O frunza in caderea ei este atat de pura si curata,
Incat iti poti dori sa vezi doar frunzele cazand toate odata
Dar frunza trece-n drumul ei catre pamant in vals de toamna
Si viata-i scurta se petrece-n gandul ei de mandra doamna
Si toate trec, nimic nu-i infinit in scurta si frumoasa viata
Si cand te crezi in varf de munte te trezesti din nou in ceata
De-ar fi sa ascultati un sfat de viata cat mai minunata,
Sa vreti ca sa traiti o viata lunga si plina de iubire nepoluata!
Puteti sa va imaginati, ce simte-o frunza-n toamna spre sfarsit?
Puteti simti ce simte insusi Soarele cand piere-n asfintit?
De-ati auzit povestea pianistului de pe ocean vreodata,
Puteti sa intelegeti, de ce o viata merita intr-adevar sacrificata?
O pasiune nu e doar ceva facut ca sa se piarda in multime
Si nici ca sa traiasca printre mii si mii de lucruri anonime!
Un rau facut, are intotdeauna o menire mult mai sacra
Decat sa te razbuni si tot ce-a fost sa arzi sub flacara
Si arta s-a nascut din dragostea de a putea ierta
Si ea ne da puterea sa putem in orice clipa a crea
Caci viata e atat de scurta cand gandim cum trece peste noi
Si nu-i deloc frumoasa, n-are farmec, decat de-i petrecuta-n doi,
Totul e aranjat de Sus intre perechi, de doua cate doua,
Cum amintirile si povestirile exista pentru a se spune voua
Voi ce cititi acum aceste randuri fara seaman fermecate,
Va veti gandi, veti face din a voastra viata, nu doar amintiri uitate
De un nepot, un frate, sora, mama, tata, fiu sau o bunica
Si veti porni la inceput de la o piatra cat ar fi de mica,
Si veti renaste, viata veti trai si veti iubi necugetat,
Indiferent de varsta sau de sunteti fata sau barbat
Veti lua in brate dragostea adevarata si veti strange tare
Orice imagine, orice simtire, orice gand ce-n minte sare,
Orice va mangaie suflarea ce v-a dat-o Cupidon vreodata,
Si veti porni din nou la drum,... cu dreptul asta data!
Si vreau sa spuneti lumii toata cat de mult inseamna pentru voi
Sa nu fii singur, sa traiesti asa cum Dumnezeu ne-a vrut a fi: in doi!
De va ganditi ca nu se merita sa mai iubiti, sa fiti iubiti vreodata,
Sa stiti ca va-nselati si merita sa dati orice pentru-o iubire-adevarata!
De muzica ce canta-n capul vostru va trezeste un fior nostalgic
Lasati bulinele, si medicii, si-n fiecare zi antinevralgic!
Creati ceva, si arta va va rasfata si va va rasplati
Caci veti avea din nou puterea de a mai putea iubi!
Copacii stau in preajma noastra si asculta tot ce se petrece
Si nimeni si nimic in arta povestitului nu ii intrece!
De-ai asculta copacii... ce povesti ne-ar spune-n fiecare seara...
De-ai sti cate s-au perindat pe langa ei, ai sti ca viata nu-i amara
Si ai afla cat de frumos e sa traiesti langa persoana ce iubesti
Si toata viata s-o petreci, sa i-o dedici, sa-i canti, sa n-o ranesti,
Iar de Adam si Eva ne-au tot invatat cum sa gresim,
Isus ne-a invatat cum sa iertam si mai ales cum sa iubim!
Si nimeni niciodata nu ne va fura ce-am rasadit in viata minunata
De nu vom cauta ca sa furam din viata altuia cu plugul greu arata
Caci viata e ca un ogor unde ne semanam din greu samanta
Si apoi noi traim si-o aparam cu viata, cu-ntreaga fiinta,
Si viata ne incearca, ne ademeneste cum vrea, si mai ales cum poate,
Caci vrea sa vada de putem trai si clipe minunate...
Asa cum pianistul de pe vasul care l-a nascut nu a putut sa plece,
Sa-si faca viata minunata, sa spele toate petrecute ca un dus cu apa rece
Asa nici noi nu vom simti vreodata a avea curajul
Sa tragem dupa noi din suflet cu tot echipajul
Si sa lasam in laturi tot orgoliul pentru o iubire
Si vreau sa cred ca omul e facut ca sa traiasca-n fericire
Si cred ca toti putem iubi cu-adevarat si toti putem renaste
Si cred ca toti putem ierta asa cum suntem toti iertati de Paste
Si cred ca viata ne e minunata daca vrem sa o traim iubind
Si cred ca cel mai minunat e sa iubesti traind!
