Mentionez pentru inceput ca nu mi-am luat vreo notita in timp ce umblam pe strazi. Am luat insa multe notite foto si pliante. Acum imi incep jurnalul pe baza pozelor facute, pe drumul de la Niort la Paris.
O a doua mentiune este ca nu voi folosi diacritice deoarece in meseria mea de programator nu folosesc asa ceva si scriu mult mai usor fara.
Si ultima mentiune, ma adresez in primul rand mie, pentru a-mi aminti mai bine voiajul acesta, asadar voi fi destul de detaliat si voi folosi multe poze. Daca vreunul dintre cititori (inclusiv propria persoana in viitor) nu are rabdare sa citeasca tot ce am scris, poate sa se uite doar la poze. Alegerea pozelor reprezentative pentru cate un loc vizitat va fi o sarcina foarte dificila, deoarece multe dintre poze mi se par reusite. Spun asta nu ca sa laud fotograful ci ca sa laud "peisajele" vazute.
Tin sa-i multumesc Corei, colega mea din liceu, si o buna amica, cat si prietenului ei, Trivan, pentru gazduire (in Paris, resp. Niort) si pentru faptul ca mi-au fost niste ghizi excelenti!
Ce puteam sa vad prima oara, altceva decat cel mai reprezentativ monument parizian: Turnul Eiffel. Turnul şi-a primit cel de-al 200.000.000-lea invitat pe 28 noiembrie 2002. Structura a fost construită în 1887-1889 din oţel produs la Reşiţa, în România. A fost inaugurat pe 31 martie 1889 şi deschis pe 6 mai. 300 de muncitori au unit 18.038 de piese de oţel, folosind două milioane jumătate de nituri. Luând în considerare standardele de siguranţă în acel moment, este remarcabil faptul că un singur muncitor a murit în construcţia turnului, în timpul instalării lifturilor.
Am ajuns aici in jur de ora 19, ceea ce a fost foarte bine, deoarece am putut sa vedem turnul atat ziua, cat si noaptea. Coada era enorma, dar timpul a trecut repede deoarece eram fascinat in a observa in jur oameni din toate colturile lumii; toate limbile pamantului parca le-am auzit in jur! Pot sa numesc acest turn, Turnul lui Babel !
Atasez aici si imaginea cozii aparent interminabile, cat si o "vedere" a Parisului vazut de la etajul 2 al turnului. Mai sus nu am urcat, deoarece de la acest etaj se forma o noua coada care ma "imobiliza" timp de alte 40 de minute, iar cei doi ghizi ai mei ma asteptau jos.
Asadar, am admirat peisajul care m-a lasat fara cuvinte, si dupa ce am inghetat un pic datorita hainelor neadecvate pentru acea inaltime si a curentului care se forma acolo, am coborat sa admir turnul care tocmai ce isi aprinsese luminile, iar la ora fixa a inceput sa "semnalizeze". Dupa forma de racheta pe care o are, daca nu ar fi fost atat de "impamantat", probabil si-ar fi luat zborul. Asa ca a "semnalizat" timp de 5 minute, apoi a ramas acolo... in continuare simbolul parizian.
Paris in the night
Mai departe, ne-am indreptat spre un restaurant japonez. Tin sa spun ca e plin Parisul de astfel de restaurante. Mancarea a fost foarte buna, dupa recomandarile Corei, mai ales ca nu am mancat prea des in astfel de localuri.
Dupa aceea, o plimbare pe langa opera, pe care din pacate nu am avut ocazia sa o vizitez prin prisma vreunui spectacol, fiind inaintea inceperii sezonului. Construită în stilul neo-baroc, este al treisprezecelea teatru care găzduieşte Opera din Paris, de la fondarea sa de către Ludovic al XIV-lea în 1669. Este denumită de multe ori Opera din Paris, însă de la construirea Operei Bastille în 1989 este referită ca Opéra Garnier.
Continuam drumul pe jos spre casa, care mi-a dat ocazia sa observ cum in localurile din Paris chiar nu se fumeaza. Dupa cum se vede in poza de mai jos, lumea iese afara sa-si satisfaca acest viciu. Mai avem ceva pana sa se respecte asta si la noi...
12.09.2009
Notre Dame
A doua zi, urmeaza sa fie un mars printre monumentele pariziene. Asadar incepem spre a vizita faimoasa catredala Notre Dame. Prima cărămidă de fundaţie a fost pusă în anul 1163. În 1182, episcopul Maurice de Sully a sfinţit altarul, dar construcţia catedralei a durat din 1163 până în 1250. Pe la mijlocul secolului al XIII-lea, prima capodoperă a stilului gotic timpuriu era gata. Cu toate că desenele iniţiale şi strana evocau încă stilul romanic, aici s-au aplicat pentru prima oară soluţii arhitecturale specifice stilului gotic. Faţada dantelată şi cele două turnuri patrulatere de câte 69 m fiecare radiază echilibru. Intrarea în catedrală se face prin trei porţi bogat ornamentate, care evocă simbolurile goticului târziu. Impresia spaţială în interiorul bisericii este copleşitoare, zidurile ei se înalţă pe trei rânduri de coloane. De proporţii impozante, 130 m lungime, 45 m lăţime, 35 m înălţime, unde încap până la 10 000 de persoane. Notre-Dame este considerată cea mai întunecată catedrală dintre marile catedrale gotice, dar, pe bună dreptate, lumina care se filtrează prin rozetele colorate conferă sentimente mistice în penumbra severă.
