Am citit ceva de Osho si am ramas perplex. Toata viata ne chinuim sa o facem pe sfintii. Biserica ne da numai exemplele sfintilor, ce e bine, ce e rau... Spune Osho un lucru genial, pe care l-au spus altii probabil inainte, dar nu conteaza asta, ideea e ca asta e adevarul... Asa-i ca nu exista noapte fara zi, nu exista bun fara rau? Asadar, daca vrem sa scapam de pacat trebuie sa scapam de ideea de sfant. Cum vine asta??? Este ca si cum am vrea sa scapam doar de o fata a unei monede. Suntem atat de inchisi in conceptii, incat daca nu te duci la biserica esti considerat pacatos. Dumnezeu nu este peste tot oare? Vreau sa-mi spuna cineva care este diferenta intre egiptenii care venerau niste statui si ai nostri crestini, care merg prin biserici si pupa icoanele pe toate partile. Daca mai plange sau sangereaza cate o icoana, sincer... cred ca face asta tocmai pentru ca suntem atat de orbi... si asta doare. Am citit despre o povestioara geniala. Un mare intelept se afla intr-un templu, si fiindu-i frig a luat o statueta a unui Budda si i-a dat foc sa faca cald. "Parintele" de-acolo sa faca apoplexie... si omul ii zice calm... Sa las pe Dzeu din mine sa moara pentru o bucata de lemn? Oare nu e acelasi lucru si cu obiectele noastre de cult? Dumnezeu e peste TOT si in TOT! O alta povestioara hazlie, unu se tot ruga la Dzeu da-mi Doamne nush ce... si cineva auzindu-l vine si-i da una peste ceafa. Totul ne e la dispozitie, noi il asteptam de la Dzeu! E o idiotenie sa cerem de la Dzeu ceva material, iar in plan spiritual... avem toate uneltele sa fim parte din Dzeu dar noi asteptam SA NI SE DEA! Acum exista informatii cat cuprinde; pe timpuri, informatiile se gaseau atat de greu incat unul ca Pitagora a facut ani de zile din Grecia in Egipt, sa studieze biblioteca din Alexandria. Noi avem atatia intelepti pe care putem sa-i studiem si totusi majoritatea lumii prefera sa-si piarda timpul intoxicandu-si mintea la televizor, citind toate infectiile de ziare, sau chiar si carti pe care ar fi trebuit sa le citeasca la 12 ani, pentru cultura generala. Dar fiecare e liber sa traiasca asa cum crede, insa cand vad ca unii se plang de nefericire, de sanatate si alte treburi d-astea... nu mai zic nimic... Pentru cei care ma cunosc, as mai da o nota personala dezvoltarii mele spirituale. Intai a fost Lazarev, cel care mi-a deschis ochii si care mi-a zdruncinat conceptiile mele de pe atunci despre lume. M-am trezit oarecum strain intr-o lume pe care credeam ca o cunosc cat de cat. Mi-am dat seama de multe dintre mecanismele complexe ale jocului vietii. Acum, printre multi alti autori care au confirmat ce am inteles si ceea ce avea sa vina, am inceput sa-l citesc pe Osho. Si am inteles de ce nu l-am citit de la inceput, pentru ca era prea mult. De la un "incuiat" cum li se spunea in Harry Potter, sa-l citesti pe Lazarev apoi pe Osho... e bomba atomica pentru o persoana, bineinteles pentru una care citeste toate cartile acestora, si care cauta niste raspunsuri. Ca sunt si destule persoane care poate i-au citit pur si simplu la recomandarea cuiva sau in loc de "povesti nemuritoare". Asadar, Lazarev iti zdruncina puternic lumea materiala, iar Osho iti zdruncina ce a mai ramas, adica si pe cea spirituala. Cand citesti Osho, daca nu ai inteles deja ce inseamna atasamentul prostesc de lumea materiala, cu siguranta o sa ti se para ca abereaza. Dar de fapt e atata adevar in ceea ce scrie el! Si inca o chestie deosebit de inteligenta este ceea ce spune Lao Tzu, ca nu se poate scrie despre adevar asa cum nu se poate descrie in cuvinte iubirea, sau cum nu-i poti spune un orb cum e sa vezi!!! Insa Osho vine in completare si spune ca totusi ceea ce scriem este bun pentru a trezi setea de cunoastere a celorlalti. Adevarul nu se poate decat sa-l descopere fiecare, exact ca in povestea cu fluturele. Daca astepti sa afli totul fara ca sufletul tau sa treaca prin anumite experiente... asteapta! Asa cum asteapta si cei care pun acatiste la biserica sa-i iubeasca femeile, sau sa le dea Dzeu masina si casa la feciori :))) nu radeti ca-s reale astea, si multe altele da nu vreau sa le scriu ca cine stie pe cine mai "ranesc". Somn usor! Sau buna dimineata... voi alegeti!
marți, 13 aprilie 2010
Cugetari
Am citit ceva de Osho si am ramas perplex. Toata viata ne chinuim sa o facem pe sfintii. Biserica ne da numai exemplele sfintilor, ce e bine, ce e rau... Spune Osho un lucru genial, pe care l-au spus altii probabil inainte, dar nu conteaza asta, ideea e ca asta e adevarul... Asa-i ca nu exista noapte fara zi, nu exista bun fara rau? Asadar, daca vrem sa scapam de pacat trebuie sa scapam de ideea de sfant. Cum vine asta??? Este ca si cum am vrea sa scapam doar de o fata a unei monede. Suntem atat de inchisi in conceptii, incat daca nu te duci la biserica esti considerat pacatos. Dumnezeu nu este peste tot oare? Vreau sa-mi spuna cineva care este diferenta intre egiptenii care venerau niste statui si ai nostri crestini, care merg prin biserici si pupa icoanele pe toate partile. Daca mai plange sau sangereaza cate o icoana, sincer... cred ca face asta tocmai pentru ca suntem atat de orbi... si asta doare. Am citit despre o povestioara geniala. Un mare intelept se afla intr-un templu, si fiindu-i frig a luat o statueta a unui Budda si i-a dat foc sa faca cald. "Parintele" de-acolo sa faca apoplexie... si omul ii zice calm... Sa las pe Dzeu din mine sa moara pentru o bucata de lemn? Oare nu e acelasi lucru si cu obiectele noastre de cult? Dumnezeu e peste TOT si in TOT! O alta povestioara hazlie, unu se tot ruga la Dzeu da-mi Doamne nush ce... si cineva auzindu-l vine si-i da una peste ceafa. Totul ne e la dispozitie, noi il asteptam de la Dzeu! E o idiotenie sa cerem de la Dzeu ceva material, iar in plan spiritual... avem toate uneltele sa fim parte din Dzeu dar noi asteptam SA NI SE DEA! Acum exista informatii cat cuprinde; pe timpuri, informatiile se gaseau atat de greu incat unul ca Pitagora a facut ani de zile din Grecia in Egipt, sa studieze biblioteca din Alexandria. Noi avem atatia intelepti pe care putem sa-i studiem si totusi majoritatea lumii prefera sa-si piarda timpul intoxicandu-si mintea la televizor, citind toate infectiile de ziare, sau chiar si carti pe care ar fi trebuit sa le citeasca la 12 ani, pentru cultura generala. Dar fiecare e liber sa traiasca asa cum crede, insa cand vad ca unii se plang de nefericire, de sanatate si alte treburi d-astea... nu mai zic nimic... Pentru cei care ma cunosc, as mai da o nota personala dezvoltarii mele spirituale. Intai a fost Lazarev, cel care mi-a deschis ochii si care mi-a zdruncinat conceptiile mele de pe atunci despre lume. M-am trezit oarecum strain intr-o lume pe care credeam ca o cunosc cat de cat. Mi-am dat seama de multe dintre mecanismele complexe ale jocului vietii. Acum, printre multi alti autori care au confirmat ce am inteles si ceea ce avea sa vina, am inceput sa-l citesc pe Osho. Si am inteles de ce nu l-am citit de la inceput, pentru ca era prea mult. De la un "incuiat" cum li se spunea in Harry Potter, sa-l citesti pe Lazarev apoi pe Osho... e bomba atomica pentru o persoana, bineinteles pentru una care citeste toate cartile acestora, si care cauta niste raspunsuri. Ca sunt si destule persoane care poate i-au citit pur si simplu la recomandarea cuiva sau in loc de "povesti nemuritoare". Asadar, Lazarev iti zdruncina puternic lumea materiala, iar Osho iti zdruncina ce a mai ramas, adica si pe cea spirituala. Cand citesti Osho, daca nu ai inteles deja ce inseamna atasamentul prostesc de lumea materiala, cu siguranta o sa ti se para ca abereaza. Dar de fapt e atata adevar in ceea ce scrie el! Si inca o chestie deosebit de inteligenta este ceea ce spune Lao Tzu, ca nu se poate scrie despre adevar asa cum nu se poate descrie in cuvinte iubirea, sau cum nu-i poti spune un orb cum e sa vezi!!! Insa Osho vine in completare si spune ca totusi ceea ce scriem este bun pentru a trezi setea de cunoastere a celorlalti. Adevarul nu se poate decat sa-l descopere fiecare, exact ca in povestea cu fluturele. Daca astepti sa afli totul fara ca sufletul tau sa treaca prin anumite experiente... asteapta! Asa cum asteapta si cei care pun acatiste la biserica sa-i iubeasca femeile, sau sa le dea Dzeu masina si casa la feciori :))) nu radeti ca-s reale astea, si multe altele da nu vreau sa le scriu ca cine stie pe cine mai "ranesc". Somn usor! Sau buna dimineata... voi alegeti!
sâmbătă, 3 aprilie 2010
Cristina ne povesteste:
Am avut ocazia sa particip la campania
Totul a inceput de la statusul lui Mihai. Mi s-a parut o initiativa extraordinara. Am zis de ce nu m-as implica si eu; am inceput sa informez prietenii si cunostintele despre campanie, am sunat la cateva familii sa le ascult povestea, apoi am inceput colectarea, depozitarea si sortarea lucrurilor. Miercuri a sosit ziua cea mare – distribuirea lor catre familii – am avut placerea sa cunosc familia d-nei D. Alexandrina.
Impresiile ar fi urmatoarele: am ramas uimita sa constat ca acestia locuiesc pe o strada care este doar jumatate pietruita, restul fiind doar pamant si cateva baltoace (catre casa dansei nu se poate ajunge cu masina) – aceasta fiind o strada din Buc – sector 2. Cand am ajuns, am descoperit o bunica care ne-a intampinat cu bucurie. Familia este compusa din bunica, bunicul si 2 nepotele. Am cunoscut-o doar pe Liliana, o fetita de 7 ani, timida, care tocmai ii scrisese iepurasului si ii cerea, daca are bani, ciocolata, sandale si haine frumoase. Bunica ne-a spus ca fetitele invata bine la scoala.
Familiei i-ar fi de folos:
· un pat pentru fetite;
· un avocat
· rafturi sau o biblioteca pentru fetite
Le multumesc prietenilor care m-au ajutat in aceasta campanie (Bianca, Oana, Luiza, Andreea, Alina C., Gabriela, Raluca, Maria, Cristina, Mihai, Alina, si participantilor la sortare si distribuire), fara ei nu ar fi fost posibil sa aducem aceste zambete.
vineri, 2 aprilie 2010
Simona ne povesteste:
Intr-o frumoasa zi de primavara am fost in vizita la 2 familii cu 5 copii minunati pentru a le darui hainute, jucarii precum si alimente:
- Prima familie (mamica Iuliana O.)
Acolo ne-am intalnit cu 2 fetite: Stefania de 6 ani si Alexandra de 3 ani. Fetitele au fost foarte sociabile si s-au bucurat mult sa ne vada si de toate cadourile pe care le-am adus. Cea mica si-a afundat repede nasucul intr-un iepuras de ciocolata si cea mare a fost incantata de toate jocurile pe care le-am adus (i-au placut in special un domino cu forme de animale, o tablita de scris pe care si-o dorea mult). Mamica a fost foarte incantata de toate hainutele (pentru fetite, pentru dansa si pentru sot) precum si de alimente.
Povestea lor: Singurul venit pe care il au este salariul de sofer al sotului (8 milioane). Locuiesc intr-o camera de maxim 12 m2 toti 4, intr-un apartament de 3 camere in care stau si alte rude (bunica, matusa). Patutul fetitei mici s-a rupt si a fost reparat de mai multe ori, insa ar avea nevoie de altul. Fetita cea mare, Stefania doarme pe un pat pliant. Pe fetita cea mare au dat-o pentru putin timp la gradinita, insa nu au putut sa isi permita sa o mai tina.
Ar avea nevoie de:
- un patut pentru Alexandra, fetita lor cea mica, pat special pentru copii
- un pat pentru Stefania, fetita cea mare, insa unul mai mic, intrucat nu au suficient spatiu sa incapa unul de dimensiuni normale.
- un post mai bine platit pentru tatal fetitelor.
- A doua familie (mamica Lidia C.)
Aici ne-am intalnit cu 2 fetite si un baietel: Alexandra de 14 ani, Amalia de 12 ani si David de 4 ani. Baietelul avea foarta multa energie si era foarte vesel, s-a bucurat nespus de toate jucariile (la fiecare jucarie ridicata din cutie exclama "ce frumos!"). Fetitele erau mai timide si mai retinute, poate chiar triste ar fi cuvantul potrivit. Am inteles de la doamna C. ca invata foarte bine, Alexandra e in clasa a 8-a si e talentata la desen. Ar vrea sa mearga la liceul de Arhitectura. Amalia, fata cea mica. este in clasa a 6-a si este pasionata de biologie.
Povestea lor: doamna C. s-a despartit de sotul dansei acum 4 ani si este singura care aduce un venit in casa, venit obtinut ca menajera. Acest venit nu este stabil si este mai mult decat insuficient pentru nevoile de baza ale acestor copilasi (50-100 lei din cand in cand). Intrucat nu isi poate permite sa il dea pe David la gradinita, baietelul merge cu ea de fiecare data cand trebuie sa lucreze. Au avut un mare necaz acum mai putin de 1 luna: si-au pierdut casa care a fost retrocedata fostului proprietar. Doamna spune ca aceasta retrocedare a fost facuta ilegal si fara ca persoana beneficiara sa fi fost proprietar anterior. Insa veniturile nu le-au permis sa se lupte cu aceasta rezolutie. Legislatia in vigoare le da dreptul la un ajutor de chirie de 900 RON pentru o perioada de 2 ani, insa din cauza unor probleme birocratice nu au acces la aceasta suma.
Acum locuiesc cu chirie intr-o casa cu 2 camere pentru care platesc 1000 RON/luna. Le-a fost foarte greu sa stranga aceasta suma si nu le mai ramasesera bani pentru mancarea de Paste. Casa este foarte departe de vechea lor casa si de scoala copiilor, insa fiind una din cele mai bune scoli din Bucuresti doamna C. a preferat sa nu ii mute de la scoala si sa faca acest drum in fiecare zi. Conditiile sunt destul de proaste: au apa de la put (care nu este potabila) si sunt nevoiti sa bea apa cumparata, toaleta este in curte, strazile sunt neasfaltate si cand am fost noi erau pline de apa si noroi.
Ar avea nevoie de:
- o masina de spalat (care sa nu fie automata)
- rechizite (caiete studentesti)
- un avocat care sa le poata ajuta pentru a obtine ajutorul de chirie
- o slujba stabila pentru mama
- multe bidoane de apa plata.
Rezultatele Campaniei
Povestea este simpla. Nu trebuiesc prea multe ingrediente pentru a face un bine. Trebuie doar putina bunavointa. Uitandu-ne la poze, va fi foarte simplu sa intelegem fenomenul. Fiecare dintre noi are prin casa obiecte care nu ne mai sunt de folos. Uitati-va la copiii care isi adora bicicleta si rolele din primele secunde in care le primesc. Stateau probabil in vreo boxa prafuite. La fel sunt sigur ca vor fi de folos si cele 2 calculatoare care sigur nu mai trebuiau vechilor proprietari. Acum vor renaste in casele unor oameni care nu-si permiteau sa le faca bucuria unui calculator copiilor. O fetita ne scria ca-si dorea de Paste niste sandalute si ciocolata. Trebuie sa invatam sa pretuim chiar si putinul pe care il avem. Iar din "putinul" nostru trebuie sa ne invatam sa daruim si altora pentru care putinul inseamna mult mai putin. Isi imagina fetita care isi dorea niste sandalute ca va primi un calculator? Trebuie sa ne unim fortele si sa daruim din ce in ce mai mult, sa ne implicam mai mult in problemele celorlalti! Multi au in casa obiecte care nu le mai trebuiesc, totul e sa vina cineva sa-i traga de maneca sa le dea unor oameni care au nevoie de ele. Daca ai citit pana aici, sunt sigur ca ai si tu ceva de daruit! Ca sa vorbesc un pic si despre ce am simtit cand am oferit acestor familii de Paste o mica raza de lumina si un zambet pentru copii, pe langa faptul ca ma multumesc din ce in ce mai mult cu ceea ce am, fapt pe care l-am realizat inca de ceva timp, intentionez sa imi dedic din ce in ce mai mult timp unor astfel de actiuni deoarece se poate. Puteti si voi! Invatati sa daruiti!
Rezultatele Campaniei (poze 5)
si niste poze pentru a vedea cum se mai locuieste inca in Bucuresti... in cazul in care nu stiati.
URMEAZA comentariile participantilor la campanie, impresii, pareri, povestile familiilor, cum ii putem ajuta in continuare, etc. TINETI APROAPE!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
