Hai sa-i ajutam!

Familia Lidia C. (Am fost de Paste la ei).

Aici ne-am intalnit cu 2 fetite si un baietel: Alexandra de 14 ani, Amalia de 12 ani si David de 4 ani. Baietelul avea foarta multa energie si era foarte vesel, s-a bucurat nespus de toate jucariile (la fiecare jucarie ridicata din cutie exclama "ce frumos!"). Fetitele erau mai timide si mai retinute, poate chiar triste ar fi cuvantul potrivit. Am inteles de la doamna C. ca invata foarte bine, Alexandra e in clasa a 8-a si e talentata la desen. Ar vrea sa mearga la liceul de Arhitectura. Amalia, fata cea mica. este in clasa a 6-a si este pasionata de biologie.

Povestea lor: doamna C. s-a despartit de sotul dansei acum 4 ani si este singura care aduce un venit in casa, venit obtinut ca menajera. Acest venit nu este stabil si este mai mult decat insuficient pentru nevoile de baza ale acestor copilasi (50-100 lei din cand in cand). Intrucat nu isi poate permite sa il dea pe David la gradinita, baietelul merge cu ea de fiecare data cand trebuie sa lucreze. Au avut un mare necaz acum mai putin de 1 luna: si-au pierdut casa care a fost retrocedata fostului proprietar. Doamna spune ca aceasta retrocedare a fost facuta ilegal si fara ca persoana beneficiara sa fi fost proprietar anterior. Insa veniturile nu le-au permis sa se lupte cu aceasta rezolutie. Legislatia in vigoare le da dreptul la un ajutor de chirie de 900 RON pentru o perioada de 2 ani, insa din cauza unor probleme birocratice nu au acces la aceasta suma.

Acum locuiesc cu chirie intr-o casa cu 2 camere pentru care platesc 1000 RON/luna. Le-a fost foarte greu sa stranga aceasta suma si nu le mai ramasesera bani pentru mancarea de Paste. Casa este foarte departe de vechea lor casa si de scoala copiilor, insa fiind una din cele mai bune scoli din Bucuresti doamna C. a preferat sa nu ii mute de la scoala si sa faca acest drum in fiecare zi. Conditiile sunt destul de proaste: au apa de la put (care nu este potabila) si sunt nevoiti sa bea apa cumparata, toaleta este in curte, strazile sunt neasfaltate si cand am fost noi erau pline de apa si noroi.

Ar avea nevoie de:

- o masina de spalat (care sa nu fie automata)

- rechizite (caiete studentesti)

- un avocat care sa le poata ajuta pentru a obtine ajutorul de chirie

- o slujba stabila pentru mama

- multe bidoane de apa plata.

In idee, ar avea nevoie de orice! Cine doreste sa participe... stiti ce aveti de facut!

Boala lu' Calachi

M-am mai gandit... ca s-o parafrazez pe vaca de Fulga. Cred ca toata lumea e constienta ca exista efectul Placebo, daca nu, cautati pe atotstiutorul Goooogul, sau aruncati un ochi... sa zicem aici. Asta ce ar insemna? Ca daca ne doare capul si ne zice cineva ca s-a inventat un medicament care ia durerea de cap in 3 secunde si ne pune un cub de zahar intr-un pahar cu apa, capusorul nostru proceseaza, si se conformeaza. Dar se pare ca nu suntem constienti de asta din moment ce aud atata lume in jur ca se plange de sanatate, de nefericire si asa mai departe. Normal, mereu trebuie sa afirmam ca ne simtim bine, pana in punctul in care ne convingem si pe noi ca ne simtim bine cu adevarat, dar nu... oamenii prefera sa se planga. Mai mult, inca de mic, un copil este invatat ca daca se simte rau, scapa de scoala, sau din a-si mai face temele, sau e alintat, i se aduc cadouri si asa mai departe, iar in timp, cand ajunge chiar la maturitate, lumea la servici il scuteste de munca, sau il compatimeste, s.a.m.d. Acest fapt conduce la dorinta inconstienta a omului de a se simti rau. Majoritatea raului ni-l facem cu manutele noastre, sau poate mai bine zis, cu capusorul nostru! Toate bolile care ne inconjoara sunt rodul celor care creaza medicamente de altfel... ori prin crearea si raspandirea virusilor, ori pur si simplu prin cate o campanie mediatica extrem de agresiva (vezi gripa aviara, porcina si asa mai departe)... ati mai auzit ceva de ele? Sunt curios ce urmeaza.... gripa pestelui (sau a boului de balta poate). Acelasi lucru si la virusii de calculatoare... cine crede ca exista oameni care fac virusi asa... din pasiune... cativa or fi ei, dar sunt sigur ca sunt recrutati imediat de firmele care produc antivirusi... Cine ar mai lua antivirusi dc nu ar exista virusi??? Asadar... e mai clar ca lumina zilei ca virusii sunt creati de cei care fac si antivirusii. Iar ca sa revin la virusii umani, mi s-a parut foarte firesc cum era demult prin orient: doctorii erau platiti cat timp pacientii lor erau sanatosi si li se imputau din leafa zilele cat pacientii erau bolnavi... E mult mai logic decat cum e in societatea noastra! La fel si preotii... mi se pare absurd sa dai bani la popa sa-ti ingroape mortu'. Mi se pare mie sau toate merg pe dos? Ma rog... societatea, asa cum e ea, nu-mi fac prea multe sperante sa se intoarca precum celebrul Hopa Mitica, care cade-n... fund si se ridica, dar macar oamenii, de dragul lor, daca ar intelege ca-si fac rau jelindu-se si plangandu-si de mila, tot ar fi ceva... Da na... stiti voi zicala despre lucrul manual... va las sa meditati! A, si inca ceva, de acum, FABRICA de ZAMBETE lanseaza campania permanenta de intr-ajutorare a familiilor nevoiase, care cu ce vrea. Cand se strang destule lucruri pt. o familie... ne si ducem sa le furam un zambet, e o prostie sa fim mai buni DOAR de Craciun, Paste sau stiu eu ce zi... Trebuie sa fim mai buni in fiecare zi, sa ne gandim ca unii traiesc de pe o zi pe alta. Acum cateva zile, in campania de 1 iunie am intalnit o familie care era atat de fericita ca le-am luat peste... nu mai mancasera de nu mai tineau minte cand... sper ca va dati seama de gravitatea acestui fapt, dar na... nu mila le trebuie, ci cate un gest frumos din cand in cand. Hai ca se poate! Cand simtiti ca viata e grea, dati ceva de la voi, veniti cu noi acasa la cate o familie de genul asta, vedeti cum zambesc cei mici de la o jucarie si 3 bomboane si va trece. Pa, si pe curand!

Va indoiti ca exista viata dupa moarte? ca exista Dzeu?

DISCUTIE INTRE DOI EMBRIONI:

- Tu crezi in viata de dupa nastere?

- Desigur! Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva… Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.

- Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate?

- Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici. Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura…

- Ce ciudat! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical… Insa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt cordonul ombilical.

- Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa, probabil, ceva mai altfel decat ne-am obisnuit noi aici.

- Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta inghesuiala, intr-un intuneric profund.

- Eu nu stiu exact cum va fi daca ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.

- Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?

- Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea, nu am fi deloc.

- Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa ca e evident ca nu exista!

- Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru. Stii, eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!

1 iunie 2010

A fost odată un băieţel care a dorit foarte mult să îl întâlnească pe Dumnezeu şi s-a gândit el într-o zi să pornească în căutarea Lui. Ştia foarte bine că nu o să fie o simplă plimbare, aşa că înainte de a porni şi-a umplut bine, bine valiza cu dulciuri şi cu multe sticluţe cu apă, să-şi mai potolească foamea şi setea din când în când.

Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui a zărit un parc mare şi umbros, şi s-a gândit să-şi tragă puţin suflul înainte de a porni iar la drum. S-a aşezat pe o bancă lângă un bătrân amărât care se uita atât de plictisit la porumbeii ce scormoneau şi ei asfaltul, în speranţa că or mai găsi câte ceva de-ale gurii.

Băieţelul şi-a pus valiza în braţe şi a scos din ea o sticluţă de apă şi când să se servească a fost întrerupt de privirea bătrânului, care se uita la el cu o flămânzeală de parcă vroia să îl mănânce cu tot cu papuci. Făcându-i-se milă, baiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri, iar drept răsplată bătrânul i-a oferit un zâmbet.

Atât de incredibil şi de radiant a fost zâmbetul bătrânului, încât băieţelul i-a oferit şi o sticluţă cu apă doar, doar va mai primi încă un zâmbet atât de frumos. Fără nici o ezitare şi fără nici o reţinere, bătrânul i-a mai zâmbit încă o dată copilului.

Toată după-amiaza întreagă au stat acolo pe bancă, mâncând şi bând, fără să îşi spună vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnoptă, băiatul simţi prezenţa oboselii şi se hotărî să o ia către casă, cu gândul că îşi va continua călătoria în următoarea zi. Nici nu apucă bine să facă câţiva paşi că dă fuguţa înapoi să-l îmbraţişeze pe colegul său de bancă. Bătrânul surprins de fapta copilului, tot ce i-a putut oferi înapoi a fost cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul în acea zi.

Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă de expresia feţei plină de fericire a copilului ei, nu se răbdă să nu îl întrebe: “Ce ai făcut tu azi de eşti aşa de fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”

Copilul îi răspunse: “Am luat masa cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca mama lui să apuce să îi răspundă, a mai adăugat: “Ştii ceva? Are cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată!”

Între timp, bătrânul a ajuns şi el acasă şi copilul său, observând privirea paşnică a tatălui, nu a ezitat să nu îl întrebe: “Tată, ce ai facut azi de eşti aşa fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”

El i-a răspuns fiului său: “Am mâncat în parc dulciuri cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă, el a adăugat:” Ştii ceva? Este mult mai tânăr decât am crezut!”

---

Morala:

Prea des subapreciem puterea unei îmbrăţişări, a unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unei urechi ascultătoare, a unui onest compliment sau a unui simplu act de caritate. Toate acestea au potenţialul de a face dintr-o zi obişnuită o zi specială sau chiar să schimbe întregul fir al vieţii unei persoane. Şi toate acestea sunt printre cele mai obişnuite lucruri prin care acţionează ajutorul divin.

Asadar, aviz celor care se tot plang de nefericire, de viata lor grea si asa mai departe... Ia incercati si pe calea asta... sa vedem... cum o sa va mai simtiti dupa aceea? Mai multe nu mai spun, las pozele sa vorbeasca!