Atat de afara cat si din inauntru, catedrala e o constructie grandioasa, care iti taie rasuflarea. Inauntru, sunt sute de oameni care vorbesc in soapta, plini de admiratie si respect pentru Divinitate. Am facut un tur, in care, daca mi-ar fi facut cineva poza, sigur eram cu gura cascata. Este intr-adevar o constructie impresionanta, iar orga enorma din spate, in ton cu maretia constructiei, mentinea o coloana sonora perfecta.
Spre Louvru
Profund impresionat de grandioasa catedrala, ne indreptam spre muzeul Louvru, pe care din pacate nu am timp decat sa-l admir de afara, ceea ce nu a fost deloc un lucru neinsemnat. Insusi drumul spre vestitul muzeu, a fost unul plin de culoare si de "obstacole" demne de admiratie.
Am admirat din nou Sena, rezervand o plimbare in toata splendoarea ei pentru seara, apoi Conciergerie, o închisoare foarte veche unde mulţi membri ai regimului monarhic au stat înainte de moartea lor la revoluţia franceză, Hotel de la Ville (primaria Parisului), mareata ca celelalte cladiri din oras.
Apoi Centrul Pompidou, o cladire moderna, care serveste drept un mare centru cultural. Centrul deschis publicului din 1977, a apărut la cererea lui Georges Pompidou, preşedinte al Franţei, de a se crea, în inima Parisului, o instituţie culturală originală, în întregime dedicată creaţiei moderne şi contemporane, în care artele plastice se învecinează cu cărţile, designul, muzica, cinematograful. În 2006, Centrul Pompidou primea 6,6 milioane de vizitatori pe an, ceea ce îl situa pe locul al treilea între cele mai vizitate instituţii din Franţa, după Luvru şi Turnul Eiffel. Centrul Georges-Pompidou păstrează una dintre cele două mai mari colecţii de artă modernă şi contemporană din lume, alături de cea a Museum of Modern Art din New York. Adăposteşte importante galerii de expoziţii temporare, săli de spectacole şi de cinema, şi prima bibliotecă de lectură publică din Europa.
Am luat apoi primul contact cu terasele de strada pariziene, si cu obiceiul oamenilor de a privi strada asemeni unui spectacol, apoi am luat "cunostinta" de multitudinea bunataturilor pe care frantuzii le afisaza in strada. Totul este atat de apetisant, astfel incat concurenta pricinuita de multitudinea magazinelor cu bunataturi care mai de care, sa nu dauneze niciunora dintre comercianti. Fiecare fructa e bine lustruita, fiecare prajitura e atat de colorata si de bine asezata langa "suratele" ei, incat te atrage numai dintr-o privire.
Ne-am continuat drumul intrand intr-un magazin de articole vestimentare pentru practicantii de Flamenco, dans pe care il practica si Cora. Mi-a atras atentia multitudinea de articole atat de vesel si viu colorate. Am dat apoi peste un muzeu de arta moderna, cu piese realizate de al nostru Brancusi.
Ne-am continuat drumul printre muzicantii de strada, care mai de care cu instrumente mai curioase, am observat apoi contrastul dintre nou si vechi, dintre centrul Pompidou si o biserica veche, despartite de o fantana plina de sculpturi moderne si ciudate in acelasi timp.
Stiu, am pus cam multe poze in "jurnalul meu de bord", dar asa ma exprim cel mai bine.
Iata aici alte doua poze ca dovada a "spectacolului" parizian in care actori suntem noi, cei care mergem pe strada, dar putem deveni foarte usor spectatori, asezandu-ne la una din sutele de terase sa bem o cafea si sa admiram lumea. Acest aspect al Parisului m-a dus cu gandul la ideea lui Schopenhauer, a lumii vazute ca o piesa de teatru, in care noi suntem actorii.
Louvru
Louvru. Mama muzeelor. Este cel mai mare muzeu de istorie şi artă din Franţa (după suprafaţă, 210.000 metri patrati, dintre care 60.600 destinaţi expoziţiilor) şi unul dintre cele mai importante muzee din lume. Muzeu cu caracter universal, Luvrul posedă opere de artă din epoci diferite ale civilizaţiei, din antichitate până la 1848 şi acoperă o arie geo-culturală întinsă, de la Europa occidentală, Grecia, Egipt până la Orientul Apropiat (la Paris există - în linii mari - o împărţire a domeniilor de expunere muzeală: arta europeană din perioada de după 1848 este încredinţată Muzeului d’Orsay şi Centrului Pompidou iar artele asiatice sunt expuse la Muzeul naţional de Arte asiatice Guimet, arta africană, americană şi din Oceania este sub tutela Muzeului Quai Branly), o serie de capodopere fiind expuse în Pavilionul Sesiunilor al muzeului Luvru. Operele prezente la Luvru sunt într-o mare varietate, de la picturi, sculpturi, desene până la ceramică, obiecte arheologice sau alte obiecte de artă. Printre piesele cele mai celebre prezente la Luvru se numără şi Codul lui Hammurabi, Venus din Milo, Gioconda de Leonardo da Vinci sau Libertatea conducând poporul de Eugène Delacroix. Luvrul este de asemenea şi unul dintre cele mai vizitate muzee din lume, cu aproximativ 8,5 milioane de vizitatori în 2008.
