O
sa incep cu multumirile. In primul rand multumesc Ciucas X3 pentru
sustinere, multumesc Flory Buga pentru cursurile de înot si multumesc
Marmota si Andrei pentru exemplu dat (ca de la ei mi-a venit
ideea sa fac concursul asta). Multumesc de asemenea Adrianei, Cristinei
si voluntarilor de pe traseu. Pe caldura asta, ar fi fost groaznic fără
voi!
Mi-a
plăcut tare mult dulcea suferință de anul trecut a lui Marmotă si
Andrei si am zis ca trebuie sa fac si eu nebunia asta, dar nu stiam sa
înot deloc. Ce ar fi de făcut deci? Sa învățăm sa înotam. Zis si facut.
Am început să merg la Flory Buga. Eram foarte panicat când nu ajungeam
cu picioarele jos, știam asadar ca am de muncă. Mi-am găsit si o
bicicletă bună cu ajutorul celor de la Spokes, multumesc mult Catalina
si Sorin! Am inceput sa spun la toata lumea ca merg la anu' la Ironman sa nu mai fie cale de dat inapoi, m-am inscris pt.Oradea din prima zi de inscrieri (prin septembrie sau ceva de genul) si m-am inscris inca de prin septembrie la primele triatloane care mi-au iesit in cale (Tulcea si Mamaia) fara sa stiu inca sa inot - e o tehnica buna asta sa arzi toate corabiile sa nu mai ai nici cel mai amarat gand sa dai inapoi.
Îmi
luasem neopren si ma simțeam foarte bine in el, am fost de cateva ori
prin Buftea si inotam cam 3 km fara oprire dar numai cu neopren (3 km acum, in iunie 2016:) Stiam
cumva ca in caz de apa de peste 24 de grade (temperatura la care nu mai e permis neoprenul) o sa ma descurc eu acolo ca
doar nu oi abandona…
Am
mers cu Marmota si Monica spre Oradea (cu SOT-ul Monicai :) - asa e numarul masinii ei); Adriana si
Cristina au venit cu trenul ca nu puteau sa-si ia liber de joi si
Alexandra si Dragos (cu strumful Vladut) au venit cu avionul. Ne-am luat
cazare in Baile Felix si a fost fain acolo. Emotii aveam si nu prea…
adica simteam eu niscaiva oratanii prin stomac dar le controlam bine si
nu mi-a fost nici un pic teama ca nu-l termin pe domnul mutant (XMAN –
varianta RO de Ironman).
Vineri
am fost de am luat kiturile, am dat o tura de bicicleta pe traseul care
m-a ingrijorat un pic (având vreo 2 km de santier) dar invatasem sa fac
o pana, aveam tot ce-mi trebuia la mine deci nu mai aveam cum să mi-o
iau ca la "Fără asfalt".
Traseul nu se arata deloc prietenos pe prima bucată – de intrare /
iesire din cele 7 ture, ma gandeam ca un singur Ironman avem si noi in
tara si saracul Istvan zici ca a fost sabotat de autoritati in loc sa
fie ajutat sa organizeze acest eveniment unic in tara… dar nah, asta e.
Am dat apoi si o tura de lac in ciorba cu namol - daca aveai "greturi"
sigur ai fi dat la rate dupa introducerea mufalaului in apa. Am inotat
in Buftea de cateva ori – nu e deloc un lac curat nici ala dar asta era
de vreo 5 ori mai jegos (din cauza ploilor din ultima vreme). Apa era pe
alocuri rece (in partea de jos) iar sus simteai ca esti intr-o ciorba…
Am inotat totusi o tura de lac si am vazut ca merge, nu m-am panicat
fara neopren si eram convins ca o sa fie bine si sambata. Ma tot gandeam
insa ca nu am facut nici un HALF si m-am bagat direct la FULL DISTANCE,
dar nah, eu asa am inceput si cu alergarea - direct cu un maraton
montan (MPC-ul) asa ca nu e ceva asa anormal la mine... :)
A
venit si ziua concursului, mi-am pus ceasul la 4:44 sa apuc sa mananc
cate ceva dimineata, bicicletele le lasasem de cu seara in tranzitie, am
luat dimineata la noi doar "uneltele" pentru inot, bicicleta si
alergare. Mi-am aranjat toate cele langa doamna fantoma, au ajuns si Ady
cu Cristina (le mai multumesc odata – a fost minunat sa le avem la
sustinere !), Marmota a venit cum zicea, cu un crocodil mare si verde sa
mai ia din emotiile concurentilor, crainicul concursului a tot glumit
pe tema lui, toate bune si frumoase.
M-am
tot gandit cum sa fac sa nu uit vreo tura de inot si bicicleta. Am luat
pana la urma ideea unui alt participant de anul trecut de a dedica fiecare tura cuiva. Am folosit in
mare parte familia pentru asta – cu cativa algoritmi mentali incat sa nu
am nici un dubiu pe ce tura sunt – ma gandeam pe parcursul turei la
diverse chestii legate de persoana respectiva si in felul asta nu aveam
nici o sansa sa ma incurc.
