marți, 22 decembrie 2015

De sezon

Ia zi, un brad are viață? sunt sigur că nu citește aici cineva care ar crede că nu... Așa, ești conștient că și atunci când ai o fermă de brazi crescuți special pentru a fi tăiați de Crăciun - și brazii ăia sunt tot vii? ok, știu răspunsul, nu-mi răspunde. Ești conștient și de faptul că dacă tu cumperi un brad (care a fost viu) incurajezi tăierea brazilor? O sa spui că despre asta e Crăciunul, să ai un brad în casă. De ce nu-ți iei un brad de plastic??? nu miroase? exista spray cu miros de brad... Bine - bine, vrei sa simți tu bradul cum miroase, să-l atingi, să-l vezi... cum își dă ultima "suflare" și ofilește în casa ta... nu mai simplu mergi la munte? sau du-te în pădure sau chiar prin parcuri că sunt și pe acolo brazi... sau plantează-ți unul în curte, sau în fata blocului. Sau măcar dacă ai probleme mai grave și devii depresiv fără brad (care a fost viu) de Crăciun în casa, ok... Dar mergi în primăvara și plantează copaci. Sunt destule acțiuni unde oamenii se adună și plantează copaci. Din păcate, dacă te tine sufletul sa îți iei un brad, sa vezi cum ofilește în casa ta și apoi îl arunci în strada sunt aproape sigur că nu mergi să plantezi copaci... Mai e o chestie, o sa spui că toată lumea pe care o cunoști are brad în casa. Ei, dacă gândești așa probabil ești de acord și cu cei care își aruncă mucurile de țigări în mijlocul străzii... că e pe același principiu... ei, toată lumea face, crezi că se schimba ceva dacă nu mai arunc eu? DA, chiar se schimbă! dar dacă nu-ți dai seama de asta nu mă mai chinui sa-ți explic! îți las totuși un filmuleț așa... simbolic... haios - să zicem.


Eh, brazii ca brazii, dar frate, dacă nu mănânc eu porc de Crăciun... nu sunt om... ce sa zic... Înțeleg, dacă nu ai ce manca, îți crești găinile și porcii acasă, mai un ou de la găină, când îmbătrânește porcul îl tai că asta e viața, să zicem, ok... bine, sunt de acord cu asta doar dacă ai suflet să-l tai tu - nu să chemi sămădăul "satului" să ți-l taie, dar mă rog, măcar nu incurajezi industria asta de... "born to be killed". Dar când e ATÂTA mâncare, ATÂT de BUNA fără să fie nevoie să incurajezi tăierea unui animal doar ca-ți place să mănânci carne sau ca ai impresia că tu nu poți trai fără carne... nu am cuvinte, îți spun doar atât, e doar în capul tău asta. Ok, nu poți renunța la carne de tot, dar măcar mergi înspre direcția aia, gândește-te că animalul ala e un suflet, chiar dacă nu-l tai tu!!! Măcar uita-te un pic aici înainte de masa de Crăciun... dacă ești un tradiționalist...


Și încă o chestie. Zici că animalele alea sunt crescute special pentru a fi tăiate, dar oare dacă ar exista obiceiul ăsta și la canibali... ai fi de acord cu fermele de oameni???

Știu ca majoritatea celor care mănâncă carne, dacă nu au închis pagina după partea cu brazii - că poate nu sunt nici ei de acord cu tăierea brazilor, SIGUR nu s-au mai uitat și la filmulețul asta în care sa vadă fata unui biet porc înainte sa ajungă în farfuria lor, dar am scris asta cu un singur gând. Dacă măcar UN om dintre cei care au citit până aici era în dubii dacă să renunțe sau nu la carne - sau dacă sa-și ia sau nu brad de Crăciun și postarea mea l-a ajutat să ia decizia corectă, atunci eu sunt fericit! de ce? un om care a înțeles că schimbarea lui o să aducă mai multe schimbări în jur - poate un prieten, poate copilul, poate mama lui nu o să mai mănânce carne (măcar să mai reducă cantitatea de carne pe care o mănâncă), sau nu o să mai ia viața unui copac (indirect), sau poate măcar merge la o plantare de copăcei, tot e bine!

Cam atât aveam de spus... Crăciun fericit!