Am preferat din cauza timpului scurt sa-l vizitez doar de afara. Atasez cateva "dovezi".
Place de la Concorde
De aici o apucam "a pied" spre Piata Concordiei (nu cea din Braila - pentru cunoscatori), ci Place de la Concorde. Piaţa a fost construită după planurile arhitectului Ange-Jacques Gabriel şi a fost inaugurată la 20 iulie 1763. Parcul dinspre Louvru spre aceasta piata este deosebit: multa verdeata, statui care mai de care, porumbei prietenosi, rotonde cu fantanici in mijloc, ratoi si ratuste balacindu-se in ele, si lumea de jur imprejur asezata la spectacolul dat de apa si "creaturile" din ea. Iar peisajul, grandios... Intr-o parte te uiti si vezi Louvrul si piramida de sticla, iar intr-o parte vezi obeliscul oferit de egipteni regelui Louis Phelippe I.
Obeliscul, troneaza in toata splendoarea lui, alaturi de Turnul Eiffel (in background) pe de o parte, faimosul bulevard Champ Elysee si Arcul de Triumf pe de alta parte, intr-o piata care, vazuta de sus, arata ca un musuroi de furnici;
Montparnasse
De la obelisc, ne indreptam degraba spre gara Montparnasse, unde Cora trebuia sa se intalneasca cu o amica "vorbitoare de limba romana", prilej sa casc ochii in sus pana la refuz, ca sa zaresc varful turnului Montparnasse, intr-o zonă istorică de pe malul stâng al Senei, faimoasă pentru ateliere, restaurante şi cafenele; din turnul Montparnasse, de la etajul 56 (196m) se poate admira o superba priveliste a Parisului. Sau de la terasa aflata la 210m, in zilele senine, se poate privi la 40km departare.
De aici, ne indreptam spre un alt restaurant japonez, Fujirama, care era prin zona, pentru a incerca noi specialitati, apoi continuam drumul spre o alta constructie mareata, Panteonul.
Jardin du Luxembourg
Pentru a ajunge la Panteon, ne "afundam" in gradinile Luxembourgului. Aici, la fel de mult verde, colorat de florile pe care le gasesti la tot pasul prin Paris. Imi dau seama acum cat de mult bine ar face Bucurestiului daca ar pune flori peste tot... Mi se pare Bucurestiul un oras atat de GRI acum, incat imi dau seama ca poate si de aici se trage contrastul intre fetele bucurestenilor, triste, posomorate (pe strada), fata de oamenii din alte tari in general... tine de aspectul orasului foarte mult!
Panteonul
Pe langa faimoasa Sorbona, gasim Panteonul. Edificiile pariziene continua sa ma uimeasca. Atat exteriorul, cat si interiorul este superb. Deja simt ca ma repet in folosirea cuvintelor superb, maiestuos, nemaipomenit, etc... dar, astea sunt singurele cuvinte care imi vin in minte in astfel de situatii. A fost construit ca biserică dedicată sfintei Genevieve (Sainte-Geneviève), dar în ziua de astăzi combină funcţiile bisericeşti cu un loc de veci
faimos. Este un exemplu a arhitecturii neoclasiciste, cu o faţadă modelată pe cea a Panteonului din Roma. Aflu ca aici, pe langa multe personalitati marcante ale istoriei franceze, si diverse tablouri care decoreaza atat de bine peretii cladirii, "functioneaza" si pendulul lui Focault. Am strabatut in fuga si cripta.
Madelaine
Ne hotaram sa mai ajungem la o cladire grandioasa inainte de lasarea serii, asadar ne indreptam catre Biserica Madelaine. Pe drum, trecem pe langa Fantana Saint Michel, unde scena in care Arhanghelul Mihail invinge "bestia" atrage zeci de turisti, trecem si pe langa Catedrala Notre Dame, dupa care luam o noua inovatie in materie de transport, un metrou automat, fara "sofer". Tot aici gasim si o sculptura de-a lui Brancusi care ne-a adus zambetul pe buze... "Romania it's my country".
Asadar, vis-a-vis cumva de obelisc, ajungem la Madelaine, o biserica Romano - Catolica. Initial a fost construita ca un templu pentru gloria armatei lui Napoleon. Zona este superba, in sud Place de la Concorde, in est Place Vendome si in vest Eglise Saint-Augustin. In interior, chiar se tinea o slujba, la care am si asistat cca. 10 min. Am iesit pe fundalul muzicii de orga, la fel de mare ca aceea din Notre Dame.
Sena
Mergem apoi spre "Piata Concordiei" si coboram pe malul senei. Deja soarele incepe sa apuna si ne ofera prilejul sa vedem un apus mirific pe malul Senei. Pozele spun totul.