S-a
dat asadar startul la "blender" in ciorba, nu m-am mai pus in lateral
ca alte dati dar nu m-am dus nici in primul rand. Mai mi-am luat coate
si alte cele dar nimic grav, abia pe la jumatatea turei am luat niste
apa pe nas care s-a dus parca pana in adancul sufletului, m-am panicat
un pic dar am reusit sa scot mocirla din "suflet" si am dat mai
departe. Cand treceam pe sub zona care-ti citea cipul il vedeam pe Fane
cum face poze – vorbiseram si i-am zis ca nu stau asa de bine la
capitolul inot – in special fara neopren – mi-a placut de el ca a
strigat la mine dupa ce am trecut ultima oara – "hai Dragoane ca ai
scapat". Dar pana sa scap, speram ca sa scot un pic sub 2 ore si nu 
prea
aveam de gand sa ma opresc din inotat sa ma uit la ceas dar stiam ca la
fix 2 ore se da startul la HALF. Cand ma apropiam de zona din care s-a
dat startul, pe ultima tura, am vazut ca e aglomerat pe acolo de casti
verzi si mi-am dat seama ca urmeaza startul lor. Am zis ca asta e, doar
ca am luat tura un pic mai ocolit ca stiam ca primii o sa fie tare
grabiti si o sa treaca peste mine daca le stau in cale si bine am facut…
am scapat de treaba asta si doar m-am mai inghiontit cu cativa mai
slabi de la HALF si am scapat cu bine de cei 3.8 km care mie pe ceas
mi-au dat in jur de 4.2 km – in 2:13 (cu tot cu tranzitie). Am vazut
apoi ca am facut 16-17 min pe tura de 380 m cu exceptia celei de-a doua
ture cand am facut 15 min. Am iesit din apa cu Ciprian cu care mai
inotam la bazinul Lia Manoliu. Ciprian zicea – vezi ce o sa ne certe
Flory la ce inot am facut. Insa eu eram fericit – ca la cum eram cu un
an in urma cand am mers la ea, nici 200 m dc ma puneai sa inot legat nu
as fi avut nici o sansa, asa ca pentru astia ~4 km de inot fara oprire,
ii sunt foarte recunoscator ! 
Am
salutat fetele (Ady si Cristina) care s-au bucurat ca am iesit cu bine
din apa, am intrat repede in tranzitie si in vreo 5 minute am incalecat
fantoma si am luat-o prin "Sahara" la galop. Eram cam ametit… pana sa
intru in traseu, am baut apa si cand sa pun sticla la loc m-a luat un
pic ameteala si am intrat in primul sant (avand si clipsurile de la
SPD-uri) dar spre norocul meu nici nu am simtit cazatura – si nici
bicicleta se pare ca nu a simtit-o :) Era
un voluntar pe bicicleta pe langa mine, s-a panicat un pic dar nici nu a
apucat sa vina langa mine ca eu eram deja pe val, i-am zis ca e totul
ok, am sarit la loc pe "cal" si am dat mai departe. Am trecut si de
zona cu probleme, Istvan a periat-o bine si nu mai arata asa jalnic ca
in ziua precedenta, a fost totul ok, am intrat si in traseu si am
reinceput sa ma gandesc la persoanele "responsabile" cu turele mele :)
Am
mai mers cu Catalin Toda – prieten ultramaratonist, era si el cu o tura
in fata – cand ma mai vedeam cu Marmota, cand cu Monica, am dat si de
Dragos pe traseu – el era mult mai odihnit, nu m-am putut tine dupa el,
am vazut-o si pe Alexandra prin Cetariu, cand cu alti prieteni –
cunoscuti – deja stiam toate gropile care – unde erau, toate zonele unde
era mai cald, ma simteam ca acasa pe acolo :D
Mai
aveam 2 ture, i-am salutat pe Catalin si pe Marmota, le-am urat bafta
la alergare, si am intrat si eu apoi pe ultima tura. Cu o zi inainte a
vazut Marmota ca era ceva "subred prin Danemarca" la una din pedalele
mele si mi-a strans cat a putut un surub pe acolo (fara cheie). Ei, la
ultima tura, tot tragand pe urcari sa mai depasesc pe cate cineva, sa
mai recuperez din timpul pierdut la balta, mi se desface pedala care
nici nu stiu daca ramane pe pantof sau cade pe undeva. Asa ca ma gandesc
eu si vad ca pot pedala in continuare dar imi cam aluneca stangul pe
urcari insa nu am de gand sa ma opresc sa ma ia crampele – asa ca incep
si trag tare cu dreptul pe urcari – si trag si imping. Imi
fac ceva griji sa nu fortez prea tare pt. alergare insa mult a fost,
putin a ramas. Dupa ce ies din traseu, trec de "santierul" cu
probleme, ma bucur ca macar rotile sunt bine, trag destul de tare pe
urcarea din Ciresu dar stiu ca e ultima si cand ajung sus, dau peste o
cireada de vaci care… vorba aia – stau ca vacile in mijlocul strazii –
Erau si ultimii voluntari de pe traseul de bike acolo, ma gandesc eu ca
ar fi bine sa nu ma opresc nici acum si reusesc sa ma strecor printre
doua dintre vaci. Rasuflu usurat, ajung si la Hanul Pescarilor, stiam ca
mai sunt doar 3 km de acolo si speram doar sa nu mai fie urcari ca
auzisem ca s-a schimbat un pic fata de anul trecut cand am fost suporter
ca s-a scos calea ferata din traseu. Nu au mai fost urcari, ajung la
parc, imi spune un voluntar sa ma dau jos – nici nu stia el ce ma
bucuram eu sa aud asta. Ajung de "parchez" fantoma dar nu-mi gasesc
bagajele la locul lor. Strig pe acolo la Istvan dar pana la urma gasesc
geanta de la neopren in care mi-am pus "boarfele" - deja ma gandeam ca
alerg in sosete – si chiar as fi alergat si asa numai sa termin cursa…
Eu am pus abtibildele cu numarul pe niste pungi pe care le-am pus in
geanta de neopren si am lasat gura pungii afara sa se vada numarul pe ea
dar cand au fost mutate, cineva a bagat pungile de tot in geanta si
inchizand fermoarul nu se mai vedeau numerele si a fost lasata geanta pe
acolo – bine ca m-am invartit in sosete si am gasit-o. Nici
nu stiam exact cat am scos la bicicleta dar am vazut acum ca am avut
7:40 – ceea ce a fost multumitor (pt.mine) mai ales tinand cont ca am
ramas intr-o pedala pe final :)
Pornesc in alergare vesel ca am ajuns "acasa" in ale triatlonului (adica la proba preferata). Vroiam
sa scot ~3:30 si stiam ca trebuie sa tin un pace de 5 la mie dar dupa
cativa km imi dau seama ca nu am cum sa fac asta fara griji – aleg
varianta "a doua" adica sa fiu sigur ca-l termin – fiind primul Ironman, fara sa
fortez incat sa ajung acolo unde sa clachez – mai ales tinand cont ca a
fost o cursa atat de “fierbinte”. Am alergat cand cu Marmota, cand cu
Catalin Toda, cand cu Vasile (prietenul din Pathos care alerga sa
stranga bani pentru plantarea unor copaci), pe Monica o vedeam ca se cam
chinuie la alergare dar eram sigur ca o sa termine in timp util.
Adriana si Cristina iarasi m-au ajutat foarte mult cu cate o sticla de
apa rece turnata pe mine, au fost foarte multi voluntari minunati care
mai aruncau cu apa, mai ne dadeau apa la botu’ calului si tot asa. Am
tot mancat rosii cu sare, beam cola, si la un moment dat stomacul meu
s-a cam suparat – a inceput sa ma doara. Am facut cativa pasi in mers
dupa ce mancam – cat mestecam si beam apa – Marmota se mai tot oprea pe
patul de gheata, eu am decis ca la bicicleta, sa nu ma opresc deloc. Am
luat doar un gel inainte de inot, dis-de-dimineata, restul nu mai stiam
pe unde le-am lasat si nici nu mai aveam chef sa caut sa gasesc vreunul –
am zis sa devin IronMan nu IronGel adica sa devin pe puterile proprii
de fier. La urmatoarele curse insa o sa dau o atentie sporita
alimentatiei. Dupa 4:36 termin si eu maratonul – cu mult peste 3:30 la
care visam dar eram multumit. Uit sa opresc si ceasul vreo jumatate de
ora cat ma plimb pe acolo, termina si Monica in timp util (sub 16 ore
adica), Marmota face si el o cursa ok, dar nu asa cum si-a dorit ca a
aflat doar de vreo 3 saptamani ca va participa la Oradea si l-a lovit
rau si caldura. Insa a fost bine.
Am fost duminică la premiere si am intrat oficial in familia de IRONMAN a României, se tine o evidență a românilor care au terminat un ironman (in țară sau afară) pentru ca nu sunt asa multi... anul trecut erau doar 168 de romani care au terminat un Ironman. Anul asta a mai crescut un pic "familia" - o sa aparem si noi aici: membrii-familiei-ironman. Mai jos o poza cu noii membri (lipsesc cativa care au fugit repede acasa dupa cursa).
La tombola, Marmota castiga o participare gratuita la Slovakman - la anul mergem in Slovacia deci :D castiga si o inscriere la Transfier, aflam ca se face Oradea la anul de plat - deci foarte probabil vom reveni si aici, urmatoarea zi mergem la obisnuitele bai de la Felix si cam atat.
PS: E molipsitor rau sportul asta - deja Cristina, din suporter, la anul vrea si ea la un HALF :)
