Renastere

O frunza in caderea ei este atat de pura si curata,

Incat iti poti dori sa vezi doar frunzele cazand toate odata

Dar frunza trece-n drumul ei catre pamant in vals de toamna

Si viata-i scurta se petrece-n gandul ei de mandra doamna

Si toate trec, nimic nu-i infinit in scurta si frumoasa viata

Si cand te crezi in varf de munte te trezesti din nou in ceata

De-ar fi sa ascultati un sfat de viata cat mai minunata,

Sa vreti ca sa traiti o viata lunga si plina de iubire nepoluata!

Puteti sa va imaginati, ce simte-o frunza-n toamna spre sfarsit?

Puteti simti ce simte insusi Soarele cand piere-n asfintit?

De-ati auzit povestea pianistului de pe ocean vreodata,

Puteti sa intelegeti, de ce o viata merita intr-adevar sacrificata?

O pasiune nu e doar ceva facut ca sa se piarda in multime

Si nici ca sa traiasca printre mii si mii de lucruri anonime!

Un rau facut, are intotdeauna o menire mult mai sacra

Decat sa te razbuni si tot ce-a fost sa arzi sub flacara

Si arta s-a nascut din dragostea de a putea ierta

Si ea ne da puterea sa putem in orice clipa a crea

Caci viata e atat de scurta cand gandim cum trece peste noi

Si nu-i deloc frumoasa, n-are farmec, decat de-i petrecuta-n doi,

Totul e aranjat de Sus intre perechi, de doua cate doua,

Cum amintirile si povestirile exista pentru a se spune voua

Voi ce cititi acum aceste randuri fara seaman fermecate,

Va veti gandi, veti face din a voastra viata, nu doar amintiri uitate

De un nepot, un frate, sora, mama, tata, fiu sau o bunica

Si veti porni la inceput de la o piatra cat ar fi de mica,

Si veti renaste, viata veti trai si veti iubi necugetat,

Indiferent de varsta sau de sunteti fata sau barbat

Veti lua in brate dragostea adevarata si veti strange tare

Orice imagine, orice simtire, orice gand ce-n minte sare,

Orice va mangaie suflarea ce v-a dat-o Cupidon vreodata,

Si veti porni din nou la drum,... cu dreptul asta data!

Si vreau sa spuneti lumii toata cat de mult inseamna pentru voi

Sa nu fii singur, sa traiesti asa cum Dumnezeu ne-a vrut a fi: in doi!

De va ganditi ca nu se merita sa mai iubiti, sa fiti iubiti vreodata,

Sa stiti ca va-nselati si merita sa dati orice pentru-o iubire-adevarata!

De muzica ce canta-n capul vostru va trezeste un fior nostalgic

Lasati bulinele, si medicii, si-n fiecare zi antinevralgic!

Creati ceva, si arta va va rasfata si va va rasplati

Caci veti avea din nou puterea de a mai putea iubi!

Copacii stau in preajma noastra si asculta tot ce se petrece

Si nimeni si nimic in arta povestitului nu ii intrece!

De-ai asculta copacii... ce povesti ne-ar spune-n fiecare seara...

De-ai sti cate s-au perindat pe langa ei, ai sti ca viata nu-i amara

Si ai afla cat de frumos e sa traiesti langa persoana ce iubesti

Si toata viata s-o petreci, sa i-o dedici, sa-i canti, sa n-o ranesti,

Iar de Adam si Eva ne-au tot invatat cum sa gresim,

Isus ne-a invatat cum sa iertam si mai ales cum sa iubim!

Si nimeni niciodata nu ne va fura ce-am rasadit in viata minunata

De nu vom cauta ca sa furam din viata altuia cu plugul greu arata

Caci viata e ca un ogor unde ne semanam din greu samanta

Si apoi noi traim si-o aparam cu viata, cu-ntreaga fiinta,

Si viata ne incearca, ne ademeneste cum vrea, si mai ales cum poate,

Caci vrea sa vada de putem trai si clipe minunate...

Asa cum pianistul de pe vasul care l-a nascut nu a putut sa plece,

Sa-si faca viata minunata, sa spele toate petrecute ca un dus cu apa rece

Asa nici noi nu vom simti vreodata a avea curajul

Sa tragem dupa noi din suflet cu tot echipajul

Si sa lasam in laturi tot orgoliul pentru o iubire

Si vreau sa cred ca omul e facut ca sa traiasca-n fericire

Si cred ca toti putem iubi cu-adevarat si toti putem renaste

Si cred ca toti putem ierta asa cum suntem toti iertati de Paste

Si cred ca viata ne e minunata daca vrem sa o traim iubind

Si cred ca cel mai minunat e sa iubesti traind!