Urcam apoi pe Pont Alexandre III, finalizat prin 1900, si ne indreptam spre Domul Invalizilor. "Les Invalides" este un complex de clădiri din Paris, care cuprinde muzee şi monumente legate de istoria militară a Franţei, precum şi un spital şi un azil pentru veteranii de război (acesta fiind scopul iniţial al complexului). Complexul a fost denumit hôpital des invalides, de unde şi numele actual. Unii dintre eroii Franţei (inclusiv Napoleon Bonaparte) sunt înmormântaţi aici. Les Invalides a fost construit la ordinul Regelui Soare între anii 1670 - 1676. Ulterior au mai fost adăugate clădiri, printre care şi Biserica Domului.
Din nefericire, nu mai gasim deschis, si ne multumim cu privelistea lasata de constructia exterioara, cat si de personajele pur pariziene din parcul din jur.
In final, pentru ca apusul sa fie perfect, Soarele ne face o favoare si se retrage glorios, lasand sa troneze doar Turnul Eiffel in peisaj.
Champ-Elysee
Pentru a celebra o zi in care am facut cunostinta la propriu cu Parisul, ne indreptam spre Champ-Elysee, care merita sa fie vazut in special pe timp de noapte. Champs-Élysées (literal, câmpurile elizee) este un bulevard important din capitala franceză Paris. Cu cinematografele, cafenelele, şi magazinele sale de lux, Champs-Élysées este una dintre cele mai faimoase străzi din lume. Bulevardul porneşte din Place de la Concorde spre fostul Place de l'Étoile (acum Place Charles de Gaulle), locaţia Arcului de Triumf, formând o parte din linia aşa-numitei Axe historique. Champs-Élysées au fost la origine nişte câmpuri, până în 1616 când Marie de Medici a decis să construiască o cărare în trei linii. În 1724, bulevardul a fost extins până la Place de l'Étoile. La sfârşitul anilor 1700, a devenit un bulevard al modei, unde Regina Marie Antoinette se plimba împreună cu curtenii săi, şi unde lua lecţii de muzică la Hotel Crillon. Champs-Élysées au devenit un oraş în 1828, în care au apărut noi poteci, fântâni şi iluminare cu gaz. Peste ani, bulevardul a trecut prin mai multe transformări, din care cea mai recentă este cea din 1993, când au fost lărgite trotuarele.
Cum spuneam mai la inceput, cuvintele sunt de prisos. Ma exprim mult mai bine prin fotografie... sau ea prin mine!
Terminam gloriosi maratonul, si ne retragem cu "tenisii" tociti spre casa!
13.09.2009
Sacre Coeur
Bazilica Sacré-Coeur este o biserică situată în Piaţa St. Pierre, pe colina Montmartre. A fost construită în 1876 în stil romano-bizantin sub îndrumarea arhitectului Paul Abadieal cărui proiect ca surclasat cele 78 de proiecte concurente. Interiorul bazilicii este decorat cu mozaicuri, unul dintre ele reprezentându-l pe Isus răstignit. Vechile vitralii ale bazilicii au fost sparte în 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind ulterior înlocuite. Dealul Montmartre în partea nordică a Parisului se ridică 129 de metri peste nivelul mării şi este locul în care Sf. Dionisie primul episcop al Parisului a suferit moartea martirică. O mare mănăstire benedictină a ocupat până la revoluţia din 1789 întregul deal. Revoluţionarii francezi au distrus mănăstirea şi ghilotinat toate măicuţele. Ca răspuns la înfrângerea suferită în războiului franco-german Alexandre Legentil şi Hubert Rohault de Fleury au hotărât să dea un răspuns spiritual dezastrului politico-militar în care se afla Franţa şi să construiască o catedrală dedicată Cultului Inimii lui Hristos în semn de pocăinţă pentru păcatele comise.
Mai mult decat datele istorice, aceeasi senzatie de furnica am simtit-o si aici. O mica furnica intr-un mare musuroi adunat la poalele unei constructii superbe. Si pe dinauntru aceeasi liniste, cu toate ca fiecare ar fi exclamat un mare wow datorita interiorului grandios. Pe deal insa, ca sa urci spre biserica trebuia sa scapi cum stiai mai bine de speculantii care iti luau mana sa-ti dea nu stiu ce inel. Iar cei ce ridicau privirea spre ei... nu mai scapau. Ghizii mei mi-au spus de fenomen si i-am ocolit pe toti ca intr-o cursa printre jaloane.
De asemenea, privelistea de aici de sus, era superba. Am avansat apoi prin piata artistilor, care incercau sa te ademeneasca sa-ti faci un portret, restaurante stradale, o expozitie cu sculpturi de Dali; un cartier parizian cu un aer vechi de parca te simteai intors in trecut.
Moulin Rouge
De aici, ne indreptam pe stradute spre Moulin Rouge, celebrul cabaret construit in 1889 de catre Joseph Oller. Se afla aproape de Montmartre, in cartierul Pigalle, cartierul cu "felinar rosu" al Parisului, pe Bulevardul Clichy. Bulevardul este plin de magazine, magazinase cu tot felul de obiecte/activitati legate de sexualitate. Aici e locul unde s-a nascut Can-Can-ul.
