture cand am facut 15 min. Am iesit din apa cu Ciprian cu care mai inotam la bazinul Lia Manoliu. Ciprian zicea – vezi ce o sa ne certe Flory la ce inot am facut. Insa eu eram fericit – ca la cum eram cu un an in urma cand am mers la ea, nici 200 m dc ma puneai sa inot legat nu as fi avut nici o sansa, asa ca pentru astia ~4 km de inot fara oprire, ii sunt foarte recunoscator !

Am salutat fetele (Ady si Cristina) care s-au bucurat ca am iesit cu bine din apa, am intrat repede in tranzitie si in vreo 5 minute am incalecat fantoma si am luat-o prin "Sahara" la galop. Eram cam ametit… pana sa intru in traseu, am baut apa si cand sa pun sticla la loc m-a luat un pic ameteala si am intrat in primul sant (avand si clipsurile de la SPD-uri) dar spre norocul meu nici nu am simtit cazatura – si nici bicicleta se pare ca nu a simtit-o :) Era un voluntar pe bicicleta pe langa mine, s-a panicat un pic dar nici nu a apucat sa vina langa mine ca eu eram deja pe val, i-am zis ca e totul ok, am sarit la loc pe "cal" si am dat mai departe. Am trecut si de zona cu probleme, Istvan a periat-o bine si nu mai arata asa jalnic ca in ziua precedenta, a fost totul ok, am intrat si in traseu si am reinceput sa ma gandesc la persoanele "responsabile" cu turele mele :)
Au trecut pe langa mine si Adriana, Cristina si fratele sau tatal Monicai, m-au salutat, bine ca nu m-au vazut ca am luat tranta sa se sperie :) si le-am gasit apoi in Cetariu, unde era locul cu suporteri. Mi-am propus sa nu ma opresc deloc pe bicicleta sa nu mi se puna crampe si am luat mereu apa din mers, am luat o singura data izotonic din Cetariu si de fiecare data cate un pahar de apa sau izotonic in capatul turei - spre iesirea din traseu, unde mai era un punct de hidratare. Pentru mancare nu m-am oprit deloc, am mancat numai ce aveam in borseta, cateva batoane de la Nutrend si cateva M&M. Nu mi-a fost foame nici un moment. Fetele mi-au dat de 2 ori cate o doza de cola si o data un energizant HELL ca eu vroiam sa prind aripi cu Redbull dar cum in Cetariu era ca-n iad de cald :) nu se gasea acolo decat HELL asa ca m-am multumit cu ala. Ma vedeam mereu cu Monica spre finalul turei (partea unde se citea cip-ul – in Cauaceu - parca asa-i zicea) – a avut cam 2 km in fata vreo 4 ture de bike – ea venea din colo, eu ma duceam spre capat. Marmota era cu vreo jumatate de tura in fata ei – am tras tare la un moment dat ca Marmota se mai tot oprea sa puna gheata pe ici-colo si eu ne-oprindu-ma deloc, l-am ajuns la un moment dat si avea fix o tura in fata mea (cu inotul meu de pitpalac de balta :). M-am dus la un moment dat in fata lui dar m-a cam molesit caldura si am inceput sa gandesc ca mai bine o las mai usurel un pic decat sa ma tai de tot pana la maraton. Am ajuns-o totusi pe Monica pe la tura 5 (cred) – ea a facut pauze la fiecare tura sa manance, sa bea, eu imi luam doar apa din mers si cate un dus cu apa si gheata de la Adriana si Cristina – abia asteptam la un moment dat sa ajung la ele sa ma racoresc ca a fost tare cald pe traseul de bicla. Erau zone unde cred ca era ca la Kona de cald…

Am mai mers cu Catalin Toda – prieten ultramaratonist, era si el cu o tura in fata – cand ma mai vedeam cu Marmota, cand cu Monica, am dat si de Dragos pe traseu – el era mult mai odihnit, nu m-am putut tine dupa el, am vazut-o si pe Alexandra prin Cetariu, cand cu alti prieteni – cunoscuti – deja stiam toate gropile care – unde erau, toate zonele unde era mai cald, ma simteam ca acasa pe acolo :D

