Actiune pentru copilasi de Craciun

Ne-am facut datoria si de Craciun, mai mult decat pozele de mai jos nu mai trebuie spus nimic. Decat ca le multumim celor care au dat o mana de ajutor si mai ales celor care au ajutat la sortarea hainutelor si la transportul lor la familiile "noastre".

Primul Ultra-Marathon - Bucegi 7500 - 90 km

Incepator fiind in ale maratoanelor, la modul ca de la MPC de anul trecut incoace sunt ca un copil mic care a dat de gustul ţâţii si nu o mai lasa din gura pana ... la adanci batraneti :) asa m-am virusat si eu ca bag cate un maraton pe luna. Uite asa ajunsei si la 7500, ca daca tot bag eu maratoane sa incerc si un ultra sa vad care-mi sunt limitele (ca tot mi-a placut (filmul) Limitless vazut de curand). A venit el la timp cam scurt dupa Olympusul la care m-am simtit super bine, nu m-a mai durut nici glezna (care m-a chinuit la Eco si Hercules), insa pe coborarea nebuna de la 2650 la nivelul marii mi-am cam facut ceva probleme la articulatiile de la genunchiul drept. Asadar, dupa 2 saptamani ma aliniez cu Marmota la start cu echipa Dragonu & Marmota SRL. Avem ganduri mari... adica sa terminam in vreo 30 de ore desi nu avem idee ce inseamna traseul asta atat de lung. Vineri, la 6 dimineata plecam intr-o mare aventura sa ne dovedim ca putem s-o facem si pe asta. Odata ce am parasit asfaltul aveam foarte multa energie desi stiam ca urmeaza ceva peste puterea mea de imaginatie, iar adrenalina ma impingea sa merg cu restul. Marmota era in spate si simteam ca protesteaza la dorinta mea de a porni mai cu avant. Cred ca a fost singurul moment cand au existat ceva tensiuni intre noi. Eu vroiam sa ne tinem dupa cei care cu siguranta mai facusera traseul, pentru ca nu mai mersesem pe bucata asta de traseu pana la cabana Valea Dorului si nu prea vroiam sa balalaim pana acolo ca ne-ar fi dat rau la moral. Ajunsi la CP1 deja treburile intre noi s-au asezat, echipa s-a consolidat si urma sa ne fim de mare ajutor unul - altuia pe parcursul traseului la partea psihologica.

Pana la Poiana Stanii ne-am tinut dupa unii si dupa altii, gasind diverse shortcut-uri (bune - spre norocul nostru), pentru ca alti concurenti au taiat mai mult decat trebuia si au ajuns pe undeva mai jos, pierzand timp pretios. Ne propusesem noi pe la inceput sa ne "razboim" cu Sisele, stiindu-le cu mult mai multa experienta decat noi insa pe urcarea spre Piatra Arsa a trebuit sa le lasam sa se duca in ritmul lor si noi sa ne vedem de ale noastre. Jos palaria in fata lor, au facut o cursa foarte buna! Marmo avea iar problemele lui cu stomacul, iar eu pana la Cantonul de pe Jepii Mari am reusit sa-mi fac re-simtita o oarecare durere in articulatia genunchiului. Pe coborarea pe Jepii Mari, in iarna, pe zapada am facut o alergare de-am scos o ora si ceva pana in Busteni. Acum insa, durerea de la genunchi, faptul ca nu mai era zapada si erau pietre, si faptul ca in Busteni nu se oprea cursa ci urmau Jepii Mici, m-au facut sa ma cam chinui. Pe undeva mai jos, Oana de la Roua mi-a dat un ketonal (sarumana) care m-a ajutat enorm pana pe la jumatatea urcarii pe Jepii Mici. Inainte sa ajung pe la Babe l-am sunat pe Foca la Padina sa-mi caute in geanta ca aveam un borcanel de ketonale, dar nu le-a gasit si mi-a facut rost doar de un aulin...ceva (frectie la picior de lemn).

Coborarea spre Pestera mi-a pus mari probleme si ma tot gandeam daca oare pot sa termin stiind cat mai aveam si cat de greu coboram eu. Marmota deja se simtea bine si ma enerva ca-l tineam pe loc. Daca aveam coborarea de pe Olympus in arsenal... alta era povestea. Asa, nu speram decat sa pot termina cursa. La pestera, am mancat niste Paste aduse de Sise, oferite de Adi, un gel si am pornit la drum pe prima ascensiune pe Omu. Mare parte din drum nu am vazut pe nimeni in spate, ceea ce ne-a facut sa cam mergem sa ne reglam respiratia, sa ne pregatim picioarele pentru urcare, s.a.m.d. Insa pana la Omu aveau sa ne ajunga vreo 2-3 echipa dintre cele ratacite. La Omu am mai fost doar o data pana acum si aveam sa rad apoi... am fost de 4 ori in viata la Omu, de 3 ori numai azi :) Nu mai zic ca din toate traseele numai cateva le mai facusem. Am invatat bucegii intr-o zi si un pic. Am ajuns la Omu si am fost foarte fericit sa vad ca au si niste geluri. Am alimentat si cu apa si am dat la vale pe Valea Cerbului. Nu mai fusesem nici pe aici. Marmota imi zicea ca-i mai zice si Valea Ursilor insa asta era ultimul lucru la care ma gandeam acum...sa dau nas in nas cu ursul.

Genunchiul nu prea ma mai durea si am zis sa nu-l obosesc si am coborat aruncand betele cat mai in fata si sarind apoi cu piciorul "defectat" mai departe. Treaba asta mi-a facut "gauri" in maini insa si nu aveam sa mai pot folosi nici tehnica asta. Am taiat serpentinele de pe Valea Cerbului frumos, insa nu stiam pe unde e scurtatura de care vorbea lumea care te-ar duce direct la Gura Diham. Am mers toata coborarea cu Cristodava, doua fete din Oradea dintre care una avea cam aceleasi probleme ca mine. Aproape de Diham, pe forestier ne-am despartit de ele avand chef de fuga pe coborare (rare momente, asa ca am zis sa profitam de ele). Ajunsi in "orasul manelelor si a micilor" Gura Diham, am dat de Roua, pe care le lasasem la intersectia dintre Jepi. Ele o luasera pe scurtatura spre Diham si asta le-a scos foarte frumusel in fata noastra. Am pornit de aici impreuna cu ele spre Poiana Izvoarelor unde am intrat in cabana si am luat apa si am mai mancat cate ceva din provizii. Drumul pana acolo insa mi-a adus aminte de maratonul de la Herculane unde am "innotat" prin noroi. M-am udat un pic pe aici si asta avea sa-mi tina picioarele intr-un permanent carcel. Pe urcarea spre Prepeleac fetele mergeau intr-un ritm sustinut foarte bun, iar pe Marmota l-a apucat iar stomacul. Am fost foarte complementari. Cand il durea pe el ceva, cand pe mine. Le-am lasat pe fete sa se duca si am mers pana la Prepeleac mai usurel. Acolo lumea se pregatea sa faca focul ca erau foarte multi rahati de ursi pe drum. Era ora 20:22 si cand ne pregateam sa urcam apar la orizont inca vreo 3 echipe pline de energie, pe care le credeam mult in spate. Erau Insomnia, cu Tzale care reusise sa-si resusciteze colegul care nu se simtea prea bine inainte de Babe si erau si fetele de la Cristodava care si-au revenit cu genunchiul si au tras bine spre Prepeleac. Asta l-a ambitionat pe Marmo care a injurat tot drumul pana aici si parea ca cedeaza psihic. Pe urcarea prin "jungla" Bucsoiului a stat el in fata si a avut un ritm foarte bun. Am prins noaptea prin Saua Bucsoiului si am ajuns cam in acelasi timp cu celelalte echipe sus pe Omu a doua oara. Deja erau acolo echipele de pe locurile 2 si 3 care erau pentru a 3-a oara la Omu... hehe, drum lung pana acolo! Am plecat mai repede decat celelalte echipe pentru ca stiam ca urmeaza o coborare criminala pe noapte pana in Ciubotea. Daca pe urcarea pana la Prepeleac injura Marmota de mama focului, pe coborarea asta injuram eu :) aici aveam si podul palmei varza sa ma mai pot sprijini in bete si mergeam ca un mos. Am zis ca decat sa ajung cu picioarele in buzunar la finish, mai bine ajungem intregi. Si uite asa ne-au depasit vreo 3-4 echipaje, le-am si vazut indepartandu-se generos, si am inceput sa-mi zic ca nu mai conteaza nici o concurenta, numai sa nu ma defectez de tot. Cat noi coboram, cineva urca de zor. Cand ne apropiem, era Lucian Clinciu, organizatorul MPC-ului si un om de nota 10. Urca la Omu sa astepte echipa Sexy-Sponser Team (cum s-au auto-denumit)