Dupa ce am stat la o cafea vis-a-vis de Moulin Rouge, am luat metroul spre casa, am luat bagajele si am dat fuga spre gara Montparnasse de unde am luat un TGV care a facut vreo 500km pana in Niort in 2 ore. Nu demult am facut vreo 7 ore Bucuresti-Constanta (~200km). Tot pe acolo, nu?
Niort
Niort este un oraş, prefectura departamentului Deux-Sèvres, în regiunea Poitou-Charentes. Un oras mic, dar plin de constructii interesante, in rest tot ce ai nevoie, si in vecinatatea Oceanului Atlantic (~30 min pana in La Rochelle).
Privelistea din apartamentul Corei este una dadatoare de inspiratie as spune eu, atat noaptea cat si ziua, prin ferestrele enorme care dezvaluie o panorama minunata asupra orasului.
14.09.2009
La Rochelle
Asadar, urmatoarea zi, de dimineata am luat un TGV catre La Rochelle, un orasel in sud-vestul Frantei, port in Golful Biscaya, la Oceanul Atlantic, capitala a districtului Charente-Maritime. Orasul e conectat cu Ile de Re printr-un pod de 2.9 km, cel mai lung pod din Franta, terminat in 19 mai 1988.
Este unul dintre cele mai interesante orase de pe coasta Frantei, o localitate foarte veche, care a jucat un rol important in istoria Frantei, ca centru comercial si politic. Astazi este o destinatie turistica foarte apreciata, centru cultural apreciat de cunoscatori - in primul rand pentru muzee si Festivalul de Film - si un oras cu o atmosfera aparte. Partea centrala a orasului dateaza din secolul XVII si impresioneaza de la prima vizita prin arhitectura si eleganta. Intre portul orasului si Place de Verdun se gaseste si cea mai atragatoare parte a vechiului La Rochelle. Portul este dominat de poarta de intrare in vechile cartiere, Grosse Horloge.
La Rochelle a fost fondat in 1137 cand Guillaume X, Duce de Aquitane, l-a numit port liber si i-a dat dreptul de a fi comuna. In 1154 intra sub dominatie engleza, pana in 1224 cand a fost re-capturat de Louis VIII. Din perioada de dominatie engleza raman inca ramasite din Castelul Vauclair, in Place de Verdun, construit de Henry II in 1185. Până în secolul 15, La Rochelle a fost cel mai mare port francez pe coasta Atlanticului, care se ocupa în principal cu vin, sare şi brânzeturi.
Cavalerii Templieri au avut o prezenta puternica in La Rochelle, orasul fiind scutit de taxe si impozite de Eleanor de Aquitania. Orasul a fost cea mai mare baza a lor la Oceanul Atlantic.
Aici a avut loc batalia navala din 22 iunie 1372 in timpul razboiului de 100 de ani. In timpul Renasterii, La Rochelle adopta idei protestante iar din 1568 devine un centru pentru hughenoti. Acest lucru duce la numeroase conflicte cu guvernul catolic central. Orasul a fost asediat in timpul Bataliei de la La Rochelle (1572-1573).
Datorita lui Henry IV, orasul s-a bucurat de o anumita libertate si prosperitate pana in 1620. Apoi, intre 1627-1628 a urmat batalia de la La Rochelle, in care Louis XIII si Cardinalul Richelieu au blocat orasul pentru 14 luni, dupa care orasul a capitulat si si-a pierdut privilegiile.
La Rochelle, precum şi asediul din 1627 apar in mai multe capitole ale romanului scris mai târziu de Alexandre Dumas, Cei trei muschetari.
De asemenea, in timpul celui de-al doilea război mondial, Germania a stabilit o baza de submarin navală la La Pallice (principalul port de La Rochelle), care a devenit fundalul pentru filmul "Das Boot".
Acum, ca sa revin la prezent, datorita turismului atat de puternic dezvoltat aici, la biroul "Office de Tourisme" ti se da o harta/traseu de parcurs pentru a vedea toate edificiile importante ale orasului. Asadar mi-am inceput "quest-ul" printre stradutele schitate pe harta.
Centrul orasului se afla chiar in vechiul port asa ca, stand la terase unde poti servi fructe de mare, ai in fata Atlanticul si trei turnuri incarcate de istorie. Unul dintre aceste turnuri a fost punctul de “jump” la campionatul mondial de sarituri care a avut loc in luna mai.
Astazi, La Rochelle este al treilea oras turistic din Franta datorita situarii lui pe malul oceanului. In fiecare an gazduieste un Carnaval pe strazile orasului si unul din cele mai mari festivaluri de muzica din Franta numit “FrancoFolies”. Printre obiectivele de vizitat se numara si un imens Acvariu unde poti admira pesti din toate marile si oceanele si rechini! Francezii sunt primitori, amabili si discreti. Lucreaza 6 ore pe zi si daca mergi la vreun magazin intre 12.00 si 14.00 e inchis datorita pauzei de pranz. Transportul in comun nu este prea folosit, majoritatea circuland cu masina sau cu bicicleta. Portul este umplut pana la refuz de barcile parisienilor care isi petrec vacantele aici.
Muzeul maritim din port (stg) si Turnul St Nicolas - cel mai vechi turn din La Rochelle, construit in 1371 - 1382.
Vederi din turnul St.Nicolas:
Mai jos, "The Great Clock Tower" si "Tour de la Chaine" un alt turn, construit pentru a apara intrarea in port si a impiedica accesul navelor straine. In interior se gaseste un mic muzeu de istorie a luptelor navale.
Apoi am mers pe "La rue sur le murs", facut intre 1352 si 1387 pentru a lega "Tour de la Chaine" cu "Tour de la Lanterne".
Turnul Lanternei era turnul prizonierilor. Acesta contine mai mult de 600 de grafitti lasate de prizonierii turnului. In stanga, o reprezentare a portului La Rochelle, atribuita lui Emile Lafontaine (1872), in drepata, vedere a turnului St. Nicolas, printr-un mic orificiu din zidul turnului.
De aici ma indrept spre una dintre plajele orasului, figurata in traseul turistic. Aici ma "intalnesc" cu o mare meduza, adusa la mal fara viata in urma a cine stie ce batalie cu vreun dusman subacvatic. Apoi intru intr-un mini-parculet, mini-gradina zoologica unde se afla tot felul de animale fara nici un fel de paza/intrare. Probabil ca daca ar afla ai nostri concetateni care mancau lebedele de prin Viena, s-ar indrepta de urgenta inspre La Rochelle.
De aici pornesc printre muzee, catedrale, stradute pline de magazine sau obiective turistice, urmarind cu greu înţesătura de strazi pe care propuneau cei de la biroul de turism sa merg.
Ajung si la Hotel de Ville, cladirea primariei din oras fiind un exemplu extraordinar de stil gotic de secol XIV. In 1996 acest monument istoric a fost distrus partial de un atentat al separatistilor corsicani, dar a fost refacut ulterior.
Ajung apoi la Catedrala Saint-Louis, cel mai mare lacas de cult din La Rochelle. Constructia catedralei a inceput in 1742 si s-a temrinat in 1748. Edificiul a fost modificat si extins in 1849 - 1862, cand au fost terminate elementele si decoratiunile interioare, precum si domul, impodobit cu picturi semnate de William Bouguereau.
Mai trec pe langa Catedrala Notre Dame din Rochelle, "Le Temple Protestant", un far construit in 1852 (foto dreapta), "L'Arsenal" si "L'Eglise Saint Sauveur", o constructie gotica (foto stanga)
Pe aici imi termin turul orasului si intru la Acvariul renumit pentru multitudinea creaturilor marine.
Aici am simtit nevoia sa atasez mai multe poze deoarece imi placeau prea multe pentru a alege doar doua.
De aici iau trenul inapoi, si in ciuda oboselii, seara, Cora ma scoate la un tenis de camp dupa care am picat ca un erou.
15.09.2009
Niort
Vreme mohorata, ploaie marunta. Totusi, ma hotarasc sa fac turul Niort-ului. Ma duc bineinteles la acelasi birou de turism pe care il gasesti in orice oras din Franta si-mi iau un traseu de urmat, deja "calit" pe strazile din La Rochelle.
Voi urma traseul cu poze de la edificiile care mi-au atras atentia mai mult
Eglise Saint Hilaire, o biserica din secolul XIX, neo-roman bizantina, finantata de Napoleon III (foto stanga), Dragonii Niort-ului (1992), 4 la numar, de 200 m lungime si 12 tone, care ilustreaza o legenda locala din secolul XVII, si anume lupta dintre soldatul Jacques Alloneau si o bestie teribila (foto dreapta).
Mai jos, in stanga, "Le Pilori", din secolul XVI, cladirea primariei pana la revolutie, astazi centru de expozitii. In dreapta, "Le Donjon de Niort" (secolul XII), vestigiu remarcabil, al doua inchisoare ca marime din Franta de stil Romanic.
In stanga, "Le Fort Focault", ramasitele unei fortarete din secolul al XII-lea, refacuta prin secolele XIV si XIX. In dreapta, "L'eglise Saint-Etienne du Port", o biserica din secolul al al XIX-lea, construita original in secolul al XIII-lea.
Mai jos, aceleasi flori care troneaza si dau "viata" oraselor din Franta.
Mai jos, "L'eglise Notre-Dame de Niort" (secolul XV - XVI), construita intr-un stil gotic si renascentist, cel mai inalt monument al orasului. In drepata, vedere din interior.
Si ultimele cladiri inainte de a ma trimite ploaia in casa sa iau o pauza de pranz, in stanga, "L'Hotel de la Ville" (1897-1901), un model la scara mai mica a primariei din Paris, stilul Neo-Renascentist. In drepata, "L'eglise Saint-Andre" (secolul al XIX-lea, stil Neo-Gotic). La locul potrivit parca, pe strazile medievale din imprejurime.
Coulon - Marais Poitevin
Mica Venetie a Niortului cum ii zic localnicii. Vara este locul ideal pentru a te plimba cu barca pe culoarele parca nesfarsite de apa. Peisajele din zona sunt superbe. Acum, toamna, si mai ales si in cea de-a doua jumatate a zilei ploioase pe care am petrecut-o prin Niort, s-a dovedit foarte util un trenulet care ne-a efectuat turul facut de obicei de barci, doar ca pe strada de langa apa. Asadar am luat un autobus, si in 30 min am ajuns acolo. Repede am prins ultimele locuri in trenulet si am facut un tur al imprejurimilor timp de o ora.
Multa culoare, casute ingrijite, animale linistite, pescari care isi asteptau cu calm "prada", in mare un peisaj linistit, un pic in repaus din cauza extra-sezonului. Vara insa, este un mare furnicar.
Cativa "pescuitori" de turisti au reusit sa gaseasca ceva "prada", mai ales ca se cam luminase si afara.
In rest, peisajul era animat de cateva ratuste care se tot bateau pe un peste (care era mult prea mare pentru a fi inghitit de bietele dobitoace), colorat frumos de multitudinea florilor care se reflectau frumos in apa, si cam atat de spus in cuvinte. Restul e "feelingul" de liniste si pace pe care mi l-a inspirat peisajul.
16.09.2009
Ile de Re
Urmatoarea zi, s-a anuntat frumos afara, asa ca este timpul pentru "Insula Regelui". Ma imbarc in TGV spre La Rochelle, de unde iau un autobus pana undeva in centrul insulei, in Saint Martin, dupa cum m-au sfatuit cei de la Info Turist.
De aici iau o bicicleta pentru restul zilei, cu care habar nu aveam cat kilometraj aveam sa fac...
Incep prin a face turul oraselului cu bicicleta, sa ma asigur ca nu am probleme cu ea sa ma lase pe camp, si nu mai zic ca nu mai mersesem din scoala generala pe bicicleta, dar mi-am reamintit rapid, caci vorba aceea, ... e ca mersul pe bicicleta, nu se uita niciodata.
Chiar aici, s-a dat bătălia de la Saint-Martin-de-Re. În 1627, o forţă de invazie engleza, sub comanda lui George Villiers, Duce de Buckingham a atacat insula. După trei luni de lupte, în Bătălia de la Saint-Martin-de-Ré împotriva francezilor sub mareşalul Toiras, ducele a fost forţată să se retragă înfrânt. Principalul port, Saint Martin, a fost fortificat de Vauban in anul 1681, iar mai târziu a fost folosit in scopul de a intermedia condamnatii în drumul lor spre aşezările penale din Noua Caledonie şi Guyana.
În timpul celui de al doilea război mondial, plajele din Ile de Re au fost întărite de către forţele germane cu buncare, în scopul de a bloca o invazie posibil dinspre mare. Multe dintre buncărelor sunt încă vizibile, într-o stare mai mult sau mai puţin abandonată. Mai multe scene din filmul "The Longest Day" (1962), au fost filmate pe plajele din Ile de Re.
De altfel, in oras mi-au retinut atentia biserica in stil gotic flamboiant Saint Martin, cat si casele pasite parca din istorie in timpurile noastre.
O alta atractie "culturala" a orasului este muzeul Ernest Cognaq, pe care insa nu-l mai pot vizita fiind bicilist.
De aici, o apuc pe pistele de biciclisti, atat de bine amenajate, pe malul oceanului, fara a avea treaba cu masinile, foarte bine semnalizate la fiecare rascruce de drumuri, si ma indrept spre urmatorul satuc de vacanta, plin acum doar de turisti mai sportivi. Spun asta, deoarece, foarte multi calatoreau intre satele de vacanta cu bicicleta, contra unui vant datorat brizei oceanului, si bineinteles a toamnei abia instalata in drepturi.
Ma indrept spre La Couarde sur Mer, printr-un labirint, bine semnalizat insa, pe langa oceanul furios.
Aici este multa liniste, biserica orasului destul de interesanta, iar pe plaja, vreo doi curajosi chiar se scalda.
Apoi trec printre nenumarate recolte de struguri, din care imi iau si eu un exemplar, si ma lupt in continuare cu briza oceanului sa ajung in Loix.
Aici e parca si mai multa liniste, deoarece nu multi au reusit sa parcurga vreo 10 km de la punctul principal de pe insula, St.Martin. Doi tineri joaca acel joc pe care francezii il indragesc atat de mult, cu bile (foto stanga).
In rest, orasul nu ofera prea multe privelisti in perioada aceasta a anului. Ca o remarca in plus, cam toate strazile de prin zona arata ca in poza de mai sus. Am strabatut ceva stradute pana sa gasesc iesirea din orasel din pricina aceasta. Observ apoi un semn catre Fort du Grouin, si ma avant sa-l vad si pe acesta daca tot am ajuns in acel "capat de lume"...
Mi se "lungesc urechile" pana acolo, deoarece aveam vantul in fata si am facut un mare efort sa pedalez, si aflu ca e o proprietate privata si nici macar nu o pot vizita. Aflu apoi despre el doar ca a fost construit in 1848, si a devenit o casa de familie in 1949, casa ideala de vacanta, datorita aspectului exterior istoric si a peisajului din zona.
Asadar ma intorc oarecum dezamagit si obosit mai ales ca aveam de parcurs cca. 10 km inspre urmatorul "popas", de unde mai aveam vreo 5 km catre St. Martin, locul unde trebuia sa returnez bicicleta si sa iau autobuzul spre La Rochelle.
Asadar incep a pedala cat ma tin picioarele pana in Le-Bois-plage-on-Re.
Aici chiar nu ma incanta peisajul, destul de saracacios, probabil si din cauza oboselii, dar si din cauza ca m-am ratacit un pic in a gasi centrul orasului, toate strazile aratand la fel. De aici spre St.Martin, si mai dezastru... nu gaseam nici un indicator catre acea directie, incat am colindat ceva stradute, destul de stresat de faptul ca mai aveam vreo 3 km de pedalat pana la destinatie, si de faptul ca deja incepusem sa am crampe musculare.
Cu un ultim "forcing", ajung si predau bicicleta, prind si un autobus care tocmai ce pleca spre La Rochelle, prind si acolo un tren "la secunda", incat nu am timp sa beau nici macar o cafea, si ajung in Niort cu o stare de oboseala pe care nu am mai avut-o demult, asadar ma culc undeva pe la o ora cu gainile.
17.09.2009
Melle
Urmatoarea zi, pe la 12 am o cursa spre Melle, un alt oras linistit, dar cu un farmec aparte, cu o mina de argint si cateva biserici romane, una dintre ele catalogata chiar in patrimoniul UNESCO.
Orasul este de asemenea foarte "inflorat", ceea ce ma face sa atasez cateva dintre frumusetile "naturale" ale orasului.
Vizitez intai "Tours de l'hotel de Menoc", o cladire din secolul al XV-lea, destul de bine conservata, apoi ma indrept spre minele de argint, pe niste poteci pline de meri, peri, gutui si alti pomi fructiferi care isi afisau "poamele" la strada, parca chemandu-i pe trecatori sa incerce ceva. Am ascultat si eu chemarea unui mar...
Aflu ca mina se deschide abia pe la ora 14:30, deci mai am de umblat vreo ora jumate. Nu imi pare rau deoarece am prilejul de a poza tot felul de fructe si gradini care imi trezesc simturile artistice.
Ma indrept apoi spre bisericile straveci care troneaza in oras. Prima este Saint Hilaire, chiar cea din patrimoniul UNESCO. Peisajul din jurul ei este unul superb!
Biserica a fost construita in doua etape, in 1090, apoi in 1150, si are pe una dintre laturi o scena in relief, in care e reprezentat Constantin I, invingator in lupta contra paganilor. De asemenea, in coloane, sunt sculptate diferite figuri romanice, semne zodiacale, etc.
Peisajul in zona este de-a dreptul pitoresc. Daca as fi fost pictor cu siguranta mi-as fi scos ustensilele si as fi asternut o opera de arta. Dar cum nu sunt, m-am multumit doar cu cate o poza.
Vizitez apoi o alta biserica romanica, Saint Pierre, datand din secolul al XI-lea - al XII-lea., in care se afla si o colectie de scrieri sculptate in piatra, datate din vremuri stravechi.
Ma indrept apoi spre ultima din cele trei vestigii romanice, biserica Saint Savinien.
Dupa vizitarea bisericilor, impresionat de cat de bine s-au conservat aceste monumente antice, intru in mina de argint. Aici, un ghid care nu stia decat franceza, ne prezinta tot felul de detalii legate de istoria minei, de procesele tehnologice prin care se extragea argintul din minereul scos din mina (galena), si despre cum Melle a fost foarte important pentru argintul care se extragea de aici, servind in special la fabricarea monezilor, apoi ne face un tur al minei, care imi dezvaluie cateva privelisti frumoase.
Iesiti din mina, mai fotografiez cateva plante medicinale prin gradinile Carolingiene din curtea interioara, apoi cateva flori din oras, la fel de medicinale (pentru ochi si minte - efect garantat), apoi iau autobusul spre Niort.
Seara, ajung si vad o reprezentatie de flamenco data de Cora si colegele ei, dupa care mergem la o bere in oras si mergem la culcare. A doua zi urma sa fac un maraton: Niort - Paris, acolo un mars printre metrouri de la Gara Montparnasse la Gara de Nord, de unde sa iau un alt metrou spre Charles de Gaules si de acolo avionul spre casa.
18.09.2009
Paris
Coborat la Gara Montparnasse, merg sa mananc ceva in Galeriile Lafayette si cand ies, imi face cu ochiul turnul care se poate vizita. Cum mai aveam timp, intru sa vad panorama Parisului de la 210 m, de pe terasa cladirii. Acolo aud intre cateva persoane doua care vorbesc in romana, si le spun: "vreti sa va fac o poza?", ceea ce-i bucura tare mult. Le fac o poza (cu aparatul lor, bineinteles), imi fac si ei la schimb una apoi fotografiez "in delir" Parisul vazut de sus. Las cateva poze dovada.
De aici m-am indreptat spre aeroport, amuzat in doua randuri prin metrou de doua personaje, vorbitoare de limba romana, care cerseau intr-un mod haios. Cantau diferite melodii, dar in loc de cuvintele melodiilor respective aruncau injuraturi la adresa celor care urma sa le dea bani. Unii chiar le-au dat bani. Probabil li s-a parut romana o limba exotica... iar injuraturile aruncate asupra lor, melodioase. Si ne mai intrebam de ce lumea are o parere proasta despre romani... raspunsul e... acolo.
Avion
Am surprins si cateva poze frumoase din avion, asa ca voi incheia jurnalul prin a pune cateva scene din spectacolul facut de nori.
Si v-am salutat! :)