Mai aveam 2 ture, i-am salutat pe Catalin si pe Marmota, le-am urat bafta la alergare, si am intrat si eu apoi pe ultima tura. Cu o zi inainte a vazut Marmota ca era ceva "subred prin Danemarca" la una din pedalele mele si mi-a strans cat a putut un surub pe acolo (fara cheie). Ei, la ultima tura, tot tragand pe urcari sa mai depasesc pe cate cineva, sa mai recuperez din timpul pierdut la balta, mi se desface pedala care nici nu stiu daca ramane pe pantof sau cade pe undeva. Asa ca ma gandesc eu si vad ca pot pedala in continuare dar imi cam aluneca stangul pe urcari insa nu am de gand sa ma opresc sa ma ia crampele – asa ca incep si trag tare cu dreptul pe urcari – si trag si imping. Imi fac ceva griji sa nu fortez prea tare pt. alergare insa mult a fost, putin a ramas. Dupa ce ies din traseu, trec de "santierul" cu probleme, ma bucur ca macar rotile sunt bine, trag destul de tare pe urcarea din Ciresu dar stiu ca e ultima si cand ajung sus, dau peste o cireada de vaci care… vorba aia – stau ca vacile in mijlocul strazii – Erau si ultimii voluntari de pe traseul de bike acolo, ma gandesc eu ca ar fi bine sa nu ma opresc nici acum si reusesc sa ma strecor printre doua dintre vaci. Rasuflu usurat, ajung si la Hanul Pescarilor, stiam ca mai sunt doar 3 km de acolo si speram doar sa nu mai fie urcari ca auzisem ca s-a schimbat un pic fata de anul trecut cand am fost suporter ca s-a scos calea ferata din traseu. Nu au mai fost urcari, ajung la parc, imi spune un voluntar sa ma dau jos – nici nu stia el ce ma bucuram eu sa aud asta. Ajung de "parchez" fantoma dar nu-mi gasesc bagajele la locul lor. Strig pe acolo la Istvan dar pana la urma gasesc geanta de la neopren in care mi-am pus "boarfele" - deja ma gandeam ca alerg in sosete – si chiar as fi alergat si asa numai sa termin cursa… Eu am pus abtibildele cu numarul pe niste pungi pe care le-am pus in geanta de neopren si am lasat gura pungii afara sa se vada numarul pe ea dar cand au fost mutate, cineva a bagat pungile de tot in geanta si inchizand fermoarul nu se mai vedeau numerele si a fost lasata geanta pe acolo – bine ca m-am invartit in sosete si am gasit-o. Nici nu stiam exact cat am scos la bicicleta dar am vazut acum ca am avut 7:40 – ceea ce a fost multumitor (pt.mine) mai ales tinand cont ca am ramas intr-o pedala pe final :)
Pornesc in alergare vesel ca am ajuns "acasa" in ale triatlonului (adica la proba preferata). Vroiam sa scot ~3:30 si stiam ca trebuie sa tin un pace de 5 la mie dar dupa cativa km imi dau seama ca nu am cum sa fac asta fara griji – aleg varianta "a doua" adica sa fiu sigur ca-l termin – fiind primul Ironman, fara sa fortez incat sa ajung acolo unde sa clachez – mai ales tinand cont ca a fost o cursa atat de “fierbinte”. Am alergat cand cu Marmota, cand cu Catalin Toda, cand cu Vasile (prietenul din Pathos care alerga sa stranga bani pentru plantarea unor copaci), pe Monica o vedeam ca se cam chinuie la alergare dar eram sigur ca o sa termine in timp util. Adriana si Cristina iarasi m-au ajutat foarte mult cu cate o sticla de apa rece turnata pe mine, au fost foarte multi voluntari minunati care mai aruncau cu apa, mai ne dadeau apa la botu’ calului si tot asa. Am tot mancat rosii cu sare, beam cola, si la un moment dat stomacul meu s-a cam suparat – a inceput sa ma doara. Am facut cativa pasi in mers dupa ce mancam – cat mestecam si beam apa – Marmota se mai tot oprea pe patul de gheata, eu am decis ca la bicicleta, sa nu ma opresc deloc. Am luat doar un gel inainte de inot, dis-de-dimineata, restul nu mai stiam pe unde le-am lasat si nici nu mai aveam chef sa caut sa gasesc vreunul – am zis sa devin IronMan nu IronGel adica sa devin pe puterile proprii de fier. La urmatoarele curse insa o sa dau o atentie sporita alimentatiei. Dupa 4:36 termin si eu maratonul – cu mult peste 3:30 la care visam dar eram multumit. Uit sa opresc si ceasul vreo jumatate de ora cat ma plimb pe acolo, termina si Monica in timp util (sub 16 ore adica), Marmota face si el o cursa ok, dar nu asa cum si-a dorit ca a aflat doar de vreo 3 saptamani ca va participa la Oradea si l-a lovit rau si caldura. Insa a fost bine.

Din 85 de oameni cati au luat startul, am iesit pe locul 74 din apa, pe locul 59 la bicicleta si pe locul 26 la alergare. Cu timpul meu de 14:30 am iesit pe 50 la general si pe 15 la categoria de varsta (31-40).

Am fost duminică la premiere si am intrat oficial in familia de IRONMAN a României, se tine o evidență a românilor care au terminat un ironman (in țară sau afară) pentru ca nu sunt asa multi... anul trecut erau doar 168 de romani care au terminat un Ironman. Anul asta a mai crescut un pic "familia" - o sa aparem si noi aici: membrii-familiei-ironman. Mai jos o poza cu noii membri (lipsesc cativa care au fugit repede acasa dupa cursa).



La tombola, Marmota castiga o participare gratuita la Slovakman - la anul mergem in Slovacia deci :D castiga si o inscriere la Transfier, aflam ca se face Oradea la anul de plat - deci foarte probabil vom reveni si aici, urmatoarea zi mergem la obisnuitele bai de la Felix si cam atat. 
PS: E molipsitor rau sportul asta - deja Cristina, din suporter, la anul vrea si ea la un HALF :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu