miercuri, 31 mai 2017

Londra

Vineri, pe 26.05, am plecat dis de dimineaţă la aeroport cu UBER-ul, am ajuns bine de am trecut de controale la aeroport şi am luat avionul la 6:45 dimineaţa spre Londra. Am făcut cam 3 ore, am pierdut şi cele 2 ore pe care le avem în plus faţă de GMT (noi, în Românica), aşa că am ajuns pe la 8 şi un pic în Londra, la Stansted (unul din cele 6 aeropoarte). Urma să stăm la Cristina, şi îi mulţumesc şi pe această cale (a literelor pe foaie - web mai exact) pentru găzduire.
Stabilirăm cum că pan'la 4 ne plimbăm, apoi punem mâna pe butoane şi-o sunăm, ne vedem apoi cu ea dacă ne pierdem Firea, şi ne-aşteaptă la culcare :) Eu şi Anca am avut un mic bagaj în spate, pentru 4 zile minunate. (unele personaje folosite în versuri sunt fictive:) Am luat din aeroport carduri Oyster pentru transportul public prin Londra, şi bilete de tren (dus-întors) până la aeroport. am dat cam 20 de lire pe carduri (de căciulă - parcă) şi încă vreo 20 pe trenul spre aeroport (dus-întors). De reţinut că aceste carduri, fiind pentru turişti se referă la zona centrală 1 şi 2, iar când sunt folosite în zona >z2 e un tarif suplimentar.

Trenul ne-a dus până în Liverpool Street, am luat de acolo metroul şi am coborât la Oxford Circus, pe linia roşie (centrală), hotărând să ne plimbam pe jos până pe la 4, văzând câteva repere pe care le aveam pe listă. Am pus iarăşi MAPS.ME în funcţiune, descărcând de acasă hărţile pentru Londra. Am hotărât de comun acord cu Anca să vizităm mai mult toate reperele "exterioare", interesaţi fiind mai mult de arhitectura oraşului, oameni şi locuri.
Începem şi explorăm aşadar străzile de prin centru, ne minunăm de "treaba" pe invers a englezilor în materie de condus, ba chiar şi pe scări, pe la metrou, urcăm pe dreapta cum eram obişnuiţi, şi ne trezim că suntem pe contrasens... şi trecem repede pe stânga. Noroc că e totul atât de bine semnalizat, că scrie la fiecare trecere de pietoni "look right" că probabil şi-au luat-o mulţi uitându-se în stânga, obişnuiţi să vină maşinile din stânga când traversezi o stradă, şi au fost luaţi în bastoane de şoferii care veneau pe de-a-ndaratelea (pentru noi).


Ajungem aşadar prin Hyde Park, un părculeţ fain, central şi ne odihnim un pic pe iarbă, că vedem că aşa e moda pe aici şi dealtfel ne cam dureau spinările de la rucsacii destul de grei din spinare. Unul dintre cele mai importante obiective turistice si istorice ale Londrei, Hyde Park acopera o suprafata de 142 de hectare. In Hyde Park exista cate ceva pentru fiecare turist sau londonez. Cu peste 4000 de copaci, un lac, o pajiste, facilitati de echitatie si multe altele este foarte usor sa uiti ca te afli in mijlocul unui oras atat de agitat pecum Londra. Atunci cand Regele Henric al VIII-lea si ceilalti oameni de la curtea isi manau caii in Hyde Park in anul 1536, in urmarirea unei caprioare sau a unui porc mistret, ar fi fost foarte greu de imaginat ca ani mai tarziu nobila arta a tai chi-ului va fi practicata in mod pajnic printre copaci, in fiecare dimineata, sau ca regretatul tenor Pavarotti se va auzi precum un ecou in intreg parcul, aplaudat fiind de mase de oameni in delir. In Hyde Park exista restaurante si cafenele care ofera o gama foarte variata de produse de la inghetate si sandwich-uri pana la mese sofisticate din trei feluri. Un fost post de observare al politiei numit "The Lookout" este astazi folosit ca centru educational pentru copiii care invata despre natura si animale salbatice.

Ne plimbam noi pe acolo, facem una-două poze prin parc, vedem că-i o lebădă ieşită din lac, mergem să o scărpinăm ca pe un câine, doar că surpriză, lebădă ne ciocăneşte că-i violăm intimitatea (se comportă chiar ca un câine:) Ne distrăm cu asta, facem şi câte o poză, apoi vedem o casă în centrul parcului (private property) şi ne minunăm de cât de şmecher tre să fii să ai casă în centrul parcului. Mai ne distrăm că la ăştia veveriţele sunt ca pisicile la noi - se plimbă printre oameni pe alei - turiştii le pozează, se minunează dar ai lor, n-au nici un stres, li se pare normal cum ni se pare nouă când vedem o mâţă prin parc. După ce am vizitat parcul, am mai făcut câte o poză, ca nişte artişti care suntem noi, am ieşit pe la Marble Arch şi am mers spre Westminister.

Aici, în prima fază am văzut o mare mulţime care se postase pe "foto-mode" şi au început să apară nişte căluţi. Am zis... Ia să vedem acum show ce-or face ăştia, dar de unde... Au trecut câţiva în marş pe acolo şi gata... Oricum, de printre cai, am văzut noi şi Big Ben-ul în depărtare şi celebrul London Eye.

O atractie oarecum recenta dar extrem de populara, London Eye este o roata gigantica situata pe malul sudic al Tamisei. Structura cu o inaltime de 135 de metri a fost construita ca parte a eforturilor de celebrare ale noului mileniu in capitala Marii Britanii. Structura a fost proiectata de echipa de arhitecti formata din David Marks si Julia Barfield, sot si sotie. Acestia si-au inaintat propunerea de a construi o roata  panoramica ca parte a unui concurs pe tema noului mileniu. Nici unul dintre proiectele participante la competitie nu a fost declarat castigator, dar cuplul de arhitecti nu s-a dat batut si in cele din urma au reusit sa obtina sustinere de la British Airways, compania aeriana fiind cea care a finantat proiectul. Constructia giganticei roti din Londra a durat mai mult de un an si jumatate. In acest proces de durata s-au folsit peste 1700 de tone de otel si peste 3000 de tone de beton au fost folosite pentru fundatie. In capsulele cu un aer futurist pot incapea pana la 25 de persoane, aceste capsule fiind aduse cu trenul prin tunelul de sub Canalul Manecii tocmai din Franta. Fiecare capsula are o lungime de 8 metri si cantaresete 500 de kilograme. Axul lung de 25 de metri a fost construit in Republica Ceha. Cercul rotii are un diametru de 122 de metri si exista 80 de spite care il unesc de axul central.


Am constatat că am ieşit pe lângă Buckingham Palace şi ne mirăm de cât de multe repere istorice, arhitecturale, şamd, sunt aşa... unul lângă altul. Îmi aduceam aminte de cartea de engleză din generală, unde erau toate descrise şi mi se păreau parcă dintr-o altă lume, acum le făceam poze, minunat!
Palatul Buckingham este resedinta Casei Regale a Marii Britanii si un important obiectiv turistic din Londra. Palatul Buckingham (Buckingham Palace) este resedinta oficiala din Londra a suveranului Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord si a fost deschis pentru prima pentru publicul larg in anul 1993. Intrarea la Palatul Buckingham se face prin Curtea Ambasadorilor de pe strada Buckingham Palace. Sala Mare a Palatului este locul in care se afla vechea sala de primire la Palatul Buckingham. Aceasta sala este dominata de scarile impozante si de balustrada din bronz cu ornamente florale.

Ne-am îndreptat aşadar în direcţia London Eye-ului, am mai făcut poze la clădiri, la celebrele lor autobuze, la celebrele cabine telefonice... Ne gândeam la ce or mai folosi, dar am văzut că au pus routere wireless în ele... Tot e bine.
Ajunşi pe un pod ce traversa Tamisa, spre London Eye, am luat legătura şi cu Cristina, şi cu familia şi am pus cât de cât la cale ce şi cum. Trecând pe la celebra roată, am zis că poate ne dăm şi noi în ea, dar văzând cozile şi ştiind de nebunia produsă de teroriştii islamişti din ultima vreme, am zis pas. Ne-am mulţumit cu pozele din toate unghiurile, am mers apoi spre Big Ben. Am făcut diverse poze şi pe aici şi am vorbit apoi cu Cristina, am mers la Ealing Broadway şi am intrat într-un market. Aici ne-am găsit şi cu Cristina, am dus bagajele acasă şi am ieşit la o mică plimbare printr-un parc din zona. Cum eram treziţi cam cu noaptea în cap, ajunşi acasă, am picat că doi eroi.


Sâmbătă (27), ne-am trezit relativ dimineaţă, am luat un mic dejun destul de consistent, am băut şi cafeaua cu Cristina şi am planificat să mergem să vedem Covent Garden-ul cladirea renumitei opere, gazdă a numeroase înregistrări văzute pe la dl.Erbiceanu. Aşadar trebuia musai să o văd. Zis şi făcut. Ajunşi la staţia de metrou Covent Garden, îmi venea o amintire haioasă în minte - povestită de Marmotă - cum că un coleg de-al lui, pus să traducă la limba franceză j'ai un beaux jardin (că tot era vorba de Covent Garden), a spus ceva de genul că el are o jardina frumoasă. Aşa că am vizitat Jardina lui nenea Covent. Arhitectural, opera arată foarte bine, fiind într-o armonie perfectă cu ce se întâmplă înăuntru. Din păcate nu am avut norocul să şi vedem vreun spectacol însă e timp... Sau de fapt la ce se întâmplă în ultima vreme prin Londra... cred că mai bine mă uit la DVD-uri. In Evul Mediu, actuala piata a fost un teren agricol unde se cultivau cu precadere legume si care era cunoscut sub numele de 'covent garden'; de aici erau aprovizionati cu hrana calugarii de la manastirea St Peter. In 1540 Regele Henry al VIII-lea a confiscat terenurile manastirilor si acest lot a fost dat lui John Baron Russell, primul Earl of Bedford.

In 1632 al patrulea Earl de Bedford, Francis Russell, l-a angajat pe renumitul arhitect Inigo Jones sa dezvolte zona si sa o transforme intr-un cartier de lux. Folosind multe influente date de pietele din Roma, Jones a creat prima piata publica din Londra, inconjurata de cladiri cu arcade si dominata de Biserica St. Paul.

La putina vreme dupa aceea cartierul de vaza a inceput sa isi cunoasca declinul. In timpul Razboiului Civil care a inceput in 1642, multe case din piata erau deja goale, neocupate. Unele dintre ele erau acum folosite ca magazine. Atunci cand marele incendiu al Londrei a distrus pietele orasului, multe afaceri s-au mutat in zona Convent Garden. Piata creata aici s-a tot extins pana cand a ocupat tot cvartalul.


De acolo am mers de am vizitat si celebra catedrala Sf. Paul care este capodopera lui Sir Christopher Wren, construita din piata de Portlan si incununata de un dom minunat. St Paul's Cathedral este un obiectiv turistic faimos in plenitudinea de obiective turistice din Londra. Treptele foarte late conduc spre superba fatada de vest cu doua etaje si doua turnuri in stil baroc. In turnul din stanga se gaseste cel mai mare clopot din Anglia. „Marele Paul”, fabricat in anul 1882, cantareste 17 tone. Catedrala Sf. Paul a fost o adevarata inspiratie pentru intregul popor britanic in timpul celui de-a doilea razboi mondial, cand mare parte din zona din jurul catedralei a fost distrusa de atacurile aeriene si fotografii ale catedralei cu domul in flacari si acoperit de fum au circulat foarte mult. Toata lumea a considerat ca fiind un adevarat miracol faptul ca St Paul's Cathedral a supravietuit unui asemenea masacru, desi nu complet neatinsa.


Am mers aşadar pe acolo de unde ne-am îndreptat spre celebrul London Bridge. Pe aici, în următorul weekend avea să fie un atentat de-al unor oameni care în speranţa lor de a avea 100 de fecioare prin Rai, s-au ales cel mai probabil doar cu un glonţ în capaţânele lor seci, însă din păcate... nah, asta e lumea în care trăim. Dar noi am avut karma bună şi n-am avut parte de asemenea fiinţe brain-less. Aşadar am avut parte de o privelişte minunată, că am prins şi super vreme - ceea ce e destul de rar pentru Londra. Am găsit şi un pescăruş care se voia în arhivă noastră de poze cu animăluţe simpatice şi prietenoase.

Spre London Bridge, am mai trecut pe la Galeria de artă Tate Modern, unde iarasi o veverita, probabil era obisnuia sa primeasca alune de la trecatori, nu avea nici un stres si se strecura printre turisti. Am vizitat un pic si cladirea Tate Modern, dar nu am facut mare lucru pe aici si am plecat mai departe. Apoi am pășit înapoi în timp prin Golden Hinde II, o reconstrucție a corăbiei cu care Sir Francis Drake a vâslit în jurul lumii 1577–80. Corabia era cumva intre blocuri asa, si lasa o impresie foarte frumoasa locurilor. Am mai gasit un castel darapanat, Winchester Palace, dar cu multa istorie in spate.
Am mai gasit un street-food-festival, mi-al luat cateva picanterii indiene. Am mai vizitat o catedrala, Southwark Cathedral, cea mai veche catedrala gotica din Europa… intrarea gratis, si ai ocazia sa vezi si sa pozezi niste morminte unicat.
Peste tot pe unde calci in catedrala, calci peste morminte. Am ajuns si la pod, l-am traversat, am mai tot facut cate o poza, am facut poze si la castelul din spatele acestuia.


Apoi ne-am îndreptat spre un alt obiectiv pe care mi l-am pus pe foaie - Greenwitch, că tot avem noi GMT+2, să văd unde e punctul GMT. Am luat câteva metroaie - tramvaie, că e mai la periferie punctul ăsta 00, acolo un mare parc foarte fain care urcă un pic, privelişte minunată de aici.  Aici se afla cel mai vechi dintre cele opt parcuri regale ale Londrei (Royal Parks of London), foste domenii de vânătoare ale monarhiei britanice. Aici se află, printre altele, Primul Meridian, dar și Observatorul Regal sau Muzeul Maritim. Le-am pozat insa doar de afara. Pun câteva poze că nu prea mă pricep în a descrie un peisaj frumos.
Am stat şi noi un pic pe iarbă ca toată lumea pe aici, apoi am decis să plecăm spre Notting Hill, care nu e decât un cartier celebru datorită filmului turnat pe aici cu Julia Roberts şi Hugh Grand. Oricum, se potrivea cu dorinţele noastre de a vedea cât mai multă arhitectură exterioară. Ne-am plimbat ceva şi pe aici, ne-am minunat de casele faine, care mai de care mai interesantă, jocuri de culori - o uşă albă, una neagră şi tot aşa.

Mai pe seară ne-am îndreptat spre Westminister că voiam să facem câteva poze mai interesante cu oraşul "îmbrăcat" în cămaşă de noapte :) Am picat şi azi că doi eroi...

Duminica (28), am hotarat sa mergem la 11 sa vedem si noi schimbarea garzilor la Buckingham Palace  - am stat noi ce-am stat ca chinezii in multime. Schimbarea Gărzii la Buckingham continuă să fie unul din cele mai populare lucruri „must do” atunci când ești la Londra. De fapt ce se întâmplă. Garda Reginei (Queen’s Guard) este responsabilă cu paza palatelor Buckingham si St. James. Pe bune! Adică nu vă imaginați că soldații stau acolo cu căciulile lor caraghioase din blană de urs, numai pentru deliciul publicului. Ei chiar stau de pază, este job-ul lor cu un program bine stabilit: între orele 10 și 16 santinelele se schimbă din oră în oră, apoi cei care intră la ora 16 stau în post până la ora 20, iar cei care intră la ora 20 stau până dimineața. 24 din 24 de ore se stă la pază la Palatul Buckingham. Comandamentul pornește defilarea de la St. James, iar în fruntea lui se află toboșarii și stegarii. Fanfara este compusa din 35 de persoane și însoțește noua garda ce vine spre Palatul Buckingham și mai apoi se întoarce spre St. James cu cea veche… efectiv „cu surle și trâmbițe”. Schimbul are loc în curtea Palatului. Pentru acest fapt se deschid porțile de la Buckingham sub vigilența polițiștilor călare, iar schimbul de prezentare al armelor, saluturile gărzilor, predarea cheilor și micul concert de zi cu zi (vă spuneam că este un show în toată regula) au loc după o coregrafie bine lucrată și repetată. „Spectacolul” durează aproximativ 40-45 de minute.
Apoi am zis să mai vedem ceva ce tot îmi sună în cap de prin manualul de engleză din generală, Piccadilly Circus. Până acolo ne-am oprit la cafeneaua prinţesei Diana, apoi am mers şi am vizitat şi cartierul chinezesc care era pe acolo, Yoda de stătea în ciomag, (pun şi o poză să nu va gândiţi la prostii), restaurante Dragon şi tot tacâmul de chinezării.

Piccadilly Circus este o intersecţie construită în 1819 menită să unească  Regent Street cu alte artere comerciale din zona Piccadilly, fiind una dintre cele mai aglomerate pieţe din Londra. Datorită traficului intens, Piccadially Circus  a devenit un loc de întâlnire şi o atracţie turistică. Piccadilly  Circus este cunoscută pentru reclamele luminoase tip neon care se găsesc pe faţada clădirilor din partea Nordică, dar şi datorită fântânii memoriale Shaftesbury unde se găseşte statuia zeului Anteros (confundat cu Eros, fratele lui geamăn). Este înconjurată de clădirea London Pavilon şi teatrul Criterion. Sub această piaţă se gasete cea mai mare staţie de metrou.
Am stat un pic sub statuie apoi ne-am îndreptat spre Trafalgar Square, alt nume reţinut din cărţile de engleză din copilărie.
Piața Trafalgar este un spațiu public și de atracție turistică din centrul Londrei. În mijlocul pieței se află Coloana lui Nelson, care este străjuită de patru statui în formă de lei, aflate la baza acesteia. Numele celebrează victoria Marinei Regale Britanice în Bătălia de la Trafalgar din timpul războaielor napoleoniene. Inițial numele ar fi trebuit să fie Piața „Regele William al IV-lea”, dar George Ledwell Taylor a propus numele „Piața Trafalgar”.
Am făcut câteva poze, ne-am plimbat un pic, prin mulţimea de artişti de stradă care ba dansau, ba scriau poezii pe jos, ba pictau diverse tablouri - care de care mai talentat. Chiar mi-a fost milă de ei când a început ploaia şi le-a stricat "joaca". Ne-am văzut aici şi cu Cristina într-o bodegă aşteptând să se termine ploaia.
După ploaie, Cristina a fugit spre casă, iar noi am intrat la Naţional Galleries. Aici am văzut opere începând cu sec. 13 şi până la sfârşitul sec. 19 ale celor mai valoroşi artişti: Leonardo Da Vinci, Botticelli, Raffaelo, Tiziano, Michelangelo, Rubens, Rembrandt, Velazquez, Van Gogh, Gauguin, Cézanne, Monet, Degas şi Renoir. Am văzut doar câteva opere de artă că unele galerii se închideau.
Apoi ne-am mai plimbat un pic şi a început o ploaie mai mare care ne-a prins în faţa lui Sherlock Holmes (a restaurantului:) De aici ne-am retras spre "casă".

Luni (29)
Am luat un mic dejun copios, ne-am luat la revedere de la Cristina care era liberă azi, fiind zi liberă la englezi şi am plecat cu rucsacii de avion la plimbare. Am coborât la o staţie întâmplător, la Tottenham Court Road Station şi soarta se pare că ne-a adus să vizităm  British Museum - am stat la ceva coadă aici, ne-a controlat un nene în bagaje - doar că era mai complicat că aveam bagajul de avion (adică tot bagajul - rucsacul).
Noroc că era un român de ne controla acolo, şi a văzut paşaportul pe care-l aveam undeva deasupra în rucsac - şi ne-a zis că sunt controale destul de amănunţite din cauza atentatelor din ultima vreme dar ne-a lăsat uitându-se doar aşa.... deasupra, de dragul camerelor. Aici ştiam că se află ceva "comori" din Egiptul Antic, din vremea când studiam hieroglifele şi istoria egiptului antic. Aici era şi celebra Rosetta Stone. Piatră din Rosetta este o stelă egipteană, datând din anul 196 i.Hr., din timpul domniei regelui Ptolemeu al V-lea, care are trei inscripţii ale aceluiaşi text în trei limbi antice diferite. Piatra este din granit negru, are formă aproximativ rectangulară, cu 3 inscripţii ale aceluiaşi text în 3 limbi antice diferite, hieroglifică, demotică şi greacă.
Din partea superioară, cea care conţine inscripţia hieroglifică, lipseşte o parte. Folosind inscripţiile pietrei din Rosetta, Jean-François Champollion a reuşit să stabilească o metodă de traducere a scrierii hieroglifice. Eram cândva fascinat de tot ce înseamnă Egiptul antic, şi am citit numeroase cărţi pe subiectul ăsta. Am găsit deasemenea diferite statui despre care citeam pe atunci că sunt în British Museum şi mă gândeam cu jind la ele. British Museum are expuse numeroase obiecte de o valoare inestimabilă, multe din acestea cunoscute publicului precum: Craniul de cristal, Sfinxul din Taharqo, un fragment din Columna lui Traian, Bustul lui Julius Caesar, diverse mumii, etc. Obiectele sunt cuprinse în galeriile tematice ale muzeului: Africa, Asia, America, Egiptul Antic, Roma şi Grecia antică, Europa, Colecţia de ceasuri, Orientul Mijlociu, etc.

Am plecat mulţumit de aici - am mai vizitat câteva străzi, am mai văzut câteva veveriţe prin parcuri, apoi spre aeroport şi spre casă. Una peste altă a fost o mini-vacanţă reuşită.

Pe curând!