Exista doua moduri de a trai. Unul este sa traiesti dormind profund - atunci imbatranesti, cu fiecare clipa esti mai batran, cu fiecare clipa te apropii de moarte, clipa de clipa mori cate putin, atata tot. Toata viata ta consta dintr-o moarte lunga si lenta. Daca insa iti constientizezi experientele, daca esti atent la tot ceea ce faci si tot ce ti se intampla, daca savurezi experienta prin toti porii, daca incerci sa intelegi rostul ei, daca incerci sa-i patrunzi adancimile, daca o traiesti intens si total, atunci nu e doar un fenomen de suprafata. In adancul tau ceva se schimba prin ea. Devii mai vigilent. Daca aceasta experienta este o greseala n-ai sa mai repeti niciodata. Omul matur nu comite niciodata aceeasi greseala de doua ori. Insa cel care e doar batran face aceleasi greseli iar si iar. El traieste intr-un cerc, si nu invata nimic. Azi e suparat, ieri a fost suparat, alaltaieri a fost suparat, maine o sa fie suparat si poimaine la fel. Se supara intruna, se caieste intruna ca s-a suparat si ia intruna hotararea de a nu se mai supara. Insa acea hotarare nu produce nici o schimbare, ori de cate ori e deranjat de ceva sau cineva, supararea pune stapanire pe el, il poseda; se comite aceeasi greseala. Omul imbatraneste fara sa fi invatat nimic. Daca traiesti total experienta supararii, nu te vei mai supara niciodata. O singura experienta este de ajuns sa te invete ca supararea e o prostie, e un lucru absurd - nu ca e un pacat, ci doar o prostie! Iti faci degeaba rau tie, si le faci rau si altora. Nu merita. Atunci te maturizezi. Maine situatia se va repeta, dar supararea nu se va mai repeta. Iar omul care se maturizeaza nu decide ca nu se va mai supara, nu - asta e semnul omului care nu se maturizeaza. Omul matur nu ia niciodata decizii cu privire la viitor; maturitatea insasi are grija de asta. El traieste in prezent, si felul in care traieste hotaraste cum va fi ziua de maine.
Daca supararea e dureroasa, otravitoare, daca te face sa suferi cumplit, ce rost are sa te hotarasti sau sa juri ca n-ai sa te mai superi? E un lucru absolut copilaresc, n-are nici un rost! Daca ai aflat ca supararea este otravitoare, termini cu ea, nu te mai superi si gata! Calea aceea este inchisa, usa aceea nu mai exista pentru tine. Ai invatat ceva, asa ca nu mai repeti greseala, ba chiar s-ar putea sa razi de cat de prosti pot fi oamenii care se supara. Cu fiecare experienta, intelegerea ta evolueaza.
Poti sa-ti traiesti viata de parca ai fi in stare de hipnoza - asa traiesc 99% din oameni - sau poti trai cu intensitate, constientizand tot ce se intampla. Daca traiesti constientizand, te maturizezi; altfel doar imbatranesti. Iar a imbatrani nu inseamna a deveni mai intelept. Daca ai fost prost cand erai tanar, iar acum ai imbatranit, nu esti decat un prost batran, atata tot. Poti sa devii chiar mai prost, din cauza ca ai dobandit obiceiuri mecanice, ca un robot.
Viata poate sa fie traita in doua feluri. Daca traiesti inconstient, mori pur si simplu; daca traiesti constient, dobandesti tot mai multa viata. Moartea va veni, insa ea nu vine niciodata la omul matur, vine doar la cel care a imbatranit. Omul matur nu moare niciodata, pentru ca el invata chiar si din moarte. Pana si moartea o sa fie o experienta care trebuie traita intens si urmarita cu atentie.
Fiinta ta e nemuritoare, fiinta ta e binecuvantata, fiinta ta e divina, dar nu poti sa indesi in minte si in memorie acele experiente. Trebuie sa treci prin viata si sa le dobandesti. Exista multa suferinta, multa durere. Iar din aceasta cauza, oamenilor le place sa traiasca prosteste - trebuie inteles de ce atatia oameni insista sa traiasca in stare de hipnoza, de ce inteleptii ca Buddha si Iisus le spun sa se trezeasca, dar nimeni nu-i asculta. De ce? Ti-ai pus vreodata intrebarea asta? Raspunsul e simplu, daca sunt constienti, sufera. Aceasta somnolenta actioneaza ca un mijloc de protectie impotriva durerii. Insa exista si un neajuns: daca esti somnolent ca sa nu simti durerea, nu simti nici placerea. Imagineaza-ti acest lucru ca pe doua robinete; pe unul scrie durere, pe unul scrie placere. Vrei sa opresti durerea, opresti si placerea, pentru ca deasupra e un robinet pe care scrie constientizare, si amandoua sunt ori deschise, ori inchise pentru ca ambele sunt doua fete ale aceluiasi fenomen, doua aspecte. Omul se afla in dilema, daca vrea fericire, deschide robinetul si curge si durere. Daca e constient, e constient de amandoua. Viata e si durere si placere, si fericire si nefericire. Viata e si zi si noapte, si viata si moarte. Trebuie sa fii constient de ambele contrarii.
Asa ca ia aminte: daca ti-e frica de durere, ramai in stare de hipnoza; vei imbatrani si vei muri, ratand prilejul de a cunoaste fericirea. Daca vrei sa fii constient, atunci trebuie sa fii constient atat de durere cat si de placere; ele nu sunt fenomene separate. Iar omul constient este foarte fericit, dar e si capabil de nefericire profunda, lucru de care cei mai multi oameni nu sunt capabili.
Betivul cade in strada, se loveste cu capul de bordura si nu se intampla nimic. Daca ar fi constient, ar simti durere. Sa nu uiti niciodata ca ori de cate ori ajungi pe un pisc inalt, simultan exista si o vale adanca. Daca vrei sa ajungi in rai, radacinile tale trebuie sa fie in iad. Din cauza ca ti-e frica de durere nu poti sa devii constient si atunci nu inveti nimic. Este exact ca atunci cand, de teama dusmanilor, iti inchizi usile casei. Acum nu mai poate intra nici prietenul, chiar si iubirea e lasata pe afara. Nu intra nici dusmanul, dar nici prietenul. Ti-ai transformat prietenul in dusman.
Trebuie sa stii ca viata este o oscilatie intre contrarii. Nu poti sa fii fericit vesnic, altfel fericirea si-ar pierde intelesul. Fiecare placere isi are durerea ei, si fiecare durere isi are placerea ei. Atata timp cat omul nu intelege acest dualism al existentei, el ramane in mod inutil nefericit. Accepta viata asa cum e, cu toate suferintele si toate bucuriile ei. Nu umbla dupa imposibil; nu dori sa existe numai fericire si nici un chin. Chinul e fundalul negru pe care fericirea e foarte clara, exact cum in intunericul noptii stelele sunt foarte stralucitoare. Ele nu dispar ziua, ci doar devin invizibile, nu se vad din cauza ca nu exista contrast. Gandeste-te la o viata fara moarte, ar fi imposibil. Moartea defineste viata - ii da un fel de intensitate. Pentru ca viata e trecatoare, fiecare clipa devine pretioasa. Intelegand aceasta oscilatie, primesti cu bratele deschise si fericirea si nefericirea stiind ca fac parte din acelasi joc.
Daca nu uiti o clipa acest lucru, viata ta va avea o savoare cu totul noua - savoarea libertatii, savoarea neatasamentului. Orice ar veni, ramai linistit, intr-o stare de acceptare deplina. Omul care este in stare sa ramana linistit si sa accepte durerea, frustrarea si nefericirea, transforma insasi calitatea nefericirii. Pentru el, si nefericirea devine o comoara; pentru el, chiar si durerea da agerime. Pentru el, chiar si intunericul are frumusete, adancime, infinit. Pentru el, moartea nu e sfarsitul, ci doar inceputul a ceva necunoscut!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu