joi, 22 martie 2012

Vine Pastele, Hai sa ne facem utili din nou!


Dupa cum v-am obisnuit deja, Pastele si Craciunul sunt doua sarbatori care ne fac sa ne mobilizam pentru a incerca sa ne facem utili celor din jur. De Craciun, am ramas foarte impresionat cand mi-a spus una dintre familii ca suntem singurii care ii ajutam cu ceva si le facem Pastele si Craciunul mai frumos. Copiii abia asteapta sa venim, ne-am transformat intr-un Mos Craciun/Iepuras de Paste pentru aceste 7 familii la care tot mergem. Dupa cum stiti e foarte greu sa le iei hainute copiilor care cresc, nu mai zic de carti, caiete si ce le mai trebuie pentru scoala atunci cand ai un venit foarte....nesemnificativ. De masa de Paste la care toti ne-am obisnuit sa mancam bine nici nu le mai e mintea bietilor oameni. Asa ca hai sa le facem un Paste mai Luminos acestor oameni ca macar atata ne sta si noua in putere, sa aducem ceva ce nu mai folosim sau sa dam banii de tigari (sau stiu eu ce) pe cateva zile pentru a smulge un zambet de pe chipul chinuit al unor copii care nu au nici o vina ca viata e asa grea. Cine vrea sa aduca ceva stie cum sa dea de mine!