luni, 18 iulie 2016

Bucegi 7500 Hobby

Dupa Oradea am zis ca nu pot sa ratez 7500 macar de m-oi duce sa ajut lumea pe acolo, pe la Omu, sa dau o alergare mica, ceva - orice, dar nici la Elita nu m-as baga ca imi mai simteam inca picioarele un pic obosite. Atunci mi-a venit ideea ca as putea alerga la Hobby ca tot nu mai incercasem decat Elita. Mai apoi m-am gandit ca ar fi si mai bine sa fac o echipa de mixt - iarasi in premiera la 7500. Numai bine ca aveam un bun amic, fost coleg la Teamnet, care a inceput a alerga cu sotia pe la concursuri de cativa ani. Cum stiam ca nu ar face ei echipa impreuna - o intreb pe Diana daca vrea sa facem echipa la hobby mixt, zice si ea ca se gandea sa ma intrebe si atunci aia a fost. Stiam de Alexandra si Corina ca vor sa refaca echipa castigatoare de anul trecut la hobby, stiam ca si Dragos are o echipa de Ciucas X3 asa ca facem si noi o echipa marca Ciucas X3 doar ca-i punem si un D&D in coada - dupa formatul Dragonu & Marmota, merge si Dragonu si Diana. 

Ne uitam pe echipele inscrise la mixt, vedem ca pe zi ce trece mai apar echipe, la final de inscrieri sunt vreo cinci zeci si ceva, ne bucuram (eu unul) ca macar daca o fi sa luam un premiu nu o sa fim "cei mai tari din parcarea goala". Vedem nume de fete care alearga bine, totusi eu ma bucur ca nu e Gianina, Ingrid, Iuliana sau Paula (le-am pus la un loc ca lipsesc din acelasi motiv:) - fete pe care nu le pot "bate" nici eu, dara-mite Diana care e si o fire mai modesta si de multe ori pleaca din start cu ganduri cum ca ea nu are nici o sansa - si nici nu prea are timp si pe unde sa alerge, sa se poata antrena mai.. de munte asa... Desi sunt vreo 54 de echipe ne punem totusi in gand sa luam podium - fiind amandoi foarte ambitiosi (macar).

Cu o saptamana inainte de concurs, mergem la o alergare prin Bucegi - vroiam sa facem tot traseul sambata de dimineata, totusi, ne hotaram sa lasam masina in orasu' lu' Diham si sa dam doar Prepeleac - Bucsoiu - Omu (a doua urcare la Omu din concurs) si sa coboram pe valea Cerbului (prima coborare din concurs). Ne uitam desigur si pe timpii castigatorilor de anul trecut - mai ales ca ne sunt oameni dragi - fam.Itu, care anul asta au treburi mai importante de facut - formeaza o stafeta de triatlon (poate:) si eu imi pun in minte doar ca scoatem si noi sub 8 ore - locul nu mai conteaza. Ne simtim bine la alergare, nu fortam, dupa ce am intrat (doar eu) chiar inainte sa coboram la rau in Diham - in noroi pana aproape de genunchi, intru direct in apa sa-mi spal tenesii.

