Renastere

Am citit o carte exceptionala care a schimbat "un pic"... totul in mine. Postez asta aici, pe "Scopul Existentei", blog pe care, initial, postam numai treburi referitoare la ceea ce gandeam, astfel, daca cineva dorea sa ma cunoasca nu trebuia sa faca altceva decat sa citesca posturile mele in ordina lor "calendaristica" si ma "citea" intru totul si pe mine. Ultimele posturi au fost numai referitoare la alergare ceea ce iar spune destul de multe despre mine. De curand un bun prieten mi-a zis ca e nepotrivit sa zic "scopul existentei" la postul legat de "UTMB", citind insa numai acel post, fara sa inteleaga legatura intre scopul existentei (versiunea mea) si alergare. Acum pot "declara" ca in alergare ma auto-definesc, ma regasesc, daca am ceva neinteles (in minte...), ies la alergare si aflu raspunsul. Am fost la un tembuilding genial care m-a facut sa imi pun multe intrebari, sa stau mare parte din timp singur si sa gandesc tot felul de chestii. Bineinteles ca am iesit si la o alergare pe plaja, am si terminat cartea primita cadou de ziua mea, pe care o declar cel mai inspirat cadou primit pana acum si termin aceasta fraza lunga printr-un citat din ea: "in alergat viata devine mai vibranta, mai intensa. In acelasi timp iubesc si singuratatea. Alergarea pe distante mari este pentru singuratici, iar eu am realizat ca-mi place sa fiu mai mult singur... eu simt ca renasc atunci cand alerg!"

      

            O sa incep prin cateva vorbe care l-au "marcat" pe Dean si ma vor "impinge" si pe mine de la spate de acum: intrebat de un antrenor din copilarie cum a fost un oarecare concurs (castigat dealtfel), Dean ii spune ca a fost ok, s-a simtit bine, la care replica e: "inseamna ca nu te-ai fortat destul, ar trebui sa doara ca naiba". Si un al doilea citat motivational din carte (tot din copilaria lui): "du-te la start si alearga cat poti tu de bine! Nu alerga cu picioarele, alearga cu inima!"

             In cursa de ~320 km pe care lumea o facea in stafeta de 12 alergatori... fiecare cate ~10km, pentru cate o cauza nobila, Dean a facut-o singur sub numele pe care l-a dobandit "echipa Dean". El spune: "am alergat primii 160km cu picioarele, urmatorii 145 cu mintea si ultimii km... cu inima".

O sa mai dau un citat din carte: "Alergatorii sunt oameni adevarati. Nu alearga pt.bani sau faima, alearga din pasiune. Multi au slujbe normale pt.a-si plati facturile, iar alergarea este un efort facut din dragoste. Ultra-alergatorii duc totul la un nivel mai ridicat. Sa te antrenezi pt o cursa de 161 km in timp ce muncesti opt ore pe zi necesita un nivel fenomenal de angajament si determinare."

            Am sa incerc sa trag si o concluzie (la acest punct din postare), si anume ca pana acum alergam undeva la limita de confort. O sa tot dau citate din carte deoarece este pana la urma sursa "schimbarii" mele. ”Daca nu incerci sa iesi din zona de confort, daca nu ceri in permanenta mai mult de la tine, dezvoltandu-te si invatand din mers, vei alege o existenta necontenita, o moarte in viata”. 

Alergarea ne invata pe toti ca drumul catre atingerea unui scop este mai important decat scopul in sine. Dedica-te intru totul unui obiectiv, progreseaza constant, nu ceda niciodata – asta inseamna implinirea, asta inseamna succesul.

"Daca nu poti alerga, atunci mergi. Daca nu poti merge, atunci taraste-te. Fa ceea ce trebuie sa faci. Dar continua sa inaintezi si sa nu te dai batut."

Dostoievsky avea dreptate: "suferinta este originea constiintei". Simturile nu sunt niciodata mai treze decat atunci cand apare durerea. In suferinta exista magie, intrebati orice alergator. " - Nu te doare sa alergi atat? - Ba da, dar e o durere placuta."

             Si cateva sfaturi nutritioniste..."mancati mai multe legume, nuci si peste, beti mai multa apa, reduceti pe cat puteti consumul de zahar rafinat si grasimile hidrogenate si faceti sport in fiecare zi. Mananc somon salbatic de 4-5 ori pe saptamana. Mananc multe salate organice, cereale integrale (cum ar fi granola naturala neindulcita), legume si fructe. Cerealele integrale si fructele sunt considerate ”carbohidrati complecsi” si degaja energia in timp, progresiv. Grasimea mea preferata este uleiul de masline, care este o buna sursa de grasimi mononesaturate. Migdalele sunt o sursa buna de grasimi bune. La restaurant comand somon la gratar sau alt tip de peste la gratar sau bucati slabe de carne rosie, impreuna cu o salata, asezonata cu ulei de masline si otet. Legumele le mananc la gratar."

             Am gasit ceva in cartea asta asemanator cu ce era sa patesc si eu la UTMB, era omul sa adoarma pe strada si cat pe ce sa-l calce o masina... iar eu era sa adorm intr-o coborare destul de abrupta dupa care, la baza coborarii am vazut un foc si era cat pe ce sa ma culc langa el dar am intrat in punctul de control si am gasit un loc unde ma pot "reseta" 30 min. Pentru unii pare absurd sa te odihnesti 30 min intr-o noapte, pentru mine a facut insa cat o noapte. E clar, pentru viitoarele concursuri de genul asta trebuie sa ma antrenez foarte mult noaptea, sa alerg mai mult dupa ce apune soarele... deoarece bioritmul meu ma face sa "functionez" mult mai bine de dimineata. Am pus si o poza la care, cand ma uit acum, ma sperii, dar atunci nu pot spune ce era in sufletul meu, cat de greu imi era insa cat de hotarat eram sa termin cu bine cursa!

            Desi nu are nici o relevanta paralela intre UTMB-ul meu de 42 ore si experientele lui Dean, deoarece el este un supraom (demonstrat - fapt pentru care nu are voie nici sa participe la jocurile olimpice), totusi nu pot sa nu spun ca m-am regasit printre randurile in care descria Western States-ul lui, sau chiar si cursa de 320 km din capitolul "stafeta". Unde m-am regasit? la unele din suferintele prin care a trecut, lacrimile varsate pentru cei care tineau la el si-l incurajau, cat si in dorinta si determinarea de a-si realiza obiectivele.

            Un lucru pe care unii din jur par ca il inteleg, altii nu, altii doar spun ca inteleg dar nu stiu cat de bine o fac, este simplu: cei care tin la mine, sa o faca pornind de la ipoteza ca asta sunt eu, fericirea mea este acolo unde exista alergare. De ce? pentru ca atunci cand alerg simt ca sunt viu, simt ca pot da ce-i mai bun din mine si nu voi intemeia niciodata o familie punand adidasii de alergare in cui...