Jos, in Bran am ajuns pe la ora 2 noaptea, iar pastele, supa si ceaiul de acolo au fost divine. Vreau sa laud cu ocazia asta pe cei care au fost in posturile de control!!! La orice ora ajungeai, in orice post, am intalnit numai oameni tineri, zambareti, care mereu aveau un cuvant de bine, o incurajare, etc. Felicitari CPNT, ati fost nemaipomeniti! Asadar, remontati, ni s-a explicat pe unde sa o luam de acolo spre Omu via stana Gaura. Mergem noi ce mergem si nu mai gaseam indicatorul spre Omu. Am mers ceva si la un moment dat de oboseala, am crezut ca am trecut de el. Mai aveam un pic si ne intorceam sa cerem noi lamuriri, insa am zis sa mai mergemun pic. Si numai bine ca la 2 pasi era facut pe jos ditamai sageata, si marcat foarte bine si prin copaci, si intre copaci benzi care iti spuneau clar ca pe aici NU, pe aici DA, etc. Am inteles ca masurile astea au fost luate pt. ca anul trecut se ratacisera mai multi pe aici. Si uite asa ne avantam intr-o padure doar noi doi, nu se mai auzea nimeni nici in fata nici in spate. Ma gandeam ca la felul in care am mers pe ultima coborare in spatele nostru ar putea fi numai altii "defectati" ca mine :) Pe la saua Politia (de ce i-o zice asa nu stiu) am mai dat de doi concurenti cu probleme. Aici chiar ne-am gandit si eu si Marmota ca am putea da nas in nas cu ursul.... la cat de liniste era si la cat de "neagra" era noaptea in cerul gurii. Am ajuns si la Gaura pe la ora 4 juma' si m-am cam bucurat cand am auzit piuiturile. Ca tot mergeam si Marmota tot zicea ca ne-am pierdut, ca am trecut, ca nu mai vine CP12 asta... Insa a venit. Si de aici porniram spre Omu a treia oara. Ni se spusese ca e usoara urcarea asta pana la Omu, ca nu se compara cu celelalte urcari s.a.m.d. insa nu avea sa fie chiar asa. Am urcat de ne-a venit acru si cand ziceam ca mai e putin (pana departe), aparea inca un hau de urcat. Partea buna era ca nu mai vedeam pe nimeni in spate si asta ne facea sa urcam relaxati macar. Pe urcare aveam un ritm destul de bun, numai coborarile m-au omorat. Cand am iesit la "luminis", deja era si lumina, de vedea tocmai la dracu in praznic o cabanuta de-am zis ca nu se poate sa fie aia Omu. Ei...de-aici a inceput sa-l blagosloveasca Marmota pe Omu. Am zarit si 4 punctulete care erau Insomnia si Cristodava, ce mai.... ne-am dat naibii. Am tras de noi pe urcarea asta ca stiam ca era o vorba ca dc. ai ajuns si a treia oara la Omu, gata... urmeaza lejereanu. Iaca ajunseram si acolo si minune, mai erau vreo 2-3 echipe pe acolo pe care nu le mai vazuram pana acum. Asa ca nu am zabovit mult si am plecat fericiti ca nu am ramas de caruta. Deja era in jur de 7 dim. si veneau primele echipe de la hobby la Omu, dupa doar o ora de la start. Am inceput sa-i dam bice si pana la refugiul...nush cum...prin jnepenis, am mers intr-un ritm alert, stiam ca vine o coborare si speram sa ma mai lase in pace genunchiul, dar nu prea m-a lasat. Pe coborarea asta au aparut si bataturi sau ce spanac erau ca ma usturau picioarele, deja simteam tot felul de dureri prin tot felul de locuri. A inceput sa ma doara si spatele, mi-am mai "defectat" si vreo 2 unghii, in palme aveam niste urme de zici ca m-a insemnat cineva ca pe vaci, dar stiam ca nu mai e mult, asa ca am coborat cat am putut de bine. Jos se mai auzea cate un caine dar se pare ca nu prea erau oile pe acasa. Daca veneam noaptea pe acolo cred ca ne razboiam cu ei, aveam pregatit "deodorantul" de caini. Am ajuns si la poiana Gutanu si de acolo nu stiu de ce aveam impresia ca urmatorul punct e direct la Pestera. De la orbul gainii nu am vazut niciunul dintre noi Saua Strunga pe harta. Ni se mai si zice sa merem pe dunga rosie si cum vedem cruce rosie sa coboram in drepata si asta era sa ne vina de hac... Zis si facut, dupa ce ne-am epuizat ultimele resurse sa urcam delusoarele alea, vedem pe unii ca alearga la vale in drepata. Vedem si stalpi pe cruce rosie si taiem un pic si schiaun de genunchi, coboram de ne gasesc dracii si zeii Olympului ni-l trimit pe un nene in cale pe care-l intrebam cat mai e pana la Pestera ca ne coboram de juma de ora... si ne zice tacticos... ce Pestera, ca mereti in Moeciu pe aici... Sa ne pice lumea in cap. Cand eram si noi fericiti ca nu ne-am ratacit deloc, ca scoatem si noi 28 de ore... n-a d-aci belea. Vedem si saua Strunga pe harta, si ne ia un avant de nervi combinat cu dorinta de a termina odata o cursa care parea ca nu se mai termina, mai aruncam cate o injuratura si ajungem iara sus, unde dam cu nasul de semnul pe care il taiasem si ne da peste nas cu Pestera inainte si Moieciu in jos... eh, pierduram si noi vreo 2 ore...asta e. O luaram pe directia buna si la Saua Strunga dam de niste concurenti care profitasera de ratacirea noastra, insa aveau probleme la picioare, si-i dam bice. Coboram in sfarsit la Padina si ne dam duhul pana la Pestera, unde ii zaresc de la distanta pe ai mei, alergam si noi pe ultimele damburi si uite asa terminaram monstruosul traseu in 30 de ore si 23 de minute, pe locul 13 la baieti. Initial ne ziceam ca nu ne mai trebuiesc ultra-maratonane... cate zile om avea, insa cum au trecut durerile (fizice si psihice) deja am inceput sa ne mai domolim "supararea" si sa ne gandim la ce am gresit, la ce ar trebui sa mai facem, mi-am luat o farmacie intreaga sa-mi pun la punct articulatiile, ca daca o sa pot alerga pe toate coborarile o sa fie alta poveste. Asadar felicitari organizatorilor, pentru toate incurajarile, zambetele si voia buna (cu program non-stop) si ne vedem la anu' ca pana atunci nu cred ca mai calc in Bucegi.... mi-a ajuns! :)

EcoMarathon Moieciu 2011

Uite ca incepu si anul competitional (in materie de maratoane montane) pe care il astept cu nerabdare de la finish-ul MPC 2010. Asadar, sunt abia la a doua competitie de acest gen, maratonul din Piatra Craiului de anul trecut m-a virusat rau de tot. Urmaream un documentar de profil, si cineva zicea: "Once you cross the finish line of a marathon, your life will gonna change forever"... si asa a fost! La MPC am alergat fara sa dau macar o tura de parc inainte... singurul sport pe care il practicam era fotbalul si nu vedeam rostul unei alergari fara minge :) De un an cochetam si cu o scoala de munte care mi-a deschis un apetit fascinant pentru a bate toate coclaurile muntilor. Aici l-am cunoscut si pe Marmota care m-a intrebat daca nu vin cu el la MPC, si i-am raspuns scurt... DA. Tot MPC-ul l-am alergat oarecum intrebandu-ma daca sunt in stare sa fac asa ceva, si nu prea am fortat din aceasta cauza. Am scos vreo 6 ore si 50 si m-am declarat super multumit pentru ca am vazut ca se poate. Anul asta ne-am propus sa alergam la Moieciu, Hercules, Olympus, Bucegi 7500 si bineinteles, prima "dragoste", Piatra Craiului. Asadar demaram "proiectul" si ne inscriem pt. Grecia si la Eco. Ajungem la Moieciu, ne luam "bocsceluta" cu d-ale maratonului, admiram tricoul care e de foarte buna calitate, mergem de ne instalam cortul, o masa pe cinste si pasim cu mari emotii la sedinta tehnica. Intram in atmosfera, ne odihnim de minune (ca de fiecare data) la cort, si dimineata ne aliniem cu avant la start. Desi e destul de frig, prefer pantalonii scurti, sa am mai multa mobilitate. Initial ne asezam destul de bine la start, insa mai vin alti concurenti si se asaza in fata, ceea ce ne impinge pe la jumatatea plutonului. Pentru mine conteaza foarte mult sa fiu cat mai in fata la start. Ajuta mult la moral, iar prima urcare prefer sa nu fortez asa tare pana ma acomodez cu respiratia & stuff. Retin doar ca am mers cat de cat aproape de Marmota, cu care am si facut tricouri inscriptionate printre altele cu "Zen Runners", cum se va chema de altfel echipa noastra la 7500. Pana la primul punct de alimentare insa el ia un pic de avans, si imi e mai bine asa sa pot alerga in ritmul meu. Pe prima coborare insa simt o sageata in glezna la piciorul drept si-mi zic ca nu-i a buna... mai ales ca eu deobicei alerg ca o capra neagra pe coborari, asa ca de data asta imi voi tine atu-ul pentru data viitoare.

Imi propun sa termin cursa si intr-un picior, si cumva acolo...o speranta sa termin si sub 6 ore. Peisajele ma incanta mult si ma ajuta mult sa trec peste durere. Pe ultima coborare a primei bucle, tin minte ca trag tare, tin piciorul un pic stramb, incat sa nu simt impactul dur cu solul, si ajung la finish ok. Incurajarile de pe margine imi dau imboldul de care aveam nevoie si ma infig in prima urcare din bucla a doua. Apoi urmeaza zona psihologica de pe Cheile Gradistei. O urcare aparent usoara de vreo 5 km, pe piatra/asfalt ce-o fi fost, unii "ciobani" conduceau cu viteza pe acolo si ne aruncau tot praful in "freza", crampele incep a-si spune cuvantul si mai toata lumea merge in ritm alert. Nimeni nu forteaza decat pe ici-colo cate cineva, imita alergarea, insa pana sus reusesc sa depasesc cativa concurenti, avant compasul mai mare la mers. Sus e destul de rece insa ma unge la suflet, mai ales ca e si punct de alimentare. Apoi urmeaza iar coborari peste coborari care-l fac pe unul dintre concurenti sa afirme ca asta-i maratonul coborarilor. Ii impartasesc gandurile, mai ales ca imi simt glezna la coborare cum protesteaza vehement.

Ajung si la finish-ul buclei doi, ma intalnesc si cu Foca, care terminand cross-ul se face fotograf, mai intalnesc cativa amici (vechi si noi) care ma incurajaza si intru iar cu avant in urcarea de la bucla a treia. Incep sa imping in bete puternic sa se mai linisteasca crampele, pe undeva pe sus intalnesc o batranica care imparte apa si bomboane la concurenti, apar fulgii de nea care ma fac sa cred ca nu e luna Mai ci vine Craciunul... Ultima urcare incep sa ignor orice crampa, imping in bete si incep sa simt ca se poate orice. De unde pe ultima urcare de la MPC, spre Diana cea nesuferita imi trageam de picioarele cu mainile, acum ma simt ok, ajung sus, apoi trag destul de bine prin padure imprietenindu-ma cu un alt concurent, fortez pentru ultima data la coborarea finala, incurajat de vizualizarea finishului si iata ca termin mult mai bine decat ma asteptam, in 5:55, sub 6 ore si la 10 minute dupa Marmo pe care il credeam cu cel putin 30 min in fata mea.

Atmosfera e superba la un astfel de maraton, intalnesti numai oameni minunati, de munte, iti creste pofta de viata, iti ridici mult standardele, limitele, si poti privi cu mare speranta spre urmatoarea competitie. Mergem apoi cateva zile ca niste pinguini, dar suntem cu sufletul la gura pentru maratonul urmator.

Rezultatele Campaniei

Pregatiri

Fabrica de Zambete

Se spune ca a existat odata un arbore batrân si maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele si culorile veneau de pretutindeni si dansau în jurul lui. Când facea fructe, pasari din tari îndepartate veneau sa guste din ele. Ramurile sale aratau ca niste brate vânjoase. Era minunat.

Un baietel obisnuia sa vina si sa se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obisnuit cu el si a început sa-l iubeasca. Ceea ce este mare si batrân se poate îndragosti de ceea ce este mic si tânar, cu conditia sa nu fie atasat de ideea ca el este mare, iar celalalt mic.
Copacul nu avea aceasta idee, asa ca s-a îndragostit de baiat. Egoul încearca întotdeauna sa iubeasca ceea ce este mai mare decât el. Pentru adevarata iubire, nimic nu este însa mare sau mic. Ea îi îmbratiseaza pe toti cei de care se apropie.

Asadar, copacul s-a îndragostit de baietelul care venea în fiecare zi sa se joace sub el. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el si le apleca, pentru ca baiatul sa le poata atinge pentru a-i mângâia florile si pentru a-i culege fructele. Iubirea este întotdeauna gata sa se încline; egoul, niciodata. Daca încerci sa te apropii de un ego, acesta se va înalta si mai mult, devenind atât de rigid încât sa nu-l poti atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care sta pe tronul puterii, este considerat a fi mare.

Asadar, ori de câte ori venea copilul, arborele îsi pleca ramurile. Când micutul îi mângâia florile, batrânul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este întotdeauna fericita atunci când poate darui ceva; egoul nu este fericit decât atunci când poate lua ceva de la altcineva.

Baiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroana împletita din florile sale. Se simtea atunci de parca ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac întotdeauna sa te simti ca un rege, în timp ce ghimpii egoului te fac sa te simti mizerabil.

Vazând cum baiatul poarta o cununa din florile sale, dansând cu ea, copacul se simtea fericit. Îl aproba cu ramurile sale; cânta în bataia vântului. Baiatul a crescut si mai mult. A început sa se catere în copac, leganându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simtea fericit. Iubirea este întotdeauna fericita atunci când altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decât atunci când altcineva îl reconforteaza..

Timpul a trecut, iar baiatul a început sa fie apasat de alte îndatoriri. Avea ambitiile lui. Trebuia sa îsi treaca examenele, sa îsi faca prieteni. De aceea, a început sa vina din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl astepta însa cu o nerabdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului sau: "Vino, vino. Te astept". Iubirea îsi asteapta întotdeauna obiectul afectiunii sale. Ea nu este altceva decât o continua asteptare.

Când baiatul nu venea, copacul se simtea trist. Singura tristete pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea împartasi cu altcineva, de a nu se putea darui. Atunci când se poate darui în totalitate, iubirea este fericita.

Baiatul a crescut si mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare. Toti cei care cresc în lumea ambitiilor îsi gasesc din ce în ce mai putin timp pentru iubire. Baiatul a devenit ambitios si prins în afacerile sale lumesti. "Ce copac? De ce ar trebui sa-l vizitez?"
Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: "Asculta! Te astept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine".
Baiatul i-a raspuns: "Ce poti sa-mi oferi, ca sa trec sa te vad? Eu îmi doresc bani". Egoul este întotdeauna motivat: "Ce poti sa-mi oferi pentru ca sa vin la tine? As putea veni, dar numai daca ai ceva de oferit. Altminteri, nu vad de ce as face-o". Egoul are întotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezinta propria sa rasplata.

Uimit, copacul i-a spus baiatului: "Nu vei mai veni decât daca îti voi oferi ceva? Îti ofer tot ceea ce am". Iubirea nu tine niciodata nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se daruieste neconditionat.

"Din pacate, nu am bani. Aceasta este o inventie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiti. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastra îi racoreste pe cei încalziti. Când bate vântul, dansam si cântam. Desi nu avem bani, pasarelele se cuibaresc pe ramurile noastre si ciripesc vesele. Daca ne-am implica si noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înraiti si de nefericiti ca voi, oamenii, care sunteti nevoiti sa stati prin temple si sa ascultati predici despre iubire si despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, caci traim tot timpul aceste stari. Nu, noi nu avem nevoie de bani".
Baiatul i-a spus: "Atunci, de ce sa vin la tine? Nu am de gând sa merg decât acolo unde pot obtine bani. Am nevoie de bani". Egoul cere întotdeauna bani, caci banii înseamna putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa.

Copacul s-a gândit mult, dupa care a spus: "Atunci, culege-mi fructele si vinde-le. În felul acesta, vei obtine bani". Baiatul s-a luminat imediat la fata. S-a urcat în copac si a cules toate fructele copacului, chiar si pe cele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile si i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simtit din nou fericit. Iubirea se bucura chiar si atunci când este lovita. Egoul nu este cu adevarat fericit nici macar atunci când obtine ceva. El nu poate simti decât nefericire.

Baiatul nu si-a dat nici macar osteneala sa-i multumeasca arborelui, dar acestuia nu-i pasa. Adevarata sa multumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obtine bani în schimbul lor. Baiatul nu s-a mai întors multa vreme. Acum avea bani si era foarte ocupat sa obtina cu ajutorul lor înca si mai multi bani. A uitat cu totul de copac, si astfel au trecut anii.
Copacul era trist. Tânjea dupa întoarcerea baiatului, la fel ca o mama cu sânii plini de lapte, dar care si-a pierdut copilul. Întreaga sa fiinta tânjeste dupa copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept si a se usura. Cam la fel tânjea si copacul nostru. Întreaga sa fiinta era în agonie.

Dupa multi ani, baiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac.
Acesta i-a spus: "Vino la mine. Vino si îmbratiseaza-ma".
Barbatul i-a raspuns: "Termina cu prostiile. Faceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fara minte".
Egoul considera iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilareasca.

Copacul a insistat: "Vino, mângâie-mi crengile. Danseaza cu mine".
Barbatul i-a raspuns: "Termina cu flecareala asta stupida! Acum doresc sa-mi construiesc o casa. Îmi poti oferi o casa?"
Copacul a exclamat: "O casa? Bine, dar eu traiesc fara sa stau într-o casa". Singurii care traiesc în case sunt oamenii. Toate
celelalte creaturi traiesc liber, în natura. Cât despre oameni, cu cât casa în care traiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei. "Noi nu traim în case, dar uite ce îti propun: îmi poti taia crengile, pentru a-ti construi o casa cu ajutorul lor". Fara sa mai piarda timpul, barbatul a luat un topor si i-a taiat crengile copacului. Din acesta a ramas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericita chiar si atunci când îi sunt taiate membrele de catre cel iubit. Iubirea nu stie decât sa daruiasca. Ea este întotdeauna pregatita sa se ofere în întregime.

Barbatul a plecat, fara sa-si mai dea osteneala sa arunce în urma macar o privire. Si-a construit casa visata, iar anii au trecut din nou. Copacul, devenit acum un simplu trunchi fara crengi, a continuat sa-l astepte. Ar fi vrut sa îl strige, dar nu mai avea ramuri si frunze care sa poata cânta în bataia vântului. Vânturile continuau sa bata, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul sau a reusit sa rosteasca o ultima chemare: "Vino, vino, iubitul meu".

Timpul a trecut, iar barbatul a îmbatrânit. Odata, se afla prin apropiere, asa ca a venit si s-a asezat sub copac. Acesta l-a întrebat:
"Ce mai pot face pentru tine? Ai venit dupa foarte, foarte mult timp".
Batrânul i-a raspuns: "Ce poti face pentru mine? As vrea sa ajung într-o tara îndepartata, sa câstig si mai multi bani. Pentru asta, am nevoie de o barca".
Fericit, copacul i-a spus: "Taie-mi trunchiul si fa-ti o barca din el. As fi extrem de fericit sa devin barca ta si sa te ajut sa mergi astfel în tara aceea îndepartata, pentru a câstiga mai multi bani. Dar, te rog, ai grija de tine si întoarce-te cât mai repede. Voi astepta de-a pururi întoarcerea ta".
Omul a adus un ferastrau, a taiat trunchiul copacului, si-a facut o barca din el si a plecat.

Acum, din copac nu a mai ramas decât radacina, dar el a continuat sa astepte cu rabdare întoarcerea celui iubit. A asteptat mereu si mereu, constient însa ca nu mai avea nimic de oferit. Poate ca barbatul nu se va mai întoarce niciodata. Egoul nu se duce decât acolo unde are ceva de câstigat.

Odata, m-am asezat lânga ciot. Acesta mi-a soptit: "Am un prieten care a plecat departe si nu s-a mai întors. Ma tem sa nu se fi înecat, sau sa nu se fi ratacit. Poate ca s-a pierdut în tara aceea îndepartata. Poate ca nici macar nu mai este în viata. O, cât mi-as dori sa aflu vesti de la el! Ma apropii de sfârsitul vietii, asa ca tot ce mi-as mai dori ar fi sa aflu vesti despre el. Atunci as muri linistit. Dar stiu ca nu ar mai veni nici daca mi-ar auzi strigatul, caci nu mai am nimic sa-i ofer, iar el nu întelege decât acest limbaj".

MORALA:

Egoul nu intelege decat limbajul acceptarii. Iubirea vorbeste limbajul daruirii (Sursa: Unelte Pentru Schimbare)

Timpul este foarte scurt, insa daca puteti ajuta cu ceva, JOI (21.04) vom darui catorva familii cate un mic cadou de Paste, incercand sa le aducem pe buze macar un mic zambet. Dupa Paste vom duce si niste hainute, carti, jucarii si alte obiecte pe care unii dintre voi ni le-au adus, sau pe care le veti mai aduce. Pana acum am strans niste banuti din care vom incerca sa le umplem masa de Paste catorva familii care sunt sigur ca spera sa ne reintoarcem la ei. Pentru detalii, daca doriti sa ajutati cumva, mihaigodeanu pe yahoo messenger.

Despre vampirismul energetic

Avem in jurul nostru un invelis energetic – aura – menit sa ne protejeze impotriva atacurilor energetice din afara. Un om calm, cu sufletul linistit si impacat, are un invelis energetic intact, sanatos, fara portiuni subrezite sau sparturi. Cind sufletul este insa nelinistit, cind omul traieste in fiecare zi emotii negative – ura, furie, iritare, invidie (pizma despre care se vorbeste si in scrierile crestine) etc. – aura il slabeste, se subtiaza, apar fisuri care se largesc, deschizind acces vampirilor energetici, ca si bolilor si nenorocirilor de tot felul.

La fel cum scoarta copacului trebuie sa ramina intacta pentru a feri copacul de fel si chip de paraziti, tot asa si aura noastra este menita sa ne protejeze, sa ne apere. De aceea, este indicat sa eliberam emotiile negative, sa ne pastram calmul si ne vom mentine aura intacta, ferind-o de fisuri, ceea ce ne va face intangibili la atacurile din afara. Cum procedeaza oamenii care au nevoie de energie? Ei infurie, chinuie victima, cauta diferite mijloace de a subjuga omul pentru ca a lua de la unul egal tie e complicat. E mai usor sa iei de la acela pe care l-ai subjugat.

Atat noi cat si ceilalti putem intretine sau lua rolul de “vampiri“. Vampirismul este o “boala” care produce leziuni intr-unul din corpurile energetice – umane. Cand acesta este perturbat, nu se mai receptioneaza raspuns prin sentimente la impulsurile superioare. Asa apare nevoia de hrana energetica, de preluare de energie de la ceilalti; uneori acesta este insesizabila, dar se poate agrava – urmarile fiind destul de grave, atat pentru el, Vampirul energetic, cat si pentru Victima/e. Acestia sunt de obicei pacienti cu tulburari de personalitate sau apartinand unui anume context socio-cultural.Solutia este sa evitati certaretii care nu-si pot exprima sentimentele negative decat in forma conflictuala; exista indivizi care au o mica disputa cu ridicat de voce cel putin 1/zi. Nu este normal!

Cum ii recunoastem:

- dupa gradul de epuizare pe care ni-l produc.

- nu ne aduce nimic, ne regreseaza, si ne pericliteaza echilibrul emotional. O persoana care a fost victima unui vampir energetic, prezinta urmatoarele simptome:

- oboseala acuta – in cazul unor atacuri repetate, starea de oboseala devine cronica, iar persoana atacata simte nevoia unei odihne prelungite.

- vlaguire – se simte o lipsa acuta de energie. Persoana in cauza devine vampir energetic involuntar.

- nervozitate – stari de enervare fara motiv aparent.

- dureri de cap

- ameteli

- greturi

- lipsa poftei de viata

- pierdere temporara de memorie – acest simptom, apare intr-o faza mai avansata

- in unele situatii – aritmie cardiaca

Profile vampirice:

Lamentosii cronici:

- ne vampirizeaza deoarece cererea lor de afectiune este fara sfarsit si noi suntem incapabili sa o satisfacem sau sa o facem sa evolueze, in timp ce ei ne investesc cu rolul de SALVATOR – chiar daca nu avem nici capacitatea si nici dorinta.

- acesti eterni nemultumiti/vaicareti ne pun in situatia frustranta, de a rata oferirea unui sfat, deoarece in realitate ei nu sunt in starea de spirit pentru a ne primi sfatul, ei doar vor sa se descarce, sa ia energie...

Dependentii:

- ei ne cer constant dovezi de dragoste, ne solicita pentru oricare mica decizie, agatandu-se de noi ca niste copii; ei ne pun in pozitia de parinti si ne pun pe umeri o responsabilitate coplesitoare. Cum vrem sa ne luam distanta, ne si invadeaza culpabilitatea. Dependentii considera persoana de langa ei intregul lor univers si o epuizeaza cu solicitarile lor.

Hipersensibilii:

- sensibilitatea lor exagerata ne obliga sa avem tot timpul grija: totul devine subiect de justificare, totul este susceptibil sa provoace o drama. Ne condamna la un self-control permanent – ce stres!

Conflictualii:

Pentru ei rezolvarea problemelor trece prin agresivitate, ceea ce nu ii costa nimic, de vreme ce conflictul este modul lor specific de functionare, este starea lor de spirit. Ei nu cunosc si nici nu inteleg existenta unei stari de pace. In schimb, acest tip de relatie este bogat in emotii pentru persoana agresata, care va iesi goala de aici!

Cei in afara legii:

Rolul lor si teritoriul lor nu sunt niciodata clar definite, ceea ce obliga la o renegociere nesfarsita. Cum regulile nu sunt stabilite odata pentru totdeauna, fiecare trece prea usor in terenul celuilalt. Ei nu functioneaza dupa regulile stabilite si tot ce fac considera ca este normal.

Solutii:

- sa invatam sa punem limite, sa tragem granite, pentru a nu ne lasa inghititi de catre celalalt.Astfel riscam sa ne supunem patologiei celuilalt si sa devenim victima sa si apoi sa ne afundam in agresivitate si ranchiuna.

De regula sa ne indoim total de rolul nostru de SALVATOR!

Adeseori ii putem ajuta pe cei din jurul nostru, dar prea rar ii putem salva!

A lua rolul de salvator este mai degraba un semn al slabiciunii Ego-ului. Atunci cand ne creste nervozitatea, se impun doua intrebari:

- sunt eu oare persoana care trebuie sa se ocupe de aceste probleme?

- trebuie eu sa fiu persoana care ajuta sau eu trebuie sa-mi vad de lectiile mele?

In oricare dintre cazuri, cel mai bun semnal de alarma sunt emotiile noastre: sentimentul de nefericire-frustrare este semnul ca trebuie sa punem stop!

Terapeutul, de obicei, recomanda ruperea totala si imediata (macar pentru un timp) a cordonului care se afla intre cei doi. Si abia aici incepe problema. Cel care este vampir energetic va simti revolta donatorului de a-l alimenta. Daca din punct de vedere fizic, vampirul energetic era sanatos si donatorul bolnav, se ajunge – invariabil la colaps sau asa pare. (Unul se simte bine si unul e bolnav! ) – Unde-i logica? Ruperea legaturilor patologice, dintre cei doi, provoaca automat dezechilibru la vampirul energetic, trezind protest activ energetic la el (sigur, depinde si de stadiul “bolii vampirice”).

Secretul eliminarii acestui comportament este sa invatam sa iubim si sa daruim mai mult decat sa asteptam de la altii; astfel vom primi o uriasa cantitate de energie din Univers.

Un vechi proverb spune: ”Daruind vei dobandi”. Darul suprafiresc se reflecta asupra-ti, se intoarce la tine ca un bumerang, ca o raza de lumina proiectata de oglinda si te va implini. Vei fi fericit si implinit cu tine insuti si astfel pregatit sa daruiesti din nou.

Relatiile personale sunt pentru noi un set inepuizabil de teste si totodata profunde lectii de intelegere. Poate ca nimic nu ne solicita mai mult generozitatea si intelepciunea ca o relatie – amoroasa, profesionala, amicala, filiala – orice implica a fi fata-n-fata cu cineva. Orice relatie personala ne atinge fiinta la toate nivelurile: fizic, emotional, mental, energetic, spiritual. Interactiunea la nivel energetic este rareori constientizata. Desi, in permanenta are loc un schimb de energie intre noi si cei din jurul nostru, ce poate lua forme cu atat mai dramatice cu cat suntem implicati mai profund intr-o relatie. Dar un schimb masiv de energie se poate face si in intalniri absolut accidentale si de o durata extrem de scurta. Din pacate, cel mai adesea, nu in avantajul ambelor parti.

Arta de a relationa constructiv nu ne-a fost niciodata predata. Nimeni nu ne-a explicat ce se intampla cand doua fiinte umane intra in legatura, ce schimburi subtile se produc inainte de prima strangere de mana, inainte de primul zambet sau de prima privire incruntata.

Inainte de orice, doi oameni stabilesc mai intai un contact energetic. Chiar daca se afla la mare distanta, simplul gand indreptat catre o anumita persoana ne poate pune in legatura energetica cu ea. Iar aceasta legatura, desi pare inefabila, lipsita de consistenta, creeaza sau intareste matricea unei posibile relatii. Prin canalele energetice avem posibilitatea de a predetermina story-ul unei legaturi. Pentru ca in permanenta exista un circuit energetic intre noi si cei din jurul nostru, orice emotie, gest, cuvant, actiune sau atitudine se traduce in energie care vine spre noi si este emisa de noi.

Cand traim un disconfort pierdem energie, cand suntem multumiti castigam energie.

Cum pierdem energie in cazul unui conflict?

Intr-un conflict, nelinistea pe care o traim tulbura campul nostru energetic. In functie de natura conflictului (sentimental, competitie de valori, concurenta profesionala, confruntare temperamentala etc.) “ancorele” acestor tulburari se fixeaza in diverse zone ale acestui camp energetic. In cazul in care conflictul este mentinut multa vreme, apare riscul materializarii unor boli, corpul nostru suferind un dezechilibru energetic cronic.

Sunt arhicunoscute cateva moduri de furt energetic, cel mai adesea hotii fiind persoanele apropiate: parinti, sefi, soti, etc. Furt de energie prin:

- critica: o resimtim ca invalidanta, negare a valorii noastre, respingere a identitatii sau a conditiei in care ne punem prin gesturile, cuvintele si atitudinile noastre ce sunt criticate – genereaza sentimente de rusine si regret ce saboteaza stima de sine.

- interdictia: atinge libertatea de expresie, ne limiteaza manifestarea, ne induce senzatia unui pericol asupra caruia n-am cazut de acord ca ar exista, neaga afirmarea libera a temperamentului, opreste libera initiativa

- interogarea: hartuieste printr-o investigatie indiscreta ce reclama subordonare prin raspuns – orice intrebare induce presiunea raspunsului, creaza senzatia obligatiei de a satisface curiozitatea celuilalt pentru a beneficia de acceptarea persoanei

- indiferenta: ignorarea resprezinta un mod subtil de a lua energie prin crearea unei prezente “goale” pe care celalalt simte nevoia s-o umple aratand interes pentru starea persoanei ce joaca rolul dezinteresatului, al neparticipantului

- plangerea: creeaza presiunea salvarii, ascultarea fiind o buna forma de a oferi energie; poate sugera responsabilitatea sau obligatia ascultatorului de a sustine sau ajuta persoana ce se plange ( vaicareala)

Cum ne putem apara de hotii de energie?

In primul rand sa nu devenim obiectul atitudinilor de mai sus. Sa devenim constienti ca toate certurile, necazurile si frustarile oamenilor au ca scop aprovizionarea cu energie. Aceasta se petrece la nivel subtil, rareori fiind constienti cei implicati.Intelegand natura profunda a acestor manifestari putem zambi cand se incearca antrenarea noastra in conflice, barfe, vaicareli, judecati, etc. Persoanele din jurul nostru arareori constientizeaza ca prin comportamentul lor hartuie energetic pe cei de langa ei. Adeseori parintii dispun de energia copiilor lor fara sa vrea. Asta nu inseamna sa inceteze a-si mai corecta copilul cand acesta greseste. Ci doar sa invete s-o faca fara a induce copilului sentimente negative, sa o faca cu detasare, fara a manifesta suparare.

In relatia de dragoste adeseori cedam energie fara sa ne-o ceara nimeni. Nu este responsabil celalalt pentru faptul ca am pus la dispozitia sa o cantitate apreciabila din forta si vitalitatea noastra. Nici nu-si da seama, apoi, ca dispune de ea simtindu-se bine. Este responsabilitatea noastra sa invatam sa ne mentinem integritatea energetica. Cand ne pierdem tonusul fara ca cineva sa ne agreseze? De exemplu, atunci cand asteptam infrigurati si plini de griji ca partenerul sa vina acasa dupa cateva ore de intarziere. Orele de asteptare agitata ne-au consumat energia. Pe care vom incerca sa o recuperam. Cum? Prin metodele de mai sus: interogare, indiferenta, plangere, cearta. Chiar daca suntem justificati in a cere explicatii este importanta atitudinea pe care o avem. Dar nu putem avea o atitudine constructiva daca in sufletul nostru ne simtim folositi, indepartati, ignorati, respinsi sau desconsiderati (si cum am putea sa ne simtim altfel cand ne-am obisnuit ca starea noastra de bine sa depinda de cantitatea de apreciere si atentie primite de la partener?). Nimic mai fals si ca atare si starile de spirit care sunt traite de partenerii care au asteptari.Tonul ne va trada teama sau furia.Iar aceasta atitudine neconstructiva constituie la randul ei un atac energetic la adresa celuilalt, ea indicand modul in care operam in relatie, pozitia fata de partener la acel moment. In mod normal, partenerul se va apara atacand la randul lui sau ignorandu-ne.Si totul a inceput… de la felul in care am interpretat intarzierea – traducand-o in atac la adresa noastra, desconsiderare, lipsa de iubire. Noi proiectam asupra partenerilor de viata frustrarile noastre, lipsa de iubire de sine.Semnificatia pe care am dat-o gestului partenerului creeaza in mintea noastra un scenariu. Asteptarea infrigurata amplifica acest scenariu. Si cum iubitii sunt legati prin fire invizibile, cel mai probabil partenerul va simti de pe drum tensiunea care s-a creat. Poate fara sa-si dea seama, va amana momentul intoarcerii acasa sau soseste (desi iubeste persoana care il astespta) manifestand o iritare inexplicabila. Si jocul poate continua prin cearta, acuzatii, indiferenta, regrete. Si asa unii se imbata, altii se refugiaza la alte femei. Cand oamenii devin constienti de REALITATE jocurile inconstiente si murdare inceteaza. Partenerii devin constienti de frumusetea vietii si au controlul asupra starilor de spirit. Devin Creatori...

De unde ne luam energia fara sa ii „vampirizam” pe cei din jur?

Fiecare om se naste cu rezerve suficiente de energie pentru a trai. Daca uneori insa ne permitem luxul de a o risipi in conflicte, emotii sau ganduri negative, ce ne pun pe minus, atunci trebuie sa invatam sa generam la loc energia de care avem nevoie. Sunt cateva solutii in acest sens :

- rugaciunea, meditatia - rugaciunile de multumire au rezultate. Oamenii sunt invatati sa ceara ceva prin rugaciune. Cand cerem ceva prin rugaciune punem de fapt in evidenta ceea ce nu avem. Si cream conditii sa primi tot mai putin. Cand cerem ceva consideram ca meritam mai mult si il judecam pe Dumnezeu de ce nu ne-a dat. Universul este astfel conceput ca nu primim niciodata mai putin decat meritam.

- bucuria: este o sursa uriasa de energie – rasul, seninatatea, multumirea calma a propriei vieti ne ofera in permanenta vitalitate

- exuberanta, minunarea, incantarea si incitarea pe care le aduc intalnirile frumoase, proiectele care ne inspira, evenimentele ce ne anima

- iubirea: cea mai pura, mai inalta si complexa forma de energie, cu puterea cea mai mare de a crea - vorbim aici de iubirea neconditioanata, care este si singura forma de iubire autentica...

- generozitatea: actul daruirii, al comuniunii create de oferire, ne aduce instantaneu inapoi (prin bucuria celui ce primeste) energia pe care am dat-o si ceva in plus datorita fericirii pe care am generat-o! aici se arata cat de important este sa multumim cand am fost ajutati si de asemenea sa ajutam atunci cand persoana si-a formulat dorinta de a primi ajutor (verbal sau in alta forma) altfel nu se genereaza o reactie autentica de recunostinta; recunostinta nefiind utila orgoliului donatorului ci smereniei demne a celui ce primeste.

"Biocimpul uman reprezinta o interferenta de cimpuri energetice, care este influentata atit de energia cosmica, cit si de energia pamintului, a mediului inconjurator. Despre schimbul de energii si asa-zisul "vampirism" energetic, ne-a vorbit terapeutul iesean Sorin Balan, specialist in terapia cu biocimp: "Vibratiile locului variaza dintr-o zona in alta, fiind benefice sau perturbatoare. Avem in vedere izvoarele subterane, nodurile retelei Hartman, morminte nemarcate. Pamintul pe care calcam emite vibratii cu ritmuri diferite, influentind starea noastra de spirit. De exemplu, sint locuri care predispun la meditatie, oferind o liniste a mintii, a gindurilor. Noi, oamenii, fiind sisteme deschise, odata ajunsi intr-un alt spatiu geografic, ne acordam in mod instinctiv cu vibratiile locului. Pentru aceasta, fiecare consuma energie – pentru a cobori si pentru a ridica ritmul vibrator al propriului corp energetic".

Cert este ca, spune dl Balan, oamenii percep vibratiile cadrului natural si ale atmosferei vibratorii locale: "De exemplu, la Manastirea Sihastria-Neamt, unde au vietuit parintii sihastri si nu s-a mai mincat carne de 450 de ani, aceste vibratii patrund in biocimpul uman ca un curent placut, inaltind fiinta, imprimind fericire si beatitudine. Intensitatea maxima a acestor energii benefice se simte in biserica, in timpul Sfintei Liturghii". Acelasi lucru se percepe in prezenta oamenilor buni, care au energii pozitive in aura. Dintre acestia, unii au avut experienta celor mai inalte energii, prin practicarea Rugaciunii lui Isus, numita si Rugaciunea Inimii, in acord cu viata de schivnic. Prin structura lor sufleteasca, oamenii sint predispusi la schimburi energetice: "Energiile se schimba intre oameni atunci cind ei pornesc o discutie dar chiar si fara comunicare, stind la o distanta de ordinul metrilor. De obicei, transferul se face inconstient dar poate fi controlat sau oprit prin autosugestie sau inchizind circuitele degetelor de la miini si picioare. Energia trece de la donator la acceptor si invers dar de o calitate inferioara, avantajat fiind doar acceptorul. Pulsul de energie buna primita foloseste insa pentru o perioada scurta de timp. In acest caz, rezolvarea consta in corectarea biocimpului, reechilibrarea aurei, reeducare catre incarcarea cu energie cosmica sau de la natura, asa cum a fost programat omul initial".

Dar exista si schimburi violente. Unii oameni "vampirizeaza" involuntar pe cei deschisi la suflet, darnici, intr-un timp foarte scurt, chiar si daca ii desparte un perete: "Senzatiile percepute de acceptor pot fi o stare generala de bine, de usurare a durerilor, incalzire, cascat, furnicaturi, limpezirea mintii. Donatorul simte incalzire asociata cu stari neplacute in diferite zone ale corpului, durere, furnicaturi in picioare sau miini, senzatie de rece in picioare, greata si golire a plexului solar, somnolenta, senzatie de nisip in ochi, irascibilitate, tuse repetata. Acest schimb de energie incepe de la corpurile subtile spre circuitul intern – corp fizic. Schimbul trebuie intrerupt cind se ajunge la durere in zona rinichilor, unde este sediul energiei ancestrale, dozata la nastere pentru intreaga viata. Uneori, organismul dezechilibrat nu reuseste sa mobilizeze propria energie si sa acopere minusul de energie dintr-un organ cu excesul de energie din altul, omul in cauza luind energie de la un semen de-al sau. Necorectarea dezechilibrului va conduce la un comportament energetic reflex, mai dificil de rezolvat".

Schimb de energie, spune dl Balan, este si fenomenul "deochiului". Acesta se poate explica prin trecerea unei energii de calitate inferioara spre aura copilului mai putin protejat (in general spre cei cu aparare slabita) in momentele de uimire, mirare, cind este deschisa poarta spre subconstient, moment in care energiile devin mobile. Ascultarea necazurilor cuiva predispune, in schimb, la curatirea aurei persoanei care se destainuie pe seama nivelului vibratoriu al celui care asculta: "Acest lucru se simte la spovedanie. Dupa marturisire la preot, oamenii simt ca li s-a luat ceva de pe suflet si au o stare de bine. In acest caz, stratul sapte (aflat la exterior) din aura celui care asculta – preotul – din auriu devine auriu cu pete bleumarin sau bleumarin cu pete aurii. De asemenea, prin rugaciunile unui preot sporit se usureaza si unele blesteme cazute pe unii oameni, parte din necuratenie fiind purificata trecind prin inima celui care se roaga, unde filtrul este sentimentul de iubire neconditionata".

Schimburile de energie intre oameni sau intre om si mediu sint inevitabile si necesare. Spre deosebire de cele involuntare, in transferurile constientizate, autoprotectia nu este cea mai buna solutie, pentru ca ea ar putea conduce, treptat, la izolare de ceilalti oameni si chiar de mediu. In unele situatii dam, iar in altele primim energie, fie ca aceasta este "buna" sau "rea". Important, spune dl Balan, este sa cultivam aceasta energie prin dragostea fata de natura si fata de semenii nostri."

Calea de a pune capat tuturor conflictelor este o cale interioara. Cand se asterne pacea in interior nimic din exterior nu o poate perturba. Nici cea mai puternica furtuna nu poate afecta viata din profunzimile oceanului. Agitatia este la periferie. Daca traiesti la periferie starea ta de spirit este la cheremul vanturilor care vin din toate partile. Ce inseamna sa traiesti la periferie? Sa crezi ca fericirea si bucuria iti vine din afara: din bani, masini, case, functii, partener de viata, etc. Ar insemna ca Dumnezeu sa dea acces la comori numai unora. Coboara in profunzime si acolo vei gasi esenta vietii: bucuria, pacea, iubirea adevarata, iertarea, implinirea, etc. "O viata necercetata nu merita traita", spunea Seneca. Inteleptii nici nu o numesc viata, o numesc somn. Cand Tu nu traiesti Viata, nu ai control asupra a ceea ce traiesti, Viata te traieste pe tine. Esti la cheremul ei.

Acest material aduce o perspectiva diferita asupra relatiilor inter-umane si are darul de a ne trezi pentru a intelege modul subtil in care acestea functioneaza de fapt. Solutia nu este sa fugim din calea "agresorilor" ci sa constientizam ca suntem fiinte de Lumina, sa ne bucuram ca ne putem primi energia necesara, sa multumim Tatalui si sa trimitem ganduri de bine spre toti ceilalti pe ideea faca-se voia ta Doamne. Cand suntem in mijlocul unei situatii din cele prezentate mai sus, sa constientizam cum vine o ploaie de Lumina si Iubire care trece prin tot corpul, ca niste lasere, ne protejeaza, ne curata, ne vindeca, ne inalta si se duce ca bine si spre cei din jur. Energia IUBIRII si LUMINII, natura Creatorului, nu intra in conflict cu nimeni si cu nimic. Ea purifica tot, curata tot, vindeca tot, inalta tot. Cu Lumina si Iubire!

Picatura

Uneori oamenilor le pasa mai mult de fericirea altora decat de fericirea lor... Sunt foarte multi oameni, care daca sunt pusi in fata unei situatii in care ei ar avea ceva de castigat, insa cei care ii ajuta in drumul spre ceva frumos castiga mai mult, nu se baga. Cum adica sa scoata ala atata profit pe umerii mei??? Asa ca mai bine sa stau in pesimismul meu aici sa nu zica lumea ca-s prost... si prefera astfel sa stea singuri, sa-i critice pe toti cei din jur si sa aiba impresia ca toata lumea are ceva cu ei. Ca sa inteleaga toata lumea ca fiecare dintre noi este ca o picatura dintr-un ocean si ca problemele pe care si le pune in general lumea sunt total gresite, am sa apelez la o povestioara care-mi place mie foarte mult:

A fost odata ca niciodata un discipol care îl întreba pe maestrul sau: - Care este lucrul ce ma separa de adevar? Maestrul îi spuse: - Nu esti singurul care este separat de adevar, mai sunt si altii. Îti voi spune douasprezece povestioare care îti vor parea simple. Trebuie sa meditezi asupra acestora tot timpul si chiar de ti se va parea ca le-ai înteles, nu te opri din a medita asupra lor pâna ce aceste simple povesti vor capata proportii uriase si pâna vor deveni din nou simple. Prima poveste: A fost odata ca niciodata o picatura într-un Ocean ce spunea ca nu exista Ocean. Tot astfel se întâmpla cu multi oameni. Traiesc înlauntrul lui Dumnezeu si spun ca nu exista Dumnezeu. A doua poveste: "Vreau sa fiu libera" spuse picatura de apa din mijlocul Oceanului; si oceanul în compasiunea sa a ridicat-o la suprafata. "Vreau sa fiu libera" spuse din nou picatura de apa si soarele auzindu-i glasul o aseza într-un nor. "Vreau sa fiu libera" spuse picatura înca o data si norul o elibera iar aceasta cazu din nou în Ocean. A treia poveste: O picatura intelectuala este o picatura intelectuala, dar nu mai apartine Oceanului. A patra poveste: "Nici o picatura nu are nici o valoare" spuse picatura din mijlocul Oceanului. A cincea poveste: "Fara nici o îndoiala, exista un lucru de care eu mi-am dat seama, eu sunt mai importanta decât oceanul." Spuse picatura din ocean. A sasea poveste: "Nu voi putea niciodata sa ajung la Ocean" spuse picatura din Ocean. A saptea poveste: "Oh, ce-mi pasa mie de Ocean " spuse picatura din Ocean. A opta poveste: Era odata o picatura care-si regreta soarta, la urma urmei, ea era în mijlocul Oceanului si nu stia nimic despre Ocean. A noua poveste: O picatura din Ocean chema toate celelalte picaturi sa i se alature pentru a se rascula împotriva Oceanului. A zecea poveste: "Prin puterea cu care am fost investita" spuse picatura din Ocean, "prin puterea cu care am fost investita, de astazi sunteti excluse din Ocean." A unsprezecea poveste: "Tu te afli în mijlocul iubirii mele" îi spuse Oceanul picaturii de apa. Dar picatura nu auzi Oceanul pentru ca era plina de iubire pentru alta picatura. A doisprezecea poveste: "Daca as putea cuprinde" gândi o picatura " fiecare picatura cu dragostea mea atunci as deveni Oceanul." Cum gândi aceasta, picatura începu sa reverse dragostea sa asupra tuturor picaturilor, pe rând. Dar era o picatura care îi facuse un mare rau si desi era capabila de o mare iubire, picatura nu putu sa o ierte. Si pentru ca nu putu sa-si reverse dragostea sa asupra acesteia nu putu sa devina Oceanul. Discipolul îl întreba pe maestrul sau: - A existat vreodata o picatura care a devenit Oceanul ? Si maestrul îi spuse ultima sa poveste: Era odata o picatura care cauta Pacea Oceanului, ce cauta Profunzimea Oceanului. Dorinta îi era mare si puterea de iertare îi era mare si deodata Oceanul îi spuse: "Tu si cu mine, noi suntem una." Si Oceanul îsi deschise larg bratele si îmbratisa picatura, si tot ce apartinea Oceanului deveni si al picaturii. Ea se patrunse de pacea Oceanului, se întinse pe toata suprafata Oceanului si prin profunzimea sa deveni salvarea lumii. "Afla astfel, o ucenicule, ca Oceanul este plin de iubire pentru cei ce-l iubesc si ca-i primeste în maretia sa pe cei ce o doresc cu adevarat." "Dar ce se va întâmpla daca o astfel de picatura devine murdara?" întreba discipolul. Maestrul râse din toata inima: "O picatura nu poate deveni atât de murdara încât oceanul sa nu o poata curata"

O poveste trista. Fabrica de zambete la atac!

De la Alina "cetire" - cazul de care ne ocupam acum:

"Stand de vorba cu colega mea de serviciu, am aflat de cazul acestei fete tinere despre care va voi povesti in cateva randuri; intr-un sat in apropiere de Pitesti, chiar intr-o padure la 13 km de sosea locuia pana nu demult aceasta fata de numai 21 de ani care a nascut acum 3 luni un baietel. A trait si locuit pentru putini ani impreuna cu parintii ei, dupa care si-a continuat copilaria alaturi de bunici. Colega mea de serviciu imi povesteste despre ea ca a fost o eleva premianta, cuminte si foarte ambitioasa, ca facea naveta multi kilometri zilnic pentru a ajunge la scoala, ca parintii ei nu-i purtau de grija fiind din nefericire preocupati de viciile lor. Nu a putut indura mult timp agresiunile verbale si fizice ale parintilor si s-a mutat la bunici - parintii nefiind interesati in continuare de soarta ei. Si-a continuat studiile liceale - desi drumul spre liceu era si mai lung - iar dupa finalizarea lor s-a casatorit. Din pacate viata ei s-a complicat din ce in ce mai tare. Sotul ei nu are parinti, crescut fiind si el de bunici. S-a nascut intre timp si un baietel care le-a bucurat doar sufletul, situatia lor materiala ramand tot una precara. Nu primeste ajutorul social maternal, ci doar alocatia copilului. Copilasul are acum 3 luni. Au fost nevoiti sa se mute de la bunici intr-o casa batraneasca oferita de o batrana din sat-o cunostinta de-a sotului. Au ramas aici cam 2 ani pana cand un incendiu le-a ars in integime casa, si i-a pus iar pe drumuri, dar de acesta data ramanand fara nimic. S-au tot mutat din milostirea oamenilor din sat, de colo colo, ajungand acum din nou la o batrana insa in niste conditii minime de supravietuire; locuiesc cu greu in bucataria casei, se incalzesc cu economie si traiesc cu strictetile impuse de batrana. Fetei ii este interzis chiar sa vorbeasca si la telefon - am reusit cu greu sa vorbim cu ea din aceasta pricina. Nu mai tine legatura nici cu parintii, nici fratele ei iar alte cunostinte au respins-o dupa ce s-a casatorit. Plange cand vorbeste la telefon, se teme de batrana ca nu cumva si de aceasta data sa ramana fara un loc de trait, este o fata trista si fara sperante. Nu are curaj sa viseze, isi doreste doar sa poata locui candva, macar intr-o camera cu conditii decente de trai si fara sa indure restrictii sau alte ghinioane. Orice lucru mic care poate parea nesemnificativ pentru multi dintre noi, o va putea face macar pentru putin timp sa zambeasca si sa spere ca intr-o zi viata i se va schimba in bine. Ar avea nevoie cel mai mult de lucrusoare pentru copilas."

Help cutzu!

Ieri, o amica a luat de pe strada un caine lovit de o masina si l-a dus la veterinar. In urma investigatiilor medicale, s-a constatat ca are picioarele din spate rupte si va fi operat azi. Costurile (160 lei radiografii, 300 operatia, 30 o zi de internare) le va suporta ea (daca mai sunt doritori... orice ajutor e binevenit). Am dori, sa dam cainele spre adoptie. Azi vom afla cum a decurs operatia si in functie de aceasta vom stii termenul in care va putea fi adoptat.

Multumim!