Vine si weekendul concursului, eu imi iau liber joi si vineri dorind sa merg vineri pe la Omu sa intampin macar la prima urcare echipele fruntase - si pe Marmota care vroia doar un antrenament pentru TDS. Ma trezesc asadar pe la 6 fara ceva, ma fac aplaudac la startul elitelor, mai dorm vreo 2 ore, mananc si ma duc apoi cu Doru-Andrei fuga la Omu. Robert cu Daniel (toata lumea paria pe ei) tocmai coborau in tabara de baza dupa bucla de ~30km si noi urcam fuga spre Omu - vroiam sa-i prindem cand vin la prima urcare. Ajungem la Omu, dupa vreo 15 min ajung si ei, le facem niste poze, vin si Cosmin cu Bogdan, si alti prieteni, apare si
Marmota (pe locul 6 parca) - dau o poza - doua si la Marmota - se porneste ditai ploaia - ceata, Marmota fuge spre valea Cerbului si fug si eu spre tabara de baza - ma si ratacesc un pic prin ceata pana nimeresc poteca. Mai jos nu mai ploua - ma tot vad cu lumea buna care urca spre Omu, ajung, ma tot uit pe timpii oferiti de Misha (zis si time-it.ro), vreau sa ma culc pe la 10 ca urma sa ma trezesc in zori dar sunt anuntati Robert cu Daniel - ies si eu la aplaudat ca faceau record de cursa cu 16:05... super timp! si ma culc - sau ma rog, vreau - imi iau castile pana la urma sa pot adormi ca tot veneau "grabitii" - ma bucur pentru ei dar ma adorm zgomotele mele de adormit copiii :)

Ma trezesc pe la 5, aveam de cu seara mai toate lucrurile grupate in masina, trebuia sa luam si frontale la noi (desi stiam ca ajungem ziua), si manusi, geaca de ploaie - desi stiam ca o sa fie frumos, dar echipamentul obligatoriu e important ca pe munte nu se stie niciodata - asa ca ne luam toate cele la noi. Diana vine cu Adi de prin Moroieni pe unde se cazasera (numa' ei stiu de ce asa departe:) pornim in cursa - e destul de dubios startul la hobby ca porneste direct cu prima urcare spre Omu - ajungem totusi pe locul 4 la prima urcare,
Diana se tot blagosloveste ca oare de ce urca ea asa prost la inceput si alte cele (pun aici si o poza faina de-a Irinei de la fisheye.ro) eu ii tot zic sa stea calma, sa ne facem cursa, sa ne simtim bine in compania bunului nostru prieten - Muntele (nu ala din Game of Thrones :) imi lasasem de vineri doua sandwitchuri cu peste sus dar nu prea imi vine sa ma duc sa mananc - iau cateva masline, o felie de mar si fugim ca eram 2-3 echipe de mixt sus si intram in "joc" - incepem sa taiem la vale serpentinele pe Valea Cerbului, o prindem pe Corina pe care o vad ca se cam teme sa coboare - la coborare conduc eu - ca am si trackul pe ceas si a ne rataci era ultimul lucru pe care ni-l dorim. O pierdem totusi pe Bianca cu Andrei din vedere - care urcase odata cu noi la Omu, dar ei nu mananca nimic acolo si nu-i mai vedem. Ii dam la vale cu drag si spor, ne mai vedem cu unii cu altii, stim ca avem doua echipe de mixt pe care i-am lasat in spate, Corina cu Florin si Maria cu Alexandru (Diana ii stia, eu nu) si mai stim ca e in fata Bianca cu Andrei - de Ioana & Chris aflam abia mai tarziu ca sunt in fata. Ii dam cat putem de tare sa marim distanta pana la Diham. Ajungem jos - incerc (si reusesc) sa nu mai intru pana la genunchi in noroi, mananc cateva masline, umplem bidoanele, iau si o bucata de piersica si una de mar si o luam la deal pe panta prostului spre Prepeleac.

Ne mai vedem pe urcare cu una - doua echipe de masculin, ajungem la Poiana Izvoarelor, luam apa ca stiam ca pana la Omu nu mai avem de unde lua si o vad pe Bianca singura - se ciondanise cu Andrei - nu ne bagam in cearta lor, Bianca lasa numarul acolo, abandoneaza dar zice ca vine cu noi, alergam un pic impreuna doar ca eu trec un pic si o mai imping pe Diana si Bianca ne-mai-avand nici de ce trage de ea daca abandonase ramane mai in spate. Putin mai incolo il gasim si pe Andrei - il intreb ce-au avut de s-au certat, nu mai are importanta, asa ca dam in fata - ajungem si la Prepeleac, ni se da abtibildu' fara lipici, ni se spune de altfel ca traseul s-a modificat si trebuie sa urcam la Omu prin Malaiesti si hornuri ca pe Bucsoiu e vant puternic. Andrei se duce totusi pe Bucsoiu - ca nu mai avea nici o miza, noi ne tinem traseul, stiam ca suntem pe locul 2 acum ca au abandonat ei - ma gandeam doar daca i-or fi trimis si pe cei de pe primul loc pe la Malaiesti ca nu stiam exact pe unde e mai scurt / usor dar ma linistesc cand vad ca la Malaiesti sunt si Silviu si Cornel si ne spun sa tinem banda albastra pana la hornuri. Mai facem plinul de apa la Malaiesti - daca tot am venit pe aici si-i dam tare la deal - pe aici incepe sa fie cam soare dar mai adie vantul macar. Ne spun niste voluntari care coborau ca o sa ne indrume cineva mai sus ca nu mai e pe hornu mare ci pe drumul de vara - ma bucur ca vad ca acel "indrumator" e Luci Clinciu si cu Andreea Dan - oameni dragi, stiam ca Andreea fusese la cursa lunga dar din 2-3 vorbe ne dam seama ca ceva nu a fost ok si ramasese si ea sa stea cu Luci la voluntariat - dragi imi sunt voluntarii!

Ajungem sus in creasta - vedem si o caprita - ma uit dupa Biolan dar imi dau seama ca asta-i din alta echipa :P facem stanga pe marcaj dupa spusele lui Luci si numai ce se vede si Omu - ma cam moleseste caldura - incep sa simt bine ca am cracii de fier - adica grei (ca sa zic asa) - deja ii cer scuze Dianei ca nu prea mai am forta - sus o vad si pe Nico, Cristina si alti cativa oameni dragi - dar sincer nu prea mai stiu pe cine am vazut - am ramas doar cu sentimentul ca am fost incurajati de oameni faini si dam  la vale spre ref.Batrana auzind ca suntem la vreo 15 min de echipa de pe locul 1 - inca mai speram sa-i prindem. De aici deja incepem sa intalnim echipe de la elita care erau pe ultima coborare dupa... ceva mai multi km ca noi si ii cam recunoastem de la distanta ca sunt de la elita ca ii ajungem si depasim destul de usor. Pe Diana o ambitioneaza treaba asta ca tot spera sa-i depasim si pe cei care erau pe 1 la noi si treaba asta ne apropie binisor de ei ca terminam la doar 6 minute de ei. Din pacate daca mai aveam eu forta sa trag mai tare pe final i-am fi prins ca Diana s-a activat bine cu gandul sa castigam cursa dar ne multumim si cu locul 2. Pe coborarea spre Poiana Gutanu ne intalnim si cu Dragos si Cristi, il gasim pozar si pe Octavian care ne face ceva poze faine (multumim), mai tot intalnim si depasim echipe de elita, urcarea spre ultimul checkpoint din Saua Strunga pare interminabila - imi aduc aminte si de rataceala cu Marmota din 2011 - cand era sa ne inecam ca tiganu la mal - cat pe ce sa ajungem la Moieciu in loc de Padina :D si asta dupa vreo 28 de ore de balaurit...

Seara la 10 se face premierea, Adi se duce cat suntem noi pe coclauri de o aduce si pe Marta (fetita lor simpatica), ne asteapta la finish si trecem toti 3 linia de finish (eu cu doua fete :) Mananc pepene cat cuprinde (a se citi - incape), mananc si ceva gyulas - ba cu transfer de carne la Marmota, ba vegetarian... Adi cu fetele se muta si ei la o pensiune din zona sa stea la premierea de la 10 - Fisheye-ul ne face iarasi poze frumoase, magnetei, atmosfera de poveste la Padina - sa tot fie asa... si cam atat.
De fapt pun aici si una din pozele faine marca Fisheye.ro cat si niste poze facute de Adi - atat cea de la finish cat si cea de pe podium.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu