Am hotarat cu Marmotă si Andrei sa facem o tură frumoasă de bicicleta dar pe care in mod normal nu as face-o ca e... mult prea lunga. Insa asa cum am inceput alergarea cu MPC-ul si apoi alte curse mi s-au parut mai usoare, sau cum in 2011 cand abia facusem ochi in ale alergarii m-am bagat la 7500 tocmai ca sa mi se pară usor un maraton, tot asa, ca sa mi se para cat de cat acceptabila bicicleala de 180km de la Ironman, m-am înhămat la ~300km spre Belgrad, urmatoarea zi Semimaraton in Belgrad, zi de odihna si plimbare prin oras si intoarcere (pe alta ruta) spre Orsova, unde am lasat masina.
Asadar lasam masina in Orsova, dupa o noapte la cort (cine vrea sa stie unde se poate dormi la cort acolo... just ask :) ajungem insa cam tarziu si stabilim sa ne trezim la 6 si sa plecam la 7, ca urma sa castigam o ora dupa ce trecem granița. Am lasat masina in Orșova fiind mai... la civilizatie si urma sa ne întoarcem dinspre Moldova Noua asa ca o sa prinda bine 20 km mai putin pe final. Plecam spre granita de la Drobeta, cam 17 km, castigam ora dormita de dimineață, tragem niste poze (si alte chestii:) de pe pod, si pornim pe malul Dunării, pe partea sârbească spre Beograd. Prindem vânt puternic in freză, mai facem cu schimbul la plasă, si pe o urcare mai urâtă după vreo 20 km, i se strică schimbătorul Marmotei.
Deja ne pusesem in gând sa mergem spre Drobeta, eu cu Andrei sa luăm schimbător sau mașina din Orșova si sa pornim spre Marmotă. In mare, si asa erau mulți km, timp nu prea, tura noastră era cam epic failure. Cand sa plec cu Andrei, Marmotă desface schimbătorul, vine si Andrei lângă el si încep sa apară speranțe. Le trimit si eu niște gânduri bune, karma & stuff si se pare ca putem sa ne continuăm tura. Chiuim de bucurie si continuam sa hamsterim spre cetatea Golubac. Mai oprim pe ici-colo, mai luam cate o cola, cate o apa, Andrei se reazema de o masina care nu avea frana de mana trasa si o impinge usurel in alta (mai sunt si d-astea funny cand pedalezi ca innecatu')
Marmotă primeste un telefon de la Adriana care era într-o mașina cu alti alergatori spre Belgrad maraton, ne intalnim in cativa km cu ei si le lasam cate o punga cu ceva adidasi si ce aveam mai greu prin rucsac, ne dau si niste apa si isi vad de drum. Le multumesc din nou si pe această cale ca ne-au mai ușurat bagajele. Dam mai departe si chiar inainte de Golubac face Marmotă una bucata pană. Face ca Muttley din Wacky Races. Si isi face pana cu Andrei. Avea sa fie singura pana din toată tura si Marmotă avea sa fie ghinionistul de la dus, cu 2 incidente. Trecem si de cetate, care e in constructii, urcari mici, coborari la fel, ne luptăm cu vântu' (nu ăla de-a furat banii), înaintăm cu drag si spor si ajungem undeva pe malul Dunării si pozam apusul care arată... ireal.
Si de p-aici vin 3 urcări nesimțite... ne rup astea in doua, trei (pe mine in patru), mai dam cate o pauza, e ditai noaptea, asta ma oboseste cel mai tare, avem deja vreo 13 ore de cand am plecat - cand incep cele 3 urcari mari de se vad si-n graficul de altitudine de mai jos.
Dupa vreo 15 ore ajungem si la Belgrad, facem o poza la mult-așteptatul marcaj de intrare in oraș, mai amețim un pic prin oras până la cazarea Adrianei sa ne luam hainele date inainte de Golubac, o gasim până la urmă, mai învăț câte ceva despre cum sa plec cu SPDurile din pantă, nu mi-am luat nici o trântă d-aia clasică, de pe loc cu SPD urile la dus. La întoarcere urma sa iau vreo 3, dar nu ca uitam sa scot un picior la oprire însă il scoteam, ma opream, dar din cauza faptului ca aveam șaua foarte sus (de abia atingeam pe vârfuri jos) cadeam pe partea cealaltă, ma rog, trei trântițe de vară asa :)
Ne cazăm așadar la Jack, un apartament ok pe dinăuntru dar curtea interioară unde era intrarea, cam dubioasă. Cazam si bicicletele înăuntru, Andrei cu Marmotă ies la o bere si un piftel, eu pic rupt de obosit (aka lemn).
A doua zi ne trezim si ne îndreptăm spre start la semi - ne ajută alti oameni imbracati de alergare pentru localizarea startului. Eu nu am apucat sa mananc deloc ceea ce nu prea era bine. Stiam ca vreau doar semi. Marmotă si Andrei încearcă maraton dar se rătăcesc si fac doar 26 km, traseul i-a ajutat sa nu se biciuiasca singuri cu 42 km dupa 270 km de bike. Plecăm de la coadă, ne-platind taxa, alerg cu Marmotă vreo 5 km, facem slalom, depasim intr-una, il pierdem pe Andrei, avem cam 4:30 pe primii 5 km, il las pe Marmotă sa se duca ca ma simțeam cam leșinat ca nu am mancat nimic. Gasesc pe la km 13 niste banane, mananc vreo 3 si-mi revin. Doar caldura mă mai supăra. Beau la fiecare punct de hidratare jumatate de sticla de apă si jumate o torn pe mine. Imi revin cat de cat si mai cresc ritmul, vroiam sa-l dau cu 4:30 dar mi-a iesit doar un 4:45 si termin in 1:41 ca era al dreaq de cald. Picioarele au fost cat de cat ok. Aveam de gand sa iau medalia ca amintire dar vad ca imi cer numarul, zic ca l-am pierdut si trec. In timp ce caut Marmota ca nu stiam sigur daca s-a dus pe maraton, gasesc un numar pe jos, il iau si ma intorc sa mai trec odată pe la finish sa iau si medalia :) mai iau si ciocolatele pentru drumul de intoarcere, apa, o bere fără alcool, o cola, apare si Marmotă zicand ca s-a rătăcit dupa 26 km, adica a venit pe finishul de la semi fără sa-si dea seama, apare si Andrei, le dau si lor numarul. Numai Andrei se duce sa ia si el medalia, ia una de maraton (mai mare) :) atmosferă impresionantă, mi-a placut in special concertul de tobe de sub pod, cu o acustică grozavă, lumea de pe margine foarte galagioasa, dadeau apa (nu numai voluntarii din posturi), muuuult mai multi oameni care aplaudau, incurajau, etc. Foarte fain concursul!
Dupa concurs mergem pe la zoo - nu prea imi place mie ca-s triste animalutele in captivitate dar am zis sa fac si eu ce face lumea. Vine si Adriana - imi da si tricoul ei din concurs ca au dat astia tricouri M de baieti si la fete - ii multumesc din nou si pe calea asta, ca nu prea mai aveam eu tricouri cu maneca scurta ca deh - cand pleci atatia km cu rucsacul in spinare nu prea iti vine sa iei prea multe la tine. Pun aici o poza cu fantoma mea, multumesc Spokes pentru gasirea bicicletei, pedale, SPD-uri & stuff.
Seara mancam "în română", cu amicii din țară, duminica urma plimbare prin Belgrad pe bicicleta (pe modelul Budapesta, doar ca nu mai trebuia sa închiriem biciclete). Plecăm relativ dimineață duminică, revăd cateva locuri pe care le-am vizitat cu dl.Erbiceanu, apoi mergem pe o insuliță numită Ada Ciganlija unde erau multe piste de bicicleta de stateam ca pe şosea pe banda noastră de trebuia să aștepți sa nu vina cineva pe contrasens (role sau bicicleta) sa poți depăși... am stat un pic si prin apa, erau niste pestisori destul de mari, Andrei si Marmota au incercat sa pescuiasca la tricou (noua tehnica de supravietuire :) dar nu le-a iesit, am prins si un super apus pe zidurile cetatii - spre locul unde se varsa Sava in Dunare...
Am făcut vreo 45 km de plimbare si mai tot drumul ma gândeam cum o sa biciclesc eu aproape 300k ca ma cam dureau genunchii - stiam ca o sa fie un pic mai lunga întoarcerea... Am tras si un mic somn la pranz, eu ca un aurolac, pe o banca in parc, dupa ce ne-am uitat la un meci de lacrosse, apoi am fost la o pizza si o bere prin cetatea Kalemegdan, in concluzie, o zi reusita, minunata chiar!
Vine si lunea, ne trezim pe la 5 si ceva, acum urma sa pierdem o ora la trecerea granitei spre Romanica asa ca stabilim ca la 6:00 sa iesim pe usa, zis si facut. Iesim din Belgrad, stiam ca ne asteapta 3 urcari mari ca urma sa mergem pana prin Smederevo pe acelasi drum doar ca gresim un pic drumul, tocmai pe o coborare serioasa, sa facem mai multe urcari mai mari la inceput, nu? :) de incalzire...
Coborarea cu pricina ne ducea undeva spre un bac care traversa Dunarea. Pun si harta de la intoarcere - poate inspira pe cineva :)
Cum spuneam mai devreme, am plecat cu o durere de genunchi de acolo de-mi vedea sa iau... vaporu' pe Dunare sau avionu' dar am zis ca va fi o metoda numa buna de practica pentru ultima carte citita si pentru a ma convinge mai mult (atat pe mine cat si pe cei care citesc acum) ca nu avem limite si putem sa realizam tot ce ne propunem. Asadar incep sa repet intr-una de nebun (in minte desigur) "ma simt din ce in ce mai bine". Si zic si zic si zic, ne oprim intre timp si prin Smederevo de-si ia Marmota un cablu de frana sa nu aibe surprize si cu ala, mancam cate ceva, ajungem si la granita, trecem voiosi, se fac vreo 120 km si-mi dau seama ca nu ma mai doare genunchiul deloc. Da deloc... de unde vreo 120 km m-a "biciuit" durerea de-am zis ca nu-i adevarat... Chiar radeam ca a zis durerea "sa vezi ce i-o dam lu' Bobita asta" si 120 km mi-a tot dat-o si la un moment dat vazand ea durerea ca eu dau la randul meu bice, a bagat coada intre picioare si a zis... "haide ba la altu' ca asta-i nebun la cap" :) Vad eu la un moment dat 130 km pana la Orsova si zic... a, uite, mai sunt doar 130 si Andrei zice - da, dar sunt dupa alti 130 km numa' ca eu acum doar ce ma resetasem ca nu ma mai durea genunchiul asa ca mi se pareau chiar putini...
Dupa ce intram in tara incepe o urcare - si urca, si urca, si urca de am zis ca urcam in rai... 6 km cu 269 m au fost. Stiu ca pare frumos ca-i cu 69 dar nu a fost :) A venit si ditai coborarea, desigur. De la Moldova Veche imi mai aminteam bucati din drumul de cu cateva saptamani in urma cand a fost si Monica cu noi - doar ca in sens invers, biciclim cu drag si spor, avem si ceva vant din spate, toate bune si frumoase. Ne cam parlise setea la un moment dat dar am gasit inzvorul pe care abia il asteptam si am scapat si de belaua asta. Stiam doar ca trebuie sa mai fie o urcare mare chiar inainte de intrarea in Orsova - abia o asteptam, ca sa ajungem odata. Incepea sa se si innopteze si oboseala incepea sa traga perdeaua pe ochi. Mai aveam si de condus pana in Bucuresti... Cum nu mai fusese nici un incident tehnic pana acum, a venit randul lui Andrei - i-a sarit o spita, asa ca hotaram ca dam noi mai tare si el mai vine vreo 6-7 km pana pe la bustul lui Burebista si noi venim cu masina spre el. Pe drum, in timp ce-i dam bice sa ajungem mai repede la masina ma tot gandesc ca prea am avut soarta si s-au rezolvat toate, sigur se rezolva si asta si ne ajunge Andrei cu un autostop. Trece o dubita pe langa noi si gandesc ca sigur e in aia, se opreste un pic in fata noastra dar cu treaba si nu e nici picior de Andrei in ea. Mai mergem, se lasa si noaptea de-a binelea si trage langa noi o masina si se aude gura lui din ea. Rasuflu usurat ca nu mai trebuie sa mergem dupa el ca oricum aveam drum lung spre Bucuresti si suntem kind of... praf de obositi. Ii dam rucsacii lui Andrei, sa ne astepte la masina, vine si urcarea pe care o dam cu avant ca ajungem imediat la masina, coborarea, intram in Orsova, ne indreptam spre Billa si gata. Bike game over. Mergem in Billa, luam cate ceva de mancare, mancam repede sa prindem ceva puteri, conduc vreo 50 km sa motzaie Marmota, apoi motzai eu si da el pana la Autostrada, pica el lemn in dreapta, conduc eu pe autostrada si prin Bucuresti si ajungem acasa.
Si-am incalecat pe-o șa și v-am spus povestea mea. Ce șa frate, sa nu mai vad șa, mai bine ma bat cu 10 șa...olini decat sa ma mai sui pe șa. Numai ca marti imi iau liber ca sunt rupt, micul dejun in parc, la aer, merg la masaj, ma refac și seara nu stiu cum fac ca ma sui pe bicicleta ieftina de oras sa mergem in IOR la un TTR ca suntem ambasadori Ciucas X3 (chiar, v-ati inscris?) venea si Alexandra sa dea niste inscrieri si tricouri la tombola. Am alergat cu Alexandra, Marmota si Monica, usurel, dar am zis ca nu ma intorc pe bicicleta - care acum o simteam ca-i foarte mica de mine, ma dureau genunchii rau, șaua intra in fund ca nesimtita, am pus STOP JOC (ca la TTR) la bicicleta mea ieftina de oras, iau MTB-ul de acum prin oras, gata... am vorbit prea mult. Bye.
.
