Phoenix MPC

               O sa încep postul asta asa mai... clasic :) Nu știu alții cum sunt… dar eu, când ma gândesc la… MPC nu-mi vine altceva în cap decât “începutul unei noi vieți”. Adevarul e ca în fiecare an renasc într-un fel sau altul în urma MPC-ului. Dar s-o luam cu începutul. In 2010, Marmota (un cunoscut din școala de munte Pathos - ca nu pot spune ca eram prieteni) ma întrebă: “nu vii la un marathon montan?” iar eu… foarte scurt îl întreb… bai, as veni, dar ce-i aia? :) “uite alergi pe munte…” Eu nu mai alergasem o tura de parc măcar (doar pe la fotbal) dar cum îmi plac provocările i-am răspuns la fel de scurt ca vin (fără sa intuiesc măcar ca asta avea sa fie acceptul meu de a începe o noua viata). De atunci am rămas cei mai buni prieteni iar prietenia noastră avea sa se consolideze încet-încet cu tot felul de “condimente” legate de concursuri sau ture pe munte… Atunci am scos parca 6:55 la MPC, neștiind dacă o sa-l termin, doar m-am bucurat de o noua experiență!

                Asa, asta avea sa fie prima mea renaștere. Am urmărit un film în care spunea cineva "once you cross the finish line of a marathon, your life will gonna change forever!" si a devenit un fel de motto al meu de atunci pe care-l spun la toți ceilalți "începători" in ale alergării. Prin septembrie 2011 aveam sa merg într-o tura prin Făgăraș  tărâmul renașterii mele (cum ii spun eu), care era cât pe ce sa se termine mai... nasol, însă am avut "capul tare", karma buna și se pare ca a fost o adevărată minune ca, într-o căzătură de vreo 50 m în coborârea dinspre vf. Lespezi spre ref. Călțun  călcând pe o lespede "trambulina" am sărit direct în ce aveam mai tare (cap) dar nu am avut un deget rupt și se pare ca mi s-a mai oferit o șansă la viata pe care am primit-o cu mare drag. Prin spital zice lumea (eu nu mai țin minte nimic din perioada aia - din fericire) ca vroiam sa merg la MPC. Marmota s-a dus sa se mai elibereze de stresul provocat de isprava mea, ca a fost si el cu mine în tura aia și a văzut live toată nebunia de atunci, și deja devenisem prieteni foarte buni și îmi dau seama cât de greu i-a fost - încercând sa ma pun în locul lui, însă bine ca s-a terminat totul ok... Oricum, tot în prag de MPC așadar, am renăscut iar, căci toată aventura mi-a dat o noua pofta de viata și un optimism incredibil.

                In 2012 aveam sa revin la MPC cu mare drag, însă aveam mari probleme cu o glezna... am scos în jur de 6:45 și nu prea îmi venea sa cred ca am scos numai cu 10 min. mai bine ca în 2010 după ce, în 2011 și 2012 am alergat la o mulțime de concursuri, însă glezna și vreo jumătate de an de pauza de la Ciucas la Eco (de prin sept 2011 pana în mai 2012 deci) m-au cam făcut sa nu reușesc un MPC prea bun, însă prin nov. 2012 aveam sa termin sezonul cu un Piros în jurul Budapestei foarte reușit (terminând cu Tzale și Marmota cei 90 km fără nici o durere).

- Înainte de 2013 avea sa vina o noua renaștere, însă doar de natura motivațională în alergare... Dupa ce am terminat UTMB-ul la final de august - început de septembrie într-un timp nu tocmai ok, de 42 de ore (fata de Marmota și Tzale cel putin - deoarece speram sa il pot termina cu ei) dar foarte ok ca am făcut ce mi-am propus - sa termin în prima jumătate a clasamentului și în timpul limita (care aici era de 46 ore), a venit ziua mea și am primit cel mai inspirat cadou de pana acum, cartea Ultra-maratonistul scrisa de Dean Karnazes (avându-l tot pe el în prim-plan), carte care mi-a dat un elan sa mut munții :) numai ca nu am mutat munții, dar am reușit sa scot sub 6 ore la MPC (5:58 mai exact). Pot spune ca a fost o noua renaștere iar MPC-ul o sa-l numesc de acum Phoenix-ul meu deoarece mai mereu s-a întâmplat câte ceva... renăscător :) "în jurul" lui... Când trebuia sa fie MPC-ul a nins serios, asa ca s-a reprogramat pe 2 nov, ceea ce avea sa ne dea peste cap planurile legate de Piros, plus o mini vacanta pe acolo, o cursa foarte faina, bai termale apoi, dar cum puteam sa renunț eu, dragonu' la un phoenix :)

                Am venit cu Marmota, Nico (care avea sa fie din nou voluntara) si doi tipi începători în ale alergării montane care însa au terminat cu bine cursa deși unul din el intrase de curând într-o dubita cu bicicleta și s-a "auto-mutilat" într-un accident mai... putin obișnuit (de-obicei intra mașinile în bicicliști nu invers) :) Alt imbold pentru mine era pariul pus cu Marmota ca el a zis ca-mi da o ora... și eu ma setasem pentru 5:30, știind ca ii va fi foarte greu lui sa dea 4:30, mai ales după un an atât de încărcat... în kilometri făcuți prin concursuri și antrenamente. Daca îmi dădea totuși o ora, urma sa-i fac cinste cu o masa... pe cinste, dacă nu, îmi făcea el un Quiche cu ton. Am reușit sa plec de la munca pe la 16:00 și pe la 19:45 eram prin Zărnești, am ridicat kitul și am și participat la ședința tehnica. Mi-am luat și un suc de mere cu sfecla și se pare ca nu am fost prea înțelept și am băut din el pe seara și urma sa fermenteze prin stomac... Am aflat apoi ca a fost și motivul din care Fako a avut probleme legate de boscheti în cursa (crezând ca e izotonic). Ne-am cazat pe undeva pe lângă Mosorel și a doua zi m-am trezit cu mare pofta de... fuga!

                Ne-am aliniat la start și au început sa treacă fiorii de-a lungul șirei spinării, am văzut multi prieteni buni, oameni dragi, deja formam o familie (sa zicem ca toată treaba asta e ca și cum am fi toți într-o sticla de... cola și ne agitam, ne încălzim - zgâlțâim sticla) și brusc, se aude numărătoarea inversa pe care o asemuiesc cu deșurubarea dopului la acea sticla de cola (cu prieteni, acid, cofeina, adrenalina) și când s-a zis 3,2,1...GO, explodează dopul și pornește o noua aventura în viata a vreo sase sute și ceva de oameni - la unii le deschid noi drumuri, unii se duc la punct ochit - punct lovit (și-i vezi pe podium) iar unii își testează doar limitele - unii vad ca nu au limite și merg mai departe, unii găsesc blocaje mentale și considera ca și-au găsit o limita.

- Sunt vreo 3 km care urca agale pana la fântâna lui Botorog, întâi pe asfalt, apoi pe un drum pietruit, timp în care unii, în special cei mai începători trag mai tare (mânați de cei din jur), sau cei buni care își permit... ca știu ce-i așteaptă și au toate forțele necesare sa dea piept cu muntele. Eu, mi-am învățat lecția, și am și dobândit ceva experiență și antrenament și ma țin după unul-altul însă simțind limita peste care sa nu trec pentru a face fata la toată cursa. Alerg în spatele lui Marmota care "hoinărea" pe lângă Alex, apoi i-am pierdut ca începeam sa intru în ritmul meu, dar ma gândeam mereu la ce-mi propusesem sa nu mai alerg numai sub limita de confort ci in anumite momente sa bombardez acea limita cu gânduri motivaționale, legate de Karnazes (și aventurile din cartea lui), de proaspăta experiență de la UTMB sau de anumite melodii din playlistul meu atent selecționat.

                Mai alerg, mai merg înfipt (pe urcări), mai ma motivez cu diverse gânduri și trec de Magura, Casa Folea și ajung la Table (~km 10) năpădindu-ma diverse amintiri din anii trecuți, și văzând diverși oameni care ori ma depășeau, ori ii depășeam eu. La start îmi spusese Monica ca venind dimineață spre Zărnești l-a văzut pe Hajnal pe drum care venea alergând spre MPC :) Treaba asta l-a obosit destul de mult, însă și-a propus sa facă mai multi kilometri din Brașov la Zărnești, apoi MPC-ul zicând sa se antreneze pt. UTMB. L-am văzut spre Table și pe el așadar (în fuga lui spre UTMB) :) apoi am ajuns și la Table, am luat repede un gel pe care l-am simțit repede "în sistem", am băut niște apa, 2 bucatele de cașcaval și am fugit mai departe. Deja simțeam kilometrii din anul asta, la modul ca ma și simțeam un pic obosit dar ma și simțeam mult mai puternic decât în anii trecuți. Am ajuns aici cam într-o ora jumate, apoi  am coborât un pic pana în șaua

Grind, pe unde am văzut-o pe Macheciau (Iuliana Postica) (aici sau în șaua Joaca - înainte de Table... nu mai știu exact), am salutat-o, mi-am luat energia de la ea... asa cum e normal sa te ajute fiecare vorba de bine îndreptată spre tine în astfel de provocări, și a început urcarea spre șaua Funduri. Pe aici țin minte ca ma simțeam un pic obosit când mi-a venit tocmai melodia din Pirații din Caraibe - folosita pe la finishul de la TDS (120km) la care am asistat și am simțit o energie "activatoare" in mine deși activatorul în păstram pentru Plaiul Foii, sa-i dau Dianei de furca.

                Nici nu știu când am ajuns în creasta și am și început coborârea spre Valea Urzicii (~km 15). Trecuseră doua ore jumate oricum. "Lanțurile" (funiile mai exact) au fost foarte bune, iar coborârea pe ele (care a speriat-o pe Macheciau) a fost foarte ok, am fost foarte atent si am ajuns in vale foarte ok, apoi a venit porțiunea când în urcare, când în coborâre - de care zicea si Lucian ca e foarte înșelătoare, ca majoritatea cred ca e numai coborâre din Funduri pana la Plaiul Foii însă nu e chiar asa. Pe aici când îmi opream muzica (când alergam pe single trail-uri) - când o porneam, și ma mai tot vedeam cu diferiți cunoscuți, fotografi, mi-am adus aminte si de căzătura din 2010 din zona asta, căzătură care mi-a lăsat o cicatrice serioasa pe degetul mare... Am decis sa nu iau betele și foarte bine am făcut... ca in primul rând am coborât mult mai sigur pe mine cu ambele mâini libere și în al doilea rând și Lucian mi-a recomandat de mai multe ori sa ma învăț sa alerg fără bete ca în felul asta iți și fortifici mușchii picioarelor atât de solicitați în sportul asta, și nici nu apare posibilitatea sa-ti alunece bățul pe o piatra (tu bazându-te pe stabilitatea în acel bat), și ai și mai mult echilibru - asa cum are un acrobat ce merge pe sfoara la circ :)

- In 3 ore am ajuns și la Spirlea, aici ma gândeam ca mai iau un gel însă nu am băut decât un pahar cu apa și am plănuit sa fac asta la Plaiul Foii. In 4 ore eram și în Plaiul Foii, ma gândeam ca am ajuns în punctele importante numai la ore fixe :) am luat un activator, am mâncat o feliuță de mar și una de morcov și am fugit. De remarcat ar fi ca, fata de ceilalți ani nu am mai mers deloc bucata spre Plaiul Foii, am alergat (nu cu cine știe ce viteza) însa nu m-am oprit... Pe la Plaiul Foii l-am văzut si pe "scurtila" cum ii zice Marmota și alți cunoscuți însă eram foarte hotărât sa nu ma opresc deloc pana sus, la Paula, ca știam ca ea trebuie sa fie voluntara acolo. Am tras tare si ma tot gandeam ca am plecat din Vallorcine spre Tete aux vents - ultima urcare din UTMB. Mi-a venit și Vanghelis-ul pus de staff-ul de la UTMB deobicei atat la start cât și la final (la campioni) și asta m-a împins de la spate. Am depășit ceva oameni pe urcarea asta și deja îmi băgasem in cap ceva de genul... "hai Diana, numai atâta poți? arata-mi tot ce poți!" și am învins-o pe domnișoara Diana. Sus am văzut-o pe Paula, care m-a pozat si incurajat si am dat tare mai departe. Sus am ajuns în ~5 ore și știam ca va fi tare greu sa termin în 5:30, mai ales ca urmau vreo 4 km de coborâre mai abrupta printre rădăcini și frunze apoi în jur de 7 km foarte alergabili pe care trebuia sa-i dau tare. Anul trecut ma oprisem de multe ori pe porțiunea asta ca nu prea puteam alerga în continuu asa mult după o asemenea cursa.

- Acum am coborât pana la Coltul Chiliilor și deja aveam cam 5:30 acolo. Am băgat ultimul gel și mi-am propus sa termin in mai putin de 6 ore, chiar și 5:59 și am tras cât de bine am putut, ma gândeam ca fac o tura de Herăstrău (care are ~7 km) doar ca acum e și un pic în coborâre, deci e mult mai ușor. Ma gândeam la ce mai citisem prin cartea lui Dean, când la Herăstrău, când la ultima porțiune din UTMB - de la Chalet Floria pana în Chamonix la finish. Toate gândurile m-au ajutat sa nu ma opresc deloc si sa scot 5:58, timp cu care am fost foarte mulțumit... am scăzut ~45 min pana la urma din timpul de anul trecut... ceea ce nu e chiar atât de ușor. Pentru la anul îmi propun un 5:30 fără probleme, având și timpii de anul asta, pe care ii voi îmbunătăți pe fiecare porțiune.

                Când ma apropiam de centru, îl vad pe Tzale care îmi zice sa trag tare ca o sa câștig pariul cu Marmota. Am aflat apoi ca el nu s-a simțit asa bine și a făcut un 5:20, un timp bun pentru mine, dar el își dorea sub 5 dar nu i-a ieșit ca deh... a fost un an plin!